2,305 matches
-
Pictorul plecă și prințul nu încercă să-l rețină. Scrisoarea rămăsese pe măsuță. O uitase sau o făcuse uitată? Într-o clipă, Manuc prefiră toate chipurile Marioritzei. Sub beteala porții de la casa domniței Ecaterina, stând acolo, sub ninsoare, pe jumătate ireală, dar atât de vie... Buzele ei brusc întredeschise și mirarea din privirea fixată asupra despicăturii, după ce pantalonul lui fusese sfâșiat de un spin în timpul vânătorii cu șoimi. Simțise arsura acelei priviri pe pielea din despicătură ca pe o sărutare. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în mijlocul acelei sebhka, nu erau hiene, nici șacali care să urle cerându-și prada. Luna se ivi plină, luminoasă și curată, smulgând scânteieri argintate milioanelor de oglinzi de pe întinderea plată, pe care siluetele mehari-ului și călărețului erau o apariție ireală și fantasmagorică ieșind din neantul nopții spre neantul umbrelor, stampă perfectă a singurătății absolute, căci probabil nici o ființă omenească n-a fost vreodată atât de singură cum era acel targuí în acea salină. — E acolo! îi întinse binoclul sergentului Ajamuk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Mi-aș dori să știu și eu să gătesc așa. Ai putea și tu, dacă te-ai deranja nițel, spuse ea pe un ton ferm. Înfățișarea ei, toate acele eșarfe unduitoare, colierele și straturile de haine brodate, Împreună cu frumusețea ei ireală, conspirau pentru a masca discret voința de fier a lui Janey, de care cei ce n-o cunoșteau prea bine nu erau conștienți. În realitate, ea era un editor-scenarist de televiziune ambițios și de succes. Dar, dacă te luai după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
și mai târziu, ca tânăr, am Întâlnit o privire, un surâs! Visam la noaptea În care acea privire va fi devenit prezență, va fi devenit trup, femeie, strălucire În beznă. Și, dintr-odată, În Întunericul acestei nopți, În acest pavilion ireal, În acest oraș ireal, iată-te, femeie frumoasă și, mai mult, poetă, dăruindu-te. Ea râde. — Dăruindu-mă? Ce știi tu! Nu m-ai atins, nu m-ai văzut și nici nu mă vei vedea, fără Îndoială, pentru că voi pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
tânăr, am Întâlnit o privire, un surâs! Visam la noaptea În care acea privire va fi devenit prezență, va fi devenit trup, femeie, strălucire În beznă. Și, dintr-odată, În Întunericul acestei nopți, În acest pavilion ireal, În acest oraș ireal, iată-te, femeie frumoasă și, mai mult, poetă, dăruindu-te. Ea râde. — Dăruindu-mă? Ce știi tu! Nu m-ai atins, nu m-ai văzut și nici nu mă vei vedea, fără Îndoială, pentru că voi pleca cu mult Înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
gesturile lor milenare. Exista oare vreun detaliu al scenei care n-ar fi putut să Înfățișeze, ca atare, În vremea lui Khayyam? O adiere ușoară, nisipul Începe să se Învârtejească, hainele se umflă, Întreaga piață se acoperă cu un văl ireal. Împrejurul Reghistanului se ridică trei monumente, trei ansambluri gigantice, turnuri, cupole, portaluri, ziduri Înalte Împodobite În Întregime cu mozaicuri migăloase, cu arabescuri cu luciri de aur, de ametist, de turcoaz. Și cu Înscrisuri laborioase. Totul e Încă maiestuos, numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dar n-au nici o dorință să-și sărbătorească victoria. Puterea se află În mâinile lor: soarta țării, a tinerei sale Constituții depinde de ei. Ce pot să facă, ce vor să facă În această privință? Nu știu deloc. O ședință ireală, patetică, haotică. Și, sub anumite aspecte, copilărească. Din când În când, țâșnește câte o idee, alungată imediat: Și dacă le-am cere Statelor Unite să ne trimită trupe? — De ce ar veni, sunt prietenii Rusiei. Nu Președintele Roosevelt este acela care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
meu. Unde ești acum, întreb eu, iar el spune, nu departe, Avnar a plecat pentru o lună și mi-a lăsat cheile apartamentului său, îmi înghit ușurată cuvintele, în ciuda faptului că îmi dau seama că nu este decât o ușurare ireală, adevărul îmi fusese dezvăluit în ziua aceea și nimic nu îl mai poate șterge, chiar dacă nu locuiește împreună cu ea și copila ei, este deja al lor, iar el întreabă, la ce oră termină cursurile Noga, aș vrea să o iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în jurul capului, o dorință inocentă pornește din el, ștergându-mi inhibițiile, admirația pe care i-o stârnesc îmi pare exagerată, dar este atât de liniștitoare, învăluită de dulceața unui vis de dimineață, ca o prăjitură învelită în cremă, o dulceață ireală împotriva căreia nu are nici un sens să lupți, pentru că oricum nu este una reală, poți doar să o lingi, până ce crema se va termina, iar prăjitura va rămâne descoperită, goală și lipsită de gust, dar mie nu îmi mai pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
