KorAP: Find »[drukola/base=laur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...95 >

2,362 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348

e surdo-mută, ne explică el cu voce stinsă de oboseală. Poate iese la piață sau la o vecină, c-altfel poți să-i spargi și ușa că ea n-aude. — Ai tu noroc să te-ncurci numai cu d-astea. Laur Își suflă nasul și trântește mucii cu năduf de cimentul din fața ușii. Își șterge degetul de turul raiaților săi noi, care arată deja boțiți și prăfuiți În ultimul hal, da’ cu dada Leontina știu că te-nțelegeai bine: ea te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ca dinaintea unui leșin. Aveam nevoie de liniște ca să mă adun, ceea ce era desigur un nărav pe care-l dobândisem robotind la romanele vieții mele și de care uite nu reușeam să mă dezbar. Zbieram ca un dobitoc la văru' Laur, și Andrei Îmi făcea semn cu degetul la buze, ssssst, tânjea și ăsta după liniște, ca pentru muții și surzii la care ne adusese ca să ne scoată de unde chiar el ne băgase, dar spre deosebire de mine se vedea senin și Împăcat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
se Închid ochii și pare să fi pierdut firul, Pepino, da, da’ și Steluța... Un grup de cinci-șase puradei cobora În fugă scările de la etajul de deasupra, zbierând și năvălind peste capetele noastre ca o turmă de capre. Adormise văru' Laur, nu-l clinti avalanșa de țipete, dormea adânc. Ghemuit pe cimentul treptei cu genunchii la gură ca-n burta Motănicăi, În timp ce Andrei Îi dădea Întruna cu Steluța, că dac-o vezi pe mută Îi bei apă din pizdă și cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
că Andrei nu exagerase deloc În privința Steluței, În pofida aerului de țărăncuță puțin șocată, care se trăgea desigur de la infirmitatea ei. Desculță și-n rochia aia neagră fără mâneci, cu poalele până la jumătatea pulpelor, părea cam de-o seamă cu văru' Laur, dar de o rasă cu totul diferită, așa Îmbujorată și blondă-roșcovană-aurie și cu ochii ăia mari și verzi de femeie-pisică. Era zveltă și arcuită trainic, era chiar așa cum spusese părințelu’, și tocmai că ne răzbise setea și beam apă pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
o masă mică de brad nevopsită, aidoma celei pe care-mi scriam cândva romanele vieții, și pentru trei scaune ce păreau să ne fi așteptat special pe noi. Sosisem și așteptam să ni se dea să mâncăm. Eu și văru' Laur ne holbam ca la un spectacol de toată bafta la tevatura mutei cu brotacul În brațe. I se tăiase răsuflarea de bucurie și de obidă. Gâfâia strângându-l la piept și albindu-l de pupături din creștet până-n tălpi peste

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Mai știi de nu i-o fi cumpărat jucării sau bomboane? Oricum scăpase de el și ne scutise și pe noi de balamuc. Îi dăduse de lucru, lăsându-l să scotocească prin hainele din geantă. — E fii-tu? face văru' Laur. Să-ți trăiască părințele. Ai un flăcău ca o floare, de-ți vine să-l mănânci de frumos ce ie. Ca mâine-l bagi pe felie la tuburi și la grilaje și te-ai văzut scuipat de-o grijă... Iiiiaaaa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
grele, aveam o cruce mare de granit În stomac, care mă ținea locului să nu sar pe umerii părințelului, să-i Încalec și să-i călăresc pe amândoi acolo peste cratița cu fiertura și laolaltă cu ei și pe văru' Laur. Și uite-l și p-ăsta strecurându-se cu o cârpă pe sub pântecul mutei, după cratiță, și ușor, vere, să nu-i opărești. E gata, vere. Laur amușină peste cratiță, inhalând mireasma aburului cu ochii Închiși. E numai bună. Hai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
amândoi acolo peste cratița cu fiertura și laolaltă cu ei și pe văru' Laur. Și uite-l și p-ăsta strecurându-se cu o cârpă pe sub pântecul mutei, după cratiță, și ușor, vere, să nu-i opărești. E gata, vere. Laur amușină peste cratiță, inhalând mireasma aburului cu ochii Închiși. E numai bună. Hai să mâncăm până nu se bălăcesc ăștia În ea. Și n-are nici farfurii pe-aici... Zici că ești la Motănica, vere, e ca la mama acasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
țârâiala chiuvetei. Pâine nu ne-a dat prin cap să luăm, și linguri, eh, nici d-alea n-are muta... Sprijinindu-se cu podul palmelor de peretele din spatele aragazului, Steluța icnea strângând lingura aia În mână. Trebui să tragă zdravăn Laur ca să i-o smulgă, ferindu-se din calea lui Andrei care o ghida cu mâinile Încleștate de șolduri pe drumul icnelilor și nechezăturilor punctate de gâfâielile lui. Dar mai degrabă ea Îl ghida pe el, cu o legănare arcuită viguros

