1,582 matches
-
pe ea? Nestor își lipi palma de șoldul ei neted și rece. Lasă-l să se obișnuiască, auzi o șoaptă. Mama și cu cealaltă doamnă, pe nume Ivona, chicotiră. Cele două femei chicotiră și mai tare când mâna lui Nestor lunecă în jos pe coapsă coapsa netedă și rece: nemișcată, o poză bej în relief; dar poza nu reprezenta pe nimeni cunoscut, și dacă n-aveai cui să te plângi că ești păcălit însemna că nu erai păcălit. Trebuia să fii
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
până către sfârșitul piesei, pentru tot ce avea să se întâmple pe scenă, Lucian avea să fie ca și spectator. Avea timp destul și se simțea cumva despovărat. Nu mai stătu să asculte istorisirea celor doi băieți sărmani. Privirea îi lunecă de-a lungul primelor rânduri, căutând-o pe mama. Nu întâlni decât fețe necunoscute, ochi zâmbitori, cumva mirați și fascinați, în care străluceau oglindite luminile scenei, de la primele rânduri, unde puteai să deslușești chiar și trăsăturile fețelor, și mai departe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
găleată veche în mână, își agita de zor brațul întins deasupra capului. Răcnea și îl chema prin semne în timp ce primii spectatori treceau pe lângă el părăsind stadionul. Rareș mai lua pe pantaloni încă o palmă de rugină când se lăsa să lunece de pe tampon în jos. Vrei să intri gratis la toate meciurile? Hai cu mine! Radocea îl lua pe după umeri și îl trăgea zorit înăuntru pe poarta stadionului, împotriva puhoiului de spectatori care plecau. Culegem cioburile din iarbă și ne lasă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lipite pe canaturile interioare. Când își întoarse privirea înapoi, fata nu mai era în lumina coridorului... În ziare se puteau vedea titluri cu litere foarte mari și poze cu chipuri hidoase. Dănilă nu mai voia să știe de ele... Gata, luneca în jos. Nu se mai putea ține. PUNCTUL MATEMATIC Toată lumea știe că domnului Panciu, profesorul de matematică, îi cam place să bea. N-a venit niciodată băut la ore, dar uneori este de o veselie din aia ciudată, cu ochi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
doar mâna, răsucindu-ți-o cu palma în sus, ci tot antebrațul, de la cot până la încheietură, cu ambele mâini, parcă nu cumva să-ți scape, înfrângându-ți împotrivirea, și ți-l trage spre el și mâna-i mare și acaparatoare lunecă palpând, palpând lacom pielea, mușchii, adâncul mușchilor, apropiindu-se de dosul palmei când împotrivirea îți era deja înfrântă. Era ca un fel de magie. Dar care îți și întorcea stomacul pe dos. De aceea nu l-am lăsat să-mi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
goale... Și brațul acela care în poza de grup se sprijinea de pardoseală și era îndoit invers, acum făcea mișcări unduioase deasupra capului, în armonie cu celelalte iele, în timp ce dănțuiau în jurul Sorinei, fata cea mică a Împăratului... Privirea lui Paul lunecă de-a lungul brațului ei unduitor ridicat deasupra capului și îi observă încheietura mâinii care se răsucea cu aceeași flexibilitate uluitoare, pe care n-ar fi putut s-o aibă niciun bărbat din lume, și degetele măiestrit curbate ca la
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de nailon, căutând locul dintre sâni și bretele. Își desfăcu nasturii de la pantaloni, care alunecară la podea. Se eliberă de ei. Acordurile de la Whiter Shade of Pale răzbăteau în valuri dinspre CD player, iar Carol își lăsă mâna să îi lunece sub elasticul chiloților... — Crezi în oroare? Întrebarea directă m-a luat complet pe nepregătite. Fusesem absorbit cu totul; devenisem, în ciuda voinței mele, un voyeur ce asista la onania lui Carol. Profesorul se întrerupsese, fără să mă fi avertizat și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
numai bănuiește, este destinul ieșit din comun al acestuia din urmă. Sortit să fie unul dintre cei mai importanți conducători ai umanității, Ionel revine încet, dar sigur la starea de reverie din care tocmai fusese trezit cu brutalitate. Ochi săi lunecă în gol, amorțind într-o nemișcare vecină cu neființa. Noi știm, însă, că numai extraordinarul presentiment imposibil de formulat al unei situații fabuloase în care va ajunge și de care va depinde soarta întregii omeniri îl poate face pe Ionel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai deslușească nici un alt sunet, și nici eu nu m-am mai uitat în urmă, rupând-o la fugă înspre casă, auzindu-mi numai sângele cum îmi tot bubuie-n urechi, și am simțit banana ascunsă sub tricou că-mi lunecă încet la vale, așa că am apucat-o prin tricou, mi-am lipit-o cât mai strâns de burtă și nu m-am mai oprit din alergat. Cinema Trei, din cele patru șuruburi, au ieșit ușor, dar cel de-al patrulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
