1,437 matches
-
-lea; vlahii au avut o colonie lângă capitală. În lucrarea sa "Strategikon" din 602, împăratul Maurikios (Mauriciu) îi numește „romani” pe unii indivizi refugiați în Imperiul Bizantin din teritorii nord-dunărene și care aveau funcția de călăuze în cadrul armatei bizantine. Unii oșteni romanici din oastea bizantină foloseau cuvinte din limba lor maternă, de exemplu "„clisura”, „sculca”" etc. Începând cu anul 814 slavii sudici, care erau păgâni la acea dată, au dezlănțuit persecutarea creștinilor, afectând probabil și spațiul creștin românesc Persecuția va înceta
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
mare răscoală a vlahilor condusă de "Berivoi", "Niculiță" și "Slavotă", în urma căreia vlahii obțin privilegii economice și militare. La victoria împăratului Alexios I Comnenul împotriva cumanilor, la "Lebunion" în Tracia, în 29 aprilie 1091 un rol deosebit l-au jucat oștenii vlahi din care era formată armata sa, oșteni recrutați din părțile Vardarului și Strumei, din Macedonia. Același împărat Alexios I apelează la ajutorul lui Pudilă, un fruntaș vlah, pentru a opri năvălirea cumană din 1094. Toate acestea pregătesc răscoala de
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
și "Slavotă", în urma căreia vlahii obțin privilegii economice și militare. La victoria împăratului Alexios I Comnenul împotriva cumanilor, la "Lebunion" în Tracia, în 29 aprilie 1091 un rol deosebit l-au jucat oștenii vlahi din care era formată armata sa, oșteni recrutați din părțile Vardarului și Strumei, din Macedonia. Același împărat Alexios I apelează la ajutorul lui Pudilă, un fruntaș vlah, pentru a opri năvălirea cumană din 1094. Toate acestea pregătesc răscoala de proporții a vlahilor din 1186-1187, conduși de Petru
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
domnului(înainte de 1430), pîna la Mihai Șutu care a confirmat existența Tuzarei - tîrg stabilind aici diferite rînduieli (28 septembrie 1794). Legenda spune că voievozii Moldovei au descălecat în repetate rânduri, pe meleagurile Tuzarei, acesta constituind un loc de importanță strategică. Oștenii domnului Moldovei ademiniți de natura Codrilor din preajmă și frapați de farmecul peisajului podgorean, au descălecat și au rămas aici pentru totdeauna împreună cu căpeteniile lor. Ostașii - călăreți se numeau pe atunci călărași. Etimologia toponimului Călărași: Călărași - soldat din cavalerie, cavalerist
Călărași, Moldova () [Corola-website/Science/297486_a_298815]
-
alte limbi (vezi Lexicul limbii franceze), dar și franceza a influențat lexicul multor limbi. Această influență se exercita deja în Evul Mediu. În secolul al XI-lea a început influența francezei asupra limbii engleze, când Anglia a fost cucerită de oșteni care vorbeau limbi "oïl", mai ales cea normandă. Nobilimea și curtea regală vorbea așa-numita limbă anglo-normandă, regii vorbind-o până la sfârșitul secolului al XIV-lea. A continuat apoi să influențeze engleza limba franceză formată complet între timp pe continent
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
la o nuntă în satul Reuseni, împreună cu fiul său. În noaptea nunții, Petru al III-lea Aron (frate al lui Bogdan al II-lea și domnitor al Moldovei în perioadele 1451-1452, 1454-1455 și 1455-1457) a năvălit cu o ceată de oșteni, l-a prins pe domnitor și i-a tăiat capul. Tradiția spune că după ce a fost ucis domnitorul, Ștefan cel Mare a fugit de oamenii lui Petru Aron și s-a ascuns în scorbura unui stejar din pădurea învecinată. Nu
Biserica de lemn din Mănăstioara (Udești) () [Corola-website/Science/317530_a_318859]
-
domnitor și i-a tăiat capul. Tradiția spune că după ce a fost ucis domnitorul, Ștefan cel Mare a fugit de oamenii lui Petru Aron și s-a ascuns în scorbura unui stejar din pădurea învecinată. Nu a fost găsit de oștenii uzurpatorului care-l urmăreau. Petru Aron nu s-a bucurat prea mult timp de domnie, deoarece Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan, s-a ridicat cu oaste împotriva uzurpatorului Petru Aron și după două lupte, una la Doljești și cealaltă
Biserica de lemn din Mănăstioara (Udești) () [Corola-website/Science/317530_a_318859]
-
se sprijinea pe marii latifundiari și pe propria sa armată, cu o excepțională capacitate de luptă. Înzestrat din belșug cu darurile naturii și împodobit cu o minte profundă, acest om era iubit de întreaga oștire; încât nu se găsea nici un oștean, care n-ar fi preferat viața acestuia propriei sale vieți (cf lui Nichifor Gregoras) La moartea lui Andronic al III-lea, la 15 iunie 1341, fiul său, Ioan al V-lea, avea 9 ani. Marele domestic Ioan Cantacuzino, care dirijase
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
