1,432 matches
-
descarci sufletul cum ai răsturna un sac. E de ajuns să-mi imaginez subconștientul meu ca o grotă întunecoasă prin ungherele căreia își țes pânza păianjenii, că încep să mă codesc. Ce spun? Cât spun? Sunt îndoieli de care mă jenez și neputințe pe care aș prefera să nu le știu. O pudoare egoistă, mai puternică decât dorința mea de a fi sincer, mă blochează, deși sentimentul pe care-l încerc, de la o vreme, că am supraviețuit propriei mele morți și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
un scriitor. A fost primul lucru pe care l-am remarcat la tine. — Mulțumesc, am spus, în lipsă de ceva mai inteligent. Dacă descoperi că mâna mea se rătăcește în direcția lor la un moment dat pe parcursul serii, nu te jena să-mi atragi atenția. Mă tem că în ultimul timp am o tendință incorijibilă de a face avansuri. Cu cât îmbătrânesc mai mult, cu atât mai puțin reușesc să-mi controlez acest libidou nenorocit. Nu-i purta pică unui biet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-i găsim unul acum și am trimis asistenta să verifice, dar era deja ocupat. Oricum, nu mai durează mult. — E-n regulă, am spus eu, cam dur. — Dar e o problemă... — Da...? Se lăsă tăcerea. Îmi dădeam seama că se jena de ceva. — Avem nevoie de cămăruța asta. Mă tem că va trebui să vă mutăm de aici. — Să ne mutați? Dar am crezut că nu aveți unde să ne mutați. S-a dovedit că aveau. Au scos targa Fionei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
puțin Îmi pasă, un om nu poate muri decât o dată; Îi suntem datori lui Dumnezeu c-o moarte și, oricum o fi, cel ce moare anu’ ăsta la anu’ nu mai moare“. Al dracu’ de frumos, ce zici? Era foarte jenat pentru că vorbise despre lucrul ăsta, conform căruia trăise, dar mai văzuse băieți care se transformaseră-n bărbați și chestia asta Îl mișca Întotdeauna. Și nu era vorba de un amărât de majorat. Fusese nevoie de vânătoare asta ciudată, cu evenimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
E beat, nu? Tânărul domn părea să nu-l audă pe Peduzzi. Se gândea ce l-o fi apucat pe ăsta cu Marsala lui. Asta bea Max Beerbohm. — Geld, Îi spuse Peduzzi, trăgându-l până la urmă de mânecă. Lire. Zâmbea, jenat de gestul lui, dar vrând să-l facă pe tânăr să se miște odată. Tânărul domn Își scoase portofelul și-i dădu o bancnotă de zece lire. Peduzzi urcă treptele vinăriei. Ușa era Închisă. — E Închis până la două, le spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu cafeaua În timp ce turna coniacul. Băiatul privi curios chipul palid al lui Manuel. — O să lupți aici? Întrebă chelnerul În timp ce punea dopul la sticlă. — Da. Mâine. Chelnerul rămase lângă el, sprijindu-și sticla de șold. — Ești cu comicii? Băiatul cu cafeaua privi jenat Într-o parte. — Nu. În lupta obișnuită. Credeam c-o să fie Chaves și Hernandez, spuse chelnerul. — Nu. Eu și Încă unul. — Cine? Chaves sau Hernandez? — Cred că Hernandez. — Cu Chaves ce s-a-ntâmplat? — S-a rănit. — De unde știi? — De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o să supraviețuiască. Bietul Cayetano, spunea ea mereu. Are niște mâini atât de frumoase și așa un chip frumos și nu se plânge deloc. Ajunsese să miroasă Îngrozitor. Își ducea degetul la nas și zâmbea clătinând din cap, povestea sora. Îl jena faptul că miroase-n halul ăla. Îl făcea să se simtă prost, după cum spunea sora Cecilia. O, era un pacient atât de bun. Zâmbea Întruna. Nu voia să meargă la părinte ca să se spovedească, dar promisese c-o să-și spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
comuna voastră, de voi toți și de Lung. Ce mai face Lung?”, iar ultima cu Încheierea: „Mă gîndeam În vara asta, care e pe terminate, să petrec cu voi o săptămînă, dar concediul mi-a zburat pe negîndite”. „Poate se jenează, gîndi. Au trecut șapte ani, dar nu pentru că ne-a uitat n-a mai venit pe aici; dacă ar fi așa nu ne-ar fi scris. Și Întotdeauna e drăguț cu tata cînd acesta merge la oraș. E un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ceaiul. Tot ea era aceea care îmi bătea în ușă dimineața, foarte discret și foarte prudentă. Iar de câte ori întîrziam cu spălatul, mă mustra copilărește. Avea atunci un glas de mătușă, ceva familiar și protector, aproape matern, care la început mă jenase, pentru că eu