unei mape, începând să caute febril printre foile vechi. Deodată exclamă triumfătoare, scoțând o hârtie din teancul de pe genunchi: — Am găsit una dintre poezii. Pregătește-te să leșini. Se porni să declame solemn, traducându-și în româ nește versurile: Soarele lunecă Și cântecul meu domol E prilej de litanie nesfârșită, Genune părăsită, melancolie profundă A trecutului meu! O ființă care se plictisește, Un suflet obosit în susurul ploii Își plânge trecutul. Un cer cenușiu, Posomorât de griji, Plutește indiferent Deasupra capului
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
totuși cine Se-aude-acum vorbind cu vocea ta? Tot ce-am pierdut prin tine mi se pare Că-mi vine înapoi ca un parfum. Tu care poți picta lumina serii Învață-mă cum să adun în scris Undele timpului pe care luneci, Să te opresc în rama unui vis... — Parcă nu era vorba să ne însiropăm! mi-a replicat Ioana pe e-mail. — E doar o schiță de portret, m-am apărat fără con vin gere. Ce zici de o suită de tablouri
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
intrasă, necunoscute între ele, indiferente una față cu alta și unite doar esterior prin împrejurarea că ies din aceeași gură. De-aceea mulți oameni învățați vor simți cumcă au un fond negru în sufletul lor, deasupra căruia toată știința lor lunecă de la urechea cu care au auzit-o la gura cu care-o transmit altora. Ei înșii rămân neatinși de ea. La un om cu talent fondul e luminos, ei sunt mai mari pin cugetările proprii ce conține capul lor, figurat
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
o închise după el, rezemă lopata de un perete și-și încălzi, la fierbător, o căniță de vin. O sorbi. Ieși, apoi,îndreptându-se către locuință, aflată la nu mai mult de un kilometru depărtare. După câteva zeci de pași lunecă pe zăpadă. Nu căzu rău. Nu se lovi. Doar, se umplu, pe haină, de puțină zăpadă afânată. Reintră în garaj. Cu intenția de a se scutura de țâra de zăpadă de pe haină și a-și lua lopata,în a cărei
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
A socotit unde să-l agațe, și cum să-l așeze, pentru ca,în momentul când ea, strigată de el, o să bage capul, când o să vrea să vadă unde e, jmâcul să alunece, săpunirea funiei să faciliteze culisarea, iar ea, frumoasa, lunecând, să se termine, cât mai curând, din viață.S-a dezbrăcat. A intratîn vestibul. A legat bine aparatul de spânzurare, după care, voind să facă o mică probă,își introduse capul, până la gât,în circumferința, pregătită pentru femeia nebună de
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
S-a dezbrăcat. A intratîn vestibul. A legat bine aparatul de spânzurare, după care, voind să facă o mică probă,își introduse capul, până la gât,în circumferința, pregătită pentru femeia nebună de iubire, pentru el, iar el, nebun de gelozie. Lunecând, a căzut în genunchi. A reușit să dea un strigăt, indefinit, urmat de un horcăit urât și sinistru.Hai, chemă ea, dulce, și încetișor: nu vii? Nu mai ajungi, odată, la mine? Nimic. Nici un răspuns. A ieșit din cadă. A
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
cu tot dichisul, pe când ei nenorociții de români erau cazați ca vai de ei. Dar rușii procedau așa, fiindcă aveau mare nevoie de nemți, care erau specialiști în mecanică și utilaje complicate, pe când românii făceau doar zidăria. Cred, că am lunecat puțin în latura aceasta a poveștilor despre război, în loc să spun aici, ce „bombonele” le mai pregătesc „democrații” actuali bugetarilor, adică, tocmai celor care i-au adus la putere. Astfel în viitor, pe lângă mărirea normei săptămânale de ore de muncă, se
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
înfloriți din hălcile de soare vârcolacii aruncă limbi de jeratic în goliciunea seninului din gropi săpate-n văzduh cu fața pârjolită ulcioarele neîncepute își cască gurile prin care își plâng secunda rădăcinile însetate pe obrajii dogoriți de muncă lacrimi fierbinți lunecă în țărâna care sfârâie de durerea neputinței n-o să mai fie nimic nimic nici hrană pentru ochi doar căderea în genunchi... Crengile curiozității mi-am ascuns mugurii în buzunarul sufletului ca să-i feresc de nostalgii ca orice copil mai evadează
