2,130 matches
-
nu ai voie să mă părăsești? m-am trezit întrebând cu grabă. „Pe toate le vei afla la timpul lor, conașule. Acum vezi-ți de treabă în liniște.” Acest sfat a căzut pe un suflet în care a picurat deja nedumerirea, frica, dar și bucuria. Nedumerirea venea din faptul că ajutoarele și sfătuitorii mei s-au lipit de mine așa, fără să-i caut și fără să-i chem. Bucuria era urmarea faptului că aveam în preajma mea mereu asemenea veghetori și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
părăsești? m-am trezit întrebând cu grabă. „Pe toate le vei afla la timpul lor, conașule. Acum vezi-ți de treabă în liniște.” Acest sfat a căzut pe un suflet în care a picurat deja nedumerirea, frica, dar și bucuria. Nedumerirea venea din faptul că ajutoarele și sfătuitorii mei s-au lipit de mine așa, fără să-i caut și fără să-i chem. Bucuria era urmarea faptului că aveam în preajma mea mereu asemenea veghetori și sfătuitori. Teama, însă, era firească
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
se creaze...” Când am terminat de citit, am rămas cu întrebarea pe buze... „Știu ce vrei să mă întrebi. Vrei să știi ce-i cu <Pecetea Târgului Armenilor>” - mi-a luat-o înainte călugărul. Așa-i părinte. Asta îmi era nedumerirea. „ Am să ți-o lămuresc eu. Armenii au venit în târgul Iașilor în număr mare de multă vreme și s-au așezat pe o uliță care până la urmă s-a chemat Ulița Armenească. Tot acolo și-au făcut și biserică
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
și desăvârșit mănăstirea Bârnovei. „Am văzut că tu ții tare mult ca lururile să fie cât mai limpezi și asta-i bine.” Așa cred că îi potrivit - am răspuns eu cu oarece mândrie. „Dacă vrei să-ți mai lămurești o nedumerire, citește scrisoarea din 22 octombrie 1683 (7192).” Iau scrisoarea cu pricina cu mare grabă din mâinile bătrânului și găsesc: „Adică eu, Ștefan Radul vodă. Fac știre cu această scrisoare a noastră...pentru o bucată de loc ce iaste aicea, în
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
scrise, am cam rămas dezorientat. „De unde până unde patriarhul - fie el și al Ierusalimului - poate face asemenea mișcare cu mănăstirile Iașilor?” Bătrânul, care mă urmărea cu mare atenție, a băgat de seamă starea mea și pe dată mi-a lămurit nedumerirea: „Ca să fii liniștit, află că cele două mănăstiri, Hadâmbul și Sfântul Sava, erau închinate la Sfântul Mormânt. Așa stând lucrurile, patriarhul se purta ca și un stăpân pe moș...lu...” Îl ascultam...dar ultimele vorbe nu le-am mai auzit
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
se așezase în pat ca să nu fie nevoită să îngrijească pe Lina. Cit despre afacerile sentimentale ale lui Rim, ele nu erau în acel moment chiar pe placul lui, cum zicea baba. Rim cunoștea o fază nouă de necazuri și nedumeriri. Docilitatea domnișoarei Sia se transformase iar brusc în toane rele. O enigmă erau ,.fecioarele"! De poezie nici nu fusese vorba, ceea ce oricât dezamăgise pe Rim, de metode, nici o nevoie, așa că aproape se descumpănise el. "Dumneata să fii sănătos!" spuse Sia
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
acolo privește, restul fiind reverie sau somn. În aprilie, când "vîntul din sud" se dezlănțuie, făcând cocoșii de tablă de pe acoperișuri să scoată sunete subțiri și bolnave, începe sezonul secetos. Un sezon cu praf mult, galben-roșcat, care a creat multe nedumeriri, deoarece în împrejurimi nu există un pământ asemănător; un anotimp cu călduri atroce, istovitoare, și cu cerul permanent acoperit de pâclă. Vântul suflă până în octombrie, cu rare și scurte întreruperi. E mereu fierbinte ca o flacără, uscând tot ce întîlnește
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
amintești în fața unui cer senin ce spune Eclesiastul, că totul e deșertăciune? Dar trebuie să consimt că liniștea cu care vorbește Marc Aureliu despre moarte mi se pare de neînțeles. Aproape inumană. De altfel, stoicii mi-au stârnit, mai degrabă, nedumeriri. De ce să ții, oare, să dormi ca tânărul Marc Aureliu, plăpând și bolnăvicios, pe pământul gol? Pentru mine, asceza nu e o virtute. Dumnezeu ne-a lăsat darurile vieții ca să ne bucurăm de ele, nu ca să le disprețuim. Asceza neagă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
