2,523 matches
-
permanent decor antropologic 1. În timpul lui Vlad Țepeș și al lui Ștefan cel Mare, robia țiganilor era de notorietate. Când Țările Române s-au închinat Porții Otomane, observă P.P. Panaitescu, țăranii români și țiganii împărtășeau aceleași surde nemulțumiri față de o nemiloasă exploatare. Situația s-a înrăutățit sub fanarioți (1711-1821). Pe lângă servituțile economice - care, de fapt, însemnau sărăcie lucie -, țiganii sufereau din cauza unui statut social inferior. Ei erau robi lipsiți de drepturi pe feudele boierești sau mănăstirești. Până la legea dezrobirii țiganilor domnești
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Baldassare Castiglione lansează tot printr-un eseu (Il Cortegiano, 1528) critica autorității despotice. Evident, reproșurile la adresa acestui experimentalism cultural nu au întârziat să apară, venind mai cu seamă din partea elitei formate la școala umanismului teuton. Oarecum ironic, într-un fragment nemilos din Știința voioasă (1882), tocmai Nietzsche acuza „încercările” lui Montaigne de patima limbuției; pentru filozof, eseistica lui Montaigne nu reprezintă decât eroarea „născută din bucuria de a da mereu noi întorsături aceluiași lucru” (¬97). Problema centrului dispare, fiind înlocuită de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
instinctul de conservare și disprețul total față de sistem - s-au adâncit în anonimat din cauza mizerabilului decor urban al supraviețuirii. Viața de cartier în anii „construcției socialismului”, când terenul viran dintre blocuri era plantat cu imense macarale rivalizând în urâțenie doar nemiloasele buldozere, devine mediul perfect al delațiunii și gregarizării. Frica românilor unul de altul, suspiciunea bolnăvicioasă, promiscuitatea domestică - toate se trag din transformarea locuinței personale într-un dormitor colectiv. Suntem în plină deraiere nevrotică a umanității celor mai mulți cetățeni ai României socialiste
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prin lentilă (1995) vedea viitorul nostru încă deschis dinăuntrul modernității spre modernitate, Omul recent (2001) propune o revizie integrală a oricărui optimism naiv: „Viitorul e sumbru”1 - ne anunță acum H.-R. Patapievici, pentru a continua printr-o benefică și nemiloasă demascare a ultimei specii caricaturale de om, produsă de o modernitate nechestionată. Este vorba de modernitatea tacită în care trăim zi de zi - obedienți și adormiți, ca în fața unui fenomen „de-la-sine-înțeles”. La noi, o astfel de cronică a prăbușirii nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dar e arivist și are geniul (minor al) relațiilor publice; îi place muzica, dar o ascultă la volum maxim, pe difuzoare de zece mii de dolari bucata, într-o cameră antifonată 7. Chiar delicata problemă a homosexualității lui „Abe” e tratată nemilos, până la condamnarea moral-religioasă, fapt extrem de ciudat în Statele Unite (cel puțin în public). știu pozitiv că, în versiunea finală a romanului, Bellow și-a mai atenuat diatriba împotriva homosexualității, probabil ca reacție tactică la indignarea unora dintre „pre-cititori” în fața obsesivei preocupări
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cu senzația că autorul nu e un american veritabil. Eu cred însă că tocmai aici găsim una din cheile formidabilei pătrunderi a criticii lui Bloom: o disonanță cognitivă fertilă și perspicace, o diferență interiorizată și reflectată, de bună-credință în ciuda retoricii nemiloase, de luat în seamă în ciuda faptului că Bloom este, în multe privințe, un excentric. Așa îl văd eu: un erudit într-o lume pentru care erudiția nu contează; un dandy provincial, prizonier pe un campus asediat de lumea americană ostilă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
aripei înotătoare de la tribord, avea un ciot nefiresc. Era greu de spus dacă-și pierduse în luptă acea aripă sau dacă se născuse fără ea. Ă Așteaptă nițel, moșule și-o să-ți dau o eșarfă pentru brațul ăla rănit! strigă nemilosul Flask, arătînd spre saula de harpon de lîngă el. Ă Vezi să nu te prindă el în eșarfa asta! exclamă Starbuck. Dă-i bătaie, altminteri ți-o ia înainte neamțul! Mînate de același țel, toate ambarcațiunile rivale se îndreptau spre
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
la fel de ușor pentru cineva cu experiență, pe cît e de ușor să circuli pe uscat într-o trăsură cu droturi. Dar pustietatea oceanului este de neîndurat. Cine-ar putea să descrie intensa concentrare a omului pierdut în mijlocul unei asemenea pustietăți nemiloase? Observați cît de aproape de vasul lor se țin marinarii cînd se scaldă într-o mare calmă, înotînd doar de-a lungul bordurilor lui. Dar oare Stubb îl abandonase într-adevăr pe negrișor, lăsîndu-l în voia soartei șale? Nu, adică nu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pisici lipite de copastie - în asemenea momente de dulce reverie, privind pielea superbă și lucioasă a oceanului, uiți că sub ea palpită o inimă de tigru și nu vrei să-ți aduci aminte că această laba catifelată ascunde o gheară nemiloasă. în aceste momente, tolănit în ambarcațiunea lui, călătorul încearcă un soi de încredere filială față de mare, în care vede o prelungire a pămîntului înflorit, iar corabia rămasă în depărtare își dezvăluie doar vîrfurile catargelor, înaintînd nu parcă printre munții semeți
