5,860 matches
-
Și totuși mintea Îi era cât se poate de fermă, dacă n-ar fi fost acea durere sfâșietoare. Iată că urzeala imaginilor se recompusese, iar falaciosul argumentărilor lui Cecco Angiolieri apărea cum nu se poate mai lămurit. — Nu e așa, izbuti el să spună În cele din urmă adunându-și forțele. Bărbații din Studium păreau spectatorii unei comedii, cu ochii ațintiți asupra lui, așteptându-i cuvântul lămuritor. Aveau ochi de sticlă opacă. Simți o mână cum i se așeza cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
parcă voia să Îl ajute. Se propti În masă pentru a se ridica În picioare și o apucă spre ieșire. Apoi se opri, Înșfăcând iarăși cupa. Voia să o golească, Înainte să plece. Dar părea lipită de masă și nu izbuti să o ridice nici măcar ajutându-se cu cealaltă mână. Trebuia să fi fost Încă o glumă a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă el. Blestematul! Afară, vântul umed și cald Îl izbi peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub picioare ca o saltea din păr și fibre. Florentini afurisiți, cu străzile lor de noroi. Acum, slobod să se miște, izbuti să vadă omul care Îl Însoțea. Sigur că Îl cunoștea. Celălalt i-o luase binișor Înainte. Clătinându-se, Dante Îl ajunse din urmă, apucându-l de braț. — Acum, sensul văzutei forme Îmi este limpede. Cu siguranță, așa e. Quod erat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să mergem În partea opusă. — Cercul zidurilor vechi: acesta este ceea ce leagă casele... Un cerc. Iar un cerc poate fi parcurs În ambele sensuri, messer Alighieri, răspunse Veniero. Poetul era sigur că acele cuvinte ascundeau un adevăr profund. Dar nu izbutea să Înțeleagă care. Căpitanul era cu adevărat un expert În navigație, chiar și pe rutele de pe uscat. Straniu: un om al uscatului călăuzit de un om al mării. Aerul mai răcoros al nopții și umblatul Începeau să Îi risipească ceața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de lemn În locul umilelor saltele de paie, precum și un minimum de mobilier. Deși erau toate goale, trecând pe dinaintea ușilor deschise descoperi că În fiecare din ele exista un mic opaiț, care abia lumina spațiul dinăuntru, populându-l cu umbre. Nu izbutea să o găsească pe Pietra În nici o cameră, Sunetul pașilor săi pe podeaua din lemn revenea Într-un ecou confuz, amestecat cu un zgomot metalic. Ceva ce era sigur că mai auzise cândva. Vinul continua să Îl zăpăcească și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
blândețe, ca o oarbă care căuta să descopere trăsăturile unui amant necunoscut. Onixul ochilor ei părea Încă și mai negru: două lacuri de tenebre fără fund. Dante se ridică spre dânsa, fără să Își dea seama de ușurința cu care izbutea acum să Îndeplinească această mișcare. Ea Își duse o mână la spate, desprinzând un șiret. Rochia Îi lunecă repede peste spate, dezgolind-o. Pe trupul ei apăruse șarpele multicolor Încuibat pe pântecele ei, de unde urca În spirală către arcuirea sânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înțeleptul. Dante Încerca să Înțeleagă, uitându-se nervos În jur, printre pereții aceia impregnați de preacurvie. Pietra Îl fixă pentru o clipă, iar apoi râsul ei vulgar i se aprinse iarăși pe buze. — Așadar, messer Alighieri, curva cea roșie a izbutit să te facă să o uiți pe micuța dumitale Pietra? Sau tot pe cealaltă o ai În minte? Nu izbutești să o uiți, nu-i așa? E moartă de zece ani și este Încă În gândurile dumitale. Și nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o clipă, iar apoi râsul ei vulgar i se aprinse iarăși pe buze. — Așadar, messer Alighieri, curva cea roșie a izbutit să te facă să o uiți pe micuța dumitale Pietra? Sau tot pe cealaltă o ai În minte? Nu izbutești să o uiți, nu-i așa? E moartă de zece ani și este Încă În gândurile dumitale. Și nici măcar nu te-a băgat În seamă! — Tacă-ți gura, curvo! Ce vrei să pricepi tu din iubire? strigă Dante arzându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Însoțească din priviri. Se simțea distrus. Străbătu intervalul dintre poartă și San Piero făcând apel la ultimele forțe. În sfârșit, se lăsă să cadă pe pat În timp ce, de la fereastră, lumina zorilor Începea să Însenineze chilia. În ciuda oboselii, la Început nu izbuti să adoarmă. Mintea sa agitată străbătea camera Într-un vârtej de figuri, ca o păsăruică rămasă Închisă Într-un hambar. Alerga de la masa de scris la pătuț, iar apoi la ferestruică. Se opri