KorAP: Find »[drukola/base=nedumerit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...93 >

2,311 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603

eu să o am. Și ce mai face Tim? întreabă politicoasă. Nu știu, nu l-am mai văzut de secole, recunosc eu. Mă întâlnesc în seara asta cu el, dar probabil pentru ultima oară. —Ce vrei să spui? Debbie pare nedumerită. —Pur și simplu nu merge, oftez. Adică, ce rost are să continui să te vezi cu cineva, când știi că nu e Alesul? —Tim nu e așa de rău. — Știu că nu e așa de rău, dar așa de rău nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

principiu... aspecte de ordin logistic. — Doriți să vă rezerv o sală chiar acum ? spune stewardesa săritoare. — Ăă... nu, mulțumesc, spun după o pauză. În momentul acesta, echipa mea se află... acasă. Le-am dat liber azi. — Aha. Stewardesa pare ușor nedumerită. — Poate altădată, zic repede. Auziți, dacă tot sunteți aici - voiam să vă Întreb ceva. E normal să se audă sunetul acela ? — Ce sunet ? Stewardesa ridică imediat capul. — Sunetul ăla așa, ca un fel de vaiet, care se aude dinspre aripă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
doi vorbim Întotdeauna foarte deschis despre relația noastră. — Ăă... da, zic, cuprinsă de o ușoară nervozitate. — E doar așa, o idee. S-ar putea să nu-ți placă. Vreau să spun că... tu hotărăști dacă da sau nu. Îl fixez nedumerită. S-a colorat vizibil la față și pare realmente jenat. O, Doamne. Să nu-mi spui că i s-a făcut de niște perversiuni. Oare ce vrea, să mă pună să mă Îmbrac În tot felul de costumașe și chestii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
clădire, văd lume care se agită În hol. Nu e un lucru normal. Ce se Întâmplă, oare ? Dumnezeule, o fi vreun incendiu sau ceva de genul ăsta ? Katie și cu mine Împingem ușile grele turnante de la intrare și, ne privim nedumerite. Toată lumea parcă a intrat În vrie. Oamenii se foiesc În toate direcțiile, cineva lustruiește balustrada de alamă, altcineva lustruiește plantele artificiale, iar Cyril, directorul administrativ, Îi gonește pe toți, făcându-i să intre În lifturi. — Toată lumea În birou ! Nu vrem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Îți respect decizia, Paul“, să-i strâng mâna și să părăsesc Încăperea. Asta e ce trebuie să fac. Singura problemă e că pur și simplu nu sunt În stare să mă dezlipesc de scaun. După câteva clipe, Paul mă privește nedumerit. Asta e tot, Emma, poți să pleci. Ba nu pot. În clipa În care ies pe ușa asta, totul s-a terminat. — Emma ? — Te rog promovează-mă, spun disperată. Te rog. Am nevoie de promovarea asta ca de aer, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
aud În fiecare zi. Mersi. — Te promovează ? Nu știam ! Are glasul strident și ascuțit și câteva persoane ridică interesate capul. Zi, te face marketing executive ? — Nu, murmur, roșie la față de umilință. Nu mă promovează. — A ! Artemis Își ia o față nedumerită. Păi atunci de ce a zis că... — Vezi-ți de treaba ta, Artemis, spune Caroline. Îi arunc o privire plină de recunoștință și mă prăbușesc În scaun. Încă un an. Încă un an Întreg În care o să fiu o amărâtă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
arunc părul spre spate sigură pe mine, traversez cu pași iuți marmura din hol și pornesc pe scări. — Jack ! aud În clipa În care mă apropii de etajul Întâi. Ai un minut ? — Sigur. E glasul lui. Unde naiba... Mă Întorc nedumerită și Îl zăresc pe palier, la etajul de deasupra, vorbind cu Graham Hillingdon. Aproape Îmi sare inima din piept și mă prind repede de balustradă, ca să nu cad. Shit. Dacă s-ar uita acum În jos, m-ar vedea. De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Citeam The Times, spun cu voce mică. Îmi pare rău. — Bine, bine. Și unde dracu ai fost până la ora asta ? Am nevoie de tine să-mi faci ceaiuri și cafele pentru ședință. La ora zece. Ce ceaiuri și cafele ? zic nedumerită. La ședința departamentului nostru nu se servește absolut nimic. De fapt, de regulă dacă se adună vreo șase amețiți. — Astăzi vom avea ceaiuri și cafele, spune el. Și biscuiți. Bine ? A, și vezi că vine și Jack Harper. — Poftim ? Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Ghici ce am ! Ridică din sprâncene pentru suspans, apoi Începe să-și caute În geantă. Cu gesturi foarte lente, scoate un inel de chei imens și ruginit, de care e prinsă o cheie nou-nouță de yală. — Ce-i asta ? Încep, nedumerită - apoi, brusc, Îmi pică fisa. Nu ! — Ba da ! M-au acceptat ! — O, Doamne ! Lissy ! — Știu ! Îmi zâmbește radioasă. Nu e mișto ? Cheia din mâna ei e cea mai cool cheie din lume. E cheia care deschide ușa unui club privat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
În care se mai află Încă vreo trei cupluri. În dreapta noastră e o pereche și, În timp ce trecem pe lângă ea, o femeie platinată, Între două vârste, cu o jachetă aurie, Îmi surprinde privirea. — Bună ! zice. Rachel ! — Poftim ? Mă uit În jurul meu, nedumerită. La cine se uită ? La mine ? Se ridică de pe scaun și vine spre mine, clătinându-se ușor și mă sărută pe obraz. Ce mai faci, draga mea ? Nu te-am mai văzut de o mie de ani ! OK, duhnește a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
se uită la pantofii stivuiți În cutii Într-un colț, la peștișorii cu clinchet atârnați de lampă, la lănțișoarele agățate de un colț al acesteia și la fusta cea nouă care stă atârnată de ușa de la garderobă. — Cancer Research ? spune nedumerit, privind eticheta. Ce Înseamnă... — E un magazin, spun ușor sfidătoare. Un magazin second-hand. — A. Aprobă din cap cu Înțelegere plină de tact. Frumoasă cuvertură, adaugă zâmbind. — E o glumă, spun iute. E la mișto. Doamne, ce jenant. Trebuia s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Jack ! Îmi pare bine să te cunosc ! Antonio Îl sărută și pe Jack pe ambii obraji, iar eu chicotesc. — Ai o masă și pentru noi ? — A... Face o față lungă. Scumpa mea, azi avem Închis ! — Poftim ? Mă uit la el nedumerită. Dar... nu e Închis. E plin de oameni ! Mă uit la chipurile voioase din jurul meu. — E o petrecere privată ! Ridică paharul către cineva din partea opusă a sălii și strigă ceva În italiană. E nunta nepotului meu. L-ai cunoscut ? Guido

