3,411 matches
-
rămas-bun de la mine și a plecat târând căruciorul prin universul lui caprin. Intuind oarecum sensul exemplar al existenței sale, m-am mai întors o dată spre ostrovul pustiu. Pe urmă am pornit și eu, târât de lanțul caprelor mele, pe malul mlaștinii, spre casa acoperită cu iederă acum ruginie a domnului Sima. * La Centrul Cultural din Tenggarong, în apropiere de Samarinda (pe coasta răsăriteană a insulei Borneo), se află un ciudat animal, un soi de tigru, pasăre, capră și elefant, capturat în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
se contopiseră într-o iradiere de neînțeles și de nedescris. În odaia de sus am dat cu ochii de Dragoș (îl vedeam prin pleoapele închise), dormea cu fața spre ușă, ghemuit pe o masă albastră, sub fereastra care dădea spre mlaștini. Părea neschimbat, purta aceleași zdrențe străvechi. Doar în picioare, în locul opincilor, avea acum o pereche de bascheți. M-am apropiat de el. „Scoală-te“, i-am spus, „să stăm un pic de vorbă“. El nu s-a clintit, dormea cu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
un roșu incandescent, în jurul căruia gravitau două planete. Una dintre acestea era locuită - tot o lume de păduri virgine învăluite în ceața și pline de animale din specia saurienilor. Se depărtară de ea fără s-o exploreze după ce survolară o mlaștină imensă și un ținut cu vegetație luxuriantă. Alte stele le răsăriră în față, înfipte ca niște ace scânteietoare în catifeaua neagră a spațiului. Un soare enorm, alb-albastriu, înconjurat de cel puțin douăzeci de planete, îi atrase atenția lui Kent. Nava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
limite. Trupul i se putea întinde la nesfârșit în spațiul galactic. Anabis crescuse, așadar, cu exuberanța unui organism inferior, dar sortit unui destin ieșit din comun. Căci era, totuși, inferior. La început, nu fusese decât un gaz țâșnind dintr-o mlaștină învăluită în neguri. Un gaz inodor, incolor și insipid, însă ale cărui elemente aveau să se combine, printr-o întâmplare, în așa fel, încât să dea naștere vieții. Mai întâi, sub forma unui vălătuc de ceață, perceptibil, desfășurându-se deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
o mantie de aburi, până ce forță vitală a insectei învinse începea să se topească în propria lui substanța. Urmase o lungă perioadă, în timpul căreia viața lui Anabis se mărginise la această oarbă căutare a hranei, într-o lume redusă la mlaștina ascunsă în neguri. Dar chiar în cadrul acela strâmt, scăldat într-o lumină difuză, începuse să se dezvolte, pe nesimțite, și, pe măsură ce se dezvolta, simțea nevoia să se hrănească mai mult, nu doar cu insectele muribunde găsite la întâmplare. Și astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de substanță lui gazoasă pentru a împinge pe nesimțite victimele spre destinul lor. În felul acesta, ajunsese să procure hrana în cantități suficiente, apoi mai mult decât suficiente. Dar crescând mereu, îi era mereu foame. Și simțea că și dincolo de mlaștina aceea trebuie să existe viață. Într-o bună zi, încumetându-se mai departe decât oricând înainte, dădu peste două jivine uriașe, solzoase, încleștate într-o luptă sângeroasă. Când substanța vitală a jivinei învinse începu să-i curgă prin trupul inform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
să înțeleagă ce se întâmplase atunci. Ori de câte ori trupul i se mărea, absorbea anumite gaze din atmosfera înconjurătoare. Pentru ca acest proces de absorbție să poată avea loc, era nevoie de două lucruri - de hrană și de razele ultraviolete ale soarelui. În mlaștina lui de baștină, doar o cantitate infimă de raze izbuteau să răzbească prin straturile dense ale atmosferei saturate de apă. Ieșind din negură, Anabis întâlni, așadar, lumina razelor ultraviolete și începu să crească într-un ritm fantastic. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