pentru o clipă asupra scrinului din colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante și le amintea legate, ordonat, cu o sforicică. Dezamăgirea Îi spori. Paginile erau albe, În afară de două. Pe prima era doar o frază scurtă, În timp ce, pe cealaltă, o mână așternuse cu semne grăbite câteva secvențe numerice al căror sens nu izbutea să Îl Înțeleagă. Poate că asasinul sustrăsese partea deja scrisă a prețioasei lucrări cu care spițerul se Îndeletnicea, odată cu recipientul cu lichid verde. Pe jos se găsea doar un fragment de pergament ros de vreme, cu urme de culoare ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pustie. Undeva, sus, era un soi de ferestruică. O perdea smulsă atârna dintr-un colț al cadrului. — Trebuie să fi fugit pe acolo. Repede, veniți după mine! strigă el În timp ce se agăța de marginea deschiderii, Încercând să se cațere. Gâfâind, izbuti să Își rezeme toracele de pervaz. De partea cealaltă se deschidea un spațiu mai Întins, cufundat În semiîntuneric. Se roti sprijinindu-se pe piept și Își dădu drumul să cadă. — L-ai prins, priorule? Îl vezi? Îl auzi strigând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îndreptându-le spre spinarea omului care tocmai ieșea. — N-am să ți-o dau, câine, zise În sinea lui. Era furios. Îl avusese pe acel șarpe În mână pentru a doua oară și Îl lăsase să-i scape fără a izbuti să-i smulgă nici o informație. Exista cu adevărat un secret sinistru Îndărătul morții lui Celestin, iar acest secret scăpase din ghearele lui Bonifaciu. Dar poate că exista o breșă În zidul de tăcere ridicat de Biserică În jurul acelei povești. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
impersonal, de acest lucru era Încredințat. Unul singur ucisese, unul singur trebuia găsit. Dar cine? Și de ce? Și, mai ales, de ce În felul acela barbar, În ambele cazuri? Trei erau răspunsurile pe care le căuta, iar necesitatea logicii impunea să izbutească să ajungă la toate trei În același timp, altminteri ar fi fost zadarnic. Fruntea Îi ardea. O nouă intuiție Își croi drum În mintea lui. Până atunci căutase un singur răspuns care să dea seama de toate trei enigmele. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
au fost tulburate de cele Întâmplate, iar mințile noastre, ca și a dumitale, s-au aplecat asupra anevoioasei cercetări a adevărului. Dar, la fel cum inteligența domniei tale s-a vlăguit pe calea spre soluție, nici ale noastre nu au izbutit să ajungă la nici o concluzie, În afară de aceea amară că moartea s-a interpus În drumul unui proiect ce putea fi ambițios și care ar fi adus glorie orașului care a acceptat să ne dea găzduire. Moartea lui Teofilo, după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înguste. Chiar dacă, cu greu, se putea zări abia prima treaptă, era sigur că ducea la malul râului. Alergă Într-acolo, evitând cu puțin o ghioagă țintuită care Îi trecu pe lângă tâmplă, În timp ce o mână Încerca să Îl Înșface de braț. Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului Împiedicat de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte ale scării, pe când celălalt, sub imboldul propriului său elan, se Împleticea printre picioarele tovarășilor săi, care se opriseră la marginea rampei Întunecate, prăvălindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Îl lovească. Cine știe dacă nu urma să expună și trupul lui, ca figură de proră pe corabia sa, se Întrebă În timp ce se gândea agitat la ce era de făcut. Simțea greutatea dăgii În buzunar. Poate că ar fi izbutit să ajungă la ea Înainte ca celălalt să se fi repezit la dânsul. Plonjă În față, În timp ce mâna Îi alerga la mânerul armei. Veniero fusese luat prin surprindere și reacționă cu o clipă În Întârziere, acordându-i timpul necesar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
arma fusese respinsă de ceva. Probabil că Veniero purta un guler din oțel care oprise lovitura mortală. Dintr-o săritură, poetul ridică din nou mâna, de astă dată țintindu-l mai jos, În dreptul inimii. Împlântă pumnalul din răsputeri. Dar celălalt izbutise, smucindu-se amarnic, să se elibereze din strânsoare, și din nou lama rată, deviind dinspre inima spre care se Îndrepta și afundându-se În mușchiul umărului. Simți cum forța adversarului său cedă pe neașteptate, ca și când spiritele vitale l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
