9,947 matches
-
grecul. Iar mai Încolo... Ridică desenul, apropiindu-l de ochi. Schema cerurilor, admirabila construcție a lui Ptolemeu, se evidenția În toată perfecțiunea ei geometrică. - Iar mai Încolo... repetă el, mușcându-și buza inferioară. Simțea cum gândurile i se Învolburează, ca și când oboseala de peste zi s-ar fi prăvălit peste el dintr-o dată. Își Încordă mușchii gâtului și se frecă la ochi cu putere, Încercând să Își Învingă somnolența. Zgomotul ușii care se deschidea Îi atrase atenția. Șeful gărzilor Înaintă prudent, uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
departe de capătul schelăriei, și numai un salt supraomenesc i-ar fi permis lui Brandan să ajungă până la cea mai apropiată. I se păru că zărește o umbră nedeslușită și se opri, ținându-se de vârful unui stâlp. Dintr-o dată, oboseala se abătu peste el. Până În acel moment, tensiunea nervoasă Îl susținuse, dar acum simți cum i se taie suflarea Într-o gâfâială chinuită, iar genunchii i se Îndoiră. Stâlpul continua să se legene și o amețeală neașteptată Îl sili să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din ce În ce mai neliniștită. - Magia? exclamă ea, făcându-și cruce. Cu un semn categoric, Dante o făcu să facă, apoi Martina chelălăi din nou spre Pietra. - Ce a mai spus? o zori poetul. - Nimic, răspunse fata, mijindu-și pleoapele În semn de oboseală, În timp ce, printre gene, pupilele ei verzi continuau să Îl fixeze. Nimic altceva. Vorbește o limbă ciudată, nu se Înțelege totul, o tărie scurt. El ridică din umeri. Apoi, după ce reflectă o clipă, o luă pe mută de mână, Îndreptându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și oamenii asasinați? Și apoi, exista cu adevărat un moștenitor al lui Frederic sau Împăratul Însuși, Încă În viață, era cel care se pregătea să reapară În toată slava lui? Simțea cum capul i se Îngreunează și cum Îl cuprinde oboseala, legănându-se precum fumul lumânărilor care se aduna În aer. Încetișor, Își dădu drumul să lunece pe covor, ghemuindu-se În dreptul tablei de șah, În timp ce Închidea ochii, În căutarea odihnei. Probabil că se mișcase În timpul somnului, alunecând de pe covor. Răceala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la intervale regulate, poate un bolnav care Își urla angoasa. Ori poate cineva se zvârcolea sub loviturile demonilor. Încetul cu Încetul, se lăsase să alunece pe zidul construcției, până când se așeză pe călcâie. O moleșeală pricinuită de zăpușeală și de oboseală punea stăpânire pe dânsul. Își simțea mintea legănându-se, la poarta viselor. Și totuși somnul, aflat la pândă după ceafă, parcă voia să se țină deoparte, ca și cum sufletul său Încă nu dorea să se elibereze de trupul istovit, aflat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și ochii deja tulburi din pricina sticlelor de vin de Brouilly. Procurorul, în schimb, era un om educat. Tăia peștele ca și cum l-ar fi mângâiat. Ploua întruna. Judecătorul Mierck își înghițea desertul, Belle de jour moțăia în apropierea vetrei, legănată de oboseală și de dansul iute al flăcărilor. Procurorul zăbovea în ascunzișurile visului său languros. Undeva se ascuțea deja o lamă și era ridicat un eșafod. Mi s-a spus că talentele lui Destinat și averea lui l-ar fi putut duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ascultăm cu ochii măriți, cu teama sădind în venele noastre înțepături și frisoane, în timp ce afară noaptea se lasă ca o pelerină de lână neagră, aruncată pe umerii unui gigant. Către dimineață, Clămence s-a mișcat puțin, numai dacă nu cumva oboseala nu mi-a dat această impresie. Totodată, cred că fața i s-a întors un pic spre mine. Sunt sigur că a respirat mai tare și mai prelung decât o făcuse până în momentul acela. Da, a existat această respirație puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Și grădinăreasa oprește suspinul următor, se uită atent la tânăra actriță, o femeie despre care unii spuneau că e frumoasă, pe fața căreia, de când povestea, apăruseră niște riduri adânci, două șanțuri săpau de la nas spre gură, coborau, tipăreau vizibil o oboseală ciudată. E rândul ascultătoarei să-și cântărească stăpâna, să mai împletească în funie o altă ceapă coaptă și grasă, strălucind în soarele de octombrie, care prevestea, așa cum scria T.S. Eliot, the cruelest months... — Acuma, doamna Neli, mai lăsați-mă-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
