KorAP: Find »[drukola/base=japonez & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...155 >

3,852 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

firesc ca el să fie tras la răspundere pentru că, în calitatea sa de om al bisericii, nu-i împiedicase de la o asemenea faptă. „Atunci, de ce să-i fi oprit...?” Velasco cunoștea mai bine decât oricine toate suferințele prin care trecuseră japonezii până atunci. De aceea, n-a avut inima să-i împiedice în clipa în care au țâșnit din mulțime și au strigat cu glasuri pline de durere. Ar fi vrut și el să se plângă în fața Papei o dată cu japonezii. Ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
trecuseră japonezii până atunci. De aceea, n-a avut inima să-i împiedice în clipa în care au țâșnit din mulțime și au strigat cu glasuri pline de durere. Ar fi vrut și el să se plângă în fața Papei o dată cu japonezii. Ar fi vrut să dea afară toată amărăciunea care îi umplea sufletul și îi bântuia gândurile. Chiar dacă n-avea cum să-și ceară iertare și chiar dacă avea să primească mustrările cardinalului, în adâncul inimii tot nu-i părea rău. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ca și data trecută. Știu de ce mi-ați poruncit să vin astăzi aici. Velasco se aplecă înspre mâna groasă pe care i-o întinse cardinalul și își ceru singur iertare. — Îmi dau seama că și eu sunt vinovat pentru greșeala japonezilor. Dar știind câte suferințe au îndurat până astăzi... Nu te-am chemat ca să te învinovățesc, îl întrerupse cardinalul. Sfinția Sa Papa a ascultat de la mine cum stau lucrurile și a arătat o compătimire adâncă pentru japonezi. Velasco stătea cu ochii în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
eu sunt vinovat pentru greșeala japonezilor. Dar știind câte suferințe au îndurat până astăzi... Nu te-am chemat ca să te învinovățesc, îl întrerupse cardinalul. Sfinția Sa Papa a ascultat de la mine cum stau lucrurile și a arătat o compătimire adâncă pentru japonezi. Velasco stătea cu ochii în pământ fără să zică nimic. Mila sau compătimirea nu îi aduceau nici o răsplată. Nici el și nici solii nu traversaseră mări și țări venind până aici tocmai de la capătul celălalt al pământului ca să fie compătimiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
îngăduie să-și ia viața! Velasco nu simțea decât ură față de cardinalul care nu înțelegea nimic. Din pricina acestei uri încercă să-l înfrunte: — În cele din urmă Sfântul Scaun este cel care îi omoară. Sfântul Scaun îi silește pe acești japonezi creștinați să săvârșească păcatul de moarte de a-și pune capăt zilelor. — Tu nu poți să-i oprești? — Eu... nu mai știu ce să fac, clătină Velasco din cap. Dacă Sfântul Scaun... cel puțin le-ar apăra onoarea... — Ce anume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
să-i oprești? — Eu... nu mai știu ce să fac, clătină Velasco din cap. Dacă Sfântul Scaun... cel puțin le-ar apăra onoarea... — Ce anume ne ceri să facem? Să ne mijlociți o întrevedere cu Papa. Să-i tratați pe japonezi ca pe niște trimiși străini... — Chiar dacă Papa încuviințează o întrevedere cu solii janopezi, tot nu putem răspunde cererilor lor. Deja ne-am hotărât în această privință. — Dar nu vă cer să le îndepliniți cerințele. Numai că solii sunt așa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și plini de bunăvoință. N-avea nimic din solemnitatea unui Rege al Regilor, ba chiar te așteptai să se ridice de pe scaun și să se apropie de tine. Velasco se opri și își puse pe podea genunchiul drept. Cei trei japonezi erau pe punctul de a face la fel, când Nishi se clătină ușor. Văzându-l, samuraiul îl sprijini repede. Cardinalul Borghese care stătea în picioare lângă Papă se aplecă și îi spuse ceva. Tanaka stătea ca o momâie. Citiți... scrisoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
arate respectul cuvenit. Nici măcar nu ne-au mai dat voie să ne oprim în Madrid, ci ne-au poruncit să mergem direct la Sevilia. Nici în acest oraș nu ne-a întâmpinat nimeni altcineva în afară de familia mea. Rămași fără privilegii, japonezii nu mai erau decât niște sărmani rătăcitori. Ordinul meu și familia mea ne-au dat trei mii trei sute de ducați pentru a ne acoperi cheltuielile de întoarcere, căci nouă nu ne ajungeau banii. În schimb, mi-au cerut să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