teamă. — Un avantaj de o oră, zise Încă o dată Veniero. Apoi, Îți vei putea relua urmărirea. O corabie a ordinului ne așteaptă pe coastă. E lună plină, drumul până la țărm e deschis. La schimbarea mareei vom părăsi Toscana. Dante nu izbutea să Își dezlipească ochii de templier. Poate că privirea diavolului era cea care Îi transpărea din pupile. Lângă dânsul, chipul Antiliei se apropiase, patru ochi care Îl priveau cu fermitate. Fu cuprins de o amețeală ușoară. Nu era fiara Apocalipsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
durerea. Nu te vei năpusti asupra cuiva pe care l-ai Învins, murmură venețianul, după care se ridică de jos cu o smucire nervoasă. Și pentru că de pe hărțile acelea lipsește un element esențial. Acela pe care nici măcar Teofilo n-a izbutit să-l descopere. — Care? Întrebă Dante bănuitor. — Oceanul imens e măturat de vânturi constante și potrivnice. Ele au ocrotit acele pământuri peste secole. Numai Într-un punct, pe o latitudine de câteva grade, ele suflă prielnic. Fără această cunoștință, orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
calului epuizat În direcția corabiei. Animalul răspunse cu un nechezat la izbirea vârfurilor Împlântate În burtă. În cele câteva clipe de care fu nevoie pentru a acoperi distanța care Îl separa de locul de Îmbarcare, se temu că nava va izbuti să iasă În larg. Însă această operațiune se dovedea mai dificilă decât prevăzuse echipajul. Ajunse la capătul debarcaderului și descălecă sărind pe scânduri. Ambarcațiunea nu mai câștigase nici măcar un cot Împotriva curentului; dimpotrivă, i se păru că distanța până la țărm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
subit În stupefacție: arăta exact aceeași oră! Am strivit Între dinți un neacademic ei, drăcia dracului și am respirat adânc, silindu-mă să mă desprind din moleșeala nefirească pe care nici măcar revelația perplexă că dormisem buștean peste patru ceasuri nu izbutea s-o risipească pe deplin. Taciturnul conducea impasibil, dar Îmi supraveghea atent, cu ochii lui ca o imensitate verde, fiecare mișcare În oglinda retrovizoare din interior. Ploaia Încetase. Ne aflam În plin câmp, șoseaua era pustie, iar acul vitezometrului oscila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că infirmasem o supoziție și confirmasem alta. Sigur este că ieșisem din confruntare mai bine decât intrasem. Ca prizonier, se-nțelege. Ca istoric, eram nemulțumit de modul În care prestasem, fusesem dezlânat și prolix, dar se pare că, până la urmă, izbutisem să mă fac Înțeles. Asta dacă nu cumva stimabilii Înțeleseseră mai mult și mai multe decât avusesem eu În intenție. O să vedem ce va fi În continuare, mi-am spus În sinea mea, așezându-mă În fața computerului din cameră. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
enigme, extratereștri și probleme planetare care nu mă privesc, nu mă interesează și În care nu cred. În care nu vreau să cred, În ciuda faptului că (sau, știu eu, poate tocmai pentru că) Îmi dau seama că, oricât mă străduiesc, nu izbutesc să-mi Îndepărtez din minte gândul Înfricoșător: dar dacă e adevărat? Dacă tot ce știu sau cred că știu despre om, despre oameni, despre istorie este, la rândul său, rodul marii manipulări care ne Împresoară, ne orbește și ne Împiedică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În gama perplexității, a indignării și a revoltei. Încercasem În câteva rânduri să mă repliez În amintiri - nu mergea, gândurile mi se frângeau la mijloc sau se Încovoiau Încăpățânate În direcția prezentului straniu și apăsător din a cărui carapace nu izbuteam să mă eliberez. Dar hai să lăsăm la o parte considerațiile - previzibile, bănuiesc - pe tema psihologiei captivității; ceea ce se Întâmpla efectiv acolo, partea propriu-zisă de action, cum spun cineaștii, este, cred, mult mai interesantă din perspectiva așteptărilor dumitale. Nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de vorbă cu mai multe persoane și că aproape toți interlocutorii Îi păruseră abătuți și dezorientați. În Centru domnea o atmosferă apăsătoare, pretutindeni se instalase o așteptare grea de presimțiri nefaste. Circulau zvonuri contradictorii și foarte puțini erau cei care izbuteau să li se sustragă. Un coleg fizician,Toshiro Fujimori, Îi mărturisise că era tot mai des muncit de gândul că greșise alegând să-și abandoneze cariera academică În favoarea ralierii la o cauză asupra căreia se trezea punându-și din ce În ce mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]