11,179 matches
-
eului creator, al artistului aflat în căutarea sensului artei sale. Căutările sale sînt cu atît mai dificile cu cît, devenind pictor de biserici, Theo s-a născut la cîteva secole depărtare de arta sacră a picturii bisericești sau de maeștrii medievali pe care îi venerează. Chemarea lui Matei e un roman al eului surprins în coliziunea dintre două mari plăci tectonice ale lumii actuale, realitatea dată și realitatea virtuală. Matei e un informatician, așadar, făcător de virtual, de aceea drama lui
Am îndemnat-o pe Doamna T. să scrie... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10808_a_12133]
-
Faptul că o autoritate atât de mare s-a pronunțat în favoarea picturii a fost de o importanță covârșitoare pentru istoria artei. Arta era admisă, dar în formă limitată”. Și tot datorită intuiției lui Gombrich înțelegem forța calmă a arhitecturii romanice medievale: „Mase de piatră... care amintesc că în această lume datoria Bisericii este să lupte contra puterii întunericului, până în ceasul Judecății de Apoi”. Sau - învățăm să deslușim apropierea de Giotto prin lecturile din Petrarca și Dante. Îndeosebi arta italiană stârnește pana
Cărți la Editura ART by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3991_a_5316]
-
ambele, și de una și de alta: e o încercare metafizică de a depăși metafizica: un „heteroegiptean”, deci. Régis Debray este convocat apoi pentru intuiția medializării lumii spiritului, odată cu inventarea scrierii. Scrierea devine mijlocul de transport al sacrului în lumea medievală. Dumnezeu a fost astfel recodat din piatră în papirus, și apoi transportat în 2D, transformînd tot protocolul egiptean al imortalizării sacrului în obiect de muzeu. Scrierea devine astfel o tehnică de mobilizare a sacrului. Dar sacrul, devenind din imobil, mobil
Dansînd cu Derrida by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4019_a_5344]
-
Progres. A murit târziu, în 1993, când a fost incinerat. O piesă a lui Shakespeare sub lupa unui cunoscător În revista LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ, George Volceanov semnează un amplu eseu intitulat Henric al VI-lea, partea a doua sau istoria medievală reinterpretată de analistul politic William Shakespeare. Este o contribuție prețioasă a unui specialist recunoscut în opera marelui dramaturg: „Textul acestei piese ni s-a transmis în două variante. Ca în cazul mai tuturor pieselor shakespeariene, o datare exactă a compoziției
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3083_a_4408]
-
gheață. Ea era Încă tânără, În putere, mai avea o bucată bună din viața de trăit. Se dorea a fi liberă. Trebuia sași Împlinească visul, care Îi tot dăduse târcoale că un țânțar Însetat de sânge. O galerie de Artă Medievală! În planul opus, bătrână Olga Sâmbure aparținea cu trup și cu suflet trecutului. Degeaba i-a adus nepoata pliantele care promovau câteva aziluri particulare, Olga i-a refuzat oferta. A rămas pe poziție. Acum este singura În odaia cu tavanul
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
pe vremea comunismului ajunseseră un fel presuri, În care se Împiedicau conțopiștii cu socoteau veniturile pe zi muncă, În gospodăria colectivă. Parcă anume ca să Îi facă În ciuda bătrânei, Mărțina a investit Într-o altă ruină, de data asta, o ruină medievală și pe care, a denumit-o „La Diligenta”. Situat În inima Transilvaniei, așezământul abia de mai amintea de hanul ridicat În urmă cu secole peste zdrobitura unor fortificații de Ev Mediu timpuriu. O parte din odăi, insalubre, mai erau totuși
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
a fost atinsă de Înger, lumea să materială nu mai există. Nu o mai interesează decât holograma care i s-a suprapus peste viața reală. Cavalerul Johanes de Herseny. Ploua de câteva ceasuri bune, pește colinele provinciei. În fosta bazilica medievală liniștea este și mai densă, moale că o țesătura de fetru veritabil. În căldărușa de la intrare este apa sfântă. Lumânarea din sfeșnicul prins În nișă, arde singură, În timp ce un fir de aer penetrează prin fereastră, pe care a deschis-o
