2,234 matches
-
interioară principiul ordonator al întregii noastre vieți. Aceasta dă consistență și sens până și trupului nostru exterior, cu care, fără îndoială, trebuie să ne măsurăm în experiența de zi cu zi. Acesta este lucrul cel mai important în viață, căci «Noblețea acestei vieți se transmite de la cel ce a știut să o trăiască spre apropiații săi». În sfârșit, nu putem să trecem peste o înțeleaptă cugetare a lui Isus, ce ne poate fi de folos ori de câte ori trecem prin momente de solitudine
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
tare Stănică, are pe Pascalopol îndărăt, care urmărește, se vede, să pună mâna pe averea bătrânului după moartea lui. - Nu cred asta, zise Aurica, domnul Pascalopol e un omnobil. L-a amețit Otilia. - Unde sunt bani la mijloc, nu există noblețe! declară Aglae. - Cum, mamă, adăugă Aurica, o fată de categoria Otilieisă intre în familia noastră? E-ngrozitor. - Intră, dacă sunt oameni fără cap! mormăi posacă Aglae șicăzu pe gânduri, mâncând fără gust. Simion întrerupse tăcerea: - Am o poftă de mâncare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai mari atenții. Îi dedica o dragoste eternă, pentru ca apoi să se plictisească și să viseze o altă femeie, mai isteață, înduioșîndu-se totuși asupra sorții Olimpiei, după eventual un divorț, și făgăduindu-și de-a face o despărțire de o noblețe nemaipomenită, așa încît "întîia lui mare dragoste" să nu sufere nimic, și amândoi să rămână prieteni. Bineînțeles, aceste meditații Stănică nu le facea în fața Olimpiei, și unele ușoare insinuări se izbiră de neînțelegerea încăpățînată a femeii. Stănică se socoti atunci
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
țară, lumea bună nu știa cum să mai treacă, în sens opus, granița. Se șoptea că bolșevicii lui Volodea ar căuta să capteze, și aici, prin forță, puterea. Că n-ar fi fost decât pe față subjugați de distincția și noblețea familiilor cu educație. Totuși, ele se repatriaseră cu inima ușoară, pentru că Robin le încredințase cruciala misiune de a-i împlini testamentul. Patrick era vlăstarul unei verișoare, stinsă la capătul unei drame pasionale. Ele îl luaseră pe orfan sub ocrotirea lor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vreuna, când alta dintre acele arme de foc cu care îi apăreau pe constructori, de sălbăticiuni... Bătrânele doamne suspinau încetișor. Se crease din nou o atmosferă intimă, plăcută. Tartinele. Gheata. Suferința nemeritată, discretă și digerată. Viața ca un puseu de noblețe. Cu genele înrourate și pumnișorii încleștați, dar împingînd decența până într-acolo încît să nu înțeleagă că cineva își dorise, atât de mult, să le vadă nimicite. - Ah, ar fi fost o adevărată binecuvântare să se fi aflat bietul Patrick
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înțeles incompatibilul ochilor animalici: o enormă tristețe și o lipsă de poezie echivalentă. Privirea omenească n-a adăugat decât accentul de regret poetic, a cărui absență indică la ființele respective vecinătatea originii lor. Amărăciunea este o muzică alterată de vulgaritate. Noblețe nu există decât în melancolie... De aceea, nu e cu totul neimportant să știi în ce nuanță a urâtului de lume te-ai gândit la Dumnezeu... Un gânditor ce-ar auzi cum putrezește o idee... " A omorî timpul", așa se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ai femeilor triste - și care n-ar trebui deschiși decât la Judecata de Apoi... Viața, neridicată la rangul de vis, seamănă unui Apocalips al prostiei și al vulgarității. Cine-ar suporta-o, fără coeficientul ei de irealitate? Gândurile aromate de noblețea sinuciderii... Parc-am înghițit otravă din mâna unei sfinte. Sau am sorbit păcatul din gura unanimă a unei femei pierdute. Unde sînteți, boli ascunse, de nu urcați, fatale și necruțătoare, spre un sânge dornic de spaimă și de nimicire? Tot
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu-i inspirație e deficiență. Viața, și cu atât mai mult moartea, sânt stări de inspirație. Leșinul tuturor lucrurilor, în urechi și inimi agonizând de poezie... Melancolia? A fi îngropat de viu în agonia unui trandafir. Când, atins de o noblețe tristă, dezlegat de oameni și de lume, târâi o murire înflorită, nimic nu te mai împiedică să crezi că te-ai născut prin generație spontană dintr-o toamnă veșnică. Prin mine rătăcește un Septembrie visător și fără de-nceput. Un om
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
teama de a nu fi vii când sîntem exterior stârvuri. Dac-am așteptat pentru a ne naște o eternitate, trebuie s-așteptăm alta pentru a muri. Cum sub ochiul melancolic și pietrele par a visa, zadarnic am căuta fără el noblețe în fire. Melancolia exprimă toate posibilitățile de cer ale pământului. Nu-i ea apropierea cea mai îndepărtată de Absolut și nu-i ea o realizare a divinului prin fuga de Dumnezeu? În afara ei, ce-am putea opune Paradisului, când de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
