1,583 matches
-
Caragiale", al cărui model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin Eugen Ionescu se poate demonstra modernitatea dramaturgiei caragialiene, care a profetizat multe din atributele teatrului absurdului, prin scrierile tărgoviștenilor și apoi, prin proza, dar și poezia optzeciștilor, se revelează surprinzătoarea actualitate și viabilitate a formulei sale epice, purtătoare de germeni ai postmodernismului "metaficțional" și "antropocentric"5. În acest sens, Constantin Trandafir a contabilizat deja elementele anticipatoare: "În afară de interesul pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
am văzut, o influență productivă concretizată într-un nou tip de scriitură, caracterizată esențial print-un înalt grad de originalitate în peisajul extrem de diversificat al literaturii române la cumpăna deceniilor șapte-opt și cu mare putere germinatoare în spațiul literar al optzeciștilor "postmoderniști". 6.2.2. Personajul care "viază" Un alt domeniu de manifestare a caragialismului în paginile scriitorilor târgovișteni este cel tipologic. Așa cum anticipam în capitolul median, Miticii, amicii, semidocții, politicienii, pristandații, "rinocerii", încornorații "magnifici" care populează inconfundabila lume caragialiană, își
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
violente/sarcasmul cu accente de jubilație bonomă, activismul coleric/ flegmatismul pragmatic, himericul și exaltarea/ caricaturalul etc."4 În privința existenței unui manifest literar care să ateste o astfel de direcție, acesta ar fi de găsit între dările de seamă ale scriitorilor optzeciști, mulți dintre ei, așa cum am văzut, dispuși să recunoască importanța de mentor spiritual a lui Caragiale. Dintre acești prozatori și teoreticieni, Ion Simuț pune în circulație, în mod semnificativ, chiar sintagma "o nouă școală a lui Caragiale", cu referire la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
VI, Proze, Editura Minerva, București, 1980, p. 355. 153 Idem, p. 366. 154 Idem, p. 363. 155 Idem, p. 375. 156 Idem, p. 388. 157 Ibidem. 158 Idem, p. 394. 159 Ceea ce poate contrazice categorica afirmație a lui Nicolae Manolescu : "Optzeciștii sunt primii conștienți că bat la ușa domnului Caragiale, cum sună titlul, interzis de cenzură, al unui volum de proze al lui Ioan Lăcustă. Până la această generație, Caragiale n-a avut decât imitatori, nici unul neînțelegând în definitiv în ce constă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nici necesară. Nu trebuie să strici plăcerea lecturii. Romanul adevărat și deosebit de original al lui Petru Maier-Bianu este greu de definit sau de Încadrat Într-o singură direcție a literaturii române sau universale. El este și roman textualist, și proza optzecistă, și operă de realism fantastic sau magic, și roman cinematografic imaginar. Este și autobiografie, și memorialistică, adică Petru Maier-Bianu În totalitate. Și Înainte de toate, este o carte despre viață și fericire, despre dramele și tragediile mizerabilei, sfîșietoarei epoci. O carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
a tachinat ea. Știu că tu crezi că femeile dețin monopolul la capitolul idei inspirate, a insistat Phil, dar de data asta ideea mi-a aparținut. — Are dreptate, a recunoscut Tally. Și mie mi-a cumpărat unul după noaptea noastră optzecistă nebună. Cum a fost acolo? a întrebat Lisa care refuzase să mă creadă când îi descrisesem hainele pe care le purtau Phil și Tally în acea noapte. —A fost cea mai ridicolă noapte din toată viața mea. Eram singurii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
