1,426 matches
-
în barbă. / Și tu-i fi cea mai de treabă / Mai frumoasă, / Mai sănătoasă și mai voioasă."63 Element purificator și psihopomp, apa cunoaște multiple ipostaze care structurează spațiul poetic ca spațiu al metamorfozelor: "Acolo-n vale la pârâu, / Spală mândra dorul meu; / Tot îl spală și-l albește / Și-n izvor se limpezește, / Tot pe mine mă iubește."64 Apa descântată capătă valențe magice prin intermediul dialogului imaginar, construit pe baza paralelismului analogic: " Bună dimineața, apă curgătoare. / Mulțumesc, maică, frumoasă ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Sfânta lună / Mre nună, / Și steluțe / De drușcuțe, / Luceferii vătăjei / C-aceia-s mai frumușei / Să ne fie drag cu ei!"80 Intensitatea trăirii transformă "cântecul" în rugă către formele originare ale vieții: "Soare, soare, sfinte soare, / Ține, ține, ziua mare, / Că mândra mi-i călătoare / Peste munți și curți, / La părinți necunoscuți / Și la frați neîntrebați"81 sau "Codrule cu frunza ta / Primește-mă cu mândra! / Bucuros că te-aș lua, / Dar ți-e mândra tinerea / Și-i face păcat cu ea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în rugă către formele originare ale vieții: "Soare, soare, sfinte soare, / Ține, ține, ziua mare, / Că mândra mi-i călătoare / Peste munți și curți, / La părinți necunoscuți / Și la frați neîntrebați"81 sau "Codrule cu frunza ta / Primește-mă cu mândra! / Bucuros că te-aș lua, / Dar ți-e mândra tinerea / Și-i face păcat cu ea! Codrule, Măria ta / Tu-mi știi mie viața / Și eu ție cărarea; / Tu-mi știi mie zilele, / Eu ție izvoarele!"82 Spațiu al confesiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-n tine, / Cu mândruța lângă mine. Las` să spuie pământul, / Că el mi-a fost așternutul, / Las` să mă spuie frunza, / Că ea mi-a ținut umbra."83 sau "Lună, lună, ești nebună / Ce lumini noaptea pe brumă? / Eu cu mândra în zăvoi / Și tu lumini după noi, / Eu cu mândra intr-un casă / Și tu lumini la fereastră."84 Elementele primordiale își recapătă viața proprie în cadrul ceremonialului de înmormântare, "petrecerea" din astă lume se face în deplină armonie cu destinul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Că el mi-a fost așternutul, / Las` să mă spuie frunza, / Că ea mi-a ținut umbra."83 sau "Lună, lună, ești nebună / Ce lumini noaptea pe brumă? / Eu cu mândra în zăvoi / Și tu lumini după noi, / Eu cu mândra intr-un casă / Și tu lumini la fereastră."84 Elementele primordiale își recapătă viața proprie în cadrul ceremonialului de înmormântare, "petrecerea" din astă lume se face în deplină armonie cu destinul cosmic. Elementele cosmice întrețin legătura dintre lumea de aici și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
într-un permanent dialog imaginar cu elementele originare, omul transformă cadrul natural într-un spațiu al confesiunilor directe, făcându-l părtaș la frământările lăuntrice: "Codrule, cu frunza ta, / Lasă-mă cu mândruța! / Eu, voinice, te-aș lăsa, / Dar ți-i mândra frumușea, / Îi face păcat cu ea / Și îmi pică frunza mea. / Mi-i lăsa, nu mi-i lăsa / Eu cu mândra tot voi sta, / Frunza ta tot a pica; Și-oi păli frunza cu clopul / Și pe mândra cu mijlocul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la frământările lăuntrice: "Codrule, cu frunza ta, / Lasă-mă cu mândruța! / Eu, voinice, te-aș lăsa, / Dar ți-i mândra frumușea, / Îi face păcat cu ea / Și îmi pică frunza mea. / Mi-i lăsa, nu mi-i lăsa / Eu cu mândra tot voi sta, / Frunza ta tot a pica; Și-oi păli frunza cu clopul / Și pe mândra cu mijlocul / Ș-apoi cum mi-a fi norocul!"106 Natura personificată devine participantă directă la împlinirea unui destin "scris în carte", paralelismul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ți-i mândra frumușea, / Îi face păcat cu ea / Și îmi pică frunza mea. / Mi-i lăsa, nu mi-i lăsa / Eu cu mândra tot voi sta, / Frunza ta tot a pica; Și-oi păli frunza cu clopul / Și pe mândra cu mijlocul / Ș-apoi cum mi-a fi norocul!"106 Natura personificată devine participantă directă la împlinirea unui destin "scris în carte", paralelismul semantic punând în valoare relația om cosmos: " Măi bădiță, Ioniță, / Leagă calul la portiță / Și-i dă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