va rămâne destul și nici voința dănuitorilor nu va fi încălcată, căci ei au avut de gând să-i facă pe plac lui Dumnezeu și să-i hrănească pe cei săraci... Iar dacă, din aceste venituri, îi vom înarma pe oștenii care se duc să moară pentru aceste lucruri sfinte, legi și ziduri (orășenești), oare nu e mai bine așa, decât dacă monahii și preoții le-ar irosi în zadar?... La început, zguduiți de ura generală, Cantacuzino și adepții săi au
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
sultanului și l-a înjunghiat pe Murad I. Acest lucru însă nu i-a salvat pe crestini-bătălia a fost condusă și câștigată de moștenitorul tronului turcesc, care a devenit în acea zi sultan-Baiazid I. Noul suveran al otomanilor era un oștean înzestrat și a fost supranumit Yîldîrîm-Trăsnetul. Baiazid a încetat să-i mai menajeze pe romei și, în 1390, moștenitorul tronului lui Iustinian și al lui Vasile Bulgarochtonul, Manuel Paleologul, a fost nevoit să asalteze, împreună cu sultanul, ultimul oraș bizantin din
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
arhaică era constituită prin recrutare generală la nivelul proprietarilor de pământ din "gentes" și "clientalae". Există puține izvoare sigure despre istoria timpurie a Romei. Armata romană timpurie era organizată în trei triburi, fiecare dintre acestea oferind câte 1.000 de oșteni pedeștri comandanți de un "tribunus militum", plus trei escadroane formate din 100 de oșteni călare (aceștia puteau fi "equites" sau "celeres"), comandați de un "tribunus celerum". La începuturile armatei romane, echipamentul din fier era relativ rar. Pumnalele, spadele de bronz
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
clientalae". Există puține izvoare sigure despre istoria timpurie a Romei. Armata romană timpurie era organizată în trei triburi, fiecare dintre acestea oferind câte 1.000 de oșteni pedeștri comandanți de un "tribunus militum", plus trei escadroane formate din 100 de oșteni călare (aceștia puteau fi "equites" sau "celeres"), comandați de un "tribunus celerum". La începuturile armatei romane, echipamentul din fier era relativ rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat înlocuite. Coifurile erau de modele diferite, dar poate cel
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
agresivi. O falangă victorioasă suferea pierderi de circa cinci la sută, mai ales în primele rânduri. Luptele fiind foarte dure, falangele aveau în rare cazuri mai puțin de opt rânduri, unele falange putând fi compuse din până la patruzeci de rânduri. Oștenii din rândul doi, îi puteau străpunge pe dușmani, pe deasupra umerilor soldaților din primul rând. Oștenii din rândurile nu puteau participa la ciocnirile în care erau implicate primele două rânduri. Hopliții erau oameni relativ înstăriți și își puteau procura dotare militară
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
rânduri. Luptele fiind foarte dure, falangele aveau în rare cazuri mai puțin de opt rânduri, unele falange putând fi compuse din până la patruzeci de rânduri. Oștenii din rândul doi, îi puteau străpunge pe dușmani, pe deasupra umerilor soldaților din primul rând. Oștenii din rândurile nu puteau participa la ciocnirile în care erau implicate primele două rânduri. Hopliții erau oameni relativ înstăriți și își puteau procura dotare militară scumpă. Adoptarea falangei de către romani nu a dus la abandonarea modurilor mai vechi de luptă
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
lui Polybius, armata romană era o miliție temporară, iar în "census" erau înregistrați cetățenii suficient de înstăriți pentru a putea fi recrutați. Soldații nu erau obligați să lupte mai mult de 16 campanii, timp de peste 16 ani. Senatul decidea numărul oștenilor de mobilizat și unde anume să fie trimiși. Armatele erau conduse de "magistrați" aleși pentru un an. Senatul putea să le prelungească mandatul. "Consulii" erau aleși anual și aveau sarcini militare importante. "Pretorii" aveau rang inferior consulilor, le încredințate operațiuni
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
Unii dintre velites purtau coifuri. Aceștia erau în număr de 1.200, deși nu se știu prea multe amănunte despre ei. Cea mai importantă forță a legiunii era infanteria, care era formată din trei șiruri. În primul șir erau "hastati", oșteni mai tineri; al doilea șir era format din "principes", bărbați în vârstă de între 20 și 40 de ani. Al treilea șir era format din "triarii", cei mai bătrâni și mai experimentați. Fiecare șir era împărțit în zece "manipule". Astfel
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
folosirea unui limbaj de factură cronicărească. După moartea lui Ștefan cel Mare (1504), Țara Moldovei trecuse prin mai multe urgii: epidemii de ciumă, foamete și mai ales nenumărate războaie pentru stăpânirea țării. Spre sfârșitul primăverii anului 1576, un grup de oșteni moldoveni în frunte cu Nicoară Potcoavă (fratele după mamă al fostului domnitor Ion-Vodă cel Viteaz ce se refugiase după Bătălia de la lacul Cahul (1574) în tabăra cazacilor zaporojeni de la Pragurile Niprului și devenise hatman) și cu fratele său, Alexandru, traversează
