10,211 matches
-
calme, în care exuberanța programatică, de la începuturi, a făcut locul unei copleșitoare seninătăți cristaline a vocii poetice. Iată-l (dau un singur exemplu) într-o subtilă artă poetică, din volumul Spectacol, din 1979: „Deși știam încă din leneșa tinerețe/ Că narațiunea, ironia, imaginile glumețe/ N-au ce căuta în cadențe:/ Că poezia ține de esențe./ Eu însă, elev fiind, ca toți năucii,/ Îmi pierdusem - pe coridoare ori în săli - papucii/ Și-i căutam, deși era ora de fizică,/ Deși acuzat eram
Ultimul Dimov by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4490_a_5815]
-
E adevărat că tentația detectivistică a identificării modelelor dindărătul personajelor există, iar avertismentul autorului (conform căruia cele câteva „referințe accidentale” ar trebui trecute cu vederea) nu face decât să sporească o atare curiozitate. (De altfel, Mușina e un campion al narațiunilor oblice de acest tip: cu câțiva ani în urmă, publica, pe blogul revistei Cultura, o proză, Bobiță, Misail al Rugăciunii și premiul Nobel în care aluziile la câțiva scriitori de azi erau cu mult mai transparente.) Exercițiul se poate face
Gentlemen’s agreement by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4502_a_5827]
-
aici analogia dintre „expresivitatea involuntară” și retorica avangardei („Căci, privită retrospectiv, avangarda se arată a fi - în cvasitotalitatea manifestărilor ei cu adevărat interesante - o miș- care antiintențională care a orbecăit, a bâjbâit după virtutea eliberatoare a nonintenționalității”), pledoaria pentru „universalitatea narațiunii” în defavoarea lirismului pur sau încercarea de a inova receptarea eminesciană prin chestionarea pasajelor autoreflexive. Alte fragmente sunt pur și simplu trufandale de istorie literară, scoase la iveală de spiritul nonconformist (ușor cinic...) al criticului. Derogat de la misia înaltă a istoricului
Un critic în vacanță by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4505_a_5830]
-
un efect meandric, o senzație de mister permanent, imposibil sau chiar inutil de elucidat. Una din lecturi ar putea urmări consonanța cu fazele lunii în ipostaza ei de Hecate (precizate pentru fiecare capitol), alta un sens iluminatoriu, derivat din punctarea narațiunii cu citate-cheie din opera lui Dante, 19 la număr. Am putea reliefa un nivel jungian al viziunii, aferent mentalului colectiv, dar și unul de acută consonanță cu epoca - de inspirație atât gidiană, cât și pirandelliană, prin schema narativă însăși a
Yorgos Seferis și romanul unei resurecții în spirit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4514_a_5839]
-
Durrell desfășoară o multidimensionalitate prin descrieri repetate ale acelorași probleme din unghiuri proprii de vedere. Toate coagulându-se într-un „continuum de cuvinte”, după propria sa mărturisire. Convins că literatura modernă poate împrumuta forme de desfășurare structurală din știință, în narațiunea amintită, L. Durrell apelează, „ca pe o analogie de principiu, la perspectiva relativistă”. Cu alte cuvinte, spațiul și timpul sunt percepute diferit, în sensul că măsurătorile privind lungimea și intervalele de timp depind de starea de mișcare a observatorului. Prozatorul
Centenar Lawrence Durrell by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/4513_a_5838]
-
De aceea, rezultatul din Iter in silvis e simplă galimatie, o colecție de savantlîcuri vaporoase care nu se pot bucura decît de interesul celor cu aceeași pasiune pentru extravaganțe oculte. Dar pentru un ochi dornic de sensuri legate într-o narațiune lizibilă, volumul dezmăgește. Oricum, rămîne scuza afirmării prin supunere la canonul universitar: erudit în sens nobil, Culianu nutrea ambiția de a fi remarcat în cercurile de specialitate, unde, fără trimiteri mustind de bibliografie ezoterică, notate cu migală în dosul fiecărei
Îngeri și tenebre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4526_a_5851]
-
