4,180 matches
-
seara. Oțet de mere: fiind bogat în potasiu organic, oțetul de mere mărește eficiența metabolică, iar aceasta, la rândul său, calmează întregul sistem, prevenind, astfel, activarea herpesului latent. Atunci când rănile și leziunile apar totuși, se poate masa pielea direct cu oțet de mere, pentru a dezinfecta rănile și a stimula vindecarea rapidă. Acest tratament trebuie aplicat împreună cu o dozare internă. 2-3 lingurițe de oțet de mere, dizolvate într-un pahar de 225 g de apă distilată, de 2-3 ori pe zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
prevenind, astfel, activarea herpesului latent. Atunci când rănile și leziunile apar totuși, se poate masa pielea direct cu oțet de mere, pentru a dezinfecta rănile și a stimula vindecarea rapidă. Acest tratament trebuie aplicat împreună cu o dozare internă. 2-3 lingurițe de oțet de mere, dizolvate într-un pahar de 225 g de apă distilată, de 2-3 ori pe zi. Alimente contraindicate: carnea gătită excesiv; ouăle gătite; laptele pasteurizat; zaharurile și amidonul rafinate; alimentele gătite în grăsime prăjită; cafeaua; alcoolul; băuturile răcoritoare dulci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
Lemn ficat; vezică biliară legare; astringent; antipiretic prune necoapte amar Foc inimă; intestin subțire uscare; antidizenteric coajă de arbore de plută sărat Apă rinichi; vezică înmuiere; laxativ; diuretic alge și ierburi marine *Iute ca ghimbirul; dulce ca zahărul; acru ca oțetul; amar ca lămâia verde; sărat ca sarea. Toate „plantele energice” cum este ginseng-ul conțin, în afară de „esența” lor biochimică, și energii bioelectrice puternice cu afinități specifice pentru țesuturile vii. Această energie stimulează sistemul energetic al corpului prin pătrunderea în meridiane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
romanice occidentale au împrumutat termenul din latina ecleziastică (fr. azyme) sau direct din greacă (sp. azimo). Ar mai fi de spus că, în unele graiuri din Transilvania, există adjectivul azăm, cu sensul „care nu fermentează“, folosit referitor la conservele în oțet sau în saramură care nu s-au făcut. Cir este un cuvânt regional care înseamnă „zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată“; este sinonim cu terci și păsat, termeni tot regionali. Cir are la bază cuvântul
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
ngr. bezés, unde înseamnă același lucru (intră în seria prăjiturilor orientale de tipul pricomigdală, explicat mai sus, și trigon „plăcintă cu formă triunghiulară, umplută cu nuci sau alune“). Salată cu sensul „preparat culinar făcut din legume, cu adaos de untdelemn, oțet sau zeamă de lămâie, care se servește ca aperitiv sau ca garnitură“ a fost împrumutat în română din ngr. saláta, ulterior și din fr. salade. Atât forma grecească, cât și cea franceză provin din it. insalata care înseamnă, de fapt
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
moștenit din lat. lactuca, la fel ca fr. laitue, sp. lechuga), este tot un împrumut (apare prima dată în Anonymus Caransebesiensis, în jurul anului 1700). Și scordolea „sos preparat din nuci pisate și miez de pâine, frecate cu usturoi, untdelemn și oțet, care se servește cu carne rasol“, cuvânt necunoscut în Transilvania, este împrumutat din ngr. scordaliá. Cuvinte de origine franceză Cu preparate franțuzești se poate compune un meniu (< fr. menu) de la antreu (< fr. entrée) până la desert (< fr. dessert). Se poate începe
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
carne. Apoi rața era uscată la aer rece și unsă din nou, de data asta amestecul folosit fiind mai complicat (tot sirop de zahăr sau/și miere, la care se adăugau cele Cinci Arome, dar și sare, sos de soia, oțet, usturoi). Operațiile acestea erau repetate de mai multe ori, după care rața era pusă la cuptor, la foc mic. Și de acolo era scoasă periodic pentru a fi unsă, procedura ținând aproape o zi întreagă. Rezultatul era îngroșarea pielii raței
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de pământ, cu apă, sare și mărar; apoi era mutată într-un alt vas, în care se rumenea în ulei, după care se stropea cu garum. Când era aproape gata, se stropea și cu vin îndulcit cu miere, apoi cu oțet și se adăuga piper și coriandru. Tot Apicius a scris, cu mândrie, la finalul rețetei unui sos foarte aromat: „Nici un mesean nu va ști ce mănâncă!“ Același cult al metamorfozei culinare era practicat în Japonia: în cartea Vechiul Kyoto, Diane
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