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cinci picioare, cu o mutră de fricos - da, ăl mai ușor îl poți recunoaște după mutra asta. Ding, dong! Cine l-a văzut pe Pip, fricosul? Ă Nici o inimă nu poate trăi mai sus de brîul zăpezilor veșnice. O, ceruri nemiloase și reci! Priviți în jos! L-ați zămislit pe-acest copil nenorocit, ca să-l abandonați după aceea, dezmățate-lor!... Vino-ncoace, băiete, cabina lui Ahab va fi de-aci înainte căminul tău, atîta vreme cît Ahab va rămîne în viață! Tu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
să scruteze adâncurile. Dar efluviile dulci ale aerului vrăjit părură să potolească, o clipă, focul ce-i mistuia sufletul. Aerul acela vesel și fericit, cerul acela îmbietor, sfîrșiră prin a-l mîngîia; lumea vitregă, atît de crudă și atît de nemiloasă, îi cuprindea acum gîtul țeapăn cu brațele-i drăgăstoase și părea că varsă lacrimi de bucurie peste el, ca peste o ființă pe care ar fi vrut s-o mîntuie și s-o binecuvînteze, în ciuda încăpățînării și rătăcirilor ei. Ahab
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mîna copilului de pe deal? Dar Ahab își feri privirea; tremura ca un pom veșted, din care cade ultimul rod putrezit. Ă Ce să fie? ce forță fără nume, de nepătruns și peste fire? ce zeu și stăpîn ascuns, ce împărat nemilos și crîncen mă împinge mereu din spate, silindu-mă, în ciuda tuturor pornirilor și dorurilor mele firești, să fiu gata oricînd să săvîrșesc în neștire ceea ce inima mea nici n-ar cuteza să conceapă? Oare Ahab este chiar Ahab? Cine e
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și stele, priviți! Aflați că sînteți ucigașii celui mai bun dintre băieții care și-au dat vreodată duhul. Cu toate astea, aș mai dori să ciocnesc un pahar cu voi, dacă ați binevoi să-mi întindeți unul! O, tu, balenă nemiloasă, în curînd o să ai de înghițit din belșug! De ce nu fugi, Ahab? Cît despre mine, ia să-mi scot cizmele și haina - Stubb vrea să moară în nădragi! O moarte jilavă și cam prea sărată... Cireșe, cireșe aș vrea! O
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Uniunii Sovietice, a literaturii sale Închegată pe norme și pe dimensiuni inedite”. Redăm aproape În Întregime această scrisoare deschisă pentru că este simptomatică pentru comportamentul ulterior al unei anume categorii de intelectuali din vreme: foarte activi pe linia Îndoctrinării comuniste, lovind nemilos cu halebardele În aproape toată moștenirea noastră culturală, În toata civilizația apuseană, izolând și călăuzind nefiresc cunoașterea și informația din vreme doar spre „răsărit”, proslăvind ia modul deșănțat regimul „tuturor libertăților”, recomandându-l tinerilor, decapitându-i dacă nu-l servesc
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
păsărilor pe ramurile abia Înverzite? Se poate spune doar că fiecare vârstă a poeziei și-a vrut anotimpul ei, din care-și culegea simbolurile și culorile preferate. A fost o epocă polară, când poezia era invadată de ghețuri și zăpezi nemiloase. Fie că scriau În mansarde friguroase, fie că-și compuneau stihurile pentru a fi cetite În saloane glaciale pentru un public cu sânge de reptilă, poeții au preferat În acel timp temperaturile joase. Alții, dornici, poate, de compensații lirice, au
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
că ajunsă În mâinile țărănimii sărace, ea va fi În stare să o mobilizeze În lupta Împotriva exploatării chiaburești, În lupta Împotriva uneltirilor elementelor capitaliste la țară, punându-și În față cu cruzime un document autentic al vieții de exploatare nemiloasă, pe care aceste elemente caută s-o reintroducă În satul nostru. (Ă). Așa cum apare din paginile Desculților răscoala din 1907 a fost Îndreptată Împotriva boierilor și chiaburilor. Și autorul insistă mult asupra acestora din urmă. Cineva care nu cunoaște istoria
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Se destind și rigiditatea trupului dispare. Ca să vă dați seama mai bine, priviți-o pe Syna. În fotografiile în care capul a fost retușat ca să apară înclinat, oameni care până atunci erau percepuți ca orgolioși, distanți, siguri pe ei, aroganți, nemiloși, rigizi, arată modești, binevoitori, blânzi. În general, bărbații înclină mai puțin capul decât femeile, pentru că înclinarea nu este un semn de autoritate. Dar tocmai această înclinare a capului este cea care deosebește o persoană rigidă, care se ascunde în spatele autorității