la prieteni! Spera să se-mpace cu acest individ atunci când va fi gata garajul. Între ei toți, numai Pablo avea o mașină serioasă, un Land Rover gigant, nou-nouț, care se vedea ca un tanc venind peste câmpuri. Când ploua, erau mlaștini care i se ridicau pe parbriz, însă nu păreau să-l încurce. Era scund și arăta caraghios când ieșea dintr-așa o mașină. — Cât te-a costat asta, prietene? întrebase dealer-ul de piscine. Bogăția Estului era la început, lumea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îi aduce împreună pe Fogg și pe comunistul Marx Ravaglia, pasiunile intelectuale se grefează pe un pat al poeziei. Amintirea înaintașilor garibaldieni îl marchează pe Fogg. După cum dorul de țară îi consumă pe cei care visează la Asia natală în mijlocul mlaștinilor adriatice. Voluntarii turcomani sunt o față a lumii noi sovietice pe care romantismul antifascist al garibaldienilor o ignoră. Fuga lor este motivată de vocația libertară pe care o împart cu cei care au ridicat armele împotriva republicii sociale de la Salo
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
că un șoim dintre aceia pe care arabii îi folosesc la vânătorile lor zboară ca o săgeată, văzut doar de ochii săi, asemenea unui mesaj pe care un prieten de foarte departe îl trimite celui ce trebuie să iasă din mlaștinile uitării și ale visului. Să ridicăm ancora, să mergem până la capăt, ca Rimbaud, și zâmbetul lui Corto se umple de presimțirea viitorului care nu se va mai întâmpla niciodată. Dar aceasta este o altă poveste și lui Corto, cu ochii
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ceștile lor de cafea pentru a-i da de înțeles celui care i-a întrebat că din punctul lor de vedere discuția e încheiată. Așa făceau și cu noi, cu mine și cu Dinu, când mergeam să vânăm cerbi în mlaștină. Ori poate s-ar mira auzind de azil. "Ce azil? Un azil de bătrîni? Nu, n-a existat niciodată prin părțile noastre așa ceva", ar zice, poate. "Bine, bine, dar cenușa?" mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: "Au
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bine, dar cenușa?" mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: "Au ars niște bălării". "Și cerbii?" "Care cerbi?" "Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în Stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi". "A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au existat cândva cerbi în pădurea de sălcii de lângă mlaștină, dar a dat o molimă în ei și au pierit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi". "A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au existat cândva cerbi în pădurea de sălcii de lângă mlaștină, dar a dat o molimă în ei și au pierit cu toții. Asta s-a întîmplat demult". După care, socotind că au fost mult prea guralivi, pescarii s-ar închide în muțenia lor... Dacă trecutul ar fi la fel de mut sau dacă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai merg în cătun doctori sau inși din administrație. Deh, acolo văduvele sânt totdeauna bucuroase să vadă un bărbat străin. Iar în apropierea cătunului există, da, să nu vă mire, o rezervație de cerbi. Se pot organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care îi scoală de la mesele lor pe pescari"... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, "ce dracu de vânători mai sânt și astea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
scoală de la mesele lor pe pescari"... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, "ce dracu de vânători mai sânt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?", ambiție, "acum, dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de rîs", teamă, "dacă o să vomit?" Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți, am gonit, cu farurile aprinse, pe șosea până ce am călcat un iepure care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
prin urmare, să arăt că am nervi de oțel sau de bivol, ca să nu se discute despre mine în vârful buzelor, ci cu teamă și admirație: "Îl vezi pe ăsta? Am auzit că nici nu clipește când omoară cerbii în mlaștină și că gemetele lor nu-l tulbură mai mult decât purecii". M-am uitat din nou la Dinu. Părea plictisit. "E mai tare decât mi-am imaginat", m-am gândit cu oarecare invidie, ferindu-mă să-mi trădez în vreun
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