capul de pereți, că-s din BCA, În timp ce-mi scriu În gînd miile de cărți. Artiștii trebuie protejați, spunea Orson Welles, din păcate Într-un film prost. Nu l-a luat și nimeni În seamă. Cu excepția cenaclului nouăzeciștilor optzeciști. A cărui existență s-a justificat pe deplin, cei mai mulți au ajuns la liceu, la radio, prin librării, Uniune, televizor, universitate, edituri, reviste, poze. Cu volume integral premiate. Consacrați. Atît de consacrați, Încît nu mai Înțeleg ce-nseamnă asta sau dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe tine când ai dat mâna cu Manolescu, de parcă ar mai fi mare brânză de capul lui. Nu zic de ce a făcut acu’ douăzeci de ani, chiar se poate trăi frumos din asta, uită-te la Mușina cum Îl publică, optzecist recunoscător. Poate scrii o carte și-i trimiți lui Mușina manuscrisul, În definitiv la el au apărut Vakulovski și Baștovoi, te poți baza c-o să te ia și pe tine În seamă, dacă te-a luat Marineasa mai Înainte. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
dinaintea lor, îndeosebi poeții realist-socialiști, cei care luaseră locul lui Arghezi, Blaga, Barbu) și dominau încă scena literară. În anii '80 și, mai ales, după 1990 au apărut alți adversari mai primejdioși decât cei dinainte, pentru că operează cu criterii estetice: optzeciștii. Reacție, până la un punct, normală. Tinerii din anii '80 voiau să impună un alt tip de poezie și alt tip de proză, doreau - și doresc încă - să se impună pe ei în literatură. Am reușit într-o oarecare măsură cu ajutorul
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
Daniel Cristea-Enache Din cei douăzeci și cinci de componenți ai capitolului Critică din remarcabila panoramă "optzecistă" a lui Radu G. Țeposu, doar trei nume se mai mențin astăzi în perimetrul criticii de întâmpinare; și în actualitatea pe care aceasta mizează, utilizând-o creator. Fiecare dintre acești comentatori rezistând valului de dezertări postrevoluționare a apelat la o
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
de tipărituri. Dan C. Mihăilescu, dimpotrivă, a ieșit din spațiul ticsit de fișe și considerat prea strâmt al istoricului literar, făcând critică deschisă către toate azimuturile și dând expertizei notă de show publicistic. Ultimul, dar nu cel din urmă critic "optzecist" care a rămas critic este Alexandru Cistelecan, trecut de Radu G. țeposu în prima linie a foiletoniștilor artiști. Deși el nu e un cronicar cu rubrică săptămânală, un maratonist al lecturii și evaluării "din mers", autorul actualelor Diacritice impresionează - pe lângă
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
și a recuperat enorme decalaje temporale printr-o sincronizare, aș zice, postmodernă avant la lettre, ce a făcut din fiecare generație o arhivă mobilă de teme și stiluri, modele actualizate și modele latente. La fel se întâmplă și cu lirica "optzeciștilor": lângă citadini pot apărea și rurali, lângă ironici și parodiști descoperim post-expresioniști, ba chiar și metafizici deghizați. Care anume este, pentru Al. Cistelecan, nucleul tare al generației, componenta forte, nu aflăm din aceste pagini de (meta)critică; răspunsul se află
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
avort“ sau „prezervativ“ îl lipseau din vocabular (ultimele două, și de pe piața socialistă). Vorbeam despre Dimov sau Tiktin, urmăream aparițiile de la Cartea Românească“, dezbăteam problemele romanului șaptezecist (a fost sau nu un eșec politic?) și ne consolam mergând la cenaclurile optzeciștilor, unde, o dată pe an, Felicia citea poezie în sala din Schitu Măgureanu. Era ca un Dicționar de sinonime, clar, ordonat, mereu găsea cuvântul potrivit înainte de-un sărut sau de tema la LRC. În toată povestea asta calmă și ponderată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o distanță mare, pe care nu-mi amintesc s-o fi parcurs cineva: nimeni n-ar fi îndrăznit să mi-o spună-n față. Apoi, nu-mi aminteam de Adina Gheorghe sau Cyrile Collard. Dacă de Sommerville auzisem (un new-waver optzecist, cu voce și-aspect de fetiță), numele celorlalți doi, pomeniți generos în scrisoare, mi-erau complet necunoscute. Poate memoria refula niște întâmplări, poate ceva se ștersese din rolele ei istorice și afective, dar beculețul curiozității nu se-aprindea: nu pâlpâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
