2,380 matches
-
de sentimente. Luându-mă de braț, Tessie m-a condus În casă. Și Middlesex era În doliu. Oglinda din hol era acoperită cu o pânză neagră. Pe ușile glisante erau puse panglici negre. Toate amprentele emigranților. În afară de asta, casa părea nefiresc de tăcută și de Întunecoasă. Ca de obicei, geamurile imense lăsau natura să intre În casă, așa că În camera de zi era iarnă. În jurul nostru era plin de zăpadă. ― Cred că poți să rămâi În costumul ăla, Îmi spuse Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nici o urmă de răspuns. Fusese onest cu mine până acum. Stăteam așezat pe acoperișul înclinat al școlii. Deși vântul adia, frunzele copacilor stăteau nemișcate, iar vorbele păreau a nu ști să meargă mai mult de câțiva metri. Era o apăsare nefirească asupra naturii. O presiune ce prevestea că nimic bun se abătea asupra noastră. Vladimir nu părea deranjat de acest lucru, dar eu știam că, într-un fel sau altul, furtuna care va veni va avea legătură cu mine. Îi simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
deschiși la gră dinile Hespe ridelor ori, cine știe, poate chiar la parcurile suspen date ale Semiramidei sau ale lui Syrus, regele perșilor. Izbește, înciudat, cu tocul sandalei în podea. Va stârni mânia zeilor și a oamenilor cu dorința aceasta nefirească de a schimba fața naturii și de a cultiva paradoxul. Auzi colo! Să îngemănezi freamătul Romei cu liniștea de la țărmul mării și să trăiești în interiorul unui oraș ca la țară. O prostie, nu alta, când grădina reprezintă în sine ogorul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
De ce să venerezi un împărat? îl întreabă mustrător principele. Clatină dojenitor din cap în direcția lui. Fulcinius prinde curaj. În timp ce își pleacă fruntea cu umi lință, judecă iute sorții de izbândă pe care-i mai are. Șovăie. Liniștea se prelungește nefiresc de mult. Poate e o nebunie ceea ce face. Merită totuși să încerce, căci nu mai are multe de pierdut. Își face curaj și rostește: — Ai dreptate, cezare, nu se cuvine să te venerez ca împărat, ci doar să te onorez
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sperie. N-are nimeni niște săruri? se vaită. O pișcă de obraji, în speranța de a readuce un pic de roșeață. E întreruptă de o busculadă. Scaunele din jurul lor sunt împinse în lături. Pentru o clipă se lasă o liniște nefirească, după care vân zoleala crește și mai mult. Vipsania observă că mulți se ridică. Ce se întâmplă? Cu privirea încă tulbure, întoarce capul în toate părțile, încercând să-și dea seama. Nu reușește până când o mână moale și răcoroasă i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din nou: — Să fie o intervenție directă a zeilor? — S-au mâniat pe noi! se jeluiește soția sa. — Cred mai degrabă că Marte ne transmite un mesaj, mor măie descurajat Velleius Paterculus. — Nu pare să accepte sacrificiul nostru, se ridică nefiresc de ascuțit glasul Urgallaniei. Tiberius clatină nedumerit din cap. Se răzgândește după aceea. Tot ce se poate. Dar asta ar însemna că ceva în relația noastră cu zeii scârțâie. Ce anume? Și dacă e vorba de o intervenție divină, atunci
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
terminologiei populare, a aspectelor vizuale, auditive, tactile, olfactive și chinestezice brute. Identificarea umorului în varietatea de forme a acestuia la nivelul acestei categorii de artă literară constă, în definitiv, în capacitatea de materializare a tot ceea ce este prezentat ca și nefiresc, fantasmagoric și tratarea acestor cadre din perspectiva criticului cu stabilitate în domeniul comicului, percepția ilară a degenerării ființei ca substanță a universului fiind o reală manifestație a funcției estetice prezente în structura spirituală a celui ce vizualizează arta în orice
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