care le-au stimulat primesc o replică pe măsură: de la cele cu implicații civico-politice (acuzatul „apolitism”, „a treia cale” între provincialismul autohtonist și cel cosmopolit de sens contrar) pînă la cele critico-literare („caietismul”, „autonomia esteticului” și problema revizuirilor, opțiunea pentru „narațiunea critică”, atitudinea față de șaizecism, optzecism, postmodernism, față de raporturile ruralitate-citadinism sau tradiționalism/ avangardă). Oricum, avem de-a face cu o carte cu două viteze (i.e. tonuri, tipuri de atitudine): dacă Andrei Grigor e un spirit radical, provocator, critic vehement al „anticomunismului
Editura Timpul mărturisirii by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4528_a_5853]
-
și a lui Aomame, ci și din aceea a lui Ushikawa, un personaj minor în primele volume. Din păcate, Ushikawa nu are niciun pic de consistență narativă, este evident că unicul său rol este acela de a recapitula bucăți de narațiune, de a readuce în memoria cititorului evenimente relatate anterior. Este un personaj-instrument, golit complet de viață și personalitate (dovadă că, spre finalul, cărții autorul se descotorosește complet de el - Ushikawa este ucis). Cartea curge extrem de lent și conține nenumărate reluări
Înapoi în 1Q84 by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4534_a_5859]
-
reda pe nenea Iancu în alte culturi. Cauza nu stă în limbă, ci în acel coeficient de spirit din cauza căruia la piesele lui Caragiale nu rezonează decît un anumit tip de sensibilitate. E simplu, de ce să ne încurcăm în subtilități? Narațiunea victimei Sperăm că nu v-a scăpat numărul de primăvară, al optulea, din DECÂT O REVISTĂ, o publicație inteligentă și arătoasă, cu preocupări diverse, din sfera tot mai cuprinzătoare a culturii urbane. Semnalăm din acest număr în special eseul Victima
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4538_a_5863]
-
care le pune în circulație, de altfel bine argumentate și, majoritatea, de bun-simț, încă se văd contestate în spațiul public românesc, cum s-a întâmplat și cu ideile asemănătoare puse în circulație de Norman Manea. Iată una dintre ele: „Pentru ca narațiunea națională a României să fie credibilă, e nevoie ca națiunea română să fie o victimă. Crimele Holocaustului în numele acestui mit nu au tulburat niciodată această narațiune, pentru că niciodată n-au fost confruntate.” Trecând prin interbelic, comunism și postcomunism pe urmele
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4538_a_5863]
-
cu ideile asemănătoare puse în circulație de Norman Manea. Iată una dintre ele: „Pentru ca narațiunea națională a României să fie credibilă, e nevoie ca națiunea română să fie o victimă. Crimele Holocaustului în numele acestui mit nu au tulburat niciodată această narațiune, pentru că niciodată n-au fost confruntate.” Trecând prin interbelic, comunism și postcomunism pe urmele acestei teme, eseul constituie un exercițiu util de confruntare cu mitologia național(ist)ă, făcut de un scriitor care beneficiază de libertatea de-a se afla
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4538_a_5863]
-
fata blondă din viziunea sa”. Vedenia era cea a tabloului La Primavera al lui Sandro Botticelli, care stă în centrul romanului mai sus pomenit, o scriere evident postmodernă, prin rescrierea unor evenimente istorice în funcție de destinul personal al autorului, implicat în narațiune la multiple niveluri. Caracterul autobiografic, în sensul larg al cuvântului, adică de pasionată introducere, în mod adesea aluziv, a persoanei și mai ales a psihologiei sale, în sensul concepției sale novatoare (una fantasmatică) despre lume, e afirmat deja în Introducere
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
