17,356 matches
-
înecată de o vegetație creață de păr alb. Sudoarea îmbătrânită din zăbunul lui, cusut cu desenuri de plapumă, într-o ștofă imprimată cu motive de șaluri, îmi păru mireasma bunătății, și împărechierea mi-a rămas până azi, evocându-mi, cu mirosul oilor și al căciulilor, făptura pierdută de mult în pulbere și cenușe a turcului Ali. Sînt douăzeci și patru de ani de atunci și mai am rămas dator și azi treizeci și cinci de bani bătrânului fost prizonier din luptele războiului cu turcii. Se
O sugestie by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/7215_a_8540]
-
ca drogații/ și viața în venele mele o picur.// în lumea irigată de sângele lor/ arbori roșii cresc dintr-un punct/ și-n ramuri explodează, atât de subțiri,/ de pot cu firul de păr să-i despic:/ pădure jilavă cu mirosul tare,/ ohé, ohé, strig prin ea rătăcind/ cu ecoul pe urme". Pus într-o pagină de poezie veritabilă, chiar și ghetoul se metamorfozează, se colorează; uneori, dispare. După cum, simetric, suferința și moartea, figurate într-un poem aproape ceremonial și o
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]
-
ca drogații/ și viața în venele mele o picur.// în lumea irigată de sângele lor/ arbori roșii cresc dintr-un punct/ și-n ramuri explodează, atât de subțiri,/ de pot cu firul de păr să-i despic:/ pădure jilavă cu mirosul tare,/ ohé, ohé, strig prin ea rătăcind/ cu ecoul pe urme". Pus într-o pagină de poezie veritabilă, chiar și ghetoul se metamorfozează, se colorează; uneori, dispare. După cum, simetric, suferința și moartea, figurate într-un poem aproape ceremonial și o
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]
-
pe Roger, care ia și mingea cu el. Pleacă sectoristul și Roger ne spune că a intrat România în doliu, adică nu se mai joacă fotbal. Mă duc acasă și anunț că România a pățit-o. Fum și un vag miros de mucegai: fumul de la țigări, mirosul de mucegai de la hainele unora dintre musafiri care de-abia ce se întorseseră din închisoare. Toți cei prezenți vorbeau încet, aproape în șoaptă. Pe masă erau pahare cu vin, dar sticlele și sifoanele stăteau
Bucureștiul și Medgidia acum 40-50 de ani by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8740_a_10065]
-
cu el. Pleacă sectoristul și Roger ne spune că a intrat România în doliu, adică nu se mai joacă fotbal. Mă duc acasă și anunț că România a pățit-o. Fum și un vag miros de mucegai: fumul de la țigări, mirosul de mucegai de la hainele unora dintre musafiri care de-abia ce se întorseseră din închisoare. Toți cei prezenți vorbeau încet, aproape în șoaptă. Pe masă erau pahare cu vin, dar sticlele și sifoanele stăteau ascunse pe dedesubt. La plecare, unul
Bucureștiul și Medgidia acum 40-50 de ani by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8740_a_10065]
-
pe un ecran de computer, cînd "iese" pe foi de ciornă în lumea cu ochelari și creion, cînd se tipărește, cînd stă, nouă, pe rafturi, sau, în fine, cînd folosința îi îngroașă paginile și-i ia din colțuri, cartea are miros. Izul de librărie, de clei și de hîrtie tăiată proaspăt, de coperți nezvîntate. Mirosul bibliotecii, uniform, pierdut în învelișuri de praf. Mirosul anticariatului, mai acru, mai tare, de piei ușor putrezite, cartoane care-ncep să se mănînce și pagini mai
Parfumul cărților vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8739_a_10064]
-
ochelari și creion, cînd se tipărește, cînd stă, nouă, pe rafturi, sau, în fine, cînd folosința îi îngroașă paginile și-i ia din colțuri, cartea are miros. Izul de librărie, de clei și de hîrtie tăiată proaspăt, de coperți nezvîntate. Mirosul bibliotecii, uniform, pierdut în învelișuri de praf. Mirosul anticariatului, mai acru, mai tare, de piei ușor putrezite, cartoane care-ncep să se mănînce și pagini mai prost sau mai bine purtate, cu toate petele bătrîneții lor de pripas. Un anticariat
Parfumul cărților vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8739_a_10064]