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Angajaților În Familie. Știu sigur că nu le-am zis. Categoric. — Bună, Emma ! spune Kerry când ajunge lângă mine. Ce zici de costumul meu? Se unduiește demonstrativ și-și pipăie ușor peruca blondă. — Tu cine ești, scumpo ? spune mama, privind nedumerită spre rochia mea de nailon. Heidi? — Eu... Mă frec pe față. Mamă... ce-i cu voi aici ? Fiindcă eu... adică, am uitat să vă spun. Știu că ai uitat, spune Kerry. Dar mi-a spus prietena ta Artemis acum vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
să lucreze pentru Kerry ? — Nu... știu despre ce vorbiți ! spune Kerry, făcându-se trandafirie la față. — Nu cred că mă Înșel, spune Jack, mestecând. S-a oferit să lucreze gratis... și totuși, tu ai zis nu. Își ia un aer nedumerit. Interesantă decizie. Încet-Încet, expresiile de pe chipul mamei și al tatălui meu se schimbă. — Dar, evident, acest lucru a fost cât se poate de benefic pentru Panther Corporation, adaugă Jack vesel. Ne bucurăm enorm că Emma nu s-a orientat profesional

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-i tot. Sperasem doar că putem fi măcar un pic cinstiți unul cu celălalt. — Connor, situația... e ușor mai complicată, OK ? — Bine. Mă rog. E barca ta, Emma. O conduci cum vrei. Se așterne o scurtă pauză. — E ce ? zic nedumerită. Barca mea ? — Terenul tău, zice cu un licăr agasat. Am vrut să spun că... mingea e În terenul tău. — A, zic, la fel de nelămurită. Ăă... OK. Am să țin minte. — Bine. Îmi aruncă cea mai intensă privire gen martir-rănit și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