niveluri. Caracterul autobiografic, în sensul larg al cuvântului, adică de pasionată introducere, în mod adesea aluziv, a persoanei și mai ales a psihologiei sale, în sensul concepției sale novatoare (una fantasmatică) despre lume, e afirmat deja în Introducere, care leagă narațiunea de o presupusă aflare a manuscrisului în bagajul lui Culianu însuși: „În 1972 am părăsit România, silit de condiții neprielnice”, sunt cuvintele din debutul acestei Introduceri. La o săptămână după ce reclamase, după zborul cu avionul, pierderea bagajului, l-a reprimit
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
le aparținea”) și, întradevă r, întors la hotel, a constatat dispariția manuscrisului (din care nu apucase să traducă 20 de pagini - truc auctorial menit să facă sfârșitul mai brusc, intensificând astfel imaginația cititorului care va avea răbdarea să parcurgă întreaga narațiune), nu însă și a caietelor sale cu traducerile proprii ale vechiului text. Furat de evenimente, nu s-a mai preocupat un timp de peripețiile „episodului roman” al vieții sale. Aparenta detașare încearcă, de fapt, să ascundă arzătoarea implicare a lui
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
ce-și înghite copiii, metaforă (translatată de Culianu în trecut) a dictaturii. Împreună, membrii Academiei fac dovada că dialogul este nu doar sublim, ci și util: ei reușesc să prevină câteva ucideri, precum și distrugerea tabloului, ce joacă rolul-cheie în această narațiune, fiind, după cum credea Ficino, o imago mundi, veritabil talisman. Într-o confruntare finală cu Thomas, complotistul Pico spune, înainte de a cădea în plumbul topit în care voise să cufunde tabloul, că acesta prezicea un viitor bland, însă îndepărtat, pe care
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
ținut de un tânăr, un fel de Bildungsroman al poetului, ce începe cu intrarea în gruparea poeților care vor să impună un nou curent - realism visceralis, între ele se află partea cea mai întinsă a cărții ce narează prin scurte narațiuni momente ale vieții celor doi poeți, Arturo Beleno și Ulises Lima, creatorii noului curent poetic. Jurnalul formează o ramă narativă, cu unic narator - Juan García Madero. Acțiunea primei părți - „Mexicani pierduți în Mexic” din 1975 ocupă 160 de pagini, se
Nebuni întru Poezie by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/3429_a_4754]
-
insuficient cunoscute sau acceptate. Stimulată de formația inițială de arabist a comparatistului ori ținînd, pur și simplu, de apetitul explorator al istoricului literar, ea se manifestă, tot mai vizibil, în studiile post-decembriste despre exil, despre literatură și paraliteratura biografică, despre narațiunile mistificatoare ale identității („mistificțiuni” e un concept care-i aparține sută la sută!) și, mai nou, într-un volum de pionierat despre scrierile de închisoare autohtone din perioada precomunistă. Un volum pe cît de surprinzător pe atît de captivant, pe
Literatura română și închisoarea by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3445_a_4770]
-
cognitivă din orizontul de experiențe ale ființei, având drept țintă buna orientare și conduită în viață. Andrei Pleșu interoghează adevărul parabolelor christice cu o privire proaspătă, cu o percepție mobilizată de interesul metafizic față de tensiunea morală și religioasă a acestor narațiuni minimale din care se deslușesc irizațiile unei transcendențe eliberatoare: „Cui vorbește Iisus? Am constatat că discursul său nu exclude pe nimeni, că vizează, în final, o «descoperire» globală, fără discriminare, dar că ceea ce nu poate (respectiv nu vrea) să facă
Adevărul ca parabolă by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3448_a_4773]
-
pildelor biblice, ci și o mărturie a modului în care metabolismul cultural al autorului s-a raportat la aceste texte. Pildele lui Isus sunt, pe de o parte, repere ale gândirii umane expuse somațiilor transcendenț ei, plasticizate sub forma unor narațiuni esențiale și, pe de alta, ele degajă, în semantica lor densă și austeră, ideea de indicație sau interdicție: „Pentru cei pregătiți, El (Iisus - n. m., I.B.) trebuie să funcționeze ca o indicație, iar pentru cei nepregătiți - ca o piedică, sau