iată un pasaj din Paul Reboux, scris în anii ’30: „Trebuie să ai suflet de iepure ca să mănânci salată verde așa cum vă este ea servită de obicei, adică sub forma unor frunze de-abia lubrifiate cu ulei și stropite cu oțet. O salată nu este decât un fundal peste care trebuie să brodăm. Pentru a-i da caracter, adăugați-i coajă de portocală rasă atât de fin, încât să nu fie mai groasă decât acele de pin. Radeți la fel de fin și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
deoarece mai peste tot în lume ideea de a mânca ștevie la grătar (frunzele se leagă mai întâi în forma unor păpuși și, după ce s-au fript, se consumă ca un fel de zeamă primitivă, cu ardei iute, cu ulei, oțet și apă fiartă) a fost abandonată. Se știe cu certitudine că ștevia (Rumex patientia, rudă cu măcrișul, Rumex acetosa) este o plantă europeană; majoritatea istoricilor alimentației sunt de părere că, în forma sa sălbatică, era culeasă și făcea parte din
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
pește alb, împreună cu câteva felii de lămâie și puțin mărar tocat. În acest context, ciorba noastră pescărească este, așa cum afirmă Radu Anton Roman, un unicat, iar aceasta nu se datorează numai specificității peștilor folosiți sau faptului că se acrește (cu oțet sau, într-o variantă „târgoveață“ deosebit de interesantă, cu zeamă de varză), ci mai ales simplității sale: este cea mai austeră zeamă de acest fel, una în care esențele de pește nu sunt afectate de gustul altor ingrediente. Iată un exemplu
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
nik, okroșka sau uha la ruși, barscz, kapusniak, krupnik sau zurek la polonezi, korhelyleves la maghiari... Această atracție pentru acru nu se mai întâlnește decât extrem de rar în supele celorlalte bucătării europene, iar atunci când există, gustul acid este obținut din oțet și din suc de lămâie (ca în Grecia) ori din alte fructe, niciodată din cereale ori legume supuse fermentației lactice, așa cum se întâmplă în răsăritul continentului. Reticența Vestului față de zemurile acre este relevată atât de stupoarea (identică aceleia de pe chipul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de pildă, rețetele cuprinzând ingrediente acide erau foarte răspândite, mai ales în Franța (spre deosebire de Italia). 63% dintre rețetele cărții de bucate medievale Le Viandier de Taillevent (secolul al XIV-lea) au gust acid, dar acrirea se făcea în special cu oțet, ca pe vremea Romei antice, sau cu aguridă (în 42% dintre rețete). Exista și un fel de „ciorbă“, o supă de vită acrită cu oțet și cu aguridă. Gustul pentru dulce și destul de rapida cvasidispariție a savorilor acide s-a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Taillevent (secolul al XIV-lea) au gust acid, dar acrirea se făcea în special cu oțet, ca pe vremea Romei antice, sau cu aguridă (în 42% dintre rețete). Exista și un fel de „ciorbă“, o supă de vită acrită cu oțet și cu aguridă. Gustul pentru dulce și destul de rapida cvasidispariție a savorilor acide s-a produs la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de al XVI-lea, sub influența bucătăriei italiene, mare amatoare de dulce, dar și datorită
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cazul extraordinarei ciorbe ardelenești de gâscă (o zeamă arădeană, mai precis, după cum afirmă Radu Anton Roman, care o admiră), de o complexitate inimaginabilă -, cele două gusturi se contopesc („alchimic“, pentru a folosi un termen pomenit de marele gastronom român), adică oțetul este potențat de miere și viceversa. O combinație asemănătoare poate fi întâlnită în celebra czarnina poloneză, o supă de rață la pregătirea căreia se folosește și sângele păsării, iar pentru evitarea coagulării acestuia, rețeta cuprinde și oțet; acreala lui este
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
gastronom român), adică oțetul este potențat de miere și viceversa. O combinație asemănătoare poate fi întâlnită în celebra czarnina poloneză, o supă de rață la pregătirea căreia se folosește și sângele păsării, iar pentru evitarea coagulării acestuia, rețeta cuprinde și oțet; acreala lui este însă echilibrată prin alte două ingrediente: zahăr și fructe uscate. Interesantă este și bigos, tot un fel de supă poloneză, în care varza acră este contrabalansată gustativ de zahăr și de mere. Tradiția îndulcirii preparatelor culinare este
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
terci și urzici cu mămăligă, ciorbă de borș cu ștevie roșie. Orășenii mâncau ciorbele de trahana, tăiței, fidea, orez, griș, linte cu căpățâni de usturoi, fasole, perișoare, muchii de burtă și ciorbă de căpățână de miel, cu borș sau cu oțet bătut cu ouă. Peștele era obștesc, mai cu seamă că se mânca în ciorbă...“ Papara (din slavul popariti, „a opări“) pare a fi cea mai veche, fiind foarte asemănătoare brouet ului din bucătăria franceză medievală, iar trahanaua, strămoașa tuturor concentratelor
