1,712 matches
-
occidentale, deplîngînd discontinuitatea și „minoratul” istoriei românești, lipsa unei limbi de circulație și lipsa unei tradiții culte autohtone. Dacă însă Fundoianu alege să depășească provincialismul/minoratul cultural, părăsind „colonia” românească pentru mult-visata Franță, Vinea optează - „centripet” - pentru stimularea orgoliului local „modernist”: „În ceea ce privește însă modernismul afirmat mai ales de la 1917 încoace, el e, colac peste pupăză, în contrast cu întreaga noastră literatură și artă de la 1800 încoace — e un modernism de EXPORT. Pentru întîia dată am dăruit ceva străinătății care recunoaște”. Demersurile lui Brâncuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
împiedică, totuși, să vadă lucid situația de fapt a avangardei noastre”, S. Mioc vede în afirmația poetului din articolul „Naționalism, rasă, tradiție“ (Patriotismul nostru nu e încă a păstra, ci a construi, subl. a.) „o frază care explică militantismul său modernist ca o reacție la insuficienta noastră dezvoltare artistică”. Prin urmare - un patriotism constructivist, nonetnicist, emancipator, un „sincronism organic” opus „naționalismului școlar și cazarmagiu al patriei de afaceri”. Din articolul citat - un comentariu pe marginea definiției națiunii la Ernest Renan - se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a „compatriotului” Panait Istrati: „Amauta, revistă lunară de cultură peruviană, apare la Lima sub direcțiunea d-lui Jose Carlos Mariategui. Sumar extrem de variat, cu o accentuată notă de polemică politică și umanitaristă. (...) Revista (36 pagini mari) denotă un ferm curent modernist în America Latină. Dintr’un placard aflăm de gloria compatriotului nostru Panait Istrati pe malurile Rimacului: Kyra Kyralina a fost tradusă de d. Eugenio Garro”. Din nr. 67 aflăm că „Salonul de artă al Sturm-ului din Berlin (...) a deschis o sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în paginile nr. 50-51 informează cu mîndrie: „Compatriotului nostru Artur Segal i s’a cumpărat de către comuna Berlin un tablou pentru muzeul de la Kronprinzpalais, din expoziția anuală a lui «Juryiel». E singurul tablou reținut pentru muzeu — și încă un tablou «modernist». Numărul 96-97-98 conține o reproducere după Țigancă de Milița Petrașcu, „sculptură reținută de muzeul din Haga”, iar în pagina 4 a nr. 77, un text redacțional citează superlativele absolute cu care Cahiers d’art a întîmpinat sculpturile expuse la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aceluiași spirit europenesc pe toată întinderea lui geografico-spirituală. De aceea modernismul nostru nu e și nu poate fi, după cum au aerul s’o creadă băieții deștepți, un sistem mecanic de gimnastică spirituală, împrumutat din Occident și adaptat la noi. Nucleele moderniste în plină creștere reprezintă de aceea isbucnirile vulcanice ale spiritualității europene, aceeaș ca esență pe toată întinderea ei, ce se manifestă aici ca și aiurea, biruind date psihologice și climaterice, socotite pînă acum inalterabile. (...) Modernismul românesc se integrează peisagiului spiritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artă: „L’Italiano, revista revoluționarilor fasciști, știe să fie și revoluționară în artă, grație spiritului creator al directorului său poet, pamfletar, desenator de mare talent Leo Longanesi. În ultimele numere, această foaie săptămînală a luat locul unui organ de luptă modernist și nu ferește cu ironia de spiritul său nici pe confrații din străini - arta e luptă”. Pentru ca o alta din nr. 78 să aducă un argument estetizant suplimentar - și deosebit de sugestiv în același timp: „L’Italiano, foaia de artă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
