1,627 matches
-
vitrină plină cu jucării de lemn lucrate grosolan. Pe chipul bătrânului funcționar curgeau, fără întrerupere, lacrimi. Și aceste lacrimi l-au răscolit pe Rieux pentru că le înțelegea și le simțea și el în gâtlej. Își amintea și el de logodna nefericitului, care avusese loc dinaintea unei prăvălii de Crăciun, și de Jeanne, aplecată spre el, ca să-i spună că e bucuroasă. Din adâncul anilor îndepărtați, în chiar inima acestei nebunii, glasul tineresc al lui Jeanne venea spre Grand, asta era sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
bîntuise cîndva prin locuri pe care Thomas le călcase Încă de copil. Thomas știa bine că prințul nici nu se atinsese de Ofelia, poate chiar era impotent, Își zicea, de aici și o parte din ieșirile de frustrat sexual ale nefericitului, cel puțin În text. Și Kierkegaard, alt neîmplinit În privința asta; Thomas preda studenților săi o parte din Învățăturile acestuia. CÎnd fusese copil, rău gînditorul de mai tîrziu nu crescuse cu poveștile unui Andersen pederast, după unii, neputincios, după alții, pentru că
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
fără mine ajunsă în halul ăsta. Nu sunt decât o povară. —Trebuie să te aduni. Nu te mai lăsa târâtă de toate toanele. — Nu pot să mă adun, sunt prea nefericită, i-am răspuns. — Se mai întâmplă să fim și nefericiți. Asta-i viața. Poveștile de dragoste se mai termină și prost. Se mai întâmplă și lucruri neplăcute. Dar trebuie să le faci față, nu să te apuci să faci gesturi egoiste ca luarea unei supradoze. Dacă ai fi tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
domnul cu pricina consemnează în cartea de față, roman sau riman sau ce-o fi ea - și e de știut că ideea cu rimanul e invenția mea -, nu puține schimburi de cuvinte și conversații pe care le-am avut cu nefericitul de Augusto Pérez și că povestește-n ea și istoria venirii pe lume a tardivului meu fiu Victorcito, s-ar părea și că sunt rubedenie îndepărtată cu don Miguel, dat fiind că numele meu de familie este și al unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ale mele pe care eu n-am intenționat niciodată să le dau în vileag. Sau cel puțin n-am vrut niciodată să le fac publice cu aceeași cruzime cu care le expuneam în particular. Cât privește afirmația lui cum că nefericitul... Deși, la drept vorbind, de ce nefericit? Bun; să presupunem că așa ar fi fost. Afirmația lui, zic, că nefericitul, sau cum o fi fost, de Augusto Pérez s-a sinucis și că nu a murit așa cum îi relatez eu moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vrut niciodată să le fac publice cu aceeași cruzime cu care le expuneam în particular. Cât privește afirmația lui cum că nefericitul... Deși, la drept vorbind, de ce nefericit? Bun; să presupunem că așa ar fi fost. Afirmația lui, zic, că nefericitul, sau cum o fi fost, de Augusto Pérez s-a sinucis și că nu a murit așa cum îi relatez eu moartea, cu alte cuvinte, în virtutea absolut liberei mele voințe și decizii, mă face să zâmbesc. Există opinii, într-adevăr, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de nimeni. — Fă-i vânt! — De unde? Din casa unchiului și-a mătușii mele? Și dacă ei nu-s de acord? Nu-i da atenție. — Nu-i dau și nici n-am de gând să-i dau, dar mă tem că nefericitul ăsta o să se-apuce să vină în vizită ori de câte ori o să fiu acasă. Înțelegi, nu se pune problema să mă-nchid la mine-n cameră și să refuz să fiu văzută, pentru ca el, fără să-mi ceară consimțământul, s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vorbindu-și parcă sieși, după care -: Am decis să mă sacrific pentru fericirea Eugeniei și m-am gândit la un act eroic. — Ce act? — Nu mi-ați spus chiar dumneavoastră, doamnă, că locuința pe care i-a lăsat-o Eugeniei nefericitul ei tată ... — Da, bietul meu frate. — ... e grevată de o ipotecă ce-i înghite toate veniturile? — Da, domnule. — Ei bine, știu ce am de făcut! - și se îndreptă spre ușă. — Dar don Augusto... — Augusto se simte capabil de cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu știu ce-i asta, inocență, răutate, zeflemea, perversitate precoce... — Nu e decât afecțiune. — Afecțiune? De ce? — Vreți să știți de ce? Nu vă supărați dacă vă spun? Îmi promiteți că n-o să vă supărați? — Hai, spune-mi. — Bine-atunci: pentru... pentru... pentru că sunteți un nefericit, un biet om... — Și tu? Cum vreți. Aveți însă încredere în fetița asta; aveți încredere în Rosario. Nimeni nu vă e mai credincios... nici chiar Orfeu! — Totdeauna? — Totdeauna! — Orice s-ar întâmpla? — Da, orice s-ar întâmpla. — Tu, tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