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
care se află o căpățână de miel, fiartă de Avraam pentru misterioșii vizitatori care i-au adus vestea cea mare. Arabii fierb și ei căpățâna de miel: çorba zelluf este o specialitate algeriană aproape identică ciorbei noastre; regăsim până și oțetul bătut cu ouă, același despre care vorbește Dimitrie Papazoglu. Mică mai este lumea! Această acreală este identică avgolemono-ului grecesc, în care oțetul este înlocuit cu zeamă de lămâie. Am pomenit ciorba de burtă; alături de cea de potroace, este unul dintre
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
și ei căpățâna de miel: çorba zelluf este o specialitate algeriană aproape identică ciorbei noastre; regăsim până și oțetul bătut cu ouă, același despre care vorbește Dimitrie Papazoglu. Mică mai este lumea! Această acreală este identică avgolemono-ului grecesc, în care oțetul este înlocuit cu zeamă de lămâie. Am pomenit ciorba de burtă; alături de cea de potroace, este unul dintre principalele remedii românești ale mahmurelii, o zeamă reparatorie, ivită în farfurii la spartul zorilor, după o noapte de chef. Deși astăzi ea
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Corvin, în secolul al XV-lea, era cunoscută un fel de tocană numită savanyú vetrece, adică bucăți de carne de vită prăjite în untură, alături de usturoi, apoi fierte împreună cu feliuțe de costiță afumată, frunze de dafin, boabe de piper, muștar, oțet, zahăr și coajă rasă de lămâie. Când era aproape gata, sosul se îngroșa cu smântână. Se pare că era o mâncare mai mult dulce decât acrișoară, deși pe vremuri mai conținea și ghimbir. Dacă adăugăm acestei rețete ciuperci și ceapă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
des întâlnită în târgurile de pe malul Dunării. Peștele (în special scrumbia) se taie în bucăți care se dau prin făină și apoi se prăjesc; la urmă se pun în borcane și se acoperă cu o marinată din care nu lipsește oțetul. Apicius dă o rețetă identică, dar originea marinatei noastre este turcească, iar turcii o cunosc de la arabi, care pregăteau sikbaj: „Tăiați peștele proaspăt în bucăți potrivite. Prăjiți-le în ulei de susan. Condimentați-le cu puțin coriandru și acoperiți-le
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
dă o rețetă identică, dar originea marinatei noastre este turcească, iar turcii o cunosc de la arabi, care pregăteau sikbaj: „Tăiați peștele proaspăt în bucăți potrivite. Prăjiți-le în ulei de susan. Condimentați-le cu puțin coriandru și acoperiți-le cu oțet din vin colorat cu șofran și parfumat cu frunze de țelină“ (extras din Al-Tabikh, secolul al XIII lea). Acest sikbaj este la originea tuturor preparatelor de tip escabeche, cunoscute în sudul Franței, precum și în Spania și Italia, toate acestea fiind
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
citat al Elenei Niculiță-Voronca: „Ostropățul este o mâncare de vânat, dar se face și din pichere [bibilică, n.n.], având și aceasta gustul de sălbăticiune.“ Prin urmare, la origine ostropelurile erau găteli puternic condimentate (în special zdravăn usturoiate și acrite cu oțet), menite să acopere gustul sălbatic al vânatului netrecut prin etapa preliminară a baițului. Astăzi, mult împuținate (câte restaurante „românești“ mai au pe lista de bucate vreun ostropel?!), ele sunt un fel de tocănițe (dar fără cartofi!) de pasăre (cele de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mai au pe lista de bucate vreun ostropel?!), ele sunt un fel de tocănițe (dar fără cartofi!) de pasăre (cele de vânat nu mai există), care se definesc prin sosul făcut din usturoi, ceapă și bulion de tomate cu puțin oțet. Termenul muntenesc „ostropiel“ este și el foarte vechi (cel puțin din secolul al XVIII-lea), fiind prezent într-un capitol al „Manuscrisului brâncovenesc“: „Învățătură de a face multe feluri de ostropiiale“; în acest caz, „ostropiel“ desemnează sosul în sine, nu
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
buni mititei și patricieni, la București, Ploiești și în alte orașe din Muntenia. Bucătarilor și gospodinelor din Moldova, însă, le revine meritul că, în afară de (fiindcă vorbim de tocături) pârjoale de pasăre, de carne amestecată (porc și vițel) [...], chifteluțe marinate în oțet de vin (nu cu tarhon, ci numai cu măsline), praz umplut ș.a., le revine meritul, zic, de a fi născocit perișoarele cu smântână, care făcute după rețeta clasică, sunt suficiente pentru a face gloria oricărei bucătării.“ Despre aceleași perișoare, tot
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]