15,607 matches
-
un intreg popor își pusese speranțele, însă, pentru a reuși, fiecare dintre membrii săi trebuia să-și pună tot sufletul în munca pe care o făcea, ajutându-l, astfel, pe zeu să realizeze acest lucru. Așezați la umbră palmierilor, pe nisipul alb al plajei, bătrânii își petreceau timpul împletind curele din fibră de cocotier și dovedeau atâta îndemânare și atâta sârguința, încât obțineau, cu mijloace atât de primitive, funii care nu erau cu nimic mai slabe decât cele din cânepă. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Matái cunoaște toate stelele cu numele lor și poate să-ți arate drumul lor pe cer. Îl admiri prea mult pe Miti Matái și asta ar putea să te facă să suferi mai tarziu,îl certă Maiana, așezându-se pe nisip și privindu-l în ochi. Palmierii cei mai înalți dau de obicei fructe amare. — Da, dar laptele nucilor amare ține cel mai bine de sete, replică el. Eu nu tânjesc după nuci dulci și nici după munci ușoare.Eu visez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să învețe măcar o mică parte din câte știa el. De aceea, a doua zi, la lăsarea serii, cănd Miti Matái ședea în pridvorul colibei sale, care se întindea deasupra lagunei că o piroga a cărei pupă fusese trasă pe nisip, băiatul se prezenta în fața lui și, după ce se scuză pentru că îndrăznește să-l deranjeze în timpul orei sale de meditație, îl ruga, cu toată smerenia de care era în stare, să-i facă onoarea de a-l accepta că discipol. —Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
respect îl cercetară pe tânărul înăltuț, cu trăsături frumoase și cu o expresie de nerăbdare pe chip, a cărui viața părea că depinde de răspunsul său și, după ce cugeta câteva clipe, îi arăta o linie lungă care era desenată în nisip și îl întreba: Ce stele vor urma acest drum în timpul lunii iunie? Tapú Tetuanúi se apropie, oprindu-se exact deasupra liniei, analiza poziția soarelui, care era pe punctul de a dispărea la orizont, seconcentră așa cum nu o mai făcuse niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe care trebuiau s-o arate trei membri ai echipajului Mararei, însă după ce depășiră cotul plajei și se știură feriți de privirile celor care rămăseseră în Marae, începură să chiuie de bucurie, îmbrățișându-se, îmbrâncindu-se și trântindu-se prin nisip ca niște copii neastâmpărați. Am reusit! Am reusit! strigau întruna. De-acuma suntem bărbați! Când reușiră în sfârșit să se liniștească, se așezară roată, privindu-se fericiți, dar nevenindu-le încă să creadă că era adevărat. —O să mergem!... exclama până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Iar dacă nu, o s-o lăsăm pe ea s-aleagă pe cine va dori, încheie. — Asta e tot un jurământ? — În ce mă privește pe mine, da. Și pe mine de asemenea. Vetéa Pitó își puse palmă mâinii drepte pe nisip, iar Chimé și Tapú Tetuanúi și le puseră deasupra. Ramaseră așa câteva clipe, în liniște, conștienți de solemnitatea momentului. În cele din urmă, Tapú propuse: Primul care prinde un rac va petrece cu ea noaptea asta, al doilea, pe cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pentru mine? — Mă tem pentru toți, răspunse cu sinceritate. Pe vasul ăla vor călători trei oameni pe care eu îi iubesc, la care se adaugă unchiul meu, doi veri și majoritatea celor mai buni prieteni ai mei... Se așeza pe nisip, uitându-se la lună, care tocmai se ivea la orizont. O să trebuiască să ne rugăm mult când o să fiți pe mare, adaugă. Mult. —E frumoasă luna, spuse Tapú Tetuanúi, după o lungă tăcere. Foarte frumoasă. O sa ma gandesc la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
trei băieți cărora le promisese mâna ei. După cină, pentru care făcuse mari eforturi împreună cu mama ei și cu cele mai bune prietene, fata se ridică în picioare și lasă că fustița din frunze și flori să-i alunece până pe nisip, rămânând complet goală în lumina tremurătoare a focului. Apoi lua o centură pe care și-o împletise singură din pene colorate, și-o puse împrejurul mijlocului și îi înmâna capetele lui Tapú Tetuanúi, care se află la dreapta ei. — Fă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
învingea orice alt sentiment și, în cele din urmă, îl lașară pe unul dintre copii să se apropie, iar acesta, luându-l de mână pe Uriașul din Farepíti, îl conduse ușor până pe plajă. Tapú îi urma și, de cum pășiră pe nisip, femeile îngenuncheară, sărutându-le mâinile, iar bărbații îi băteau prietenește pe umăr, încercând să se facă înțeleși într-o limbă guturala și absolut imposibil de descifrat. Totuși, primul lucru care le atrase atenția polinezienilor fu faptul că oamenii aceia - mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