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
să se liniștească. Acolo nu există stafii. Sunt numai oameni că ea, ca paznicul, tot înși din carne și sânge. De acum, ascultă fără interes, cum organistul duce acordajul până la capăt, apoi, intervine cu acel melanj de polifonie și messă medievală. Muzică de slavă crește În amplitudine, se Înalță, se boltește, nu mai are spațiu de respirație și face să pocnească sticlă Încorsetata În cositorul vitraliilor. Au asudat și pereții și fruntea oamenilor ghiciți În stranele foarte Înguste. Călugăritele, colo niște
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
organizatorii augmentează seria întrebărilor. Știm oare cu adevărat de ce săpăturile arheologice intensive efectuate începând cu secolul al XV-lea în peninsula italică și descoperirile făcute în consecință au împins arta europeană pe un nou făgaș, promulgând naturalismul greco-roman în defavoarea stilizării medievale? Indiferent de dimensiuni, diferența dintre o expoziție obișnuită și una remarcabilă a fost dintotdeauna capacitatea celei din urmă de a face privitorul să-și pună întrebări ce depășesc realitatea imediată a celor văzute.
Exponate singulare și contextul lor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/3098_a_4423]
-
scoate din matca plictisului livresc. Rețeta a fost verificată deseori: cînd lectura e fadă, e îndeajuns să treci la filosofia din spatele ei, ca marasmul buchiselii să dispară. Cu o înclinație vădită spre textele exotice, de-a dreptul rare, ale scolasticii medievale, Valeriu Gherghel e un împătimit livresc la care postura de cititor i-a insuflat o serie de întrebări înrudite: cît din lectura unui volum e interpretare lui? Există un criteriu prin care să decidem care interpretare e mai bună? Există
Cauda pavonis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4142_a_5467]
-
repetate: Erich Auerbach (Mimesis. Reprezentarea realității în literatura occidentală), Ernst Robert Curtius (Literatura europeană și Evul Mediu Latin) și Umberto Eco (Opera deschisă și Limitele interpretării), considerați drept pontifii doctrinei privitoare la interpretare. Nu lipsesc exemplele de exces exegetic, scolastica medievală fiind terenul predilect, de unde Gherghel își alege cazuistica abuzurilor explicative. De exemplu, o întrebare cu care teologii și-au schingiuit mințile a fost: „Dumnezeu, fiind omniscient, știe tot. Poate oare să știe mai mult decît știe?“ Și a doua: „cîți
Cauda pavonis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4142_a_5467]
-
rapiditate - pentru aproape 200 de pagini - am mai întâlnit-o cu uimire la Avicenna, care își compunea tratatele și epistolele pe drum, călare, între două cetăți, în câteva zile, ba chiar „într-o jumătate de oră”. Comparația cu „filosofia ambulantă” medievală, compilație oriental-grecească, nu mi se pare nici din punctul de vedere al urgenței redactării, deplasată. Micaela Ghițescu, al cărei nume e legat și de prima apariție în limba română a Alchimistului (Editura Nemira, 1995), roman considerat în continuare principalul succes
Manuscrisul găsit la Accra by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4149_a_5474]
-
vizite de trist turist cultural. Să pricepi, oarecum, să încerci să pricepi dinăuntru lumea negrăbită a străzii, nu neaparat cea din centrul metropolei, comunitatea universitară, cea artistică, parohială, familia, familiile, peisajul lor natal, bisericile, vilele, liceele celebre, cartierele, orientarea după medievalele sau renascentistele "palazzi." Să trăiești simultan în trecutul glorios - în prezentul colorat, senzorial. Mircea Popescu a deprins, cred, cu darul lui natural acest act cultural și existențial deopotrivă. Respectul sincer al unei culturi mai temeinice, cea italiană, civilizația sentimentelor creștine
