KorAP: Find »[drukola/base=invazie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...347 >

8,656 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

ale pecenegilor, iar în acest interval de timp, orașele de pe malul drept al Dunării au cunoscut o nouă prosperitate, economia a luat iarăși avânt. Monedele bizantine ale împăraților Mihail IV și Constantin IX sunt cele mai răspândite pe teritoriul Dobrogei. Invaziile pecenegilor s-au întrerupt datorită slăbirii puterii lor militare, în urma înfrângerii suferite, în 1036, din partea lui Iaroslav, cneazul Kievului, a luptelor cu uzii și a conflictelor dintre ei. În același timp, s-a încheiat un tratat de pace între bizantini

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la românii dintre Carpați și Dunăre. După câțiva ani, uzii, popor de același neam turanic, au invadat în 1064 sudul Dunării, luând prizonieri pe soldații din themele Bulgaria și Paristrion împreună cu comandanții lor, Y. Apokapes și N. Botaniates. Această mare invazie a distrus prin incendiere așezarea medievală timpurie de la Dinogetia-Garvăn. În a doua jumătate a secolului al XI-lea, Imperiul trecea printr-o criză politică și militară datorită atacurilor pecenegilor, uzilor și ungurilor, la frontiera vestică, la Dunăre și în Balcani

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de un barcagiu de la Dunăre: "Împăratul de s-ar fi îngrijit de nevoile noastre, Demnitzikos n-ar fi fost cucerit și nici bunurile noastre n-ar fi fost luate de cumani" (Cinnamus, p. 93, în Fontes, p. 235). Din cauza numeroaselor invazii, bizantinii nu mai reușeau, în secolul al XII-lea, să asigure o apărare serioasă a frontierei dunărene, în schimb ei continuau să încaseze de la populația locală impozite din ce în ce mai mari. În acest secol, autoritatea bizantină la nord de Dunăre era resimțită

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stăpânirea Severinului, punct strategic important de control a teritoriului nord-dunărean. Într-un moment în care atenția sa era concentrată în această direcție, pe neașteptate, a intervenit moartea sa, tocmai când era mai mult nevoie de capacitatea sa militară și politică, invazia mongolă din 1241.29 După moartea lui Ioan Asan II, au început luptele între diferitele partide boierești, ceea ce a dus la creșterea anarhiei și slăbirea statului (țaratului) bulgar. Urmașul său, fiul său minor, Căliman Asan I (1241-1246), a fost ucis

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din regatul Ungariei au contribuit la înființarea unui "episcopat catolic", în frunte cu Teodoric, în Milcovia, localizarea sa este incertă, undeva în apropierea Țării Bârsei, în nord-estul Munteniei și sud-vestul Moldovei. A fost o înjghebare politică și ecleziastică distrusă de invazia tătară din 1241. Regalitatea ungară și papalitatea urmăreau extinderea prezenței lor în teritoriile românești extracarpatice, adică în ceea ce se numea "Cumania". În 1222, posesiunile cavalerilor se extind dincolo de munți, probabil la cotul Carpaților. În felul acesta, coroana ungară își extindea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rege al Ungariei, Bela IV, la îndemnul papei Grigore IX, a pornit cruciada împotriva rudei sale "schismatice", țarul Ioan Asan II al Bulgariei, punând însă condiția ca episcopatul catolic instalat în Țara Severinului să se afle sub ascultare regală. Dar invazia mongolă din 1241-1242 (vezi cap. X) a năruit aceste planuri. Ulterior, după năvălire, pentru a învinge criza, adică starea gravă a regatului în urma cuceririi mongole, regele Ungariei, Bela IV, precum tatăl său Andrei II, în 1211, a apelat la călugării-ostași

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
eponim al poporului român.35 În concluzie, putem presupune că, în secolele XI-XIII, s-au constituit în regiunile est-carpatice și alte formațiuni politice prestatale și uniuni de obști, dar acestea nu au fost consemnate în izvoare. Aceste conglomerate politice-teritoriale precedau invazia mongolă, iar unele dintre ele au supraviețuit năvălirii. Existența lor în spațiul răsăritean carpato-nistrean, așa cum erau cele de la sud de Carpați, este absolut verosimilă, doar că ne lipsesc datele doveditoare. Arheologia medievală a furnizat o serie de elemente pentru reconstituirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
topografic ale celor trei "genera" au fost păstrate și după mutarea grupurilor de secui în sud-estul Transilvaniei. Evoluția secuilor, ca etnie și stare privilegiată, a fost asemănătoare cu aceea a sașilor. Secuii, instalați în sud-estul Transilvaniei, au fost surprinși de invaziile tătare din 1241 și 1285, împotriva cărora au luptat împreună cu românii. Sub aspect fiscal, secuii, crescători de vite, erau datori să achite regalității dări în animale, în 1256, regele Bela IV vorbește deja despre darea (zeciuiala) "Siculorum et Olachorum". Istoria