când am fost suit într-o mașină ca un balot, am suferit continuu de aceeași dificultate. Mă despart greu de lucrurile și de situațiile cu care, cât de cât, m-am obișnuit. Orice despărțire lasă în mine un gol, o nedumerire. Și, probabil, de aceea mă descumpănește acum să văd ce puțină importanță au unele nevoi fără de care, înainte, nu mă puteam concepe. 31. Julius a încercat să dreagă, cumva, o glumă nereușită ("Sunteți mai bolnav, se pare, decât bolnavii pe
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
anunțau conferințe publice deoarece acolo intrarea era liberă. Mă revăd în locul unde se găsea clădirea "Cărții Romînești", dispărută, ulterior, sub o bombă. În vitrină, o fotografie mare; un bărbat frumos, îmbrăcat într-o cămașă rusească. Alături, ultimul său roman: "Lorelei". Nedumerire: ce o fi însemnînd Lorelei? Plec mai departe, cu sentimentul că nu știu ceva esențial. În clasă, cântam, împreună cu ceilalți, "Trăiască Regele" și vedeam pe perete, în spatele catedrei, tabloul care-l înfățișa pe Carol al II-lea. Dar cunoștințele mele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a surprins antipatia lui Baudelaire față de arbori, dusă până la a nu suporta să vadă un peisaj nici la saloanele de artă. "Nu voi crede niciodată ― zicea el ― că sufletul zeilor locuiește în plante". După mai bine de cincizeci de ani, nedumerirea mea a rămas aceeași. Se aude o mașină a Salvării. Sau, poate, e o mașină de pompieri. Din pricina secetei, s-au înmulțit incendiile. Liniștea umple, apoi, din nou curtea. Mă uit la o reproducere a "Porților Paradisului" sculptate de Ghiberti
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nici unul, și a încuiat cu grijă ușa, cum făcea de obicei. Afară, s-a îndreptat, absorbit de gânduri, spre poartă și doar când a ridicat ochii a remarcat că întreg cerul era plin de stele. S-a oprit, uitând de nedumeririle pe care i le crease Monseniorul, căci un cer atât de frumos nu mai văzuse demult. Stelele păreau spălate cu apă de izvor, atât de curat străluceau, iar luna răspândea o lumină argintie, misterioasă, pe frunzele de glicină. Și nici
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
drum, eu aș fi fost cea care ar fi spus, fără niciun fel de eroism, fără s-o declam ca într-o tragedie antică, ci discret, șoptit : copilul. A fost așa și nu altfel, nu știu exact de ce, am o nedumerire care nu s-a risipit de tot. Eu, omul cel mai preocupat de propria sănătate, cel mai ipohondru și maniacal și angoasat mamifer care a trăit vreodată pe fața pământului, femeia vanitoasă, care se uită mereu în vitrinele magazinelor ca să
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
cu adevărat important, ceva ce îmi doream de mult și ce nu mi-ar fi oferit în condiții normale, dar singurul lucru care-mi revenea obsesiv în minte era o căpățână de varză plesnind de sănătate, verde-argintie, densă și frumoasă. Nedumerirea lui inițială a căpătat imediat nuanțe tehnice : „Adică salată sau cum?“, așa că am avut prima conversație de viitori părinți deasupra unui bol cu o salată de varză cum numai el știe să facă. De aceea, până azi, orice idee de
Despre natură, anotimpuri, animale tofelul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Mihaela Ursa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1783]
-
În jurul mortului, așteptînd calm să vină timpul pentru următorul punct din programul lor invariabil. Iar acum, ca și cum s-ar fi rupt barierele tăcerii, reținerii și sfielii, ca și cum, printr-o recunoaștere finală, s-ar fi risipit orice urmă de Îndoială și nedumerire din mintea oamenilor o dată ce cuvîntul „moarte“ fusese rostit, deschis, aceștia Începură să vorbească Între ei lejer și firesc, de parcă erau prieteni sau colaboratori apropiați de mulți ani. Puțin mai Într-o parte și cam În afara cercului exterior al privitorilor, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a uitat ceva, a greșit undeva, constată că-i lipsește ceva strict necesar. Iar acum, Într-un moment de stagnare a Înaintării pe dig, fiecare Își descarcă povara necazurilor; În mizeria fierbinte a aerului Încins, larma glasurilor crește. Iar ținta nedumeririi lor, cel asupra căruia se revarsă toată Încărcătura de ghinion și eroare, conducătorul istovit și suprasolicitat către care se Întorc toți În amărăciunea lor cerîndu-i - Încrezători și naivi ca niște copii - să găsească o soluție rapidă pentru păienjenișul de greșeli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și ale clienților săi, care zîmbesc În semn de apreciere) Ascultă!... CÎnd l-am văzut pe tipul ăsta m-am gîndit că s-o fi suit pe-o ladă sau cam așa ceva... (se Întoarce spre Leo cu un aer de nedumerire) Ia te uită la ăsta! Doamne, Dumnezeule! Cine mai e și ăsta, mă rog?... (se Întoarce spre toți ceilalți care privesc zîmbind) CÎnd l-am văzut pe tipul ăla m-am gîndit... Ce-o mai fi și ăsta, mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
