1,916 matches
-
Cu minime și nesemnificative excepții, mai totdeauna studiile ori investigațiile subiectelor legate de activitatea informativă și contrainformativă a organismelor de specialitate românești (dar nu numai) în epoca celui de-al doilea război mondial au prezentat ori vor prezenta un permanent „miraj” pentru toți cei care se vor strădui să descifreze faptele și fenomenele petrecute „în umbră”, deși ele au influențat - adeseori decisiv - desfășurarea în ansamblu și chiar deznodământul conflagrației. În mod cu totul special, mai ales în urma „deschiderii” arhivelor românești după
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
conjuga cele două modalități de reprezentare și de a regăsi timpul pierdut cu mintea și cu inima deopotrivă, înțeleptul, fericitul Bizu plânge ca să poată uita ceea ce știe deja, amintindu-și mai bine. Însă chemarea vieții se dovedește mai puternică decât mirajul fantasmelor de odinioară. Nu întâmplător, eșecul eroului lovinescian (inevitabil doar în planul vieții afective, nu și în acela al creației artistice) e ilustrat, simbolic, de ultima secvență a cărții, în care Bizu încearcă în van să dea de mâncare unei
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a semnificației ei"223, deși "revenirea la romanul obiectiv" (mai exact: la "subiecte" de altă factură decât cele de sursă autobiografică) indică, în același timp, "asumarea unei conștiințe de creator de literatură"224. Așadar, deoarece "n-a știut să reziste mirajului literaturii și ficțiunii", dezvoltând romanul până la dimensiunile unui ciclu, Lovinescu și-ar fi ratat vocația (de memorialist) pentru a eșua lamentabil (ca romancier). În opinia mea, am tot repetat, abia în momentul când forma romanului lovinescian se amplifică ciclic putem
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ascundea cu multă precauție undeva, după o stivă de lemne. Părinții îl certau de mama focului că distrugea prea repede afurisiții de bocanci, întotdeauna cu două numere mai mari, care îl încurcau la fixatul fiarelor îmbârligate denumite eufemistic patine, însă mirajul gheții, fiind prea ademenitor, nu putea fi stăvilit. În momentul culminant al plăcerii, atent la bocancii prea largi, la patinele ce se bălăngăneau gata-gata să se desprindă de tălpi și la senzația fascinantă a vitezei, gheața s-a spart chiar
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Cassian Călătoria în Palestina. Către anul 380, Cassian a plecat în Palestina. Iubirea de Dumnezeu, care a dus la părăsirea tatălui și a mamei, ca de altfel și a întregului său anturaj familial drag, la care s-a adăugat și mirajul Țării Sfinte, i-a determinat pe Ioan Cassian, pe sora sa și pe prietenul său ceva mai în vârstă, Gherman, să părăsească casa părintească. În Palestina s-au stabilit la o mănăstire din Betleem, aproape de peștera unde s-a născut
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
antice însă versurile următoare răstoarnă perspectiva, acumulând gradat argumentele unei desacralizări a trecutului pentru a culmina prin așezarea pe același plan a secolului lui Ludovic al XIV-lea cu cel al lui Augustus. Esența vizează, de fapt, o ruptură de mirajul trecutului și, mai ales, coborârea de pe soclu a marilor antici. Refuzul de mai face reverențe în fața Antichității "Îi privesc pe antici, fără a-mi îndoi genunchii"este sinonim cu dorința descătușării de povara valorii lor, considerată absolută, descătușare ce este
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