n-au scăpat prilejul tainic de a muri zilnic de melancolie... Este ca și cum n-ai fi iubit niciodată decât pe Lucile de Chateaubriand... Mi se pare uneori c-aș descoperi ușor toate secretele lumii, afară de cel al dezrădăcinării din ea. Noblețile sufletului decurg din dezadaptarea la viață. Cum cresc afecțiunile noastre în preajma inimilor rănite! De unde să plece senzația de îngrămădire infinită a vremii, de invazie a bătrâneții în mijlocul tinereții și a iluziilor ei? Prin ce taină dureroasă devii un Atlas al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un mister tânguitor substanța vieții și cum secătuiesc fântânile firii urâtul omniprezent, parodiind negativ principiul divin! Plictiseala-i vastă ca Dumnezeu și mai activă decât el! Fără Dumnezeu, singurătatea ar fi un urlet sau o dezolare împietrită. Dar cu El, noblețea tăcerii ne domolește aiureala nemîngîierilor. După ce-am pierdut toate, ne recâștigăm cumpătul înveșnicindu-ne visarea prin aleile lui desfrunzite. Numai gândul la El mă mai ține vertical. Când îmi voi stârpi mândria, putea-voi să mă culc în leagănul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e surmenată de cer... Groaza este o memorie a viitorului. Acele tresăriri de răutate funebră în care ai vrea să ucizi aerul... și-n care un zâmbet te cutremură ca mâinile de mort din coșmaruri. A trăi nu-i o noblețe. Dar a te învălui în nimb de nimiciri... În zadar umbli după existență și adevăr. Nimic e totul, o horă de închipuiri lipsită de ritm. Ceea ce face ca un lucru să fie e starea noastră de febră, iar adevărurile se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mâhnit, cu fața spre înfundăturile propriului său duh. Căci, în el, lumina nu s-a despărțit de întuneric. Prin ceea ce încoronează Creația, prin spirit, el aparține începuturilor ei. Nimic nu-i va scutura din conștiință nopțile timpului. Nu-i crește noblețea ursitei în această ereditate nocturnă? Omul are de partea lui prea multe nopți... De câte ori mă cuprind vrăjile plictiselii, de atâtea ori îmi întorc ochii spre cer. Și atunci știu că voi muri cândva de urât, în plină zi, în văzul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
adresezi lui Dumnezeu, fă-o cu pronumele, fii singur, - ca să poți fi cu El. Altcum ești om - și nu vei sta niciodată față-n față cu singurătatea Lui. Teologia n-a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei. E atâta noblețe cruntă și atâta artă în a-ți feri suferințele de văzul semenilor, în a juca rolul de cancer hazliu... Când azurul echivoc se topește în stropi de plictiseală și picură o imensitate de albastru și de dezolare, mă apăr de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ochi? Din ce zăcăminte ale memoriei se adapă lacrimi lăuntrice de fericire și ce lumini străvechi susțin extazul divin peste pustiul materiei? ... În astfel de dimineți, înțeleg nonrezistența la Dumnezeu. Viitorul: dorința de a muri tradusă-n dimensiune de timp. Noblețea de a nu păcătui niciodată împotriva morții... Universul și-a aprins glasurile-n tine și tu treci pe bulevard... Cerul și-a incendiat umbrele în sângele tău și tu surâzi cu semeni... Când îți vei răsturna mânăstirile inimii pe ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu atinge boala e vulgar și ce nu adie moartea e lipsit de taină. Cântec surd în străfunduri: se roagă boala în oase. Viața nu merită să fie trăită decât pentru deliciile înflorite pe ruinele ei. Când găsești o anumită noblețe în tânguire, paradoxul e forma prin care inteligența înăbușă plânsul. Ce zori îmi vor trezi cugetul îmbătat de ireparabil? Oare când voi înceta să mor? Sânt răni care cer intervenția Paradisului. Cu toate păcatele și cu nici unul, mintea s-a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de rugăciune. Absolutul e un Dumnezeu în afara inimii. Înaintăm în procesul de sleire a persoanei divine pe măsură ce introducem cultul inutilității pe întinderea cugetului. La ce să ne mai servească Absolutul? Din eternitate, totul este inutil. Avântul mistic trebuie purificat de noblețea gestului estetic. De rădăcinile ultime ale firii, să luăm contact cu maximum de stil. Înseși Judecății din Urmă să-i împrumutăm prestigiul artei și să ne topim în temeiul final al lumii cu absență patetică. Într-o simțire înaltă, Absolutul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nemîngîierilor tale. Melancolia introduce atâta muzică în năruirea minții! Alipiți de imediat, oamenii respiră prin vulgaritate. Ce poți vorbi cu ei, decât despre oameni? Și încă despre întîmplări, obiecte și griji. Niciodată idei. Și doar numai conceptul nu e vulgar. Noblețea abstracției le e necunoscută, căci, zgârciți cu puterile lor, ei nu-s capabili de-a cheltui energii pentru a hrăni ceea ce nu e: ideea. Vulgaritatea: lipsa de abstracție. Lepădarea patetică de lucruri fixează cei doi poli ai simțirii: o iubire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