conversație rimanescă, eu, autorul acestui riman, pe care-l ții în mână, cititorule, și-l citești, surâdeam enigmatic văzând că personajele mele rimanești pledau în favoarea mea și-mi justificau procedeele, și-mi ziceam în sinea mea: „Cât de departe sunt nefericiții aceștia de gândul că nu fac altceva decât să caute a justifica tot ce fac eu cu ele! Astfel, când cineva caută motive ca să se justifice nu face de fapt altceva decât să-l justifice pe Dumnezeu. Or, eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aș putea da tot atâta încredere în tine însuți ca aceea pe care o am eu în mine! Ce rău ți-au făcut filozofiile acelea ale purității și idealismului de care te-ai lăsat absorbit o vreme! Și mai crezi, nefericitule, și în victoriile metafizice! — Ce-i cu victoriile astea metafizice? - l-am întrebat. — Ah, cum, nu știi?... Atunci, uite, Berliner Tageblatt spunea cu nu mult timp în urmă: „Victoria germană nu este o chestiune întâmplătoare; este o necesitate metafizică. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
era cleric, preot al Bisericii Catolice Apostolice Romane, credea în Cristosul căruia îi slujea un cult public? Oare când consacra în sfânta liturghie nu se comporta tot ca un culteran? Eu unul rămân cu fantezia și pasiunea lui Dante.] Există nefericiți care mă sfătuiesc să abandonez politica. Ceea ce, cu o mină de dispreț simulat, care nu-i altceva decât frică, frică de eunuci sau de impotenți sau de morți, numesc ei politică, și mă asigură că ar trebui să mă consacru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
conversație rimanescă, eu, autorul acestui riman, pe care-l ții în mână, cititorule, și-l citești, surâdeam enigmatic văzând că personajele mele rimanești pledau în favoarea mea și-mi justificau procedeele, și-mi ziceam în sinea mea: „Cât de departe sunt nefericiții aceștia de gândul că nu fac altceva decât să caute a justifica tot ce fac eu cu ele! Astfel, când cineva caută motive ca să se justifice nu face de fapt altceva decât să-l justifice pe Dumnezeu. Or, eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe care îl luam la fel de în serios ca pe ceea ce spunea Tovarășul despre construirea societății socialiste multilateral dezvoltate. Dar fiindcă versul era precedat de cel cu „Nu uita când ești voios”, mi s-a părut că am și explicația. Omenii nefericiți și cronic triști capătă o umanitate la fără frecvență. Una mai degrabă abstractă, axiomatică. Mi-am dat de fiecare dată mâna cu enoriașii bisericii catolice, la sfârșitul slujbelor lor. Nu avem același obicei în biserica noastră. Dar în seara aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
scheletice e deja la pământ, cu capul gol, cu părul alb În dezordine pe o țeastă de un cafeniu Închis; de furie, de groază, strigătele sale nu mai sunt decât un hohot prelungit. Ochii săi Îl imploră pe noul-venit. Împrejurul nefericitului, vreo douăzeci de indivizi, cu bărbile fluturând a victorie, cu ciomege răzbunătoare și, la distanță, un cerc de spectatori binedispuși. Unul dintre aceștia, observând expresia indignată a lui Khayyam, Îi aruncă pe tonul cel mai liniștitor: „Nu-i nimic, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
știe că nu va lăsa pradă mulțimii un tovarăș de-al lui Avicenna. Face trei pași domoli, demni, ia aerul cel mai detașat, ca să spună, cu un glas ferm, Însoțit de un gest suveran: — Lăsați-l să plece pe acest nefericit! Șeful bandei tocmai plecase asupra lui Jaber; se Îndreaptă apoi se apropie greoi de intrus proțăpindu-se În fața lui. O cicatrice adâncă Îi străbate barba, de la urechea dreaptă până În capătul bărbiei, și tocmai partea aceea, partea brăzdată, o Întinde spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
o Întrebare care Îmi muncește mintea? Cadiul Îi taie vorba: — Știu ce vei Întreba: cum de niște oameni care așază atât de sus virtuțile ospitalității pot să se facă vinovați de violențe Împotriva unui oaspete ca tine? — Sau Împotriva unui nefericit de bătrân ca Jaber-cel-Lung. Am să-ți dau răspunsul, el e cuprins Într-un singur cuvânt: teama. Orice violență este, aici, odrasla fricii. Credința noastră este asediată din toate părțile, de karmații din Bahrein, de imamiștii din Kom, care așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