e de mare. / Cine n-are dor pe luncă / Nu ști luna când se culcă/ Și noaptea câtu-i de lungă, / Cine n-are dor în lume / N-are inimă, nici nume. / Eu am două doruri grele: / Dorul meu și-al mândrei mele / Și trăiesc numai cu ele!"108 Paroxismul trăirilor sufletești ipostaziază multiplele fețe ale sentimentului uman, fie că este de înstrăinare, de suferință sau de dor, ca participare cosmică la viața de zi cu zi. Paralelismul explicativ, îmbinat cu paralelismul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-ta, / Lasă-mă la umbra ta, / Lasă-mă la a ta umbră, / Pe mine și pe-a mea mândră; / Lasă-mă la umbra ta, / Că nimic nu ți-oi strica, / Numai-o creangă ț-oi pleca, / Să m-acopăr cu mândra. / T-oi pleca ramul frumos / Cât oi sta cu mândra jos. / Eu, băiete, te-aș lăsa, / Da ți-i mândra tinerea / Ș-ai să faci păcat cu ea; Pentru un băiat ș-o fată / Rămâne frunza uscată, / Pentr-o fată
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ta umbră, / Pe mine și pe-a mea mândră; / Lasă-mă la umbra ta, / Că nimic nu ți-oi strica, / Numai-o creangă ț-oi pleca, / Să m-acopăr cu mândra. / T-oi pleca ramul frumos / Cât oi sta cu mândra jos. / Eu, băiete, te-aș lăsa, / Da ți-i mândra tinerea / Ș-ai să faci păcat cu ea; Pentru un băiat ș-o fată / Rămâne frunza uscată, / Pentr-o fată ș-un fecior / Îmi rămâne ramul gol."120 Paralelismul negativ
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
elementele cosmice care "urzesc" destinul uman, împlinindu-l (nu întâmplătoare este predominanța verbelor la condițional-optativ, în lirica populară): "Lung e drumul la Rarău, / Dar mai lung e dorul meu; / Drumul suie și coboară / Al dorului mă omoară! / Eu cu dor, mândra cu dor, / Ca și luna printre nori, / Eu cu dor, mândra cu jele, / Ca și luna printre stele! Duce-m-aș ca luna-n nori, / Dară nu mai pot de dor; / Duce-m-aș ca luna-n stele, / Dară nu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
predominanța verbelor la condițional-optativ, în lirica populară): "Lung e drumul la Rarău, / Dar mai lung e dorul meu; / Drumul suie și coboară / Al dorului mă omoară! / Eu cu dor, mândra cu dor, / Ca și luna printre nori, / Eu cu dor, mândra cu jele, / Ca și luna printre stele! Duce-m-aș ca luna-n nori, / Dară nu mai pot de dor; / Duce-m-aș ca luna-n stele, / Dară nu mai pot de jele! De-ar fi dorul ca o floare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tău, / Să-l văd pe bădița-l meu; De-ar veni drăguța vară, / Să mă duc cu badea iar, / În mijlocul codrului, / Să sting focul dorului, / Codrule, / La umbra ta, / Tare-i dulce dragostea!"153; "Izvoraș cu apă rece / Pe la poarta mândrei trece, / Iese mândra să se spele / Și dă de urmele mele. / Izvoraș cu apă lină, / Pe la mândra prin grădină, / Cine bea de dor s-alină. / Hai, mândră, să bem și noi, / Să ne iubim amândoi."154 Spațiul poetic construiește un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
văd pe bădița-l meu; De-ar veni drăguța vară, / Să mă duc cu badea iar, / În mijlocul codrului, / Să sting focul dorului, / Codrule, / La umbra ta, / Tare-i dulce dragostea!"153; "Izvoraș cu apă rece / Pe la poarta mândrei trece, / Iese mândra să se spele / Și dă de urmele mele. / Izvoraș cu apă lină, / Pe la mândra prin grădină, / Cine bea de dor s-alină. / Hai, mândră, să bem și noi, / Să ne iubim amândoi."154 Spațiul poetic construiește un univers semantic al
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
badea iar, / În mijlocul codrului, / Să sting focul dorului, / Codrule, / La umbra ta, / Tare-i dulce dragostea!"153; "Izvoraș cu apă rece / Pe la poarta mândrei trece, / Iese mândra să se spele / Și dă de urmele mele. / Izvoraș cu apă lină, / Pe la mândra prin grădină, / Cine bea de dor s-alină. / Hai, mândră, să bem și noi, / Să ne iubim amândoi."154 Spațiul poetic construiește un univers semantic al contrastelor, prin intermediul paralelismului negativ care explică, în același timp, complementaritatea eu lume: "Eu doinesc
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