a durat o lună. De când am ieșit din Sevilia în largul Oceanului Atlantic au trecut alte două luni și am înfruntat două furtuni. Mi-am petrecut fiecare zi a acestei călătorii pe mare cufundat în cea mai mare umilință. În schimb, japonezii își primesc nenorocul și se resemnează mai repede decât noi, europenii. La început priveau marea duși pe gânduri cu ochii lor goi care par să nu exprime niciodatpă nimic, dar acum se întâmplă chiar să îi aud râzând când se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ar putea face acel lucru de care se temea Hasekura. Mi se pare că acum în inima lui Tanaka s-a pogorât o resemnare liniștită la gândul că a făcut tot ce i-a stat în putință. Însă, cei mai mulți dintre japonezi nu mai iau parte la slujba pe care o țin pe corabie în fiecare zi. Cu toate că îmi dau seama că n-au primit botezul din adâncul sufletului, ci s-au botezat doar de dragul însărcinării lor, totuși, de câte ori rostesc cuvintele slujbei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
îmi dau seama că n-au primit botezul din adâncul sufletului, ci s-au botezat doar de dragul însărcinării lor, totuși, de câte ori rostesc cuvintele slujbei și nu văd în sala de mese pe care o folosim în loc de biserică decât un singur japonez rugându-se, mă simt nespus de umilit. „Toate sunt din vina Ta. De nu ne-ai fi lovit atât de greu, acum această corabie ar fi fost plină de bucurie și ar fi răsunat de imnurile de slavă pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ar fi fost plină de bucurie și ar fi răsunat de imnurile de slavă pe care japonezii Ți le-ar fi închinat, dar Tu n-ai voit toate astea, ci ai ales să-Ți întorci fața de la Japonia.” Un singur japonez vine pe furiș la slujbă. Ca să nu bage de seamă ceilalți, se arată după începerea slujbei și fuge înapoi de cum primește anafura. Înfățișarea lui vrednică de milă îmi aduce aminte de creștinul acela ca un cerșetor pe care l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de seamă ceilalți, se arată după începerea slujbei și fuge înapoi de cum primește anafura. Înfățișarea lui vrednică de milă îmi aduce aminte de creștinul acela ca un cerșetor pe care l-am întâlnit în adăpostul de lemne din Ogatsu. Acest japonez nu este unul dintre soli. După întrevederea cu Papa de la Roma, nici Tanaka, nici Hasekura și nici Nishi n-au mai luat parte la slujbă nici măcar o dată. Nu mi-au aruncat în față nici o vorbă mânioasă, dar prin lipsa lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și data trecută, dar își atârnase mândru pe peretele din cabinet sabia japoneză primită în dar. El ne-a invitat la cină. La ospăț au fost de față și căpitanii și soțiile lor. Cu toții ne-au întâmpinat cu multă căldură. Japonezii s-au arătat mai în largul lor decât data trecută, așa că au băut vin și au mâncat din felurile fără gust. După ce s-a încheiat ospățul la capătul unul lung șir de întrebări și flecăreli mărunte, Tanaka a vorbit solemn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
arătat mai în largul lor decât data trecută, așa că au băut vin și au mâncat din felurile fără gust. După ce s-a încheiat ospățul la capătul unul lung șir de întrebări și flecăreli mărunte, Tanaka a vorbit solemn în numele tuturor japonezilor prezentându-și recunoștința. A mărturisit deschis că deși nu-și îndepliniseră țelul, n-aveau nici o părere de rău, întrucât câștigaseră bucuria de a vedea multe țări și felurite ținuturi. La întoarcere, trăsura noastră s-a oprit în piața din apropierea mănăstirii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
aprins o lumânare și am scris două scrisori, una către unchiul meu din Sevilia și alta către starețul mănăstirii din Mexico. În scrisoarea către stareț, îl rugam să se îngrijească de un vas către Filipine care să-i ducă pe japonezi înapoi acasă și îl înștiințam că urma să merg și eu împreună cu ei la Manila unde aveam să îmi petrec toată viața în mănăstirea de acolo, după cum îmi porunciseră superiorii mei. După ce am terminat de scris scrisorile, sufletul meu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
părintele Juan de San Francisco și în ziua de douăzeci și doi iunie m-am îmbarcat pe o corabie cu pânze din Sevilia către Filipine. Călătoria de atunci a fost cu mult mai primejdioasă decât cea de data asta alături de japonezi. Am trecut prin încercări grele precum furtuni, boli sau lipsa de apă și de provizii, astfel încât am ajuns la Manila pe jumătate bolnav. Dar toate aceste suferințe nu erau nimic pe lângă patimile îndurate de Domnul pe cruce. Primul oraș oriental