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Sibiului a dus la dezvoltarea economică a acestei zone. Alte grupuri de coloniști sași s-au stabilit, în secolul al XII-lea, în regiunea Bistriței și Reghinului, precum și la Rodna, iar colonizarea a continuat aici și în secolul următor. În urma invaziei mongole din 1241-1242, carea provocat mari daune, regele Bela IV a colonizat noi enclave cu germani. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, s-au așezat sași și în regiunea Târnavelor, în scaunele Sighișoara, Mediaș și Șeica. Pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării de Jos, supremația politică și militară era deținută de pecenegi, lumea lor (Patzinakia) era situată în nordul Bulgariei, la Dunăre.2 Astfel, sudul Moldovei și estul Munteniei au devenit, pentru multă vreme, sălașul puterii pecenege, baza de atac, în invaziile lor în sudul Dunării. Relațiile pecenegilor cu statul kievean au fost încordate, dar ei au acționat deseori alături de cetele cnejilor ruși. După vechiul letopiseț rus, în anul 944, pecenegii au însoțit pe Igor în a doua sa expediție antibizantină până la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de o jumătate de secol nu mai știm nimic despre acțiunile pecenege la Dunărea de Jos. Abia în 1017, aflăm despre o încercare a bulgarilor de a-și asocia pe turanici (pecenegi) în tentativa de a opri ofensiva bizantină. Șirul invaziilor pecenege se reia în 1027 și a continuat în 1032, 1034, 1035 și 1036. Aceste invazii aveau o rază largă de acțiune și evidențiază întărirea potențialului militar al călăreților nomazi (turanici) așezați, în secolul al X-lea, în sudul Moldovei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Abia în 1017, aflăm despre o încercare a bulgarilor de a-și asocia pe turanici (pecenegi) în tentativa de a opri ofensiva bizantină. Șirul invaziilor pecenege se reia în 1027 și a continuat în 1032, 1034, 1035 și 1036. Aceste invazii aveau o rază largă de acțiune și evidențiază întărirea potențialului militar al călăreților nomazi (turanici) așezați, în secolul al X-lea, în sudul Moldovei și în Muntenia. Atacurile lor prădalnice s-au întrerupt, ca urmare a unui tratat de pace

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sub conducerea lui Tyrach, grupuri de pecenegi aflați în teritoriile nord-dunărene atacat regiunile bizantine. O asemenea infiltrare de pecenegi din Câmpia munteană a avut loc sub împăratul Isaac I Comnenul, în momentul în care Imperiul a avut de înfruntat o invazie a ungurilor și revolta pecenegilor din Paristrion condusă de Selte. Matei din Edesa susține că împăratul Isaac ar fi trecut în nordul Dunării, în urmărirea pecenegilor, dar informația cronicarului nu este confirmată de alte izvoare. Sub Alexie I, prin 1086

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu acordul conducerii populației eterogene din Paristrion, și au devastat teritoriile bizantine, după cum relatează Anna Comnena. Un ultim atac al pecenegilor împotriva Bizanțului pare să se fi produs la începutul domniei lui Ioan II Comnenul (1118-1143), opinia generală este că invazia aparține pecenegilor, dar alte izvoare vorbesc despre cumani. Operațiile militare din zonă sunt descrise de cronicarii Cinnamos, Nicetas Choniates și de Eustathios al Thessalonicului, ei vorbesc despre "sciți", nume sub care istoricii bizantini desemnau neamurile din stepele nord-pontice. Acești pecenegi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
expuse raidurilor migratorilor, își ducea traiul populația autohtonă. S-au aflat urme de incendiu și distrugere la Garvăn-Dinogetia, datate după 1160, unde au fost îngropate tezaure și obiecte de podoabă, ca și la Păcuiul lui Soare, toate acestea legate de invazia uzilor aici. Aceste urme sunt o dovadă că uzii au pătruns în Paristrion (Dobrogea) prin Bugeac (sudul Basarabiei). Informațiile contra dictorii din izvoare nu permit stabilirea exactă a datei când s-a produs evenimentul: mutarea uzilor în sudul Dunării. Attaliates

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rusești. În această perioadă, după mijlocul secolului al XI-lea, cumanii erau angajați într-o confruntare decisivă cu uzii, pentru stăpânirea stepelor nord-pontice, încheiată cu victoria lor. În anul 1061, în timp ce uzii se deplasau spre regiunile dunărene, are loc prima invazie cumană în Rusia, urmată curând de altele. În 1078, este menționat un atac al lor, alături de pecenegi, asupra Adrianopolului, an ce marchează și prima atestare a cumanilor în sudul Dunării, unde izvoarele bizantine vorbesc despre "comanoi". Deducem din sursele bizantine