-n lume cum voi ați viețuit, Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă Pentru acel de care norocul avu grijă; Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit. Și boale ce mizeria ș-averea nefirească Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi; Va crește tot ce-n lume este menit să crească, Va bea pîn-în fund cupa, pân va vrea s-o sdrobească, Căci va muri când nu va avea la ce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cizme Înalte din piele stătea lângă mormânt. Paracliserul se opri din săpat și Își Îndreptă spatele. Țăranul cu cizmele Înalte Îi luă lopata și continuă să umple mormântul - presăra pământul egal, ca un grădinar care presară bălegarul. Săparea mormântului părea nefirească În dimineața aceea de mai. Nu-mi Închipuiam cum ar putea muri cineva. — Imaginează-ți cum ar fi să te Îngroape Într-o zi ca asta, Îi spusei lui John. Nu mi-ar plăcea. — Păi, nici nu-i nevoie, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cabanei, pe care o tot băusem. Gustul ăsta avusese și el contribuția lui la formarea părerii mele despre schi. Eram fericit că mai erau și alte lucruri În afară de asta și mă bucuram că am coborât de acolo, departe de primăvara nefirească de pe munte, În dimineața asta de mai din vale. Hangiul stătea pe verandă, cu spătarul scaunului rezemat de peretele din spate. Bucătarul stătea lângă el. — Schi-heil! ne strigă hangiul. — Heil! Îi răspunserăm, rezemând schiurile de zid și lăsând rucsacurile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
tipograful, studentul, elevul, pensionarul, universitarul sau politrucul ce ne era în preajmă. În serile acelea „de redacție”, eram năpădiți de metafore precum o ploaie de stele, prea îndepărtată să ne poată lumina, prea rece să ne poată încălzi și prea nefirească pentru a fi adevărată. Atunci cred că s-au născut pentru Alexandru pasiunile literare, crâmpeiele de jurnal și toate celelalte care se zidesc într-un om întreg pentru că sunt puse cu grijă într-o construcție desprinsă din cotidian și care
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ea nu murit. Roxanne Îndreptă camera spre nefericitul bărbat. Într-o parte a feței avea o adâncitură Întunecată de mărimea unei monede, iar umerii Îi era brăzdați de cicatrice mari, palide. Unul dintre brațele fetiței era Îndoit Într-un unghi nefiresc, iar pe umăr avea o excrescență de țesut cicatrizat care semăna cu o tumoare roșie. În ciuda faptului că erau mutilați, toți cei cinci zâmbeau și făceau cu mâna camerei de filmat. —Da blu, da blu, intonau ei. Roxanne plângea deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ajutoare. Dar cine poate ști sigur dacă pericolul e sau nu real? reacționă Heidi. Dacă soldații vor extermina tribul? Cum ne vom mai privi În ochi atunci? Nu le-a spus că văzuse un om care fusese omorât. Ar fi nefiresc să Îi supunem riscului. —Deja suntem Într-o astfel de situație, se răsti Dwight, și suntem În pericol! Nu vezi unde suntem? La dracu’, suntem În junglă. Am avut deja malarie. Ce urmează, mușcătură de șarpe, tifos? Când ne vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
nevoiți să cerem ajutor oamenilor într-o astfel de împrejurare neghioabă..." Ce dracu tot scrii acolo? se răsti Carol la el într-una din zile, nemaiputând-se abține; nu mai suporta tensiunile datorate întrebărilor fără răspuns, acumulate de a lungul nefireștilor și prea lungilor tăceri. îți redactezi împuțitele tale de memorii de fost comisionar? Filip mesagerul zeilor... Se va vinde ca pâinea caldă, în fascicole, pe care călugărițele le vor ascunde în chilia lor, în spatele icoanei, iar servitoarele și elevele de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și-ar fi strigat numele: "Ligheaaaauuunn!". Se amuză lovind de câteva ori obiectul cu voce omenească, dar Filip nu se mișcă din loc, se apropie de el și-l privi cu atenție. Ochii îi erau deschiși și aveau un luciu nefiresc, de parcă n-ar fi fost privirea lui Filip nici când dormea, nici când era treaz. Carol simulă o aprigă criză de tuse. Din partea lui Filip nici o reacție. "O fi murit?", se gândi Carol. "Și ce-mi pasă mie! Un gardian
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
facerii, de bătrânețe, din neatenție, din sacrificiu, din eroism, din prostie, din nepăsare, din întâmplare... ți se oferă atâtea posibilități de a muri; nu-ți rămâne decât să aștepți. Oricum, numai de bună voie nu. E imoral! strigă burghezul. E nefiresc! strigă medicul. E ilegal! strigă procurorul. E necreștinesc! strigă preotul..." "Cică a te sinucide e ca și cum i-ai arunca lui Dumnezeu în față darul pe care ți l-a dat. însă dacă Dumnezeu poate să-și ia darul înapoi și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în care zăcea corpul unei fete de vreo treisprezece ani, în rochie de mireasă, cu cunună de lămâiță pe cap și doi bani de argint pe ochi. Avea un chip obișnuit, dar moartea o înnobilase cu o frumusețe aparte. Trupul, nefiresc de mic și de anemic, stătea crispat din cauza cocoașei. Coșciugul, construit pe potriva infirmității copilei, stătea aplecat într-o rână. Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ce va răspunde graful, cât tonul pe care îl va folosi. Spune-le să-și vadă de drum; nu aici e omul pe care îl caută, răspunse Jordan fără să șovăie, cu o voce calmă și sigură, accentuând în mod nefiresc tocmai cuvintele neimportante ale frazei. Și, ca să dea de înțeles că nu mai are nimic de adăugat, își ornă răspunsul cu un norișor de abur gălbiu. Bătrânul apăruse la timp în viața lui Jordan. Poate puțin cam târziu. Graful părea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Irina, dizgrațioasă în văluri albe, gesticulând dizgrațios, vopsită cu roșu pe fața ei roșie. O simțeam că joacă un rol și că-și per-mite chiar să facă exclamări sau gesturi ridicole ca să impresioneze pe cei care găseau prezența ei acolo nefirească. După ce acceptase totul, nu numai faptul, dar și exhibiția lui în toate detaliile, acum i se părea, din scrupul pentru trecut, că n-ar trebui să rămână calmă. Din când în când arunca chiar câte un răspuns nervos vecinului conciliant
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întunericul vagonului îmi lua mâna și mi-o săruta în neștire. Și, la despărțire, sub lumina felinarului din gara umilă de provincie, am văzut-o cu obrazul ud de lacrimi, cu cearcăne adânci în jurul ochilor, cu privirea rătăcită și lucind nefiresc, cu dinții înțepeniți unii într-alții lăsîndu-se la întîmplare împinsă de mine până la trenul de schimb pe care trebuia să-l ia. Scena aceasta m-a urmărit de multe ori, și când mi-o aduc aminte nu pot să nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
exprimarea potrivită. O putem recunoaște mai curând indirect, eventual în enunțuri ce apar în primă instanță lipsite de sens. Cu toate acestea, e profund semnificativă. Nu ne putem lipsi oricum de ceea ce oferă, de ceea ce lasă să se vadă. Este nefiresc, în acest caz, să disprețuiești metafizica în genere, să fii indiferent la acest exercițiu de reflecție. Wittgenstein se desparte imediat APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 119 107. de cei care consideră metafizica o formă ratată a spiritului.<ref id="108">Cf.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
a scrie, el ajunge să exploreze frontierele ultime ale limbajului. Regăsește jocul echivoc al cuvântului, aiuritor uneori. Trecerea de la un sens la altul pare să fie lăsată în seama întâmplării. Multe se petrec fără nici un motiv limpede. Însă dinamica lor nefirească descoperă o voce distinctă și o formă de viață. Rezultă chipuri omenești sub semnul aparenței reale: există și nu există, apar într-un anume fel și în nici unul, spun ceva și totuși nimic. Sunt în același timp hilare și grave
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
exprimarea potrivită. O putem recunoaște mai curând indirect, eventual în enunțuri ce apar în primă instanță lipsite de sens. Cu toate acestea, e profund semnificativă. Nu ne putem lipsi oricum de ceea ce oferă, de ceea ce lasă să se vadă. Este nefiresc, în acest caz, să disprețuiești metafizica în genere, să fii indiferent la acest exercițiu de reflecție. Wittgenstein se desparte imediat APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 119 107. de cei care consideră metafizica o formă ratată a spiritului.<ref id="108">Cf.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
a scrie, el ajunge să exploreze frontierele ultime ale limbajului. Regăsește jocul echivoc al cuvântului, aiuritor uneori. Trecerea de la un sens la altul pare să fie lăsată în seama întâmplării. Multe se petrec fără nici un motiv limpede. Însă dinamica lor nefirească descoperă o voce distinctă și o formă de viață. Rezultă chipuri omenești sub semnul aparenței reale: există și nu există, apar întrun anume fel și în nici unul, spun ceva și totuși nimic. Sunt în același timp hilare și grave. Obiectele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
zeilor și într-o lume desăvârșită (pentru că abia a luat naștere) corespunde nostalgiei stării paradiziace. Această dorință a omului religios de a se întoarce periodic înapoi, strădania lui de a retrăi o situație mitică, cea de la începuturi, ar putea părea nefirești și umilitoare în concepția modernă. Această nostalgie duce inevitabil la repetarea neîncetată a unui număr limitat de gesturi și de comportamente. Se poate spune chiar, până la un anumit punct, că omul religios, mai ales cel din societățile "primitive", este prin
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]