1,600 matches
-
3), motivarea numelui fiind pentru Mavrodin temeiul motivării semiotice a existenței 4. Lumea este un univers de semne, al căror înțeles trebuie să încercăm să-l pătrundem, pentru ca să distingem așa cum însuși Eliade remarca în Un înțeles al semnelor "ființa de neființă"5: [...] "și apoi mi se pare că am să găsesc undeva printre amintirile acestea, dezlegarea întâmplărilor care au urmat. Poate mi s-a făcut cândva vreun semn, poate că mi s-a indicat ceva...Ar fi înspăimântător să crezi că
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
eliadescă, pădurea reprezintă în ceremoniile de inițiere, lumea de dincolo 111, Infernul 112. Toponimul unde se derulează evenimentele este numit Z, sugerând un punct terminus al realului care interferează cu un nenumit spațiu A al irealului 113, al ființei cu neființa. Alegerea unui pictor și a unui arheolog, ca martori la această situație- limită nu este întâmplătoare. În primul rând, pentru că sunt "sceptici prin cultură și raționali (...) capabili prin cultură să primească "concretul irațional" și să speculeze în jurul lui"114, iar
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
putea fi înțeles ca idee. Dintre toate asocierile care s-au făcut, cel mai bine seamănă cu Brahman al indienilor, în sensul că despre acesta nu se poate spune nici că există nici că nu există, fiind dincolo de ființă și neființă. O altă idee care s-a construit în legătură cu Tao este aceea de "non-acțiune" sau de "activitate nelucrătoare". Ea, spune Anton Dumitriu 308, seamănă cu "mișcătorul nemișcat" al lui Aristotel și cu ideea lui Hegel că Ființa pură sau absolut nedeterminată
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
a-l exprima într-un fel este limbajul antinomic. Antinomia este "forma cea mai acută" sub care obiectul misticii se înfățișează 313 În mistica iudaică, de exemplu, se spune că în Dumnezeu coexistă imobilitatea absolută și absoluta mișcare, Ființa și Neființa, Binele și Răul. Una și aceeași realitate, "mitul biblic o înfățișează despărțind unitatea primordială a Arborelui Yod, rădăcina în doi termeni antinomici. Aceștia, departe de a se exclude sau de a face compromisuri de politețe, exprimă, atât unul, cât și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
această idee a misticului german, Ștefan Afloroaei îi extrage întreaga substanță metafizică. E vorba aici de faptul că "într-un anumit sens ființa păstrează în sine ceea ce o contrazice total și constant. Acest din urmă element, oricum ar fi numit neființă, negativitate sau abis ține de însăși constituția ființei, îi determină procesiunea ei primă, acel dintâi cerc al despărțirii sau al întoarcerii la sine"334. E vorba, de asemenea, de faptul că "negativitatea este activă în chiar ființa unui existent. Mai
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
germani, la Meister Eckhart, Jakob Böehme, Schelling, Schopenhauer sau Nietzsche 397. În plus, la acești gânditori apare ideea negativității din structura principiului divin, a răului din chiar ființa sau lucrarea binelui, a diavolului ce sălășluiește în sânul lui Dumnezeu, a neființei ce își are loc în chiar interiorul ființei și fără de care aceasta nu ar fi ceea ce este. Marele Anonim blagian are astfel de trăsături antinomice, încât apare ca firească întrebarea dacă nu cumva Blaga a fost influențat și pe această
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
revelează ca fiind sacră, realitatea ei imediată se preschimbă, dimpotrivă, în realitate supranaturală"560. În altă parte, acest paradox este definitiv fixat ca un aspect propriu oricărei hierofanii: "această coincidență paradoxală a sacrului și a profanului, a ființei și a neființei, a absolutului și a relativului, a eternului și a devenirii, este ceea ce dezvăluie orice hierofanie, chiar cea mai elementară"561. Hierofania exemplară pentru omul istoriei care ne cuprinde și pe noi este aceea a întrupării lui Isus Hristos. Paradoxul ei a
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
întreaga cunoaștere tinde să se reducă la structuri care au o natură antinomică: simbolul, respectiv metafora. În același orizont al gândirii antinomice, ambii gânditori se întorc la "mitul biunității divine", al "totalizării contrariilor", în care Binele și Răul, Ființa și Neființa stăteau împreună 576, de unde împrumută definiția Ființei supreme, care apare, și la unul și la celălalt, în forma unei coincidențe paradoxale a opușilor 577. În sfârșit, amândoi vorbesc despre alexandrinismul cultural interbelic și fac recurs la o gândire mai veche
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