1998. 113. Smith, Grover Cleveland, T. S. Eliot and the Use of Memory, Bucknelll University Press, London, 1996. 114. Stoenescu, Ștefan, Prefață la T. S. Eliot, Eseuri, traducere de Petru Creția, Editura Univers, București, 1974. 115. Tașnadi, Al.; Doltu, Claudiu, Mirajul neoclasicismului, Editura Economică, București, 2000. 116. Ticknor, George, History of the Spanish Literature, Harper&brothers, New York, 1849. 117. van Tieghem, Philippe, Marile doctrine literare în Franța, traducere de Alexandru George, Editura Univers, București, 1972. 118. Titieni, Livia, Le classicisme français
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Iași, 1978. 8 Friedrich Nietzsche, Nașterea tragediei, traducere de Ion Dobrogeanu-Gherea și Ion Herdan, Editura Pan, 1992. 9 Adrian Marino, Dicționar de idei literare, Editura Eminescu, București, 1973, p. 322. 10 Ibidem, p. 324. 11 Cf. Al., Tașnadi, Claudiu Doltu, Mirajul neoclasicismului, Editura Economică, București, 2000, p. 13. 12 Cf. Adrian Marino, op. cit., p. 339. 13 Cf. Paul Hazard, Criza conștiinței europene 1680-1715, traducere de Sanda Șora, Editura Humanitas, București, 1973, p. 362. 14 Pierre Chaunu, Civilizația Europei clasice, traducere de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sunt un "clasic", domnule, profesez idei eline" (Interviu în Lumea de mâine, Ed. "Forum", 1945). Vizionarismul lui Doinaș la maturitate, mereu înclinat spre conexiuni între Eu și Univers, tenace căutător de înțelesuri, este al unui modern circulând printre zeități corintiene; mirajul clasicist durează, chiar dacă în timp poetul din Omul cu compasul ori cel din Seminția lui Laokoon se întreține cu Hölderlin și Mallarmé, cu Gottfried Benn și J. Guillén din care a și tradus. Pe scurt, profilul său de bază e
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
transfigurate și cad... O pseudo baladă, Mistrețul cu colți de argint, e piesa-etalon a unui Doinaș destins, de astădată apropiat imaginarului popular. Un "prinț din Levant", un fantast vrăjit de năluca unui mistreț năzdrăvan, își încită servii să-l vâneze; mirajul apropierii de insolitul animal de codru e, în subtext, mirajul absolutului temă macedonskiană în Noaptea de decembrie: Priviți unde-și află odihnă și loc mistrețul cu colți de argint, din poveste: veniți să-l lovim cu săgeata de foc! Stăpâne
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
argint, e piesa-etalon a unui Doinaș destins, de astădată apropiat imaginarului popular. Un "prinț din Levant", un fantast vrăjit de năluca unui mistreț năzdrăvan, își încită servii să-l vâneze; mirajul apropierii de insolitul animal de codru e, în subtext, mirajul absolutului temă macedonskiană în Noaptea de decembrie: Priviți unde-și află odihnă și loc mistrețul cu colți de argint, din poveste: veniți să-l lovim cu săgeata de foc! Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreț
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
riguroasă controlată strict. Sintaxa interioară a textelor doinașiene, refractară brumozităților, pune în valoare sensurile, reliefurile, semnificațiile mecanismele unui recitativ calm. Decantate lexical și perspectivizate filozofic, ideile (construcțiile aforistice) beneficiază de arta unui geometru al formelor limpezi care, făcându-și un miraj din logica ordonanței, din perfecțiunea și puritatea desenului verbal, ajunge la sublimare poetică. Lângă numele poetului s-au pus calificative ca neoclasic ori neo-parnasian, însă, dincolo de convenții, el năzuiește spre un cer al permanențelor, tinzând spre empireul Frumosului spiritualizat; mitologia
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nr. 11). Pe scurt, poetul Libertății de a trage cu pușca a fost o voce remarcabilă. Marin Sorescu, Leonid Dimov, Emil Brumaru și alții l-au urmărit de aproape. NICHITA STĂNESCU UN GLADIATOR TANDRU Creator de prim rang, bântuit de mirajul cuvântului memorabil, răsturnător de noime și deschis cântului universal, pășind printre turnuri și abise și contemplând (melancolizat) limitele condiției umane, autorul Elegiilor și-a construit personalitatea pe arhetipuri remodelate, pe urcușuri și năruiri, pe alternanțe innumerabile. Pentru a ți-l
