2,476 matches
-
priviri, sau se amestecau purtîndu-și cobilițele grele pe umeri ca jupânii adevărați ce se plimbau numai, privind, fumând și înțelegîndu-se din ochi în fața vitrinelor. Rafturile îți luau ochii, valuri de stambă prinse în pioneze amestecîndu-și culorile ca un curcubeu; mătăsuri lucioase, haine țepene pe manechine de lemn; pantofi lungi și unduiți ca niște pești; cuie subțiri ca acele sau groase cât luminările, hamuri și șei de cal, cu stele de alamă; cafea cu bobul cât gândacul, prăjită și mirosind frumos, rahat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o dată la animalele ascultătoare și apucară spre gară. Caii săltau în galop, mișcîndu-și cu mândrie spinările pieptănate și împodobite cu stele de alamă și flori de hârtie. Muscalul în livrea de catifea albastră le atingea rar spatele puternice, roșcate și lucioase de sudoare. Ei răspundeau săltând într-o parte și-n alta cozile tăiate scurt, aruncând 29 copitele înainte, zvâcnind în același timp, mândru și cu forță, din piepturile pline și musculoase. Lumea ieșită la plimbare până la gară se uita curioasă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
însufleți. Își drese părul sub coroana de lămâiță și întinse pliurile rochiei. Birjarul aduse luminările de la trăsură și le rezemă de un perete. 30 Neamțul u chemă, așezmdu-i în fața unei lăzi galbene, care avea un tub terminat cu o sticlă lucioasă. Îi potrivi cu mina lui, vorbind repede: la mijloc, Stere cu mireasa, ținîndu-se de mână, iar în părți nașa și nașul, lângă făclii. Le spuse să nu miște și alergă la aparat, vârând capul într-un burduf de pânză, apoi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și prețul: douăzeci de lei de bucată. Banul și harul. Tocmai dincolo de locul lor, peste baltă, sub malul mâncat își ținea omul ginerii, într-un țarc de lemn, plin de balegă și de dudău veșted. La lumina soarelui, văzuseră coamele lucioase și le auziseră nechezatul mândru și răsunător. Cale . de o jumătate de ceas de la ascunzișul lor, să mergi peste trestii, prin niște tufișuri de nu-i vedea nici pasărea, prin inima locului pustiu. Ăl tânăr, pentru că era mai sprinten, trebuia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Aha, ha, acum, na, slobozește-te, aha, hi, nu... Cârlane, n-o lăsa, ai ostenit, ai, calu tatii, așa, dumicatul cui te-a făcut, ei, așa... Pe urmă iepele fură gonite să pască. Armăsarii încă nechezau. Picioarele lor subțiri §i lucioase tremurau în bătaia lunii. Își mușcau cozile din când în când. Oamenii râdeau, rezemați de codilele bicelor. - Strașnici armăsari ai, moșule! zise unul. -Ehe... - Parcă-s hrăniți cu iarbă-mare. - Mănâncă o căruță de fân și tot nu-i ajunge unuia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lămpii. Domnul Vasiliu socotea cu un creion și, când 1-a simțit înăuntru, a ridicat ochii. Stere i-a deslușit prin pânza cenușie de dincolo de masa încărcată chipul lunguieț și slab, părul argintiu pe la tâmple și hainele necălcate, vechi și lucioase. - Tu ești, mă? a întrebat. Inima cârciumarului bătuse mai tare. Aceeași spaimă veche, ținută ani întregi în suflet, a ieșit gâlgâitoare, sub piept. Palmele și ghiontii lui uitați, glasul poruncitor al stăpânului, toate s-au adunat într-o frică neînțeleasă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tutun prost și a hârtie veche. Deasupra birourilor scrijelate, nevopsite, ardea un bec galben. Lumina de afară părea și mai ștearsă. Așteptă în câteva locuri la ușă. Funcționarii aveau fețe încordate, ochelari mari, legați cu șireturi și mânecuțe de satin lucios până la coate. Lui i se păruse că oamenii aceștia dezleagă lucruri încurcate, de nedeslușit. Tușeau scurt, se mai uitau la el, dar nu-l întrebau ce caută. Foile îngălbenite foșneau mai departe. Cârciumarul își spunea că nu se face să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la masă. Băgau în ei, nu se cunoștea. Dar până seara mai era timp. De la baltă treceau pe la bordeiul lui moș Leu, să-i vadă armăsarii. Falnici cai! Se piteau în dudău pe brânci și priveau. Animalele aveau o piele lucioasă, cu păr scurt și aspru, des și lins. Scuturau din pintenii de piele ai copitelor, alungind muștele cu coada. Aplecau apoi gâturile puternice și încordate, ascultau cu urechile ciulite și mușcau nepăsători smocurile proaspete. Vara jucau rișca pe maidan. Petre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