alb impecabil. — Rebecca! zice și‑și duce mâna la gură, jucând disperarea. Nu trebuia să mă vezi! Prefă‑te că pur și simplu nu m‑ai văzut. — Ce... ce vrei să spui? zic, încercând să nu par chiar atât de nedumerită cum mă simțeam. Ce faci aici? Am venit să fac cunoștință rapid cu noii asociați, zice Alicia. Părinții mei stau la doar câțiva kilometri de aici, știai? Așa că m‑am gândit că n‑ar fi rău. Aha, spun. Nu, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
David Barrow, îi aud vocea - și Suze are dreptate, e un tip stilat. — Bună ziua, spun. Rebecca Bloomwood la telefon. Mi‑ați lăsat mesaj să vă sun? — A, domnișoara Bloomwood. Sunt directorul departamentului clienți de la La Rosa. — Aha. Mă strâmb, ușor nedumerită. La Rosa? Ce naiba o fi asta? A, da. Buticul ăla la modă din Hampstead. Dar n‑am fost acolo decât o dată, acum o mie de ani. De ce mă sună? — Dați‑mi în primul rând voie să vă spun cât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
spun după o pauză, neavând chef să‑i spun că, după ce plătesc chiria, taxiul, mesele la restaurant și hainele pentru emisiune, nu mai rămâne mare lucru. — Și mai ai și cartea aia... — Ce carte? O clipă, mă uit la ea nedumerită. Apoi, brusc, îmi amintesc, și‑mi vine inima la loc. Normal! Cartea mea! Chiar aveam de gând să fac ceva în legătură cu ea. Slavă Cerului. Ăsta e răspunsul. Nu trebuie decât să scriu cartea foarte rapid și să încasez un cec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
neconvingător. Nu știu despre ce vorbești, draga mea. — Eu... nu citesc reviste, spune Maureen, roșind și ferindu‑și privirea. Abia așteptăm să‑l cunoaștem, zice Angela și suflă un nor de fum. Nu‑i așa, Janice? Mă uit la ea nedumerită - apoi apoi la Janice, care nu îndrăznește să se uite în ochii mei și la Maureen, care se preface că tocmai caută ceva într‑o trusă de machiaj. Stai așa. Doar nu cred că... — Janice, zic, încercând să‑mi stăpânesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
o doară. Fără maioneză. Nu cred că au așa ceva, spune Zelda, încruntată. Au șuncă cu salată verde... — Atunci un covrig, cremă de brânză și lox. Și un sifon. — Adica apă minerală, da? zice Zelda. — Ce e ăla lox? întreabă Emma, nedumerită, iar eu mă fac că n‑o aud. Nu sunt prea sigură ce înseamnă lox, dar asta se mănâncă la New York, deci trebuie să fie delicios, nu? — Orice o fi, zice bărbatul cu șandvișurile, io n‑am să vă dau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
e important. — Intrăm? zice Cristoph într‑un final. — Categoric! zic veselă și mă grăbesc spre intrare. Abia în clipa când sunt cu mâna pe clanță îmi dau seama că nu mai e nimeni lângă mine. Unde s‑or fi dus? Nedumerită, mă uit în urma mea, și restul grupului intră în alai într‑o biserică mare de piatră, pe a cărei placă de la intrare scrie „Catedrala Sf. Patrick“. Aaa. Aaa, înțeleg. Când a zis „magnific lăcaș de cult“ a vrut să spună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
și pe fiecare creion scrie ceva. Probabil vreun mesaj plin de sens despre artă, despre viață... Mă aplec să văd mai bine și mă trezesc citind cuvintele „Magazinul Muzeului Guggenheim“. Ce? E un... Ridic capul și mă uit în jur, nedumerită. Mă aflu într‑un magazin? Acum abia remarc lucruri pe care nu le‑am văzut până în clipa asta. Cum ar fi cele două case de marcat aflate una pe o latură a sălii, alta pe cealaltă. Și uite, cineva iese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Nu mi‑am dat seama că or să fie atât de... Se așază într‑un fotoliu și ia o gură de scotch. Isuse, câte întrebări mi‑au putut pune. Știu că americanii sunt foarte temeinici, dar totuși... Clatină din cap nedumerit. Trebuie să știe absolut tot. Despre fiecare client, despre fiecare client potențial, despre fiecare om care a lucrat vreodată pentru compania asta, despre fiecare nenorocit de raport pe care l‑am trimis vreodată... Există cea mai mică posibilitate de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
n‑am spus vorbele alea! mă întrerupe, foarte supărată. Trebuie să mă crezi, n‑aș zice în viața mea așa ceva. Au întors totul cum le‑a convenit. I‑am spus și mamei tale, habar n‑am avut... — Mamei mele? zic, nedumerită. Suze, ia‑mă încet. Ce tot spui aici? — O, Doamne, zice Suze. Bex, nu știi nimic? — Ce să știu? — Daily World, spune Suze. A... am crezut că primești toate ziarele englezești. — Le primim, zic, frecându‑mă pe fața uscată. Cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
da. Păi, hai c‑am plecat atunci, mă așteaptă Ed. Ne vedem mâine. Dispar pe coridor și, de data asta, slavă Domnului, intră în lift. În clipa în care sunt sigură că au plecat, mă așez mai bine pe călcâie, nedumerită. Ce se întâmplă? De ce vorbeau despre dat în judecată? Pe cine? Și de ce a fost Banca Londrei aici? Are de gând să îl dea în judecată pe Luke? Rămân o vreme nemișcată, încercând să pun totul cap la cap. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]