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
et alii. Din partituri în genul anticului encomion se constituie materia unui volum: Laus Ptolemaei; un altul se va numi semnificativ: În dulcele stil clasic. Repere universalizante, ideologeme orientând din uman în cosmos devin titluri de poeme-meditații: Inimă, Somn, Vis, Miraj, Contemplare, Cântec, Labirint, Armonizare, Timp; toate invită la ridicare în intemporal. Act de cunoaștere cu virtualități totalizante (asociabile filozofiei și științei), poezia poate întâmpina obstacole, dar poetului, un magician (un microcosm), îi stă în putință explorarea cosmosului mare, inserția în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
grație ingenuă. Melancoliile poetului ridicându-se la metafizică, reacțiile lui ținând de centralitatea Eului intim, liniile în acvaforte și stările evanescente, toate acestea îi punctează mitologia subiectivă, profilul de veșnic personaj unduitor. Singurătatea interioară a acestuia e o succesiune de miraje, de neliniști și suspensii, o alergare fără odihnă între centru și margine, între plenitudine și vacuitate, între iluzionism pasager și adevărul artei. Unde este atunci mortarul, fluidul, factorul pulsator care unifică părțile? Între atâtea modulații antinomice, nota de freamăt neistovit
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
făcând ca gândul să vâslească liber în apele timpului pur. Poetului îi stau în preajmă, consiliindu-l, Rimbaud, un voyant (un vizionar), nu un voyeur (privitor), Mallarmé, Paul Valéry, T.S. Eliot și alții, înaintași veghindu-i reprezentările, încurajându-l în mirajul monocentric al indicibilului. Ochiul său acționează eminescian, receptând "din afară înăuntru"; în Omul-fantă, alte dezvăluiri: "Nu se știe cine îl vede pe cine"; apoi, în Criză de timp, detalii: Copacii ne văd pe noi, / iar nu noi pe ei..." Trimiteri
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
impecabil: "Mărului i-am zis măr, și el mi-a răspuns: minciună! / Iar vulturului vultur, și nu mi-a răspuns..." (La Nébuleuse danse). Mereu în dezbatere încă de la romantici (de amintit textele de jurnal novalisiene!), funcționalitatea cuvântului e pusă în legătură cu mirajul revelațiilor pure, în spirit, demers presupunând un reînceput în perpetuitate; nu înscriere într-o matrice consacrată, ci scenografiere în conexiuni neașteptate, non canonice. O suferință particulară, aproape fizică, marcase pe Blaga: "Cuvântul unde-i ca un nimb / să te ridice
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu mai speră", când zburătoarele cântă "în limba lor minoră". Relicve dintr-o copilărie uimită amintesc de bivolițe, de lupi în păduri transilvane; brazii munților, doborâți, respiră tristețe: "Un dor de piatră începe să-i doară". Ciocârlii sfredelind cerul declanșează miraje: Rămâne un turn de nimenea văzut / Ce ne ridică-n fiecare zi să auzim / Mai limpede și rece nesfârșitul". Lucrurile, toate, cumulează mistere, de unde senzația imersiunii "în codrii unei limbi străine". Ziua de astăzi e "un ieri transfigurat / Jumătate centaur
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
oripilant, e totuna cu anticul ad inferos, cu ceea ce la Baudelaire fusese obsedantul gouffre, prăpastia. Configuraționism similar la Al. Philippide. Infern în toate și pretutindeni: "Cât infern e în fiecare cuvânt / Îmi crapă zmalțul de pe dinți de fierbințeala lor, / Cât miraj / Cenușa Domnului e ghemuită / lângă fiecare" (Cât infern). Până și "în inima Ardealului", "îngeri negri plutesc lepădați", mișună "fluturi negri"; năuc, un câine negru aleargă pe "cumpăna dealului", pe "deasupra pământului", după "urma lui necunoscută"; "pământul e cu râie-n