clipă. Un animal ager, îndesat, veni drept asupra lui. Ridică mâna și înfipse cuțitul întors sub beregată. Taurul simți arsura loviturii și sângele care curgea din rană. Marin știu că nu 1-a lovit unde trebuie. Îl cuprinse frica. Corpul lucios din fața lui nu căzu. Când să mai izbească o dată, simți o sfârșeală în stomac și mai apucă să vadă ochii fioroși ai animalului care-l împunsese. - Săriți, că 1-a lovit pe nea Marin! strigă Chișcă. Zece cuțite puseră capăt
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sură și înfricoșătoare. Vântul lovea trunchiurile subțiri și drepte. I-a 159 luat o frică pe pungași! Se uita Horea împrejur, se uita Oacă. Nu erau obișnuiți. Parcă tot mai bine era în mahalalele lor, la golitul buzunarelor! Pe cerul lucios și verde răsăriseră stelele. Auziră din depărtare chiotele negustorilor beți. Zurgălăii săniilor sunau ușor în aerul rece. Puseră mâna pe retevei și lăsară focul. S-au apropiat de drum. Se auzeau șinele de fier tăind zăpada. Iute i-au cădulit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îi rămăsese gândul la Sinefta. Umbla cu capul aiurea. Nu mai asculta la ce-i spunea Gheorghe. Pe la nouă, s-au îndreptat spre centru, unde stăteau deschise vreo câteva cafenele. Orașul avea toate vitrinele aprinse. Focul lor aluneca pe trotuarele lucioase. Lângă bursă dădură și de ceilalți. Jucau biliard. 181 Salonul, vopsit în ulei, negru de tutun, plin. Căldura dinăuntru le încălzi oasele. Florea își potrivea tacul și, când îi văzu, lovi bilele albe în grabă. Într-un colt, Sandu-Mînă-mică bea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rar. Încă rîdeau: - Cum îti vine, Paraschive, jantilicu ăsta? - Să n-am spor dacă nu semeni cu Mafoame, ăl de dă găuri în tren! - Ce mai, ne-ntitirizarăm! În odăile Didinei se adunaseră vreo trei croitorese care potriveau o rochie roșie, lucioasă, din material scump. Titi Aripă a început să le ciupească pe la spate de cum a dat cu ochii de ele. Paraschiv rămăsese la ușă, uitat de Dumnezeu, cu privirile pe umerii frumoși ai țigăncii. O fetișcană îi pieptăna părul lung și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trăsuri, plătite gata, să-i ducă pe sus, să nu se murdărească. Era la sfârșitul lui februarie. În aer se simțea boarea primăverii care venea. O lună bogată și tânără cutreiera deasupra Cațaveiului. Parcă altfel lătrau și câinii. Pe acoperișurile lucioase se fugăreau motanii. Se auzeau streșinile curgând și prin curți se vedea ultima zăpadă, strânsă grămadă pe lângă pomi, la rădăcini. Aerul mirosea proaspăt și drumurile pline de bălți și noroi se zbiciseră pe margini. Tot orașul era împînzit de o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
acoperea. - Nu ți-e frică? îl întrebă Veta. - Nu, râse el, că are cine să mă apere... Tăcură. Împrejur era o liniște apăsătoare. Sub linia cerului decolorat treceau stoluri negre de păsări într-un zbor leneș. Soarele aluneca pe suprafața lucioasă a bălții, reflexele lui luminau până sus malul roșcat ca o pecingine. În țarcul lui moș Leu, armăsarii săi stăteau nemișcați, cu gâturile întinse, adulmecând spre ei. Erau negri și puternici, și păreau mai mari în încremenirea lor. Pieile asudate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Prin curțile vecinilor se auzeau gramofoanele. În bătătura lui Tănase niște meșteri ridicau altă casă din bârne. Gunoierul dădea ajutor cu nevastă-sa. Se întoarse. În ușa lui, ieșise Procopie, numai într-o flanelă strânsă pe gât. Privea soarele alb, lucios, care aluneca peste maidan. - Ce faci? o întrebă cu glasul său plăcut. i - Ce să fac, uite, am rămas singură acasă, ai mei s-au dus la o petrecere... - Ce-mi dai dacă-ți spun ceva care o să-ti facă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
șiruri, fii dreapta și la stânga potecii pe care pășeau, erau înșirate mese ușoare, acoperite cu americă tărcată, în culori ni. Pe scaunele cu spătar ședeau negustori și oameni de-ai lor. Râdeau încălziți de vin, săltând burfile încinse în centuri lucioase de piele. Mâncau cu poftă, ducând repede furculițele la gură, mestecând cu zgomot, privind rar în lături și numai atunci când răsuflau după un pahar de vin rece. Mai într-o parte, unde nu bătea așa tare lumina, erau și mesele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