servicii reciproce, căci în paginile Cuvîntului din 4 și 8 decembrie 1927, foarte tînărul publicist e prezent cu un eseu intitulat „Între experiență și temperament. Reflexii asupra modernismului românesc“, în care - cu toate că neagă modernismul românesc în calitate de curent constituit - recunoaște drept „moderniști” autentici doar cîțiva corifei ai... Contimporanului: Ion Vinea, Ion Barbu, Marcel Iancu, Brâncuși. O figură aparte, întru cîtva surprinzătoare - mai ales pentru cititorul de azi... - face însă articolul său intitulat „Fascism“. Sebastian vede în fascismul lui Mussolini — pe atunci încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
naționale, naționale. Ce are arta a face cu acest fascism? Pentru a răspunde acestora am decis ca noi artiștii să creăm un partid politic pentru luminarea massei (...) Plasticii noștri sînt mai toți printre străini. Avem un grup de 3 compozitori moderniști, Szelény, Kadosa, Szabo. Kassák poetul în exil se va întoarce în curînd și va publica o carte, Tiszatasag konyve (cartea curățeniei). Cu mine mai sînt vreo cîțiva scriitori, arhitecți și poeți cari formăm un singur gînd, o singură voință. — Dorim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
consemnate apoi schimbările aduse de ultimii ani dinainte de război și scurtul răstimp de la independență, apariția modernismului avangardist fiind asimilată apariției preocupărilor pentru forma artistică (și a mișcării denumite „formiste”): „în ambele centre intelectuale poloneze, Cracovia și Warșovia, se formează grupările moderniste numite «formiste». Formiștii din Cracovia, mai radicali, reprezintă futurismul și expresionismul, iar cei din Warșovia s-au oprit la formula cubism-expresionism. Pînă în 1920, formiștii desvoltă o activitate foarte vie și, în graba ei, febrilă ediții noui, conferințe, expoziții. Societatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cel cultural: „Ne vom lămuri în felul acesta dacă evreismul concetățenilor noștri este un sentiment cu rădăcini adînci în tradiția lor culturală sau dacă nu este o simplă fanfaronadă, ca atîtea alte naționalisme” (Lupta, 22 ianuarie 1925). Altminteri, membrii „stîngii moderniste” autohtone - Cocea, Galaction, Arghezi, Vinea - și-au manifestat constant solidaritatea cu minoritatea iudaică de pe teritoriul României. Un moment semnificativ în istoria românească a trupei l-a contituit „procesul literar de la Teatrul Barașeum”, intentat - potrivit revistei democratice evreiești Adam (dir.: I.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
43 spectacole, restaurarea Thermelor lui Septimius Severus și transformarea vastului edificiu (...) într’un focar cultural: Teatrul Experimental al Independenților care a dat într’un an 20 de comedii, 25 pantomime muzicale și 50 dansuri clasice, laboare realizată cu ajutorul tinerilor artiști moderniști. Actualmente, Bragaglia, după ce a reprezentat, în montări personale, operele lui Pirandello, Wedekind, Shaw, Marinetti, Soficci, prepară o carte în 2 volume despre Teatrul teatral adică Teatrul, Ed. Gobetti, Torino”. Atenția acordată lui B. culminează cu un grupaj special în nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dreptate, criticul de film George Littera considera, într-un articol din 1967 („Preocupări de teorie cinematografică în revistele de avangardă românești”, în Caiet de documentare cinematografică, nr. 5), că aceste texte despre film „nu pot fi izolate de programul estetic modernist” - și, am zice noi, avangardist -, ele ilustrînd „notele specifice” ale curentului. Demn de reținut ar fi, în acest sens, și studiul Doinei Curticăpeanu despre „Cinematograful în revistele românești de avangardă”, în Studii literare. Din istoria presei culturale și literare românești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imensă (...) Charlot învinge totul pentru că scapă din orice, respinge orice asociație și nu investește niciodată în om decît omul, numai omul. Anarhia lui (...) reprezintă, poate, în artă, forma cea mai eficace a revoluției”. Capitolul XIII. Receptarea avangardei românești de către critica modernistă. Breșe interbelice O discuție despre începutul asimilării avangardei literare de către critica românească interbelică ar presupune, ea singură, un studiu amplu. Cîteva lucrări apărute în ultimii ani prefigurează deja un asemenea demers. Mă refer în special la capitolul „Șansa (ratată) de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