Mircea Popescu, exilatul din Via Chiabrera by Adrian Popescu () [Corola-journal/Memoirs/9819_a_11144]
-
întreprind demonstrații, se mărginesc la a prezenta peisaje fantastice, figuri de basm misterioase, gesturi fără sens în lumea curentă. Poetul din Bucești era obsedat de spiritualizare și de elogiul artisocratismul. Oficiul poetic devenise pentru Petică apologia estetismului, a unei perioade medievale de fantezie. Ceea ce propuneau contemporanii săi Rainer Maria Rilke, Ștefan George și prerafaeliții englezi a fost refăcut de către Petică - pe teren românesc și pe cont propriu. Cu toate că a scris poezie încă din extrema tinerețe (lumea manuscriselor sale o atestă), vocea
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
de la Iași ori București, se încadrează geografic aceluiași Istambul fantasmatic; de la Iași și București la Istambul personajele călătoresc într-o clipă, pe parcursul aceleiași fraze, de parcă ar utiliza covorul fermecat. Spațiul unic și anularea timpului dau Istoriei ieroglifice structura unui roman medieval - medievalism prelungit pînă în epoca barocă. Precum în romanele medievale, esențialul acțiunii îl asumă nesfîrșitele discursuri, dialogurile dintre personaje, confruntările verbale. Indiferent de loc, indiferent de timp, eroii se întîlnesc (unde? cum? cînd? cum au ajuns acolo? - nu contează!) și
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
de la Iași și București la Istambul personajele călătoresc într-o clipă, pe parcursul aceleiași fraze, de parcă ar utiliza covorul fermecat. Spațiul unic și anularea timpului dau Istoriei ieroglifice structura unui roman medieval - medievalism prelungit pînă în epoca barocă. Precum în romanele medievale, esențialul acțiunii îl asumă nesfîrșitele discursuri, dialogurile dintre personaje, confruntările verbale. Indiferent de loc, indiferent de timp, eroii se întîlnesc (unde? cum? cînd? cum au ajuns acolo? - nu contează!) și încep să converseze, copleșindu-se unul pe celălalt cu revărsări
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
asumă nesfîrșitele discursuri, dialogurile dintre personaje, confruntările verbale. Indiferent de loc, indiferent de timp, eroii se întîlnesc (unde? cum? cînd? cum au ajuns acolo? - nu contează!) și încep să converseze, copleșindu-se unul pe celălalt cu revărsări verbale. Esența romanului medieval se consuma întotdeauna în astfel de întîlniri, iar esența Istoriei... lui Cantemir, de asemenea. Dacă înfruntările verbale au un aer haotic și dezordonat, lăsînd să se desprindă cu greu firul conducător (mai ales în primele două părți, povestea areopagului animalelor
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
Cantemir își vedea deja romanul ca pe o expresie a adevărurilor ultime. Dacă Dimitrie Cantemir, în plin baroc, a compus o operă bazată pe artificiu, o operă-exercițiu retoric, prima, noastră scriere literară originală afișează și un involuntar aer de roman medieval. Procedînd astfel, autorul și-a sacrificat, poate cu bună știință, un talent de observator al realității ce l-ar fi dus departe; Cantemir poseda o surprinzătoare cunoaștere a faunei europene și asiatice, a florei specifice diferitelor continente. Este curioasă, la
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
asiatice, a florei specifice diferitelor continente. Este curioasă, la acest adept al scriiturii înflorite, aplecarea spre natura din jur, ca și cunoașterea obiceiurilor animalelor, a vieții zoologice reale, a ciclurilor naturale. Să presupunem că unele sugestii îi veneau din bestiariile medievale (deci pe cale cultă), însă mare parte a cunoștințelor lui Cantemir par a fi rodul observației directe. Doar astfel a putut el imagina animalele fabuloase, uneori în registrul bufon (Struțocămila), alteori în cel grotesc sau neliniștitor, doar astfel a avut el