BEI MORI, DACA NU BEI TOT MORI! DECI MAI BINE BEA CĂ VIATA E SCURTĂ! BORTOASA VĂ ZICE POFTĂ BUNĂ! CONSUMAȚI RENUMIȚII PATRICIENI DE CASĂ! Un tal aduse o listă de mâncare și i-o dădu lui Bozoncea. Pe hfrtîa lucioasă, felurile erau scrise cu creion chimic, într-un fel curios: MENU LA BORTOASA, restaurant și grădină, cântă ZAVAIDOC și orchestra ANTREURI: Ridichi, brânză Telemea, roșii la gheată, cașcaval, șvifer, pește, omar, stridie, Morun. ICRE. Țuică, secărică, drojdie. SALATĂ LA GREC
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de-alături. Îi mirosea a carne de muiere. Pe la două, a ieșit țiganca numai într-o cămașă scurtă. S-a uitat afară. O lampă cu fitilul mic îi lumina chipul răvășit și ațâțat. Gura îi era umedă și prin cămașa lucioasă pungașul i-a văzut țâțele, puternice și tari. I-a stat în față și-a apucat-o în brațele lui. Didina s-a speriat și-a strigat scurt. El i-a pus palma pe buze și a îmbrățișat-o. Avea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dar directorul Înaintează pe calul mușcînd În spume zăbala veți vedea domnilor spectacolul cel mai extraordinar inima ca un gît de gușter se umflă se dezumflă și troici coboară chiuind pe arterele În trepte cît duioasă eleganța focilor pielea lor lucioasă ca o noapte În docurile brăilei au mustăți cum e nervura frunzelor... În majoritatea cazurilor - la fel ca În Invitație la bal - notele spectaculare apar răzlețe În text, chemate la voia hazardului asociativ. Se poate observa Însă că ele asigură
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
naște plină, Ochiul vede dulce discul aurit Și prin albe valuri pare și dispare Ca surîs ferice p-un chip suferind; Ochiul se Îmbată: vă uitați pe mare, Valul alb de spumă trece clocotind... Ce, treherat de delfini cu aripe lucioase, Revarsă ici și colo torente de fosfor”... ................................................................... Într-un poem marea este cristalină, În altul geme cu turbare și se despică În fața corăbiei fragile. Însă, indiferent de stare, calitatea ei fundamentală (lucirea) rămîne neschimbată. Privind-o, ochiul este fascinat și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
putea să le dea o mână de ajutor. Mânuia sapa cu furia dezlănțuită a unui diavol, desțelenea pământul lăsându-se pradă unui entuziasm ieșit din comun. Călugării încetau să mai muncească, se făcea liniște în jur și Tommaso înfigea tăișul lucios în inima pământului neștiutor de ce-i în inima lui. Apoi tăia lemne, lovind strașnic cu toporul: din trei lovituri ar fi fost în stare să doboare un stejar. Nu izbutea să-și explice de unde-i venea stăruitoarea dorință de a
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
lumina. Când se lăsa întunericul, arătam ca niște stafii. Și, dacă te gândești bine, poate că asta și eram... Se zice despre spectre că, spre deosebire de oameni, nu se pot reflecta în oglindă. În preajma noastră nu era nicio oglindă. Niciun ciob lucios în care să ne putem confrunta cu propriul chip. Uneori îmi ziceam că, dacă m-aș întâlni cu mine însumi, nu m-aș mai recunoaște. Când am ieșit din închisoare, mi-am dat seama câtă dreptate avusesem. Îmi atingeam obrajii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă acopere, de parcă oasele crescuseră pe dedesubt. Când m-am zărit în vitrina lucioasă a unui magazin, mi-a venit să-mi dau binețe ca unui străin și mi-am dat seama că degetele n-aveau nicio vină. Dar mai era un motiv pentru care făpturile noastre puteau trece drept fantomatice. Ceea ce ne ajută
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îndrepta nimic din ceea ce ți s-a dat, iar grade de comparație nu există, de vreme ce pe acest scaun, ca la interogatoriu, ești singur, izolat de restul lumii. Acest buletin de format vechi era chiar mai greu de citit decât cartonul lucios pe care polițistul dinainte îl răsucise pe ambele părți. Ca dovadă că, în cele din urmă, după ce îl răsfoise de câteva ori, ca să se convingă că a înțeles bine, întrebă : — Numele ăsta, Avădanei Pavel, vă spune ceva ? Rada se gândi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
neagră le dădea o semeție sălbatică. Mușchii i se încolăciseră iarăși pe oase. Sângele clocotea în vinele care se umflară pe dosul palmei și pe brațe, ca niște șerpi. Pulberile i se scuturară de pe creștet și părul crescu, dintr-odată, lucios și negru, coborând pe frunte în șuvițe amestecate cu sudoare. Ochii îi erau roșii de nesomn, de băutură înghițită pe nerăsuflate, de sângele năvalnic pe care vinișoarele subțiri nu puteau să-l încapă. Pupilele negre erau apropiate de rădăcina nasului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]