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
tine... poezie. Când valuri ne-au lovit, s-au dus cu toate, Ca două stânci îmbrățișate-am stat, A fost de-ajuns o-atingere și poate O sete de-a avea tot ce-am visat. O văd și azi cum lunecă-n zăpadă Și râde cum doar ea să râdă știe, Cât o iubesc, dacă-ar putea să vadă Ar râde iar ca de-o copilărie. E ziua ei. E mare sărbătoare La mine-n cântec și la mine-n casă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
nopților perene, Ca pe zăpada liniștii profunde. Iar când noaptea cerne șoapta ca un scrum, Pe lacrimile umbrelor întinse, Prin liniști rătăcite fără drum, Îmi poartă pașii stelele învinse. Am să las gândul să-mi treacă peste chip, Să-mi lunece priviri ca vremea-nceată, Ca în clepsidră firul de nisip, Am să mă scurg în nemișcarea mată. Sub fereastră... Sub fereastră s-a strâns singurătatea, Să-mi vindece tristețea ostenită, Și las să îmi cuprindă încet cetatea, Tăcerea grea atât
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să știu când trăiesc măsor nemărginirea dansului cu pas de fluture doi crini depun mărturie sub cerul vinovatei lacrimi patima sărutului răsfirarea trupului cenușă sub vulcanul inimii magmă curg râu clocotind spre împăcare în căutarea perfecțiunii felul acela de a luneca fără nici o frecare un caz ideal după care să măsor timpul fără teama sfârșitului de când locuiesc în ochii tăi până și infinitul e verde port embrioni în cutia craniană sarcini nedorite din iubiri interzise știu că nu e creștinesc dar
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de Dor” - 2012 </biography> Toamnă rece... Toamna ce întinde plasa brumii-naltă, Mi-a ucis azi noapte nuferii pebaltă. Fără bun rămas, frunzele rotunde, Sărutând luceferi au pierit în unde... Legănată barca ce mi-a dus iubirea, Prinsă-n vântul serii lunecă aiurea Și pe vâsla veche ce găsea limanul, Mai plutește numai sufletul, sărmanul. Muți, cocori pe apă scuturând aripa Gata de plecare își așteaptă clipa Ca să se înalțe părăsind pământul, Către alte lumi, înfrățiți cu vântul. Numai eu jelesc și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
iar apoi intră În prăvălie cu pas hotărât. Proprietarul ședea la locul lui, Înapoia umilei tejghele din lemn ros, Încărcată de hârtii și de registre. Nu dădu să se ridice, mărginindu-se la un scurt semn din cap. Privirea Îi lunecă pe bocceaua stacojie, Înainte de a-l fixa din nou pe Dante cu suficiență. — Doriți să Îmi propuneți un gaj, messere? Poetul Își mușcă limba pentru a și-o ține În frâu. Nu o putea rupe cu Domenico. Nu acum, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deja departe. Dante pășea cu fața ascunsă sub vălul beretei, prefăcându-se că se ferește de văpaia soarelui amiezii. O urmărea pe femeie de la o oarecare distanță, pentru ca ea să nu Îi observe prezența, În caz că s-ar fi Întors. Antilia luneca prin mulțime ca și când ar fi fost nevăzută, ascunzându-și frumusețe sub faldurile largi și sub mască. Pasul ei rapid nu părea deranjat de căldura Încă intensă, În pofida umbrelor edificiilor, care se alungeau. De acum străbătuseră Întreg cartierul, dar ea Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai negru: două lacuri de tenebre fără fund. Dante se ridică spre dânsa, fără să Își dea seama de ușurința cu care izbutea acum să Îndeplinească această mișcare. Ea Își duse o mână la spate, desprinzând un șiret. Rochia Îi lunecă repede peste spate, dezgolind-o. Pe trupul ei apăruse șarpele multicolor Încuibat pe pântecele ei, de unde urca În spirală către arcuirea sânului. Ochiul bestiei Îl fixa pe poet, chemându-l, În timp ce Antilia se apropia Încă și mai mult. Dante simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mari, ca un Înecat. Fata o zbughise pe coridor, sughițând În plâns, iar el coborî treptele Încet, cu pași Îngreunați. Când ajunse la capăt se uită În sus, către stele. Văzu o lumină ieșind de la una din ferestrele cămăruțelor și lunecând Încetișor spre capătul coridorului acoperit, urmată de o formă nedeslușită. Erau umbrele unor umbre. Pentru o clipită, flacăra opaițului, plecată sub o adiere de vânt, lumină un obraz descoperit. Dar imediat umbra o Înghiți, ascunzând-o vederii. Acum era abătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]