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
literatură a veșnicei inițieri, a „încercărilor” la care e supus eroul și, nu în ultimul rând, a represaliilor fizice îndurate fără crâcnire, cu un fel de fatalism amuzat de sine. Vânjos, energic, curajos, Philip Marlowe este însă victima unor adversari nemiloși, incapabili să respecte minimele reguli ale cavalerismului. Din acest punct de vedere, el contrazice scenariul romanelor medievale, în care eroul iese învingător de fiecare dată, oricât de dificile ar fi obstacolele ce-i stau în cale. Marlowe nu participă decât
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
preda o lecție morală. Ținta lui e metafizică. Ea vizează teme abstracte precum singurătatea, deziluzia, zădărnicia, eșecul, urâtul, criza, degenerescența, plictisul, oroarea, alienarea, căderea, opacitatea, revolta, frica. În raport cu ele, detectivul Marlowe e un „investigator” al nevăzutelor și nu al aparențelor nemilosului univers tentacular. Blocat la limita a două lumi - cea interioară și cea exterioară -, Marlowe își percepe neputința într-un mod ironic și tragic, în egală măsură. Deși aflat în slujba descoperirii adevărului, el constată, adeseori, că acesta e sordid, respingător
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
său. Dar ar fi de-a dreptul dezamăgit să constate că inamicii săi sunt de o sărăcie psihologică descumpănitoare, așa cum îi prezintă tabelul ideal al Notelor chandleriene: „Asasinul nu poate fi o victimă torturată a împrejurărilor și, totodată, un asasin nemilos”. E suficient să parcurgi oricare dintre romanele lui Chandler - de pildă, The Big Sleep și The Little Sister - pentru a-l contrazice pe autor: și Carmen Sternwood, și Orfamay Quest sunt și victime ale mediului, și asasine cu sânge rece
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Relația scriitorilor americani cu Hollywoodul are ceva pervers-disperat: pe cât de fascinantă la început, pe atât de dezolantă în final. Fără excepție, toți cei care au trecut pe acolo au rămas însemnați pe viață. Sumele enorme vehiculate, presiunea psihică nemaiîntâlnită, stilul nemilos de muncă n-aveau cum să nu lase urme în biografia creatorilor. Fiecare studio avea un fel de bloc-țarc, un „pavilion al canceroșilor”, unde scriitorii veneau, ca niște funcționari, la birou și produceau numărul de pagini prevăzute de contract. Condițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ar acționa orice bărbat normal atunci când ar simți că i se forțează mâna, că i s-a anulat posibilitatea alegerii. Scena spune multe despre caracterul lui Marlowe, despre discrepanța șocantă între viața lui publică și cea privată. Superactivul, durul, cinicul, nemilosul bărbat care înfruntă bandele de pistolari și nu cedează presiunilor poliției nu știe să gestioneze cu aceeași dezinvoltură vizita neașteptată a unei fetișcane pline de nuri. Limbajul este la limita bădărăniei - răspuns în oglindă la pătrunderea prin efracție a tinerei
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
1946-1949 constituie un document de o extremă cruzime, în care meditația mai largă asupra artei scrisului e condimentată cu veritabile izbucniri autonegatoare. Scrisul este un chin, un sacrificiu ritualic, o pedeapsă expiată în fața unui cititor (Hamish Hamilton) cel puțin la fel de nemilos ca și expeditorul. Fie că e vorba de Hollywood, asupra căruia aruncă săgeți veninoase și recipiente cu pucioasă („Trei ani la Hollywood lasă urme. Felul meu de a scrie presupune o anumită doză de bună dispoziție și obrăznicie. Sunt un
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
mi-aș aduna toate puterile, ar trebui să am curând o variantă încheiată. Problema e că nu am în ea nimic altceva decât stil și dialog și personaje. Intriga pârâie ca un oblon în vântul de octombrie”), fie de expunerea nemiloasă a defectelor de fabricație („Povestea are slăbiciuni. E episodică și accentul se mută de la un personaj la altul, iar în privința intrigii e supracomplicată, dar ca poveste e simplă. Nu conține pic de violență; toate violențele se petrec în afara scenei. Conține
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
personaj literar de prim ordin, sunt proba vie a respectului de care a început să se bucure Chandler) au pus cartea sub o lupă necruțătoare. Firește, a fost un succes comercial remarcabil, dar vocile autorizate ale criticii s-au dovedit nemiloase. Surprinzătoare nu sunt, însă, reacțiile în sine: surprinzător e faptul că un roman de această factură a fost luat în serios de analiști provenind din zonele „înalte” ale culturii. Robert B. Parker a fost mereu conștient de distanța ce separă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]