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care le-a făgăduit Transilvania. Ei au pătruns în nord-vestul Maramureșului, prin pasul Verecke, prin ocolirea Moldovei și Transilvaniei. Dar suferind un eșec în Ungaria, împreună cu aliatul lor Solomon, ei s-au îndreptat spre Bizanț, pătrunzând prin sudul Moldovei. Despre invazia cumană în sudul Dunării, din 1087, vorbește Anna Comnena, în biografia tatălui său, împăratul Alexios I. Autoarea spune că invazia a fost săvârșită de o armată numeroasă condusă de "scitul" Tzeglu, alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
suferind un eșec în Ungaria, împreună cu aliatul lor Solomon, ei s-au îndreptat spre Bizanț, pătrunzând prin sudul Moldovei. Despre invazia cumană în sudul Dunării, din 1087, vorbește Anna Comnena, în biografia tatălui său, împăratul Alexios I. Autoarea spune că invazia a fost săvârșită de o armată numeroasă condusă de "scitul" Tzeglu, alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1091). Însă masacrarea prizonierilor pecenegi și a familiilor lor de către bizantini i-a înfricoșat pe cumani, care s-au retras în stânga (nordul) Dunării. Dar ei au rămas în preajma fluviului, iar la scurt timp după luptă s-a declanșat o nouă invazie. Principalele efective turanice care au pătruns în Imperiu, în preajma luptei din 1091, proveneau din bazinul Niprului, este semnificativă participarea la războiul cu pecenegii a unor căpetenii cumane, Tugarkan și Boniak, menționați și de Anna Comnena.8 În anii 1091-1092, cumanii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din ele fiind și cel stabilit în stepele din nord-vestul Mării Negre și nordul Dunării de Jos. După cucerirea mongolă (1223-1241), izvoarele rusești vorbesc de 11 triburi cumane care înglobaseră și alte neamuri turce. Spre mijlocul secolului al XII-lea, reîncep invaziile cumane în sudul Dunării, teritoriul Imperiului fiind atacat din nou-de pildă, în 1148, ca răspuns la atacul cuman, împăratul Manuel Comnenul îi urmărește în persoană la nord de Dunăre. În această împrejurare, în mâinile bizantinilor cade prizonier una din căpeteniile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nouă incursiune în Imperiu, cu forțe mai numeroase, ei înfrâng armata bizantină și revin în nordul Dunării cu o pradă bogată. La o vreme, a urmat altă năvălire, dar în urma sosirii trupelor imperiale, turanicii s-au retras în nord. Aceste invazii repetate, însoțite de jafuri, denotă întărirea grupurilor cumane aflate în nordul Dunării. În urma acestor atacuri, trupele bizantine ajung să fie conduse de ei, dovadă forța nomazilor turci. Forțele militare ale cumanilor din teritoriile extracarpatice erau sporite și prin cooperarea forțelor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
altă parte, năvălirile cumane, de la mijlocul secolului al XII-lea, n-au avut amploarea celor de la sfârșitul celui de-al XI-lea, acestea au afectat doar teritoriile de la Dunăre. În a doua parte a domniei lui Manuel Comnenul (după 1160), invaziile cumane au încetat datorită ripostelor energice ale armatei bizantine, ca și încheierii de tratate între bizantini și nomazi. În 1066, când armatele lui Leon Vatatzes au traversat teritoriile extra-carpatice, îndreptându-se spre Ungaria, cumanii au păstrat neutralitatea. Apoi "sciții paristrieni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stabili bune raporturi cu vecinii împotriva puterii mongole. În dorința de a se salva ca seminție, ei au mers până la acceptarea creștinismului, în anii 1227-1228, când s-a constituit Episcopia cumanilor, sub protecția Romei și a coroanei ungare. Dar marea invazie mongolă din 1236-1241 a curmat pentru totdeauna supremația politică și militară a neamurilor nomade turce (pecenegi, uzi și cumani), în spațiul extra-carpatic, ce dăinuia de câteva secole. Pătrunderea mongolilor a provocat exodul spre apus a unei părți însemnate a cumanilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
curmat pentru totdeauna supremația politică și militară a neamurilor nomade turce (pecenegi, uzi și cumani), în spațiul extra-carpatic, ce dăinuia de câteva secole. Pătrunderea mongolilor a provocat exodul spre apus a unei părți însemnate a cumanilor, regiunile extra-carpatice fiind expuse invaziei, care s-au refugiat în Ungaria și Bulgaria, unde au fost asimilați în timp.10 Marea invazie mongolă (1241) " Din uriașul creuzet etnic al Eurasiei s-au revărsat periodic spre apus (375-1241) nenumărate valuri de migratori, dar nici unul nu a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
extra-carpatic, ce dăinuia de câteva secole. Pătrunderea mongolilor a provocat exodul spre apus a unei părți însemnate a cumanilor, regiunile extra-carpatice fiind expuse invaziei, care s-au refugiat în Ungaria și Bulgaria, unde au fost asimilați în timp.10 Marea invazie mongolă (1241) " Din uriașul creuzet etnic al Eurasiei s-au revărsat periodic spre apus (375-1241) nenumărate valuri de migratori, dar nici unul nu a avut robustețea și penetrabilitatea celui pus în mișcare de mongoli. Cu o impetuozitate implacabilă, fără termen de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]