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
totul pentru a face Istoria... mai puțin monotonă. Pentru cititorul căruia i se adresa Cantemir, adică pentru eruditul trecut prin școli înalte, prozatorul are la dispoziție o încărcătură livrescă fără măsură comună cu cea din alte opere ale perioadei noastre medievale. Mai ales în sentenții, dar nu numai acolo, figuri ale Antichității grecești (Aristotel, Pitagora, Porphyrios, Hesiod) îl plasează pe spectatorul avizat într-o lume familiară. La o examinare atentă, Istoria ieroglifică formează un univers complex, variat și rafinat, dar un
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
ireductibil. Ar fi suficient să evocăm numeroasele tentative de a descoperi probabile surse ale acestei scrieri, de a descifra eventualele influențe exercitate asupra ei. S-au amintit, în legătură cu Cantemir, mistici ortodocși greci, scrieri alegorice și secrete din literatura bizantină, bestiarii medievale creștine, urme de literatură persană, arabă ori turcă. Fraza ciudată a Istoriei ieroglifice a fost dedusă pe rînd din influența limbii turce sau a limbii persane. Cînd au trebuit însă pronunțate numele unor autori, asemenea contribuții sursologice au devenit evazive
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
victimele aproximărilor amatoristice și ale surselor stabilite după ureche. Singura operă literară a lui Cantemir se află în aceeași tragică izolare ca și Psaltirea în versuri a lui Dosoftei: un blestem pare a fi apăsat asupra scriitorilor noștri din epoca medievală. Capodoperele lor au rămas necunoscute publicului și au fost descoperite cu întîrziere de secole. Dacă, de bine de rău, Psaltirea Mitropolitului Dosoftei a circulat într-un cerc restrîns de inițiați, fiind și singura operă tipărită, Istoria ieroglifică vede lumina tiparului
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
în copilărie, pe Dumnezeu prin „imaginea unei femei venerabile, cu chip nelămurit, nespus de bătrână, înfășurată în văluri albe” - o Doamnă Dumnezeu, Mumă esențială - Orhan Pamuk își trăiește totuși existența de „musulman cultural”, asimilând (și citând în carte) marii filozofi medievali, enciclopediile, istoriile Imperiului. Înțelegere ferită de stindardul politic: „Mă tem ca nu cumva, pătrunzând în universul islamului politic, a cărui relație cu religia este cu mult mai insignifiantă decât s-ar putea crede, și al loviturilor de stat militare, să
Noi traduceri din Orhan Pamuk by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4102_a_5427]
-
periculoasă vechime. Sunt, simbolic, ancestrale. Și, în termeni de eficiență, decisive. Ele hotărăsc în virtutea unor legități care scapă înțelegerii viața și moartea. În sensul acesta, cele două bucăți formează, împreună, o sintaxă. Lada din Comisionarul, care emană senzații de bestiar medieval și cutia Bătrânului par să aibă, de fapt, același conținut, privit însă din unghiuri diferite. Fantasticul, la Andrei Oișteanu, e altceva decât o însușire ornamentală. Are eșafodaj științific. (Căci științele oculte presupun la rându-le felurite savanterii). Dacă până la un
Outside the box by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4114_a_5439]
-
În plus, pretinsul puritanism al Coranului nu corespunde nici textului, nici tradiției înțelegerii lui. Scrie Chebel: „N-am citit nici un text arab, nici chiar Cuvintele atribuite Profetului, în care apetitul sexual să fie considerat ceva rău... Nu Coranul, ci teologii medievali au codificat accesul la plăcerea sexuală. Fiind eu contra autodafeurilor și cenzurii, nu contați pe mine să le arunc afară din biblioteci textele. Mă limitez la a le denunța. Cât privește puterea eruptivă a dorinței la femeie, ea depășește toate
Coranul și apetitul sexual () [Corola-journal/Journalistic/4181_a_5506]