contrariilor in re, Aristotel o neagă in mente: rezultă că nu poți afecta același subiect cu predicate contradictorii. Nu poți spune ca Heraclit că același lucru este și nu este. Or, după cum declara Heraclit, ființa nu există mai mult decât neființa; cum va spune Hegel, ființa și neființa sunt momente ale devenirii, care e prima noțiune concretă, corespunzând realității. Aristotel era desigur biolog, dar el n-a sesizat aspectul simultaneității contrariilor, ci pe acela, mult mai ușor de perceput, al succesivității
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
mente: rezultă că nu poți afecta același subiect cu predicate contradictorii. Nu poți spune ca Heraclit că același lucru este și nu este. Or, după cum declara Heraclit, ființa nu există mai mult decât neființa; cum va spune Hegel, ființa și neființa sunt momente ale devenirii, care e prima noțiune concretă, corespunzând realității. Aristotel era desigur biolog, dar el n-a sesizat aspectul simultaneității contrariilor, ci pe acela, mult mai ușor de perceput, al succesivității momentelor dezvoltării, al formelor succesive (...). Starea rudimentară
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
particule electrizate pozitiv și particule electrizate negativ, că lumina e simultan și contradictoriu, sub același raport al structurii sale, corpusculară și ondulatorie; că viața e simultan asimilare și dezasimilare; că orice devenire e simultan și sub același raport ființă și neființă, că ființa și neființa sunt abstracte și nu există decât în coexistența lor contradictorie, în devenire. De aceea noi putem enunța fără scandal logic propozițiile: atomul e electrizat pozitiv și negativ, lumina e corpuscul și undă, devenirea e ființă și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
particule electrizate negativ, că lumina e simultan și contradictoriu, sub același raport al structurii sale, corpusculară și ondulatorie; că viața e simultan asimilare și dezasimilare; că orice devenire e simultan și sub același raport ființă și neființă, că ființa și neființa sunt abstracte și nu există decât în coexistența lor contradictorie, în devenire. De aceea noi putem enunța fără scandal logic propozițiile: atomul e electrizat pozitiv și negativ, lumina e corpuscul și undă, devenirea e ființă și neființă etc."595. La
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
că ființa și neființa sunt abstracte și nu există decât în coexistența lor contradictorie, în devenire. De aceea noi putem enunța fără scandal logic propozițiile: atomul e electrizat pozitiv și negativ, lumina e corpuscul și undă, devenirea e ființă și neființă etc."595. La acest nivel al cunoașterii, logica formală, cu legea sa a noncontradicției, este depășită. Aici, gândirea operează cu legea dialectică a predicației complexe contradictorii, care permite atribuirea de predicate contradictorii unui subiect. În acest punct, Athanase Joja operează
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Ilie, Arhitectura Existenței, vol. 1, Editura Humanitas, București, 1990. Pârvu, Ilie, "Registrul interogației metafizice la Ștefan Lupașcu", în Revista de filosofie, nr. 4, București, 1998. Paulhan, Fr., La logique de la contradiction, Felix Alcan, Paris, 1911. Perianu, Valeriu, Ființă paradoxală și neființă estetică, Editura Junimea, Iași, 2004. Petrescu, Alexandru, Lucian Blaga: o nouă paradigmă în filosofia științei, Editura Eurobit, Timișoara, 2003. Petrescu, Liviu, "Modelul Blaga", în Meridian Blaga, vol. I, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2000. Pop, Traian, Lucian Blaga. Sistemul cunoașterii
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
complementare ale filosofiei românești", în vol. Lucian Blaga cunoaștere și creație, Editura Cartea Românească, București, 1987, p. 161. 240 Ibidem, p. 161. 241 Ibidem, p. 165. 242 A se vedea în acest sens cartea lui Valeriu Perianu, Ființă paradoxală și neființă estetică (Editura Junimea, Iași, 2004), în care acesta detectează și analizează, sub toate ipostazele care s-au manifestat de-a lungul timpului, antinomia, conchizând că singura compensație ce i-a fost dată omului la această hărțuire constantă a antinomicului este
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
întuneric"2. Deși nepătruns - cu gândul, cu vederea -, ascunsul dă semn în noaptea ființării, vestește discret posibilul început. Nu se închide prin urmare în nemanifestabilul absolut, ci este el însuși deschiderea prin care absolutul începe să semnifice, încolțește în miezul neființei, făcându-le pe cele ce nu sunt încă să fie, așa cum "sămânța mirabilă/ ce-nchide în sine supreme puteri" ascunde "un cer de înaltă lumină"3. Dă de văzut acest ascuns în deschidere - acest mister deschis - de vreme ce semnul pe care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