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
că se descheiase la șliț. Șlițul meu trebuie că se descheiase singur. Nu-mi mai țiuiau urechile, dar Încă simțeam Între picioare vietatea Îndărătnică pândind și adulmecând pe sub masă pe jumătate Întărită. M-am ridicat să i-o arăt lui Laur, care abia surâse. Vântura de zor cu lingura prin fiertura din cratiță și o Înjumătățise deja. Renunțase să mai pună În castroane. Îmi făcu semn că s-a săturat. Parcă i se tăiase și cheful de vorbă odată cu foamea. Îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
irupând prin perii nisipii și stând să ni se ofere. Era același semn, da, și păsăricii ei Îi era foame, și ea trebuia să mănânce și apoi depărtă pulpele ca să-și arate arătătorul printre buzele vaginului și să arate spre Laur și spre șlițul meu desfăcut, din care nu mai ieșea nimic. Începusem să ne Înțelegem graiurile, de-acum unite Într-un idiom universal și total care spulbera orice limită a comunicării prin minunea mâinilor ei zbătându-se pe rând și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pereți și pe linoleul dintre ele sfărâmătura de pământ amestecată cu pantaloni și pulovăre din geanta noastră. A avut ceva de lucru Florinel până să dea colțul de pâine pe care-l morfolește liniștit În mijlocul răvășelii generale, și vorba lui Laur, că zici că ești la Motănica, e ca la mama acasă aicea, drept pentru care și-a slăbit catarama nichelată a curelei și s-a răstignit pe o saltea. Trebuie că plesnește de câtă fiertură d-aia fierbinte a băgat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
des, pe urmă a venit mai rar, da, e o grămadă de drum și o grămadă de bani dă pe teren, și-acuma are treabă cu Pepino. Toată lumea care trece pe aici are treabă cu Pepino. O urmăresc avid, În timp ce Laur se uită În tavan cu ochii Întredeschiși și nu spune nimic, ceea ce Înseamnă că iar l-a prins oboseala, dacă nu chiar o fi adormit așa, pe grabă, uitând să Închidă complet ochii. Aia e, că doar foamea l-ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
cu haine și cu brotacul ăla de culoarea pământului. De nenumărate ori trecuse peste noi, ca să ne mimeze joaca sau pur si simplu pentru că-i stăteam În drum, iar acum o lua din nou cu mama-papa-vine și-l trăgea pe Laur de geacă, Îi cășunase pe geaca aia nouă și nu putea să-l dezbrace și nici măcar să-l trezească, ci doar că-l făcea să vorbească-n somn. — Uh-uh-uh, ăștia a fugit și m-a lăsat În tren, futu-le