umbra ta, / Tare-i dulce dragostea!"153; "Izvoraș cu apă rece / Pe la poarta mândrei trece, / Iese mândra să se spele / Și dă de urmele mele. / Izvoraș cu apă lină, / Pe la mândra prin grădină, / Cine bea de dor s-alină. / Hai, mândră, să bem și noi, / Să ne iubim amândoi."154 Spațiul poetic construiește un univers semantic al contrastelor, prin intermediul paralelismului negativ care explică, în același timp, complementaritatea eu lume: "Eu doinesc, pădurea crapă, / Mândra patru boi adapă, / Nu-i adapă că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Cine bea de dor s-alină. / Hai, mândră, să bem și noi, / Să ne iubim amândoi."154 Spațiul poetic construiește un univers semantic al contrastelor, prin intermediul paralelismului negativ care explică, în același timp, complementaritatea eu lume: "Eu doinesc, pădurea crapă, / Mândra patru boi adapă, / Nu-i adapă că li-i sete, / Ci-i adapă, că mă vede."155 Omul cosmos este evidențiat de retorica imaginilor poetice care transfigurează incertitudinile universale: "Trandafir cu creanga-n drum / Te-aș iubi, dar nu știu cum? Te-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
prin grădină, / Toate florile-i se-nchină. / Și el se plimbă și tace. Rupe floarea care-i place. Uită-te, bădiță, uite, / Uită-te din deal în șes, / Ce-ai lăsat și ce-ai ales; Ai lăsat floarea de fragă, / Mândra care ți-a fost dragă."157 Alteori, relația dintre om și cosmos este prefațată de refrenul tematic care este reluat în plan semantic ca motiv al devenirii: "Foaie de floare albastră, / Cântă mândra la fereastră, / Cântec din Moldova noastră; Cântec
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ai ales; Ai lăsat floarea de fragă, / Mândra care ți-a fost dragă."157 Alteori, relația dintre om și cosmos este prefațată de refrenul tematic care este reluat în plan semantic ca motiv al devenirii: "Foaie de floare albastră, / Cântă mândra la fereastră, / Cântec din Moldova noastră; Cântec drag de moldovean / Alduit de-un pojoran / În toamna acestui an, / Dintr-un suflet de muntean; Cântec răsărit din joc / Ca floarea de păpădie, / Ca cântul de ciocârlie / Ce se-nalță pe câmpie
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
până-n prag, / Să vezi dorul cum mă poartă!"161 Refrenul, ca primum movens al spațiului textual, este reluat de comparațiile-ornament sau de paralelismul analogic care, prin intermediul conjuncției adresative ci, neagă "negația" unor trăiri: "Foaie verde ca lipanul / Tot suind la mândra dealul / Mi s-a despotcovit calul, / Dar nu-i vina calului, / Nici a potcovarului; / Ci-i vina mândruței mele, / C-a pus casa-n locuri grele / Și nu pot merge la ele! Și e vina tot a mea, / Că mă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Din vârf până-n rădăcină. Nu-i de vină crenguța, / Ci-i de vină măicuța, / Că nu mă lasă să iubesc, / Cu cine mă potrivesc. / Zice mama că m-a scoate, / De la câte, de la toate, / De la două nu mă poate: / De la mândra, de la moarte!"163 În poezia obiceiurilor calendaristice, relația om-cosmos este reprezentată de refrenul cu rol apoptropaic care povestește destinul împlinit al umanului: "Sculați, gazde, nu dormiți, / Că nu-i vremea de dormit, / Ci-i vremea de-mpodobit, / Cu podoabe de argint
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
coastă, / Mi-i dor de dragostea noastră."172 Microtextul narativ pune în valoare, de cele mai multe ori, relația om cosmos, elementul arhetipal fiind integrat în cotidian, ca remediu al uitării, înstrăinării sau al destrămării lăuntrice: "Acolo-n vale, la pârâu, / Spală mândra dorul meu; / Tot îl spală și-l albește / Și-n izvor îl limpezește, / Tot pe mine mă iubește. "173; Auzi cum răsună valea / Și mândra cântându-și jalea; Auzi cum sună izvoru / Și mândruța-și cântă doru: / Turturică de pe baltă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca remediu al uitării, înstrăinării sau al destrămării lăuntrice: "Acolo-n vale, la pârâu, / Spală mândra dorul meu; / Tot îl spală și-l albește / Și-n izvor îl limpezește, / Tot pe mine mă iubește. "173; Auzi cum răsună valea / Și mândra cântându-și jalea; Auzi cum sună izvoru / Și mândruța-și cântă doru: / Turturică de pe baltă, / Vină, puică, și te scaldă, / Că apele s-o-ncălzit, / Dorurile s-o-nvăluit. / Leagă doru-ntr-o năframă / Și-i dă drumul pe Suceavă, / Și-i dă drumul să se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-s scumpe și zilele. Rău îmi pare după lume, / Eu mă trec și ea rămâne; / De s-ar trece numai ea / Și eu de-aș mai rămânea; M-aș ruga lui Dumnezeu / Să nu rămân numai eu, / Să rămâie și mândra, / Care m-am iubit cu ea!..."213 Paralelismul explicativ realizează portretul unei sorți lipsite de norocire, ipostaziată metonimic urât, boală, străin, pământ, toiag și definită tautologic, tocmai pentru a pune în evidență datum ul vieții: "Foaie verde și-o lalea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]