plecase la drum într-un ceas rău, căci probabil nu există, de-a lungul și de-a lațul întregului Pacific, un loc mai pustiu și mai lipsit de orice resurse pentru a supraviețui. Pe insula nu se găseau decât stânci, nisip și tufișuri, asta în afară de recifele de coral, care puteau perfora carena groasă, de lemn, a unui vas că pe o simplă frunză de palmier, dar, în curând, oamenii de pe Marara descoperiră, îngroziți, ca în acel pierdut colț al Microneziei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și, așa cum băștinașii se minunau în fața obiectelor spaniolilor, nici aceștia nu puteau să nu admire surprinzătoarea capacitate de adaptare la un mediu atât de ostil a sălbaticilor lor prieteni. Ceea ce pentru ei nu fusese decât un desert de stânci și nisip, în care mureau unul câte unul, pentru aceste ființe primitive și dezbrăcate devenea, cu toată naturalețea, un loc aproape paradiziac, mulțumită surprinzătoarei lor abilități în folosirea resurselor. Săptămâni întregi, spaniolii suferiseră chinurile insuportabile ale setei, care îi conduseseră în mormânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai puțin de o jumătate de milă de ceea ce era, într-adevăr, un con vulcanic, care părea să se ivească abrupt din valurile oceanului, cu povârnișuri parcă tăiate cu toporul, cu excepția coastei nordice, unde se află o plajă adăpostita, de nisip negru, protejată de un mic promontoriu care pătrundea că un deget murdar de stâncă în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de linia orizontului, când deja înconjuraseră întregul perimetru al insulei, asigurându-se că nu se zarea nici un catamaran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de oameni ai mării, căci, în mod bizar, colibele nu se ridicau lângă mal, ci se ascundeau între copacii din interior, departe de privirile străinilor. Miti Matái manevră cu îndemânare vasul, până la circa o sută de metri de plajă de nisip negru, menținând tot timpul prova către ocean și vâslașii la posturi, în cazul în care ar fi fost necesar să se depărteze în grabă. După numai o jumatate de oră Miti Matái demonstra, încă o dată, ca instinctul nu obișnuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o decizie și ordona să fie adusă pielea sălbaticului, pe care o păstrau într-un coș, și să fie întinsă pe două lemne încrucișate. Am nevoie de un voluntar care s-o ducă până pe promontoriu și s-o înfigă în nisip, ceru. Mă duc eu, se oferi imediat RoonuíRoonuí. Este obligația mea. Nu, îl întrerupse sec Miti Matái. Tu esti Căpetenia Războinicilor, și obligația ta este să-i conduci în lupta. Făcu un semn unui tânăr care ridicase și el mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
răsărit, căci Miti Matái știa, din experiența, ca în acea parte a oceanului taifunurile băteau mereu dinspre sud-est spre nord-vest. La prova, doi oameni sondau încontinuu adâncimea apei și, când se știu la vreo cinci metri deasupra unui fund de nisip, Navigatorul-Căpitan ordona să se arunce ancoră. Zece războinici săriră în apă, cu armele pregătite, se răspândiră rapid pe plajă, gata să respingă orice eventual atac venit din întuneric și, câteva minute mai tarziu, restul echipajului începu să descarce, cu ajutorul bărcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu mai rămase decât scheletul, așa cum ieșise din mâinile lui Tevé Salmón, Miti Matái dădu ordin că acesta să fie umplut cu apă. În câteva minute, imensul catamaran dispăru de la suprafața lagunei, pentru a se odihni pe patul sau de nisip. Deși ar putea părea o manevră absurdă, căpitanul ei știa foarte bine că acela era cel mai sigur loc în care s-ar fi putut afla pentru următoarele ore. Nici un vânt, oricât de violent ar fi fost el, n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Căpeteniei Războinicilor nu-i trebuiră decât câteva minute de gandire ca să accepte ideea, astfel că zilele următoare fură zile de activitate febrila, căci trebuiau depozitate alimente și apa în micuța peninsula, la care se ajungea traversând un istm strâmt, cu nisip foarte alb, peninsula ce se ridică laextremitatea cea mai puțin populată a insulei. Când totul fu pregătit, Roonuí-Roonuí alese vreo douăzeci de femei și