-
nouă, pe rafturi, sau, în fine, cînd folosința îi îngroașă paginile și-i ia din colțuri, cartea are miros. Izul de librărie, de clei și de hîrtie tăiată proaspăt, de coperți nezvîntate. Mirosul bibliotecii, uniform, pierdut în învelișuri de praf. Mirosul anticariatului, mai acru, mai tare, de piei ușor putrezite, cartoane care-ncep să se mănînce și pagini mai prost sau mai bine purtate, cu toate petele bătrîneții lor de pripas. Un anticariat e-o mică societate, în care încap, pe-
Parfumul cărților vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8739_a_10064]
-
mai bine purtate, cu toate petele bătrîneții lor de pripas. Un anticariat e-o mică societate, în care încap, pe-aceleași policioare, dame de familie, ediții princeps cîteodată legate de mîna vreunui colecționar îngrijit, în coperți sobre sau colorate, păstrînd mirosul de pînză, altădată pudrate discret cu un verde de mucegai, și exemplare al căror chichirez îl dă amintirea vreunei lecții de școală, a vreunei teme de vacanță, a cuiva citind copiilor. Primele poartă ex-libris-uri, celelalte dedicații. Și unele, și altele
Parfumul cărților vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8739_a_10064]
-
șic - ce demodat! - să oferi, spre amintire, o carte. Edițiile princeps poartă, cîteodată, dedicațiile autorilor lor, celelalte, gîndurile unor anonimi, mai mult sau mai puțin inspirați (exact ca autorii!...), care nu știu că pagina unei cărți nu se înseamnă așa. Mirosul cărții, în anticariatul care o reciclează, sau doar o expune - unele cărți vechi le vor trezi, altor generații, amintirile bibliografiilor din școală, pe altele nimeni n-o să le mai citească, doar le va admira, la răstimpuri, anul înscris, frumos, pe
Parfumul cărților vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8739_a_10064]
-
parfumul impersonal, din balotul dus la librărie. Nu știu dacă vreuna din cărțile acestea, aduse din colecții, din biblioteci, din subsoluri, ținute afară, pe niște trepte cu studenți, sau ocrotite sub geam de sticlă, ia, și reușește să-l păstreze, mirosul casei în care, odată, a stat. Sigur e că, din fostul ei loc, aproape fiecare carte pleacă, în anticariat, cu ceva. Cu o ștampilă, încrustînd cu cerneală violentă un colț, sau un cotor. Cu o pată, trădînd obiceiuri boeme, sau
Parfumul cărților vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8739_a_10064]
-
muzeu trist, în care toate piesele uitate în cărți, într-o logică a temporarului - lectura se va relua, semnul de carte va zbura pe noptieră, chitanța, scrisoarea vor ieși la iveală și li se va da, cîndva, o soluție - capătă mirosul definitivului. Gesturi cotidiene se întrerup în carte, ca în muzeul de la Pompei. O rutină în care cei pentru care semnele acestea spuneau ceva n-o să mai intre niciodată. Muzeul învie cînd îi vin, nu demult despărțite de librărie, cărți citite
Parfumul cărților vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8739_a_10064]
-
acestea spuneau ceva n-o să mai intre niciodată. Muzeul învie cînd îi vin, nu demult despărțite de librărie, cărți citite o dată și revîndute, ori chiar cărți noi, nu se știe de ce abătute în acest subsol al rafturilor. Ele nu au miros. Sînt obiecte care-și așteaptă istoria, uzul, tributul de nimicuri dispensabile cu care trăiesc, ca o casă cu ciurucurile ei. Ele, oricît ar părea de ciudat, o fac să fie locuită. Moștenirile de obiecte, acumulările de fleacuri imposibil de ordonat
Parfumul cărților vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8739_a_10064]
-
ar părea de ciudat, o fac să fie locuită. Moștenirile de obiecte, acumulările de fleacuri imposibil de ordonat, colțurile în care nu controlezi niciodată și te poți mira de ce găsești. Cartea de anticariat e locuită, și ea, de toate aceste mirosuri. Ca un chihlimbar de formele muștelor vii, din care nu mai păstrează decît o părere. Ca o bijuterie de oamenii care au purtat-o.