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
infernalului spectrul transcendenței. Pustia (cu derivatele ei) devenea o contra-temă; un fel de sfidare. Deși prin transcendență se înțelege, de regulă, o ascensio, un urcuș în purități absolute, există o alta transcendență pe orizontală; și pustiul, și întinderile marine inculcă mirajul unui dincolo și al unui altceva dezirabil; de partea lor stă misterul. Sintagma Vămile pustiei este un analog la Vămile văzduhului, metaforă multiseculară în patristica grecească. Pe scurt, vămile, stadii existențiale sau postexistențiale, sunt etape sau trepte spre lumina din
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de iarnă în sumane". În felul Transilvaniei natale, o Moldovă a prezentului, concretă, rezonează cu o alta, primordială, mit-istorică, semi-fabuloasă, rețea de trăsături heraldice; instalat în cânt, mai exact în imn, rapsodul trece de la palpabil, de la ceea ce "se vede" la miraje, la un imaginar simpatetic. Practic, Imnele Moldovei (1980) denotă raporturi de contextualitate cu imnele destinate celorlalte spații istorice -, perspectivă în virtutea căreia Ștefan-Voievod nu e numai al Moldovei, Brâncoveanu nu numai al Țării Românești iar Horia nu doar al Transilvaniei. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
numai) în biografia poetului de la "Baaad"! Impulsuri din toate zările: ecouri de clasicitate elină și reverie romantică, un tempo rememorativ elegiac și răbufniri tonale dure, insule de pax magna și accente de "blues" american, toate vorbind despre un posedat de miraje. Poet în tot ce atinge! Eros și Thanatos, iluminări de gânditor nesistematic și aleanuri afective în frazare folclorică, antinomii întemeind un confubulatorium antrenant, plin de surprize, toate (de o neistovită sinceritate confesivă) acționează în nesfârșite modulații variaționale. "Sunt un poet
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
altfel, poetul va apărea pe scenă și mai târziu în ipostază de cantautor, în modul parizianului Georges Brassens. Nu o dată, Cezar Ivănescu exaltă puterea tonifiantă, taumaturgică, a muzicii. De cinci ori se repetă în Assunta (Anabasa lui Eminescu) o invocare miraj: "Muzică, alină-mi Sufletul, cu suferință alina-îmi voi Moartea!" Texte intitulate Colind, Bocet, Madrigal, Motet subliniază programatic afinități cu cântul. Clipa subiectivă, clipa metafizică, clipa creativă, acestea consonante, întemeiază un ceremonial vizual și melodic specific, un discurs de orizonturi unduitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din toate spațiile, punând în pagină, în spiritul lui Denis de Rougemont (din Les Mythes de l'amour), afecțiune dezinteresată (agapé), iubire gingașă (storge), dar și dorință intensă (pathos). Psihanalizabil, erosul acesta agitat, motiv de confesiune zigzagată, sfârșește într-un miraj romantic plurificțional, miraj rezumabil în ideea de demonie carnal-spirituală. Eminesciana iubită "fără corp" e, în Jeu d'amour, ființă fără nume, Nenumita: "aceea care nume n-a/ aceea care nume n-a/ aceea care nume n-are, / cărei-i ziceau
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
punând în pagină, în spiritul lui Denis de Rougemont (din Les Mythes de l'amour), afecțiune dezinteresată (agapé), iubire gingașă (storge), dar și dorință intensă (pathos). Psihanalizabil, erosul acesta agitat, motiv de confesiune zigzagată, sfârșește într-un miraj romantic plurificțional, miraj rezumabil în ideea de demonie carnal-spirituală. Eminesciana iubită "fără corp" e, în Jeu d'amour, ființă fără nume, Nenumita: "aceea care nume n-a/ aceea care nume n-a/ aceea care nume n-are, / cărei-i ziceau Aletheia / cei vechi
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]