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
musulmanilor li se interzice să verse sânge, se hotărăște organizarea unei lupte corp la corp între Sefer și Alexandru Potcoavă, care urma să decidă rezultatul confruntării. Mezinul câștigă lupta, iar Sefer este ucis după ce încercase să-l atace mișelește pe oșteanul moldovean. Grupul lui Nicoară Potcoavă trece Nistrul pe la vadul Lipșei și este primit pe malul ucrainean de pan Tadeus Kopițki și de dregătorii târgului Movilău, care fuseseră anunțați de sosirea hatmanului printr-o scrisoare trimisă anterior. Hatmanul se îndreaptă apoi
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
la casa sa de la Zid Negru (Ciornaia Stenà), de pe malurile Niprului. Hatmanul Costandie Șah strânsese 15 sotnii de cazaci în taberele de la Lunca Mare și de la Ostrovul Moldovenilor, cărora li se adaugă în primăvara anului 1577 o parte din foștii oșteni ai lui Ion-Vodă, fugiți de traiul greu din Moldova lui Petru Șchiopul. Printr-o scrisoare trimisă de presvitera Olimbiada, Nicoară află că jupânița Ilinca este îndrăgostită de el și nu de fratele său mai mic. În septembrie 1577 Nicoară Potcoavă
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
executat în fața curții domnești la 19 decembrie 1577, iar mezinul Alexandru, cu mințile rătăcite, îl înjunghie mortal pe căpitanul Petrea și apoi se sinucide. Cu acest prilej, Nicoară află de la asaulul cazac Elisei Pokotilo și de la presvitera Olimbiada că bătrânul oștean era tatăl fraților Potcoavă. Cei doi luptători (tată și fiu) sunt înmormântați două zile mai târziu lângă biserica de lemn Sfântul Nicolae cel Sărac de sub dealul Copoului, organizându-se tot atunci și pomenirea lui Ion-Vodă cel Viteaz. După ospățul domnesc
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
Sărac de sub dealul Copoului, organizându-se tot atunci și pomenirea lui Ion-Vodă cel Viteaz. După ospățul domnesc, Nicoară Potcoavă anunță că renunță la domnie și se întoarce la Pragurile Niprului. El este însoțit de cazacii lui Șah și Pokotilo, de oștenii moldoveni de încredere și de presvitera Olimbiada. După plecarea sa, turcii îi amenință pe polonezi că-i vor ataca cât timp Nicoară Potcoavă va găsi refugiu pe pământurile lor. Adus cu promisiuni mincinoase la Liov, hatmanul Potcoavă este întemnițat și
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
domn al Moldovei își primește pedeapsa cu demnitate, grăind că Polonia este o țară de mișei îngenuncheați la picioarele păgânilor turci și că regele Ștefan Báthory s-a acoperit pe veci de rușine pentru această faptă. După moartea fostului domnitor, oștenii moldoveni conduși de Ghiță Botgros (pe care zaporojenii l-au numit Iuri Botgrozna) au pornit o răsmeriță în oraș, ucigându-l pe trădătorul Roman Barbă-Roșă și răpind corpul hatmanului pentru a-l îngropa la Zid Negru, într-o peșteră ascunsă
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
Moldova pentru a se retrage la un schit îndepărtat din apropierea Tazlăului. Poposind împreună cu Ile Caraiman la hanul lui Gorașcu Haramin, el află că tot mai mulți țărani moldoveni vor să treacă Nistrul pentru a se alătura cetei conduse de viteazul oștean Iuri Botgrozna și hotărăște să-i conducă la Pragurile Niprului. Credinciosul Strămurare afirmă că deși „măria sa Nicoară a trecut ca un vis al noroadelor”, faptele sale de arme au intrat în legendă (potrivit dictonului „non omnis moriar” al lui Horațiu
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
Horațiu evocat pe eșafod) și îi vor inspira și pe alți viteji să lupte pentru eliberarea țării. „Din duhul său care nu se stânge ne-om aprinde noi și alții de după noi cum se aprinde lumină din lumină”, încheie profetic oșteanul moldovean. Romanul este împărțit în 39 de capitole numerotate cu cifre romane și având următoarele titluri: În anul 1901, tânărul Mihail Sadoveanu scrisese un roman intitulat " Frații Potcoavă", pe care-l concepuse în numai 15 zile. O variantă parțială a
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
îngropat. Un împărat îi povestește fiului său cum a învins Răul cu ajutorul unei săbii fermecate, făurită de către trei călugări înzestrați cu puteri magice. De atunci, împărăția și-a recăpătat prosperitatea. Dar deodată, Răul (Aku) își face apariția și învinge rezistența oștenilor, căci nicio armă nu îl poate răni, cu excepția sabiei fermecate. Împăratul se repede la sabie, dar este capturat de Aku înainte de a o putea ajunge. Cu ultimele cuvinte, îi lasă Împărătesei sarcina de a duce la îndeplinire planul pe care
Începutul (Samurai Jack) () [Corola-website/Science/319252_a_320581]