au fost prezentate sau, și mai rău, în rândul impotenților care se laudă cu virilitatea lor, dar la o adică fug de le sfârâie călcâiele. De aceea i-am spus pe un ton degajat: "Să nu te duci singur la mlaștină". Și am împins portița din gard, pătrunzând pe lângă un gutui sălbatec în curtea invadată de urzici. Eram mai calm acum. Mi se părea că în cătunul acela izolat nu mai funcționau regulile obișnuite de bună-cuviință și pe urmă n-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să-și fi pierdut calitățile speciei; dormind în iarba miloasă dintre sălciile bătrâne, se îmbolnăviseră de un soi de încetineală în mișcări, abia fugeau, de parcă erau porci cu coarne, încît nu ne-a fost greu să împingem doi cerbi în mlaștina din stânga pădurii, unde ne-am început vânătoarea. Propriu-zis nu era vânătoare, ci un măcel murdar. Odată intrați în mlaștină, cerbii se cufundau până la burtă în noroi și nu mai reușeau să iasă de-acolo. Încercând să scape, nu făceau decât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
încetineală în mișcări, abia fugeau, de parcă erau porci cu coarne, încît nu ne-a fost greu să împingem doi cerbi în mlaștina din stânga pădurii, unde ne-am început vânătoarea. Propriu-zis nu era vânătoare, ci un măcel murdar. Odată intrați în mlaștină, cerbii se cufundau până la burtă în noroi și nu mai reușeau să iasă de-acolo. Încercând să scape, nu făceau decât să se afunde și mai rău. Așa că vânătorul își putea îngădui luxul să nu se grăbească, să fixeze ținta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dacă vroia, și chiar să atingă trăgaciul, ușor, fără să apese. Și tocmai aceasta era noutatea acelor vânători, că vânătorul putea amâna momentul final, prelungind plăcerea de a ține moartea în vârful degetului. Fiindcă vânatul rămânea pe loc. Prinși în mlaștină, cerbii n-aveau cum să scape. Vânătorul risca cel mult să intre în concurență cu noroiul, care se transforma până la urmă în destin. Încât, văzând cerbii afundați până la gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vârful degetului. Fiindcă vânatul rămânea pe loc. Prinși în mlaștină, cerbii n-aveau cum să scape. Vânătorul risca cel mult să intre în concurență cu noroiul, care se transforma până la urmă în destin. Încât, văzând cerbii afundați până la gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i salva de o moarte încă și mai scârboasă. Aflasem de la Domnul Andrei, care se jura că știa totul de la un pescar în vârstă întîlnit într-o zi pe țărm, că alții
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de o moarte încă și mai scârboasă. Aflasem de la Domnul Andrei, care se jura că știa totul de la un pescar în vârstă întîlnit într-o zi pe țărm, că alții, înainte, se dedaseră acolo la adevărate orgii. Aduceau pe malul mlaștinei sticle de bere și se îmbătau. Pe urmă împușcau cerbii fără să-i omoare și îi lăsau așa până ce le intra noroiul în gură. După care se mânjeau la rândul lor cu noroi și se băteau între ei. Le plăcea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
privind cerul fără să mai zică nimic. Pățania lui Dinu a avut un efect ciudat asupra mea; mi-a insuflat o vitejie dementă. Vroiam acum să-i dovedesc că eu eram clădit dintr-o altă fibră. M-am întors spre mlaștină. Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
iarbă. Simțeam nevoia să mă descarc într-un fel de surescitare și am izbucnit cu o veselie forțată: ― În fond, dragă Dinule, o vânătoare ca asta e o imagine destul de exactă a vieții, nu crezi? Unii, norocoși, stau pe marginea mlaștinei cu pușca la ochi sau privind. Alții, cei fără noroc, se trezesc azvârliți în mlaștină și acolo așteaptă îngroziți să le intre noroiul în gură ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o veselie forțată: ― În fond, dragă Dinule, o vânătoare ca asta e o imagine destul de exactă a vieții, nu crezi? Unii, norocoși, stau pe marginea mlaștinei cu pușca la ochi sau privind. Alții, cei fără noroc, se trezesc azvârliți în mlaștină și acolo așteaptă îngroziți să le intre noroiul în gură ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim? Cine e aiuritul care să se dorească vânat, nu vînător?... Dinu tăcea. Dar, spune-mi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]