Adevărul ca parabolă by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3448_a_4773]
-
baroce”, propriu registrului satiric. În felul acesta, se dă o finalitate inteligentă clișeului cu ambientul și „formația populară” a scriitorului, care provine dintr-o lume tradițională, dar geniul creației îl duce spre alte înserieri și înrudiri. Comparația cu tipul de narațiune a Renașterii nu apare deloc exagerată. Boccaccio, de pildă, considerat modelul arhetipal al povestitorului spre modernitate, consacră dialectul toscan ca limbă literară (cum va face și Creangă din graiul moldovenesc), înclină spre caricatura veselă, care biciuiește (!!) nobilimea, târgoveții și călugării
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
expresivitatea textului, consumă un mare interes spre a-l propulsa pe Creangă, explorând mereu convenții de rang superior, între marile figuri și valori universale. Meritul autoarei este de a fi atras atenția asupra unui punct simbolic de cotitură în evoluția narațiunii de tip folclorizant, care pune în dificultate pe oricine caută înrudiri simplificatoare. Personajul anapoda, ca marcă distinctivă a lui Creangă, devine arhetipul unei întregi pleiade de siluete fictive, datorate unor mari scriitori din speța artiștilor calofili, de la Mateiu I. Caragiale
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
fără să fie una critică în adevăratul înțeles al cuvântului (ceea ce nici nu pretinde, de altminteri, să fie), a pus în paralel manuscrisul Hronicului..., text de senectute al poetului, și corespondența sa de tinerețe cu viitoarea soție, Cornelia Brediceanu. Astfel încât narațiunea, o autobiografie care pune accentul pe procesul de formare a scriitorului și filosofului, să poată fi creditată și la nivel documentar, prin intermediul notelor editorului. Am mai abordat subiectul edițiilor care, fără să fie critice sau științifice în cel mai înalt
Întoarcere la Lucian Blaga by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3672_a_4997]
-
pentru filologi, cât și pentru publicul școlar și liceal. Reeditarea Hronicului... este o asemenea ediție, utilă fără a fi școlărească și riguroasă fără a fi pedantă. Se vede că spiritul editorului s-a identificat empatic cu spiritul celui care prezidează narațiunea, într-un demers care, fără să sacrifice exigențele filologice, scoate în prim-plan opera literară. Rezultatul este un Lucian Blaga par lui-même, o redescoperire surprinzătoare chiar și pentru cei familiarizați cu literatura sau cu filosofia acestuia. Hronicul și cântecul vârstelor
Întoarcere la Lucian Blaga by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3672_a_4997]
-
rememorare cu tâlc a vieții lui Lucian Blaga de dinainte de a deveni marele poet, dramaturg și filosof. O epocă tragică sub toate aspectele, căci începe într-o Transilvanie frământată de agonia Imperiului și continuă cu anii Primului Război Mondial. Firește, fiind o narațiune formativă, accentul nu cade asupra evenimentelor exterioare și, de exemplu, nimic din lupta dusă de tatăl scriitorului, preotul Isidor Blaga, pentru emanciparea țăranilor din Lancrăm și prezervarea identității lor naționale, nu pătrunde în text. Doar privațiunile îndurate în studenția vieneză
Întoarcere la Lucian Blaga by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3672_a_4997]
-
și să pleci în neantul politic (spre a ajunge la certitudinea unei mari universități), și să taci atunci când alții urlă ca lupii. Este o lecție aspră, de acord, dar pe care Blaga ne-o spune blând, firesc, ca pe o narațiune autobiografică. Trecând testul de auto-incluziune pe care Andrei Cornea li-l solicita filosofilor, pedagogia sa este cu atât mai convingătoare. Nu în ultimul rând, să remarcăm și momentul oportun în care Editura Humanitas repune în circulație acest text: asistăm de
Întoarcere la Lucian Blaga by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3672_a_4997]