Parfumul cărților vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8739_a_10064]
-
născut o realitatea hidoasă. Alexandru Vlad are puterea să o descrie în cuvinte puține, dincolo de care este însă ușor de intuit întreaga dimensiune a grozăviei: "Din casele acelea vechi ieșeau fete tinere, pe care le așteptam cu respirația tăiată, simțeam mirosul de mătase încinsă cu fierul de călcat. Din casele acestea noi (deja vechi, de fapt) ies oameni bătrâni. Pe lângă ele s-a adunat un morman de obiecte inutile, colecționate în ideea că oricând e necesară o depanare, o improvizație. Vestimentația
Între două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8678_a_10003]
-
poartă second-handurile de familie, hainele de lucru de pe șantier, hainele fistichii trimise de copiii de la oraș, fostul costum de mire, fosta uniformă de milițian. Dacă satul acela nu mai există, copilăria cum să mai existe? Îi lipsesc reperele vizuale, auditive, mirosurile". Alexandru Vlad (n. 1950) este un scriitor optzecist. Până cu nu prea mulți ani în urmă, optzecismul era considerat un fel de "nou val" în literatura română (chiar era, prin raportare la literatura noastră postbelică de până la el), iar reprezentații
Între două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8678_a_10003]
-
un istoric înzestrat cu talent literar; și cu devoțiune creștină. Un savant dornic de întunecimea încăperilor mînăstirești și de obscuritatea fumurie a catapetesmelor nerenovate. Un viitor doctor în istorie căruia incintele aseptice ale amfiteatrelor universitare nu i-au șters memoria mirosului prăfuit al odăjdiilor din paraclis. Un eseist făcînd pledoaria timpului liturgic în mijlocul unei civilizații descreștinate. Un intelectual pledînd pentru asceză într-o lume înțesată de fast-food-uri și de supermarketuri gigantice. A patra trăsătură este umorul. Mircea Platon poate fi biciuitor
Un autor de viitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8775_a_10100]
-
Era un closet pe o parte laterală, chiar pe cea pe care mă găseam eu. Adică pe banca de lîngă perete. Era despărțit de restul băncii cu niște zăbrele. Cum vagonul nu se mișca, la căldură s-a adăugat și mirosul de fecale. Cîtorva dintre "ai noștri" a început să le curgă sîngele din nas. Sînge, urină, fecale - totul se amestecase, prinzîndu-ne pe toți în hora sinistră a degradării fizice umane. Borfașii au început să-i înjure copios pe cei ce
Un povestitor remarcabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8805_a_10130]
-
sfîrșit, un marginal, un intrus, tîrîind în altă lume un rău destin romantic. Oameni și șoareci se ridică/ Dar vin nenorociri și strică/ Tot ce clădesc. Concluzia lui, ultimul rînd al unei cărți fărîmate între ambiții, servituți și fericiri cu miros de verde (nu de Paris, de izmă)? "Trăisem și eu." Cum trăiesc de bună seamă, "furnicînd pămîntul", cei cu care zeii aleg să se joace. Deopotrivă cu cei care, furnicați de talent, aleg să se joace de-a zeii.
Joacă pentru zei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8876_a_10201]
-
să ajungă unde trebuie" (Cînd maestrul Rousseau a plecat unde trebuie).Filmul incipient, lipsit de sonor, se arată a fi, la rîndul său, un excelent catalizator al unui asemenea gen de fantezie evocatoare: "Așteptăm gîtuiți de emoție. / În sală e miros de tutun și carbid. / lovim puternic din palme; deodată / lumina se stinge și ușile se închid.// Pe pînza ca o batistă uriașă de doliu / apar maimuțe, lei, rinoceri, / admirăm piramidele grave/ și faraonii desgropați din tăceri.// După pauza de zece
Retrospectivă Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8863_a_10188]
-
primă mână de azi, istoriile literare consemnează faptul că a publicat prima poezie în anul 1966 (în revista "Luceafărul") și că a debutat editorial în 1970, cu volumul Versuri, (Editura Albatros). Spiritul epicurian, extazul senzual produs de formele, culorile și mirosurile fructelor, legumelor, mirodeniilor, borcanelor și mâncărurilor din cămară și bucătărie, amețeala voluptoasă dată de formele generoase, întrezărite sau ghicite, ale femeilor, veșnica tensiune pricinuită de atacurile unui imaginar nerușinat, la limita perversiunii (și, în expresie, adesea dincolo de ea), asupra unei
Ucenicia unui epicurian by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8865_a_10190]
-
cel mai brumarian poem al acestui volum este cel intitulat idilă. Imaginarul este cel din deja faimoasele sale poeme domestice. Atâta doar că imaginația sa senzitivă nu se exercită în cămară, ci în exteriorul casei. Miraculosul amestec de forme, culori, mirosuri, gusturi funcționează însă din plin. El dă poemului consistența voluptoasă care îl va face celebru pe poet, câteva decenii mai târziu, odată cu publicarea poemelor sale inspirate de universul casnic: " Lovite lin de melci, printre mărar,/ Leoarcă de rouă orele răsar
Ucenicia unui epicurian by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8865_a_10190]
-
la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte a tinereții și a copilăriei? Nu-i soarele frumos și astăzi? păsăruicile nu cîntă tot aceleași cîntice voioase sau jalnice? frunzele nu au același freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros? cîmpiile, dulcele priveliști duioase ce aveau? Nu: dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimic în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
cîntă tot aceleași cîntice voioase sau jalnice? frunzele nu au același freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros? cîmpiile, dulcele priveliști duioase ce aveau? Nu: dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimic în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte" (Amintiri). Cadența frazei îi amintește, concomitent, pe Chateaubriand și pe Benjamin Constant. în paginile ulterioare din
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
serile satului meu, cînd luna se ridica asupra părului și cumpăna fîntînei se părea ca un cocostîrc cu pliscul întins... ce sări sănine! într-amurgul se apropia, cîrdurile aducînd miroasele cîmpurilor cu ele; fumul stuhului se împrăștia în văzduh cu mirosul teilor ce venea de la pădure" (Amintiri). Pregnanța detaliului material și capacitatea de a alcătui din detalii o atmosferă inedită atestă de pe acum virtuțile strict descriptive ale pașoptistului. Starea de spirit proprie și permanentă a lui Alecu Russo a fost formulată
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]