82-101, și la capitolul introductiv „Preliminarii: receptarea critică a avangardismului românesc” din cartea lui Ovidiu Morar despre Avangardismul românesc, Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, București, 2005. Ambele au un caracter succint și sintetic, urmărind (prima) „traseul de creastă” al receptării moderniste interbelice (E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, G. Călinescu - nu și Perpessicius!) sau „recuperînd” (cea de-a doua) și perspectiva extremelor ideologice, de la autohtonismul legionarizant și conservatorismul extrem pînă la stînga radicală de după cel de-al Doilea Război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
periferice” în raport cu canonul epocii. Prima teză de doctorat din România despre fenomenul avangardist. Anarhismul poetic de Const. I. Emilian. Spiritul modern în oglinda conservatorismului academist Susținută în 1931, prima teză de doctorat din România avînd ca obiect lirica avangardistă și modernistă autohtonă („anarhismul poetic extremist și cel moderat”) a fost Anarhismul poetic. Studiu critic de Const. I. Emilian (Emil Constantinescu, 1894-1977). Lucrarea a apărut în 1932, la Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, I.E. Torouțiu, dar a fost redactată, potrivit unei note
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
material bogat pentru uzul viitorilor cercetători ai modernismului literar” (op. cit., pp. 280-282). Episodul fusese relatat de același Sașa Pană în volumul interbelic Sadismul adevărului (Editura Unu, București, 1937, p. 184), unde citează cîteva pasaje privind „natura morbidă a acestor curente moderniste, căci acești pseudoliterați nu fac altceva decît să aducă în public - printr-o greșită înțelegere a teoriilor profesorului Freud - confesiunea tuturor invertirilor și perversiunilor erotice”, de pe urma cărora s-ar resimți nu numai literatura ci și „pictura și sculptura timpului”. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doar o „răstălmăcire” a teoriilor freudiene... În cursul anului 1932, Gh. Adamescu susținuse - pe aceeași linie de ostilitate conservatoare - o serie de prelegeri la Universitatea „Ateneului Român”, pe care le va publica într-o broșură de 27 de pagini (Curente moderniste în literatură, București, Imprimeriile „Independența”, 1933). Pătrunderea avangardei în citadela universitară va fi marcată peste cîțiva ani de Cursul de poezie al lui G. Călinescu ținut la Universitatea din Iași și de prelegerile despre Geneza curentelor literare de avangardă ținute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o adiere de idealitate față de trivialul și violența stilului la modă acum - o statornică aspirație față de acea dhvani indiană”. Vorbind despre Sburătorul (literar), autorul apreciază lipsa unei „doctrine precise”, însă „larga ocrotire spirituală a tuturor inovatorilor” și „bunăvoința față de ereziile moderniste” a unui „om de gust și de cultură” precum E. Lovinescu îl nedumeresc: snobism (cf. D. Caracostea, Un mare critic român modernist), simpatie instinctivă față de orice elan juvenil sau „credință neclintită într’un nou concept de artă”? Pe întreg parcursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literar), autorul apreciază lipsa unei „doctrine precise”, însă „larga ocrotire spirituală a tuturor inovatorilor” și „bunăvoința față de ereziile moderniste” a unui „om de gust și de cultură” precum E. Lovinescu îl nedumeresc: snobism (cf. D. Caracostea, Un mare critic român modernist), simpatie instinctivă față de orice elan juvenil sau „credință neclintită într’un nou concept de artă”? Pe întreg parcursul lucrării, Const. I. Emilian ține să-și afirme, cu suspectă insistență, „imparțialitatea”, obiectivitatea „științifică” a