tu ești Maestrul meu, eu de la tine am învățat totul, nu se poate, ești aspru cu tine, prea aspru!, Loredana îi pune o mână pe țâțele ei splendide cu adevărat, tu nu trădezi, înțelegi? Și fetei i-a trecut toată oboseala. — Mi-am trădat idealurile. Ca în Brecht, îmi amintesc aproximativ niște versuri ale marelui Brecht, nici nu știu din ce poezie sunt: Munții mei i-au dărâmat,/ Dealurile le-au nivelat,/ Văile le-au astupat,/ Peste mine trece acum un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
era pe 1 octombrie, cum ar fi trebuit și cum știam toți, s-a mutat pe 7 octombrie, știi și tu, că ai fost la spectacol, asta e, trebuia să mai lucrăm... Într-o după-amiază, pe la ora 14, după repetiții, oboseli, discuții, indicații, nervi, dureri de cap, Maestrul zice că se duce la maică-sa, la țară, la Cristeștii lui de munte, că o aduce pentru premieră, avea o figură schimbată, era extrem de concentrat, mai vroia ceva, altceva decât pe maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ziua absolvirii dansând până dimineața la cinci, iar flăcăii și-o disputau pe Isabelle la dans cu un fel de abandon voios, care devenea tot mai entuziast pe măsură ce noaptea Înainta. Vinurile stocate În buzunarele paltoanelor de la garderobă, au făcut ca oboseala veche să-i cruțe până cândva, Într-o altă zi. Un rând de celibatari este cel mai omogen grup de bărbați. Se leagănă la comanda unui singur suflet. O frumusețe brunetă le trece prin față În pași de dans, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
iar. Și-a revenit În simțiri abia după ce a plătit nota la hotel și s-a urcat Într-un taxi direct de la intrare. Ploua cu găleata. În trenul de Princeton n-a văzut nici un cunoscut, doar niște philadelphieni rupți de oboseală. Prezența unei femei bine fardate pe locul de vizavi i-a stârnit o nouă undă de greață și a schimbat vagonul, Încercând să se concentreze asupra unui articol dintr-o revistă populară. S-a surprins recitind iar și iar aceleași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dar asta n-o satisface. Pleacă. Bombăneală nedeslușită În camera vecină. Începe acum să fie cald, ca În jocul de-a descoperirea obiectului ascuns. Aceasta este mama lui ALEC, DOAMNA CONNAGE - corpolentă, demnă, rujată ca o matroană și ruptă de oboseală. Buzele i se mișcă semnificativ În timp ce caută OBIECTUL. Căutarea e mai puțin temeinică decât a cameristei, dar umbra de furie din ea compensează Îndestulător superficialitatea. Se Împiedică de tul și spune „La dracu’“ destul de clar. Se retrage cu mâinile goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o zi îi dă drumul la alergare, ăia jucau în scenă și se auzeau niște tropăituri strașnice sus, jos, în fine, intră el în scenă, zvârle buzduganul care se duce la dracu’, până în podul scenei, omul vede stele verzi de oboseală, cine știe ce-o fi avut în ziua aceea, ratează buzduganul care i se duce direct pe picior, pe care l-a pus în ghips pentru o bună bucată de vreme, dar atunci, pe loc, a îndurat, a spus tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
văzând că omul o lua cam greu cu povestitul. ― Așa că, venind eu de la spectacol obosit, căci mă cunoașteți cu câtă osârdie joc eu... ― Mai e vorbă, nene, ce dracu’, doar suntem aici. Și... ― Și, ca să nu greșesc eu cumva din cauza oboselii, mi-am tras două linii albe de la poartă până în garaj, cât să pot duce Dăciuța cu ochii închiși acăsucă. ― Și... ― Și aseară, nu știu cine, niște nemernici mi-au strâmbat liniile și am dus mașina drept în zidul casei. Maestrul Constantin Bărbulescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
este că nu prea aveam timp de boierie, era mult de muncit, trudeam cu toții și, când ne adunam pe la casele noastre, abia dacă mai pridideam să bem o votcă împreună, să mai bârfim ceva, că ne și prăbușeam, rupți de oboseală. Costel Constantin a divorțat și a plecat primul, Ovidiu Moldovan - Ovidel sau Ovidiumic, cum îi spuneam noi pentru a-l deosebi de Ovidiu Iuliu Moldovan -, a plecat și el, mult mai târziu, dar a plecat, Ițcuș a șters-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
urmă, eram elev la Botoșani, venise Birlic, jucase Conu Leonida... După spectacol m-am dus întins la cabină, am intrat, m-am uitat lung la el cum se demachia, m-am uitat, m-am uitat, m-am așezat rupt de oboseală pe un scaun și am îngăimat: ― Pe mine mă cheamă Mălaimare. Cred că l-a bufnit râsul. S-a uitat lung la mine, și-a țuguiat buzele, s-a scarpinat în cap și mi-a zis: ― Vrei să dai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