divină, acțiunea omului ca atare fiind irelevantă și nulă. Că idealul german este eroul, iar nu sfântul, o dovedește, în efortul de regermanizare a creștinismului, înlocuirea ideii de caritas prin cea de onoare. Ideea de onoare, de orgoliu bazat pe noblețe, este o idee specific necreștină. Cu cât se adâncește în diverse domenii orientarea înspre un caracter specific germanic, cu atât ne sânt nouă, străinilor, mai inaccesibile aceste domenii. Artiștii particular teutonici ne sânt și cei mai îndepărtați. Majoritatea nemților sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prostituțiunea și rușinea se-ngroapă-n morminte de marmură și-n sicrie de plumb acoperite de catifea, pe când virtutea doarme somnul ei etern între patru scânduri de brad. Și la ce esistă virtute, la ce? Pe teatru cu virtutea, cu noblețea - ce-nsemnează acei oameni de nimica, care-ntr-o lume de răi, de fațarnici, de egoiști fac pe virtuoși[i], pe nobili [i], pe sufletele caste. Poate oare virtutea să-nvingă viciul... învinsu-l-a vrodată? Cînd? Pe teatru, pe scenă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Milbank remarcă nu atât o schimbare a „obiectului” dorinței, cât „promovarea dorinței în sine”3. Reacția moraliștilor (Montesquieu, Helvetius, Hume) este una tipic paseistă, încărcată de nostalgii pentru etica eroismului antic, menit să dea substanță conceptului modern de „onoare” sau „noblețe”. Un pas înapoi, așadar, peste creștinismul tradițional, care nu cunoaște diferențe între „virtuți naturale” și „virtuți artificiale”, ci doar fapta bună ca rod al sinergiei divino-umane. Rezultatul se arată deplorabil: violența fizică fermentată „natural” de membrii societății (pentru care războiul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
înțeleasă numai din perspectiva resurecțională. Credința în nemurire nu are sens decât în datele nădejdii în înviere - temei ultim al reconcilierii. În pofida părerii împărtășite de mulți filozofi contemporani (J. Patoåka, E. Levinas, J. Derrida 5), teologul britanic a arătat că noblețea darului nu este determinată unilateral în orizontul morții 6. Orice petec de lume în care exigența absolută a dăruirii ar apărea în absența veștii despre biruința vieții asupra morții ar deveni un decor al absurdului. Mântuirea în Iisus Hristos nu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cât lasă spațiu și pentru deciziile secundare, parțiale). 7. Evaluarea rezultatelor obținute presupune analiza parțială ori globală la nivelul diferitelor compartimente ori subgrupuri ale clasei de elevi. În acest plan, rolul deosebit al managerului este crucial, alături de tactul și de noblețea sa. O altă regulă de aur a deciziei este organizarea riguroasă a controlului. În urma trecerii în revistă a pașilor anterior analizați, se poate constata rolul deosebit al personalității cadrului didactic, care, în calitate de manager școlar, trebuie să dea dovadă de un
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
Există În limbajul poetului o formă gramaticală ce Înlesnește comunicarea acestei sublimări galopante. Este particula prea de care Heliade face abuz. Abuzul spune Însă ceva despre demersul creatorului. Așezată Înaintea cuvîntului, particula citată dă cuvîntului comun (obiectului) o formă de noblețe. Înnobilarea cuvîntului Începe odată cu intrarea lui În zona vastului, plinului, enormului: zona posibilităților maxime, spațiul În care se trăiește repede (toate pasiunile sînt violente și „repezi” la Heliade) și În mod urieșesc. Poetul acesta care nu cunoaște sentimentul limitelor scrie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sat” (Epistolă către Voltaire). Înjosire inadmisibilă În poezie. Lucrurile, ideile, scrisul Însuși au valoare numai de la un anumit grad de frumusețe a frazei. CÎnd n-au, poetul trebuie să le-o dea. Menirea poeziei este să fabrice asemenea atestate de noblețe a cuvîntului. Prețuirea lui Grigore Alexandrescu pentru Iancu Văcărescu, contemporanul său, de aici vine: autorul Primăverii amorului știe să fie Înalt cu claritate, simplu cu distincție și mai ales: „care lucruri mici de sine știi să le mărești frumos” (s.n.
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]