te uită la ăsta! (Încîntat de succesul repurtat, se Întoarce la grupul de prieteni care l-au privit zîmbind cu admirație și continuă să-i delecteze aruncînd spre clientul cel Înalt priviri uimite, dînd din cap cu un aer de nedumerire, și spunînd cu glas neîncrezător) Doamne! Ia te uită la ăsta! Și acum Leo, dînd din cap În semn de tăcută admirație față de istețimea clientului său, se apropie de oaspetele cel Înalt, amuzîndu-se Încă de cele petrecute, se apleacă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de viață pe șine. Acum era pensionar al companiei și nu mai muncea. Trecu Încet prin gară și ieși pe străzile orașului. Totul i se părea ciudat, ca și cum nu mai văzuse nicicînd orașul acesta. Pe măsură ce Înainta, sentimentul de uimire și nedumerire i se accentua. Oare acesta să fie orașul pe lîngă care trecuse de mii de ori? Oare acestea erau casele pe care le văzuse de atîtea ori de la fereastra Înaltă a cabinei sale? Totul i se părea necunoscut și straniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
găsească, acum, cînd ajunsese aici, oare de ce-i tremura mîna pe clanța porții? Oare de ce-i deveniseră străine orașul, drumul, pămîntul, chiar și intrarea În această casă Îndrăgită, ca imaginile dintr-un vis urît? Oare de ce trăia acest sentiment de nedumerire, de Îndoială și deznădejde? În cele din urmă intră pe poartă, păși Încet pe potecă și peste cîteva clipe urcă cele trei trepte ce duceau În pridvor și bătu la ușă. Auzi imediat pași În casă, ușa se deschise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
neprimitor. Iar acum propriul său glas răsună sec și nefiresc cînd Încercă să-i explice prezența sa aici, să-i arate cine este și de ce a venit. Dar se Împiedica În cuvinte, luptînd cu Încăpățînare Împotriva sentimentului oribil de regret, nedumerire și Îndoială, care-i cuprinsese sufletul, Înăbușind bucuria de mai Înainte și făcînd ca gestul său de entuziasm și duioșie să-i pară acum penibil. În cele din urmă femeia Îl invită cam fără voie În casă și-și strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ajuns departe, domnule Blayney, de când ne-am întâlnit ultima oară. Prim-ministru și comandant-șef al formelor armate. Nu primi un răspuns imediat. Bărbatul care-l privea de sus avea o expresie mohorâtă pe fața netedă, cu o undă de nedumerire. Blayney părea mai în vârstă decât îl amintea memoria Gosseyn pentru Gosseyn Trei. Și trupul, care fusese mai solid, era mai suplu. De parcă mai multe mese fuseseră sărite sau poate avusese loc o reajustare chimică la o perioadă de tensiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
în receptor, că va trebui să avem o discuție între patru ochi. Și, acum că ai descoperit nimicnicia universului, poate că acesta ar fi momentul potrivit. La celălalt capăt al firului se auzi un sunet. Părea să fie expresia unei nedumeriri. Cuvântul rostit, dacă putea fi numit astfel, era o combinație de h-uri și n-uri, și o vocală, sau două, trei... Și se auzi cam așa: - Huhnnuhhn? Tonul părea interogativ. Gosseyn nu încercă să facă o traducere exactă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
în restaurantul în care se aflase cu două ore mai devreme, judecând după timpul său interior. - Ce-ar fi putut avea ființele Troog în mintea lor favorizând o întâlnire între Gilbert Gosseyn și o tânără femeie de pe altă planetă? Din nedumerirea sa se contură o altă întrebare. Pe aceasta o rosti cu voce tare: - Se pare că ai dorit să primești o asemenea fotografie. De ce? - Am hotărât de mult, după ce am auzit despre toate planetele de acolo - făcu un semn cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
opusul conceptului Semanticii Generale: "Cuvântul nu este obiectul. În cazul acesta, nu era femeia." Gândul i se întoarse la observația că tânăra femeie ar putea să rămână într-o relație permanent anormală cu planeta ei natală. Și, din nou, vaga nedumerire că ființele Troog puteau să creadă că orice femeie cu nume asemănător ar putea să fie la fel de atrăgătoare pentru el... Cu aceasta - hotărârea! Simplu, și direct, Gosseyn acționă. Făcu imediat o fotografie mentală a Strellei și o transmise imediat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]