contre-jour, developarea în negativ sau prin estomparea ecranului mundan pe care ea își proiectează efigia răsfrântă. Ce se vede ieșind din ascundere este imaginea tremurată a oglindirii în primordial, în pre-ființial, în "ape,/ din care curcubeul/ își bea frumusețea și neființa 17". "Mugurul de lumină" nu e atât o imagine, cât mai curând profilul unei epure a imaginii. Felul în care ceva începe, apare și se dă semnificării vorbește de la sine despre faptul că "orice-nceput se vrea fecund", procesând din
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
putea fi, ci doar ceea ce nu este, imposibila deschidere a posibilului. Deja neființare, "un fagure sterp" este ultima emblemă a ceea ce a fost, trecut din care sensul nu se mai poate hrăni. Or ceea ce a trecut trebuie jertfit, lăsat pururi neființei; ființarea - dacă este să fie - nu poate avea drept temei dispariția, și totuși ea se ivește numai din ceea ce dispare și o face cu putință. De aceea "jertfa subt semnul înalt/ al curcubeului magic" se pune în lucrarea unui nou
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nume ce port e unduire.// Deci, arcuit sub tîmpuri, desfășur lung țesut/ De la plăpânda iarbă la fruntea gânditoare,/ Și blondul șir de forme, urcând din soare-n soare,/ În largurile vieții revarsă un trecut". Roiul de existențe ce răsare din neființa unității înfășurate în sine configurează forme existențiale posibile sau potențe ale increatului desfășurate în marea țesătură a undei creatoare, șir de forme în peregrinarea lor ascensională spre lumina ființei. Imaginea- undă se desprinde astfel "din apele eterne" pentru a-și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
straturile adânci ale lumii amuțite, vine de departe, dintr-un adânc fremătător, abia distins 18. Pentru ca ceea ce semnifică să se poată rosti, să prindă glas în apariția de sine, orizontul mundan trebuie să dispară din vedere, să se cufunde în neființa celor ce sunt deja, în moartea luminii care le eclipsează. Departele marchează, pe de o parte, indistincția, absența, nemanifestarea; pe de altă parte însă, tocmai destituirea aceasta face posibilă ivirea unui nou posibil, cu atât mai viu cu cât el
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
domnii" (Heruvim)14. Totodată, un interval al răsucirii, al răsturnării perspectivei, căci în "apele oglinzii", iatacul apare altul, "invers și clar" (Oglindiri)15. Perspectivă ce absoarbe totul în adâncul luminos, dar nu pentru a-l face să dispară în neantul neființei, ci pentru a-l deschide în cuprinsul lărgit al noii naturi. Dacă "m-aplec pe oglinda fără hotar,/ Cu pașii luminii m-afund și dispar" (Seară pe ape)16, aceasta pentru a vedea începutul inimaginabil, ivirea în lumina unei alte
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
putea adăposti? "Dacă-am fi pus un soare crud să-i dea/ coroană, fața lumii-n haină nouă/ nu ne-ar fi ars, așa cum ne ardea/ acest noptatic limb lipsit de rouă:/ tărâm născut din nou, pustiu avid/ hrănind o neființă suverană,/ pe care-acum îl despărțea de vid/ doar propriul fum, ca o membrană./ Era chiar Locul însuși". Ceva încă semnifică, dintr-un adânc abia zvonit, ca o chemare neajunsă la lucrare. Posibila suprapunere a imaginii soarelui nu e decât discretul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a nașterii din nou. Iar ceea ce apare e tărâmul unui inaparent de neprivit, imprezentabilul unui pustiu arzător 51. Vederea nu e acum mistuită, absorbită de preaplinul care i se impune; ea e arsă de preagolul unei lumi neîncepute, de imaginea neființei care își află locul, locuiește în lumina putinței- de-a-fi. Căci ceea ce nu este - nu mai poate fi în ordinea ființei poetice - dispare pe fața ștearsă a lumii, dar în cuprinsul noului tărâm pustiul celor ce nu sunt e golul în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
este - nu mai poate fi în ordinea ființei poetice - dispare pe fața ștearsă a lumii, dar în cuprinsul noului tărâm pustiul celor ce nu sunt e golul în care ele sunt posibile. E chiar posibilul ființării poetale, locul apariției imaginii. Neființa care află un loc stă deja în locul ființei, previne pe calea celor ce vin pentru a fi. De aceea, locul locuit nu mai e golul absolut, vidul neființei ca pură posibilitate de a fi sau a nu fi. Dimpotrivă, un
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care ele sunt posibile. E chiar posibilul ființării poetale, locul apariției imaginii. Neființa care află un loc stă deja în locul ființei, previne pe calea celor ce vin pentru a fi. De aceea, locul locuit nu mai e golul absolut, vidul neființei ca pură posibilitate de a fi sau a nu fi. Dimpotrivă, un loc imponderabil al începutului, pre-loc nespațial în care cele ce vor fi se arată în posibila lor ființă, semnifică prin imagini înainte de a fi lucruri reflectate: "Împrejur,/ foșneau
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]