corpului atunci când se opintește în cârje și‑și balansează picioarul rămas înainte și înapoi, dar nu lasă să se observe nimic. Autoritatea pe care o emana înainte o mai face pe soția lui să‑l urmeze și azi. Am o oboseală permanentă, trebuie să mă duc la un doctor. Bietul de tine, sigur că da, așa să faci! Și în loc să o aibă pe Gretl așa cum se cuvine, acum, când e chiar lângă el, își ascunde capul încărunțit la pieptul ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
primeam bani, de exemplu, Îmi permiteam să am mașină cu șofer personal. Și asta era important. Luxul te face să te simți foarte bine. Astfel am trăit o mulțime de experiențe noi. Dar cum să spun? Nu e vorba de oboseală, nici de Îmbătrânire, nici de plictiseală... Dumneavoastră ce percepție aveți asupra universului sado-maso? În revistele și În filmele pe care le văzusem, femeile erau legate și violate. De aceea, din momentul În care am auzit că Keiko Kataoka făcuse parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
vrut. Cum să-i spun? Între noi se instalase un fel de jenă, de reținere. Reținerea e sinonimă cu a bate pasul pe loc, chiar cu regresul. Cu alte cuvinte, eram deja sătui să ne tot repetăm, obosiserăm. Nu era oboseala aceea care apare În cadrul relațiilor interumane, ci una fizică, de parcă corpul ne era sleit de puteri. Bărbatul Își fixase ca reper În viață imaginea sa din momentele În care nu era obosit, ceea ce era de Înțeles, și se folosea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
aș putea explica prea bine natura personalității sale, dar mă gândesc că dinamismul lui Îi deschidea anumite oportunități În viață care se Împleteau armonios, conducând la o anumită desfășurare logică a evenimentelor. Înțelepciunea lui, acea filosofie de viață, o datora oboselii, Întrucât era evidentă doar În perioadele de slăbiciune. Mă Întreb dacă nu cumva cei care Își dedică Întreaga viață religiei nu sunt și ei niște oameni obosiți. Imaginea de om plin de vitalitate pe care și-o impusese despre sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
care Își dedică Întreaga viață religiei nu sunt și ei niște oameni obosiți. Imaginea de om plin de vitalitate pe care și-o impusese despre sine Îl făcea să se disprețuiască cu Îndârjire de Îndată ce resimțea cel mai mic semn de oboseală. În asemenea momente Își descărca preaplinul de adrenalină. Mecanismul acesta nu era deloc greu de Înțeles și, dacă l-ar fi conștientizat mai devreme, n-ar mai fi fost nevoie s-o violeze pe Mie, o fată atât de comună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
magazin! Uită-te, cum vrea s-o ascundă sub fustă. La naiba, o s-o verse pe toată.“ Taxiul cobora Înspre sudul orașului și peisajul care se Întindea Între 77th Street și Bowery era numai bun pentru ochii mei Încețoșați de oboseala dată de decalajul orar, de consumul de cocaină și de somnifere. Era murdar, Întortocheat, dezlânat. Aveam impresia că văd defilând prin fața mea, fără legătură una cu alta, imagini din toate cele patru colțuri ale lumii transmise În direct de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de cocaină sporea parcă În progresie geometrică, consumată Într-un ritm din ce În ce mai accelerat. Pentru a savura din nou plăcerea excitației pe care o simțisem câteva momente mai Înainte, trebuia să luăm doze de zeci de ori mai puternice, de Îndată ce simțeam oboseala strecurându-ni-se În oase. Maestrul spunea mereu așa: „Timpul care-a trecut nu se mai Întoarce niciodată, asta se Înțelege de la sine, Însă pentru a recupera clipele pierdute trebuie să facem tot ce ne stă În putință, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
niciodată pe cineva mai mare în grad decât un Kriminalassistent care să facă verificări. Și numai dacă e cineva important. M-am întors să dau ochii cu Deubel, care făcea tot ce îi stătea în putință să arate frânt de oboseală, numai bun de dus la spital. — După ce termină fotograful de pozat cadavrul, spune-i că vreau să pozeze și cufărul cu capacul închis. Mai mult, vreau să-mi scoată pozele pe hârtie până vine personalul de la biroul de bagaje lăsate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]