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
nu se creștinau dintr-o pornire adevărată. Chiar și după ce primeau botezul, tot nu duceau o viață creștinească, dimpotrivă se întorceau la superstițiile și ritualurile înfricoșătoare și dezgustătoare practicate de poporul lor. Spre deosebire de cei douăzeci de mii de chinezi, numărul japonezilor din Manila era mai mic, a zecea parte din numărul chinezilor, și mulți dintre ei se îndeletniceau cu negoțul. Vreo două sute dintre aceștia erau creștini. De la acești credincioși japonezi am învățat eu limba japoneză și ce fel de oameni erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
din Manila era mai mic, a zecea parte din numărul chinezilor, și mulți dintre ei se îndeletniceau cu negoțul. Vreo două sute dintre aceștia erau creștini. De la acești credincioși japonezi am învățat eu limba japoneză și ce fel de oameni erau japonezii. Din câte vedeam, japonezii erau mult mai ascuțiți la minte decât alte popoare și înzestrați din belșug cu dorința de cunoaștere. Îi întreceau chiar și pe spanioli în mândria și buna-cuviința lor. Aproape că nu-mi puteam închipui cum de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
mic, a zecea parte din numărul chinezilor, și mulți dintre ei se îndeletniceau cu negoțul. Vreo două sute dintre aceștia erau creștini. De la acești credincioși japonezi am învățat eu limba japoneză și ce fel de oameni erau japonezii. Din câte vedeam, japonezii erau mult mai ascuțiți la minte decât alte popoare și înzestrați din belșug cu dorința de cunoaștere. Îi întreceau chiar și pe spanioli în mândria și buna-cuviința lor. Aproape că nu-mi puteam închipui cum de un astfel de popor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
călugări franciscani care erau deja în Japonia și am rămas la Edo. Chipurile, urma să închei niște treburi lăsate neterminate de către soli și să le servesc drept tălmaci trimișilor străini care aveau să vină în Japonia de atunci încolo. Întrucât japonezii știau că sunt preot creștin îmi tot aminteau necontenit de scrisoarea trimisă de cârmuitorul japonez la Manila în anul 1602. Această scrisoare era o poruncă prin care străinii primeau îngăduința de a locui în Japonia, dar nu li se dădea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
curajul și nu m-am supus acelei porunci. Sub cuvânt că aveam să clădesc în Asakusa un umil dispensar pentru leproșii bătuți de soartă, mi-am început pe ascuns munca de propovăduire în timp ce îngrijeam bolnavi împreună cu alți doi confrați. Creștinii japonezi care stăteau ascunși au început astfel să ia legătura cu mine și acestea au fost primele mele fapte de propovăduire, dar prin această îndeletnicire neîngăduită și tainică nu aveam cum să-mi împlinesc visurile. În minte îmi apărea mereu chipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
sânge au acoperit trupul cu o țesătură de mătase neatinsă. După ce a urmărit totul până la capăt, Hasekura m-a rugat: — Mâine dimineață trebuie să ne cerem iertare de la preoții și călugării de aici. Ajutați-ne, vă rog! După ritualul budist, japonezii au privegheat mortul până la revărsatul zorilor. Am stat și eu toată noaptea împreună cu ei alături de trupul mort acoperit cu pânză albă. S-au ivit și zorii albi. Cu îngăduință de la mănăstire, l-am înmormântat lângă un cimitir indian aflat între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de Ulúa însoțit de ajutorul său. — Și ei sunt la fel ca indienii, zise el descălecând și ștergându-și sudoareade pe frunte. Cu cât sunt mai primitivi, cu atât sunt îmboldiți mai tare de dorința de a-și lua viața.. — Japonezii socotesc că e o virtute să alegi moartea în loc înduri rușinea, i-am răspuns eu cu o privire tăioasă. Acest sol japonez a fost încredințat că nu-și poate îndeplini însărcinarea până la capăt decât murind. — Eu... nu înțeleg prea bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
mă pedepsea pentru ce văzuse în sufletul meu? — Într-adevăr, Biserica socotește că este un păcat de moarte să-ți iei viața, am murmurat eu ochii în pământ. Dar nu vreau să cred că Domnul s-a lepădat de acest japonez care și-a luat viața... Nu vreau să cred așa ceva! Comandantul nu putea să înțeleagă șoaptele mele răgușite. Dacă cineva l-a împins pe Tanaka să săvârșească un păcat de moarte punându-și capăt zilelor, atunci eu am fost acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]