așezat, așa gol cum eram, într-un fotoliu. Am scos un suc din frigider și pe când îl beam, mi-am amintit tot ce s-a întâmplat cu o seară în urmă. Fiecare scenă pe care o revedeam mi se părea ireală, de parcă aș fi privit-o prin câteva rânduri de geamuri, dar totul, absolut totul, mi se întâmplase mie f\r\ doar [i poate. M\rturie stăteau paharele goale de pe masă și periuța de dinți folosită. Am mâncat ceva de prânz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să-ți ceri scuze, a zis ea făcându-mi cu ochiul. Nu a fost vina ta. Nu te-ngrijora, până te întorci o să fie bine. Picioarele m-au purtat pe alee în jos, drumul fiind luminat de luna aceea aproape ireală. Apoi am luat-o prin pădure. Din pricina lunii, toate sunetele aveau o reverberație ciudată. Sunetul surd al propriilor mei pași părea să vină din altă direcție, dar transformat într-un sunet ascuțit, dur, lăsând impresia că cineva umbla pe fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nu mi-ai răspuns la întrebare. Probabil că nu m-am obișnuit cu lumea asta, am zis eu după o clipă de gândire. Nu știu, dar am senzația că lumea nu e cum trebuie. Oamenii, peisajul... totul mi se pare ireal. Midori [i-a rezemat un cot de bar și m-a privit fix. — Parcă am mai întâlnit asta undeva... într-un cântec de-al lui Jim Morrison. Sunt sigură. — People are strange when you’re a stranger. — Peace! spuse Midori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și atunci nu-mi mai părea Împietrit, ca-n ilustrații, ci ca un loc unde ai putea să stai, să mergi la pescuit și să-ți mănÎnci sendvișurile uitîndu-te la trenurile care trec. Dar cel mai adesea era Întunecat și ireal, trist, ciudat și clasic, ca-n ilustrații. Poate că părea așa pentru că abia se oprise ploaia și soarele nu apăruse Încă. Atunci cînd vîntul zboară frunzele din copaci, locurile sînt vesele și plăcute să te plimbi prin ele și copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mai târziu, când se va fi coborât liniștea adevărată, ceremonia cea mare. Și din clipa aceea i s-a risipit tulburarea care-i ținuse sufletul într-o neputință dureroasă de a se orienta, parc-ar fi plutit într-o lume ireală. ― Ascultă, Leonte, după-amiază vom face înmormîntarea... Calm, ca și când ar fi fost vorba despre lucrurile cele mai obișnuite, dădu logofătului dispoziții precise, amănunțite. Câteva generații de ale familiei Iuga erau îngropate împrejurul bisericii de la Amara. Ultimul mormânt îl construise Miron Iuga
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
astea, voi spune prea puțin despre acele gesturi, acele senzații, ci pentru că, de fapt, n-am avut nici un moment conștiința a ceea ce mi se întîmpla. Ea, deși complet goală, deși mai vie ca oricând, părea a avea un contur infinit, ireal. Era, pe rând, o gură cu pielița buzelor fadă, un sân mic, valuri de păr răspândit pe pernă, o respirație agitată. Când am intrat în ea, toate aceste impresii mozaicate s-au topit parcă și-au început să curgă, moi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lăcustei cosași și musculițe de toate felurile zburau capricios. Țineam mult la verișorul meu, care o luase înainte, cu mâinile la spate , șaten-blondiu, grăsuț, în bluză bleu cu elefanți și pantaloni scurți. Ne apropiam de clădirea cu turnuleț, cu totul ireală în peisajul din jur. Când am văzut acum câțiva ani Cenușă de Wajda, m-a emoționat neașteptat de mult cadrul acela, cu scaunul Renaissance așezat în mijlocul câmpiei prăfuite, oliv. Foișorul alungitului era o la fel de mare imposibilitate. Abia când am ajuns