aș fi voit-o pe ea numai îndrăgostită, dar care izbuti să mă farmece în cele din urmă, descoperindu-mi adâncimi și specii de dragoste pe care nu le cunoșteam și pe care le osândisem aprioric, fără să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Se întrerupse, privind visător, aproape absent, cum chelnerul așeza ceștile de ceai și farfuria cu sandwich-uri. - Mulțumesc, Petrache, spuse când chelnerul, clipind din ochi cu înțeles, apropie cu mare atenție paharul cu coniac plin până în vârf. Te rog, nu te jena, adăugă văzând că fata rămăsese cu ochii ațintiți asupra farfuriei. Încearcă întîi unul cu șuncă... Sorbea, pe rând, o linguriță de ceai și câteva picături de coniac. - Cred că am citit-o în liceu, când aveam vreo 14, 15 ani
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
al regimurilor totalitare. Ca să rămîi liber trebuie să ai memorie. În toate cărțile Iordanei Marievici apare proletcultul.Care e cauza acestei... fascinații? Șichy a ezitat înainte de-a rosti fascinație. Oi fi vrut să spui obsesie, surioară și te-ai jenat. Știi ce înseamnă MSV, Șichy? Muncă silnică pe viață. Te-ai întrebat cîți au încasat, atunci, MSV? Și cîți au trecut, fără nici o vină, prin pușcăriile comuniste? Știu din cărți: unul din nouă locuitori ai României. De la 12 la 85
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dimineții m-a chinuit un coșmar barbar. Mă aflam în fața unei clase de elevi pe care nu-i puteam stăpâni, în fața cărora nu am putut să impun disciplina, mă aflam în incapacitate totală de a lega două cuvinte... și mă jenam și sufeream că nu puteam să-mi fac datoria de educator. Pe lângă acest fel de coșmar, am coșmaruri repetate din vremuri trecute, din vreme de război și perioada nefastă prin care am trecut după aceea. În timp ce în coșmarurile cu tentă
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
care a studiat franceza la seral, a obținut un post de redactor Începător la revista franțuzească Chic din Paris. La acel moment, păstra prea puține legături cu familia: ei nu-i Înțelegeau modul de viață sau ambițiile, iar ea era jenată de religiozitatea lor demodată și de cumplita lor lipsă de rafinament. Totala Înstrăinare de familie a intervenit la scurt timp după ce a Început să lucreze pentru Chic, când, la vârsta de douăzeci și patru de ani, Miriam Princhek a devenit Miranda Priestly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
prietenul tău. Trebuie să fie un tip ca lumea, mi-ar plăcea foarte mult să-l cunosc. — Nu! aproape am țipat eu, Îngrozită la ideea ca ei doi să se cunoască, fiecare fiind atât de diferit de celălalt. M-aș jena să-l văd pe Christian studiind integritatea morală a lui Alex, profilul lui de „bun samaritean“. Lui Christian, Alex i s-ar părea un tocilar naiv. Și m-aș simți Încă și mai jenată să-l văd pe Alex observând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Îl sfidez. „Vrei să ne Întrecem? Ai cu ce?“, Îl Întreb din priviri crispat. În acest timp, cu mâini sigure, fără tremur, Îmi desfac cu lentoare calculată prohabul de la blugii făcuți să pocnească pe coapse și-i arăt sexul. Este jenat de agresivitatea mea. Lasă privirea În jos. Tace. L-am Învins. Nu se șifonează, are umor, e de viță aristocratică. Râde: ha-ha-ha, hî-hî-hî, ha-ha-ha, hî-hî-hî. Hohotele lui false se Întretaie, se amestecă, se anulează. Observ, Între pliul a două hohote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și sălciile din față, ce-nchid orice șansă de evadare din peisaj și din istorie. Ne simțim Înfiorați de o chemare nouă, Îi invidiem pe rudari pentru această libertate a lor de a-și alege istoria. Copiii Întind mâna, cerșesc. Jenați, le dăm ce avem, am vrea să le dăm totul, dar ce Înseamnă totul pentru ei nu reușim să ne imaginăm. Când am trecut de zona lor, spre pod, ne simțim ușurați, parcă ni se pare că am ieșit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Mai vreau una“; o privesc cu maliție și o pun la probă: „De ce mai vrei una?“. „Fiindcă Îmi place.“ „Dar ce, trebuie să te Înfrupți mereu din ceea ce-ți place?“ „Dacă n-ar fi așa, aș muri!“ Mă Întorc jenat În altă parte. Facem doi-trei pași. „Vrei să spui că tot ce ți-a plăcut ai obținut totdeauna cu orice risc?“ „Da, cu orice risc!“, repetă ea, sfidându-mă. „Chiar și amorul?“ „Da, chiar și amorul!“ „Atunci Înseamnă că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mulțumim cu vorba goală și niciodată nu facem nimic cinstit și dezinteresat pentru ei! Avântul lui stârni mici surâsuri ironice primprejur. El însuși își dădu seama că a devenit patetic, că tonul lui nu cadrează cu locul, și tăcu mai jenat chiar decât Dumescu, care începuse să dea semne de nerăbdare. Rogojinaru, deși avea replica gata, ca să nu mai învenineze lucrurile, se mulțumi să mormăie ceva în farfuria lui. Doar Baloleanu zise încet, ca pentru masa lor: ― Foarte just, dragă Grigoriță