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
om fi asurzit dracului cu toții. Steluța, da, nu și-a pierdut ea până Într-atât capul Încât să uite bunul obicei de a Încuia ușa În urma oricui, dar a uitat să mai fie atentă la semnale. Bine că a rămas Laur de caraulă, păi sigur, muta s-o ia În cur și io să iau bolovani În cap, păi n-o veni el bărba’su să-i spună ce poamă ține la ușă? Ba iar e bine: Andrei a luat un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
devenea tot mai tăcut plimbându-se În sus și-n jos prin casă și mi-e că nu scotea mâinile ale din buzunare decât când o proptea pe Steluța de pereții bucătăriei. Noaptea eu dormeam cu Steluța pe dormeză, iar Laur, Andrei și Florinel, pe saltelele din cealaltă cameră. S-o fi făcut de la sine Împărțirea asta, care oricum mie unul Îmi pria. Probabil că dintotdeauna Îmi dorisem o nevastă care să nu vorbească deloc, și-n afară de asta Steluța părea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
o nevastă care să nu vorbească deloc, și-n afară de asta Steluța părea inepuizabilă și oricând la dispoziția și pe gustul oricui și nedorind mai mult decât o farfurie de fiertură. ne mai pomeneam uneori În viul nopții cu văru' Laur peste noi, probabil când visa iar că l-am lăsat de izbeliște În tren și i se făcea s-o ia pe Steluța pe salteaua lui, dar până să apuc să adorm din nou ea se Întorcea la mine. Cam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
da-o nimeni pe râs, și țigările, da, și două jumătăți de rom În patru inși seară de seară... După trei zile și trei nopți În care nu l-am auzit scoțând o singură vorbă, Andrei i-a spus lui Laur să facă dracului rost de-o mătură și să curețe grajdul ăsta Împuțit. Nu mai era nevoie de-acum să aruncăm cu pământ pe fereastră, dacă ne găseam aici trei inși cu auzul Întreg pentru oricine ar fi bătut la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ai face că nimenea nu-ți dă pă râs nici fiertura asta de cartofi care-a salvat omenirea În vremuri grele și la o adică ne salvează și pe noi acuma. Parcă s-ar fi Încurajat de unul singur văru' Laur, n-aveam decât să aștept până s-o dezumfla tot de unul singur, dar poate apare dobitocul ăla de Pepino Între timp. După ce pleca Andrei să-și facă traseul pe la centralele termice din oraș, pe care-l Încheia mereu pe la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
până s-o dezumfla tot de unul singur, dar poate apare dobitocul ăla de Pepino Între timp. După ce pleca Andrei să-și facă traseul pe la centralele termice din oraș, pe care-l Încheia mereu pe la miezul nopții, mai Întârziam cu Laur În camera cu saltele, cu Florinel zbenguindu-se printre noi. Să-l fi văzut cum orăcăia să-i dăm și lui să tragă o dușcă din sticla de rom. reușeam să-l liniștim dându-i să tragă și din țigară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
sfârșit a apucat să-i spele În seara asta. — Și dacă ne-ar prinde iarna aici, vere, n-ar mai fi nici o pricopseală. Îți spun io că ar fi rău de noi dacă ne-ar prinde. Uite-l pe văru' Laur că a Început să nu-i mai priiască, deși chiar n-ar mai avea Încotro s-o ia până nu s-o deschide din nou sezonul pe litoral. Iar i s-a făcut de ducă și de pricopseală, dar pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
dar pe banii cui? Și ce-ar fi fost dacă l-aș fi lăsat În tren? N-aș mai avea mult până să mă căiesc pentru ce am făcut. Ar fi trebuit să-l ascult pe Andrei, dar și cu Laur, și fără Laur, oh, sărmanele mele oase bătrâne, parcă l-aș duce În spinare. Să mă-ntind nițel, oh... Steluța Își lăsă brotacul adormit și se Întinse și ea, cu capul Între picioarele mele. Zi și noapte trag din greu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
cui? Și ce-ar fi fost dacă l-aș fi lăsat În tren? N-aș mai avea mult până să mă căiesc pentru ce am făcut. Ar fi trebuit să-l ascult pe Andrei, dar și cu Laur, și fără Laur, oh, sărmanele mele oase bătrâne, parcă l-aș duce În spinare. Să mă-ntind nițel, oh... Steluța Își lăsă brotacul adormit și se Întinse și ea, cu capul Între picioarele mele. Zi și noapte trag din greu, sărmanele mele oase

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
să-l vezi... Da, trece repede, prea repede a trecut și nici n-am știut Încotro a fugit. Unde s-a dus? Îmi fuge și acum somnul o dată cu privirea lunecându-mi pe torsul slăbănog, la fel de ciocolatiu ca al lui văru' Laur, dar numai dâmburi și scobituri, ca o prelungire firească a căpățânii mele colțuroase și Îmbibându-se nu chiar fericit cu obrazul tânăr și Îmbujorat de somn al Steluței, care se Îndeasă În perna pulpei mele. Cei mai adesea așa o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
cu cinșpe ani mai bătrân decât sunt. Gustul și mirosul ei mă adorm și mă trezesc la realitate, Îmi spun că-s viu și că mai am destul până să mă pot socoti bătrân, chiar dacă nu mai sunt ca văru’ Laur. — Și mai las-o, vere, c-ai morfolit-o de-ai zăpăcit-o. cu nasu-n pizda ei ai să mori. Care io unu’ Îți spun că nu-mi convine. Să stau io aicea ca la pușcărie c-așa vrea pula

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]