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ridicați, buzele arcuite mult prea perfect ca să fie frumoase, dar de la care nu puteai să-ți desprinzi privirile, pielea albă a gâtului, sub care se întrezăreau mușchii armonioși, gropița cefei, cei câțiva zulufi răsuciți spre spatele complet gol, totul părea ireal, pictat de un mare renascentist. Ochii ei nu erau făcuți ca să vadă, ci ca să-i împodobească fața cu apele lor ca de agat. Purta la gâtul decoltat patru șiruri de perle (firește artificiale, ca tot ce era pe ea, dar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ani până ce un urmaș al lui Egor, la fel de lung și de filiform, ar găsi o altă fetiță care să viseze, conștiincioasă, visele. L-am liniștit, i-am spus că voi dormi, dar Egor mi se părea în acea clipă îndepărtat, ireal. REM-ul meu fusese sărutul pe care i-l dădusem Esterei. În acea clipă avusesem Totul." Spune-mi, Egor, care este acel dar minunat pe care l-au primit ai tăi de la musca din Africa?" îl întrebam de data asta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Este adevărat că spre fata aceasta mă simțeam atras. Nu știu ce farmec și ce chemare aveau până și pașii ei. Dar aș minți dacă n-aș spune că întreaga mea viață din Bhowanipore ― nu numai fata ― mi se părea miraculoasă și ireală. Intrasem atât de repede și fără rezervă într-o casă în care totul mi se părea neînțeles și dubios, încît mă deșteptam câteodată din acest vis indian, mă întorceam cu gândul la viața mea, la viața noastră, și-mi venea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
strânse, în apa aceea fără tresărire, în care se oglindeau zborurile boabelor de aur? Mă scuturam mereu, pentru că preajma noastră se prefăcuse în basm, și omul tânăr din mine, omul ceasului aceluia de amăgiri, se lăsa adormit le sfințenia și irealul prezenței noastre în fața acestui eleșteu încremenit. Am stat așa mult timp și n-am cutezat atunci s-o sărut pe Maitreyi. Nu mai doream nimic, nu mai simțeam nevoia vreunui gest. Era o seninătate nefirească în sufletul meu, deși taina
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
că Maitreyi suferise prea mult ca să mai păstreze imaginea mea omenească, reală, carnală. Ea își crease acum im alt Allan, o întreagă mitologie, superbă și inaccesibilă, pe care o nutrea necontenit, ca s-o ridice cât mai sus, în plin ireal. Îmi scria: "Cum te-aș putea eu pierde pe tine, când tu ești soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe drumul acesta de țară? Cum să uit eu soarele?" Pe o altă hârtie mă numea "soare, aer, flori!". "Nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Evident, încep întotdeauna prin a-i aminti de maya, marea vrăjitoare, iluzia cosmică. Nu e propriu-zis un vis, îi spun, dar participă la natura iluzorie a visului pentru că e vorba de viitor, deci de timp; or, Timpul e prin excelență ireal... Nu cred că am convins-o. Dar, din fericire, este pasionată de logică și dialectică, și mai ales asta discutăm... Îndată ce a sugerat o călătorie în India, mai precis în provincia Uttar Pradesh, unde s-ar fi găsit peștera în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
corectitudinea intențiilor tale și de valoarea pe care, profesional, o dovedești. Dar vei învăța, în egală mă-sură, cum să te ferești de capcanele cîștigului facil și chiar de pericolele anunțurilor "cu locuri de muncă" atît de promițătoare încît par ireale într-o societate de tranziție ca a noastră. Nu te vom învăța cum să tragi sfori și să te dai drept ceea ce nu vei putea fi niciodată ca să obții un post bine plătit și "onorabil" din toate punctele de vedere
by Suzana Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1100_a_2608]
-
că e fără dragă. Așa spuneai atunci, nu? Dragă... fără dragă. OK. Fotografia... Asta e fotografia? Asta e, da... A fost făcută În vara anului 1989, la Începutul lui iunie, mai precis. Nu știu de ce mi se pare atît de ireală, poate pentru că e alb-negru, pentru că e atît de veche, vine din acel an ciudat În care nimeni nu mai credea că... O privesc, nu e o fotografie, se mișcă, are viață, pare că vrea să spună ceva. Probabil că asta
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
-l Însoțesc În balcon, În special Elenei Ceaușescu. Pare la fel de cuprinsă de uluire, dar Își ține firea mai bine și are cîteva intervenții În care se suprapune peste CÎrmaci: Liniștiți-vă odată! Măi, ce e cu voi? Scena are ceva ireal, așa ceva NU s-a mai Întîmplat pînă acum. Anchetele ulterioare nu au reușit să facă lumină asupra acestui prim episod - care s-a soldat, după intervenția forțelor de ordine, cu cîteva zeci de răniți. Se va vorbi despre o diversiune
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]