copii pe care ii muta în peninsula, lăsând restul prizonierilor în libertate, dar asigurându-i, înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cerului, verificarea fiecărui detaliu al navei, serviciul de gardă, mâncatul la ore fixe, pescuitul, odihnă... fiecare lucru se face la timpul lui, iar folosirea judicioasa a acestui timp alunga plictiseală, insă peninsula aceea dezolata era că o pluta făcută din nisip, eșuată sub soarele tropical, și singurul lucru pe care-l puteau face era să caute un palmier la umbră căruia să lâncezească, urmărind zborul pescărușilor. Tapú Tetuanúi era totuși singurul care nu avea timp să se plictisească, fiindcă Miti Matái
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
gură, pana cand Vetéa Pitó, care se cățărase până în vârful catargului principal, le arăta capul micuț al țestoasei, care găsise o trecătoare în reciful de corali și înota liniștită înspre interiorul lagunei și în direcția unei plaje superbe, al cărei nisip fierbinte avea să îi adăpostească ouăle și să-i protejeze puii de prădători. Cu toate ca și el avea încredere absolută în instinctul celui mai iubit și mai respectat animal al Polineziei, Honú, Roonuí-Roonuí trimise patru exploratori pe uscat, ordonându-le la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Asta nu e decât o insulița rătăcita în ocean... —E o insulița rătăcita în ocean pentru tine, răspunse. Dar sunt sigur ca Te-Onó o cunosc foarte bine. —De ce? Miti Matái îi arăta numărul mare de urme care se zăreau pe nisipul plajei și care conduceau de la marginea apei și până la opt sau zece metri de ea. —Uită-te la urmele astea! spuse. Sunt ale țestoaselor care vin aici să-și depună ouăle. Sunt multe, nu-i așa? Ce-ți spune asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
carene de puntea comună care le unea. Între timp, ceilalți oameni săpaseră două tranșee mari, lațe de patru metri și adânci de doi, astfel că, atunci când așezară carenele în ele, abia dacă mai rămâneau cam un metru și jumătate deasupra nisipului. Apoi săpară o altă groapă și mai mare, pe care o acoperiră cu platformă punții, si camuflară totul cu nisip, frunze și plante, iar atunci când terminară, s-ar fi putut crede că uriașul catamaran și cei treizeci și ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
adânci de doi, astfel că, atunci când așezară carenele în ele, abia dacă mai rămâneau cam un metru și jumătate deasupra nisipului. Apoi săpară o altă groapă și mai mare, pe care o acoperiră cu platformă punții, si camuflară totul cu nisip, frunze și plante, iar atunci când terminară, s-ar fi putut crede că uriașul catamaran și cei treizeci și ceva de ocupanți ai lui dispăruseră, ca prin minune, de pe suprafața pământului. Doar dacă cineva ar fi traversat înot largă laguna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
un spectacol senin și impresionant, dar care, cu toate acestea, părea că mai degrabă tulbură sufletul Navigatorului-Căpitan al insulei Bora Bora. A doua zi dimineață, Miti Matái convoca un consiliu general și, când toți - cu excepția prințesei Anuanúa - luară loc pe nisip, le vorbi cu calmul lui dintotdeauna: — Noaptea trecută am reflectat asupra situației noastre și asupra a ceea ce se va întâmpla dacă vom porni din nou în larg, fugind de Te-Onó. Se opri, si se părea că încerca să analizeze reacția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pregăteau să se arunce prin surprindere asupra victimelor, profitând de întuneric. Bietului băiat începuseră să-i transpire mâinile, apoi simți o dorință aproape de nestăpânit să o ia la fugă, și doar un efort supraomenesc îi permise să rămână întins pe nisip, hipnotizat la vederea, de la o distanță atât de mică, a sângeroșilor sălbatici, care n-ar fi ezitat nici o clipă să-i devoreze dacă ar fi reușit să pună mâna pe ei. Încă o dată se treziră într-o situație absurdă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o sută de ocupanți ai lor se apropiau tot mai mult, iar cei aflați pe insulița erau perfect conștienți că, în orele care aveau să urmeze, se vor afla la mâna lor, căci, cu Peștele Zburător dezarmat și semiîngropat în nisip, n-ar mai fi putut nici măcar să încerce o fugă disperată. Dacă „baracudele“ îi descopereau, în scurt timp aveau să fie morți. Morți și probabil devorați. Luna trimise un ultim salut galeș, pentru a dispărea apoi, ca și cum s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]