rechizitoriului său psiho-estetic (ex.: „Cartea de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deformării, a dezechilibrului, a exteriorității și excesului, Emilian adaugă, nu fără maliție, că „deformarea naturii e și mai facilă decît imitarea ei”. Observații acute au în atenție cultivarea disonanței „anarhice” în locul oratoriei romantice, a melodiei simboliste și a simfoniei poetice moderniste. Relevante sînt și cele privind omologiile dintre literatura anarhică și muzica primitivilor, jazz, compozițiile lui Stravinski ori Satie și baletele lui Djaghilev. Refuzîndu-i valoarea estetică, autorul îi concede anarhismului poetic doar o valoare documentară (ca formă de „reflectare” a fizionomiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din drepturile ei și i-a denunțat toate insuficiențele. În consecință, poeții sînt absolut liberi s-o nesocotească, atît pe ea cît și instrumentul ei specifc: limbagiul. De aci, toată anarhia în concepția și tecnica formală a școalelor de artă modernistă”. Influența vitalismului nietzschean și a ideii „Supraomului” e prezentă în „glorificarea libertății și forței neîngrădite” sau în „individualismul anarchizant” al futurismului și expresionismului. În fine, „Prin rolul excepțional pe care Freud îl acordă inconștientului și instinctelor, se stabilesc raporturi directe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a ideii „Supraomului” e prezentă în „glorificarea libertății și forței neîngrădite” sau în „individualismul anarchizant” al futurismului și expresionismului. În fine, „Prin rolul excepțional pe care Freud îl acordă inconștientului și instinctelor, se stabilesc raporturi directe între psicanaliză și literatura modernistă”, ultima preluînd însă doar „elementele morbide și excitante” indicate de medicul vienez. Un alt element important îl constituie dislocarea identității „clasice” europene de către influențele orientale: „Asiatismul haotic și disolvant se înfiltrează și se amplifică prin metafizica germană și bolșevismul slavic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la rolul semnificativ al evreilor în propagarea „atitudinilor anarhice”: „Trebuie să înregistrăm, însă, faptul brut, remarcînd rolul activ pe care l-a avut elementul semit în declanșarea și amplificarea elementului anarhic, ca și în stabilirea relațiilor de solidaritate între nucleele moderniste existente în fiecare țară”. Nu este omisă, de altfel, nici contribuția - indirectă - a misticismului ortodox, prin „desconsiderarea pe care o aduce elementului rațional, singurul care coordonează și modelează forțele inconștiente în procesul creațiunii”, cu observația că „ambele curente, și cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Occident. Remarcabile sînt incursiunile avizate în istoria simbolismului autohton, de la primele traduceri ale lui Baudelaire (în Convorbiri literare, IV, 1 martie 1870, de către V. Pogor) pînă la „profilurile” unor precursori precum Macedonski, Petică, Arghezi, Iuliu Cezar Săvescu și ale revistelor moderniste (Linia dreaptă, Vieața nouă, Revista celor l’alți, Insula, Grădina Hesperidelor, Simbolul, publicațiile simboliste ieșene), unde informațiile sînt preluate - declarat - din Istoria... lui Lovinescu, dar „privite, bineînțeles, sub alt unghiu de vedere”. Este corect semnalată diseminarea ideilor și colaborărilor „revoluționare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În opoziție cu cele două manifeste studiate anterior, cari atacau formele mai vechi de artă, Integral atacă dimpotrivă chiar pe cele mai nouă (...) Avea dreptate nu știu ce critic literar cînd spunea că e cu neputință să poți eticheta pe un scriitor modernist ca aparținînd unei anumite școale, căci seara se culcă dadaist și a doua zi se trezește suprarealist. Trăim doar în secolul vitezei!”, ceea ce în esență e corect... Mai mult decît un sîmbure de adevăr conține și afirmația potrivit căreia libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]