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zise deodată bătrânul, speriat parcă de zelul fiului său. ― Da ce, pentru că-s militar, n-am dreptul să-mi spun o părere cinstită? Lasă că peste zece zile am scăpat de armată, dar și până atunci, ce, am să mă jenez de dumnealui? Ce, dumnealui nu e proletar ca și noi? ― Ba ce mai proletar, domnule Mișu! făcu Titu și mai în glumă, și mai în serios. Atât de proletar că deocamdată tai frunze câinilor cu speranța că voi găsi cândva
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să vegeteze într-o viață animalică. Păstorul care-și părăsește turma e mai rău ca acela care o conduce greșit, căci turma singură se risipește, pe când cu păstori, buni sau răi, tot nu se pierde... Grigore se simți atât de jenat, mai ales că Titu Herdelea schimba fețe-fețe, încît întrerupse cu glas de protestare: ― Bine, tată, dumneata ai aerul că-l dojenești pentru că dorul de libertate l-a îndemnat să vie între noi unde, în orice caz, are mai multe posibilități
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
intram și ne răsturnăm noi în șanț... Bravo, Rudolf! Șoferul zâmbi recunoscător, iar Nadina se aruncă drept în brațele bărbatului ei, continuând cu glas convențional tandru: ― A, Grig, micule, ce dor mi-a fost de tine! Grigore îi sărută obrazul, jenat de cuvintele ei și mai ales de felul cum le-a rostit. Numai acuma recunoscuse pe Brumaru. În același moment privirea lui alunecase dincolo de mașină, pe rondul cu flori roșii, inima înflorită pe care iubirea lui o așternuse în fața cuibului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
necunoscut. E cumnat cu Jenny și face poezii! ― A, da, firește! făcu Gogu apropiindu-se de tânărul Herdelea. Așa-i!... Ce mai faci? Tot nu-și amintea de el, dar nu voi să arate că nu l-a recunoscut. Se jena să pară că n-are memorie, fiindcă asta ar fi semn de bătrânețe. Titu văzu încurcătura lui și avu un cuțit în inimă, gîndindu-se cum l-a mai invitat astă-vară să vie încoace și să stea la dânsul și toată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un cățel sau un talisman. El ofta de mult, ca și alții, în cele din urmă l-a acceptat, nu din iubire, ci din indiferență. Conta în lume ca un băiat spiritual și făcea figură onorabilă în suita ei. Se jena mai puțin de el decât de Grigore. Pentru soțul ei păstrase orișicum un respect cel puțin teoretic. Față de Raul nu simțea nevoie de nici un fel de menajament sufletesc. Nici el nu pretindea așa ceva și se mulțumea cu firimiturile ospățului. Era
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
urât și ei cu un bărbat ciufut și mojic, dar... Tânărul Herdelea ascultă cu resemnare lamentațiile gazdei sale și numai la sfârșit articulă un slab protest, menit mai mult să-i evidențieze cavalerismul decât să fie crezut. În realitate se jena de doamna Alexandrescu din pricina Tanței, căreia începuse a-i face curte foarte stăruitor. Doamna Alexandrescu l-a dus deunăzi la părinții fetei, l-a prezentat și l-a lăudat, iar pe urmă el a devenit un musafir asiduu în casa
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îndeseau implorările drăgălașe, se auzi deodată o timidă bătaie în ușă, după care, fără să mai aștepte răspuns, intră Marioara. ― Vă rog să mă scuzați, zise ea puțin speriată mai ales observând pe Tanța, căci de doamna Alexandrescu nu se jena. Venii pentru lecție și găsii încuiat și... ― E cheia în ușă, dragă Marioară! sări Titu roșindu-se și vrând să meargă spre ea. ― Așa? N-am observat... Atunci trec dincolo... Scuzați! făcu fata dând ușor din cap și retrăgîndu-se cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]