necesare pentru a guverna nu sunt cele de care este nevoie pentru a ajunge la putere. Pentru a te Îngriji bine de treburile țării, trebuie să uiți de tine, să nu te interesezi decât de alții, mai ales de cei nefericiți; pentru a ajunge la putere, trebuie să fii cel mai lacom dintre oameni, să nu te gândești decât la tine, să fii gata să-ți strivești cei mai apropiați prieteni. Iar eu nu voi strivi pe nimeni! Pentru moment, planurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Baskerville. Fazel Îi adresă un zâmbet părintesc, Înainte de a-și relua relatarea: — După vizita celor doi diplomați, deputații s-au descurajat. Incapabili să facă față atâtor dușmani deodată, n-au găsit altceva mai bun decât să se ia de acel nefericit de Panoff. Câțiva oratori l-au acuzat că ar fi un mistificator și un anarhist al cărui unic obiectiv ar fi fost acela de a provoca un război Între Persia și Rusia. Jurnalistul venise cu mine la Parlament, Îl lăsasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
având, de fapt, între cincizeci și șaizeci de ani, dar arătând în funcție de priceperea chirurgului plastician la care apelaseră. S-ar putea pune întrebarea: rămăseseră doar șase femei neconsolate în Nantes? Sigur că nu. Dar există o solidaritate tacită între aceste nefericite care au pus la punct un telefon fără fir prin care știu încă de sâmbătă cine sunt cele șase care au dreptul la speranță. Regula e necruțătoare: cele cinci nealese - sau 6 în caz de grevă SNCF - își pierd rândul
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
bogătașă și fosta soție a fostului mare avocat de drept internațional pe care, neputând rezista interogatoriilor, l-a denunțat, în hohote spasmodice de plâns, semnând aberațiilede care era acuzat, și despre care continuă să scrie denunțuri tot mai țicnite, deși nefericitul a murit de mult în închisoare. Iat-o și pe astălaltă: ochi somnoroși, imenși, cozi grele, negre, rochie de călugăriță. Florăreasă, dansatoare, filatoare, ce-o fi țigăncușa asta magnifică... Nicidecum, e ingineră! Șefă de promoție, electronistă, mândria cartierului, veselă, frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zurlie, să se arate mistreț, de-i plesnește pielea la cusături și ia foc râtul ăla gros, puturos, plin de otrăvuri și bălegar. Ce-am stabilit noi, o dată pentru totdeauna, tovarășa Vasilică? Îi spunea Vasilică, în loc de Vasilica, era de rău! Nefericita rămăsese cu tava în mână, în mijlocul încăperii. Nimic nu prevestise ghinionul. Intrase frumușel ușurel cu tava. Așezase fiecăruia ceșcuța cufarfurioară. Întâi la dom’ Teodosiu. Dom’ Gică Teodosiu, Șeful. Alături, pe aceeași măsuță, cafeaua pentru tov Titi, cum făcea zilnic. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lung, auriu, o lungă mânecă subțire de lână aurie, ca broderia metalică de zale medievală. Făcea semne agitate spre taxiul care se apropia. Trepida, veselă, înviorată de norocul care frână perfect în dreptul ciocului roșu al botinei. Abia atunci sesiză agitația nefericitului care își tot muta sacoșele și se înclina, transfigurat. Zâmbi, îl bătu ușor pe umăr, să-l liniștească și... îl mângâie pe capul rotund și ud. Își introduse cu precauție trupul lung lung în carcasă. O ultimă fracțiune a pelerinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
certitudinea vieții sau incertitudinea. Într-o poezie care este un heteroclit lax, sfărâmicios, cuvintele se risipesc fără a lăsa amprentă în memoria cititorului. Ca atare, preocuparea poetului este tocmai această alcătuire armonioasă a liricii sale: Și eu, eu sunt copilul nefericitei secte Cuprins de-adânca sete a formelor perfecte scrie Eminescu. În ce privește apriorismul secundar, el este, pe de o parte, cel al originilor modulând o anumită viziune despre viață și lume, iar pe de altă parte, experiența socio-culturală a valorilor, factorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
bolnăvicioasă care plutea pe la jumătate de metru înălțime. Sub ea se ghicea un corp de om, culoarea cenușie a mantiilor din Leverif și o mască de gaz care acoperea fața muribundului. Încă respira... Era atât de sumbră scena! Încă respira nefericitul. Ceața îl măcina și îi rodea carnea de pe el cu nesfârșită răbdare, iar el stătea neputincios, pe jumătate inconștient, pe jumătate înnebunit de durere, dar incapabil să și-o exprime. Zvâcnea patetic și involuntar atunci când Dușmanul îi atingea vreun nerv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]