între avangarde, modernism și postmodernism, Pelicanul și Babița fiind aglutinabile în aceeași paradigmă culturală, căreia un Alexandru Mușina 2, de exemplu, ia zis modernism, tocmai spre a evita disjungeri precare. Așa sar legitima și curiozitatea că, pe teren românesc, postmodernismul optzecist și nouăzecist s-a manifestat, în realitate, ca o neoavangardă de o factură aparte. Totuși, apariția postmodernismului este cotată de cei mai mulți doctrinari ca fiind o nouă paradigmă culturală, delimitabilă net nu numai de avangarde, dar și de modernism. "Experierea" neoavangardistă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Iată ce zice temeinicul cunoscător al chestiunii: Ceea ce s-ar mai cuveni subliniat..., este faptul că postmodernismul literar românesc nu trebuie văzut ca un fenomen de <<mimetism>> cultural; fiindcă, ceea ce este cu deosebire evident, mai cu seamă în cazul scriitorilor <<optzeciști>>, este efortul lor de a oferi nu un model cosmopolit al postmodernismului, ci unul organic, ce să se afle, adică, în concordanță cu anumite tradiții literare și linii de evoluție din literatura română"4. Într-adevăr, există note particulare ale
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
adică, în concordanță cu anumite tradiții literare și linii de evoluție din literatura română"4. Într-adevăr, există note particulare ale postmodernismului românesc sub mai multe aspecte. Unul e că intertextualitatea parodică vizează cu precădere texte poetice din literatura națională, optzeciștii descoperindu-și ca principali precursori pe Bacovia (poeții) și pe Caragiale (prozatorii), nemaivorbind de înaintemergători mai recenți, cum ar fi grupul oniriștilor și "Școala de la Târgoviște". Cel mai "național", ca să zic așa, dintre postmoderniști devine Mircea Cărtărescu. Din acest punct
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
centrul spațial, iar trăirile sale, clipa, devin centrul temporal. O sarcină mult prea dificilă pentru omul concret"11. Cu toate acestea, cei mai mulți teoreticieni ai postmodernității rezervă, nu fără temei, noua Kehre postmodernismului. Un sintetizator ca Liviu Petrescu identifică revoluția poetică optzecistă tocmai în asimilarea acestui "nou antropocentrism": Această poezie, postmodernistă, aș îndrăzni să o caracterizez ca pe o poezie a noului antropocentrism. Trăsăturile ei esențiale mi se par a fi simplificând mult și sub beneficiul de concluzie provizorie: centrarea atenției pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Simion, ultimul luând hotărârea de a-i consacra un întreg număr din prestigioasa revistă Caiete critice (nr. 1-2 / 1986). De fapt, cu acest bogat număr, postmodernismul intră definitiv în conștiința publicului românesc. Într-un an, după eveniment, românii, îndeobște prin optzeciști, au devenit fervenți postmoderniști. Țin minte că și eu am intervenit în dezbaterea publică, în numărul 23 / 1987 al revistei Luceafărul, cu un articol cu titlu interogativ: Postmodernismul o nouă modă ? Pe atunci, îmi imaginam, într-adevăr, că va fi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
anunță, el ar fi, într-adevăr, o schimbare de esență. În realitate, însă, postmodernismul se manifestă maniheist, ca o ideologie adesea exacerbată, sesizată și de cei care au crezut într-însul. E de învățătură că unul dintre fruntașii postmodernismului literar optzecist, Liviu Ioan Stoiciu, a ajuns să scrie: "Postmodernismul a devenit deja o ideologie literară exclusivistă a <<clasei gânditoare>>, a grafomanilor cu... studii înalte, atât de siguri pe ei"133. În schimb, un Ion Bogdan Lefter, ilustrând cu asupra de măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Horia-Roman Patapievici, încă din Politice. Chiar și în domeniul strict literar, cum a simțit-o și Liviu Ioan Stoiciu, postmodernismul este o ideologie bazată pe principiul comunist cine nu e cu noi e împotriva noastră, încât percepem cu stupoare că optzeciștii și nouăzeciștii (plus "douămiiștii") se comportă ca o grupare exclusivistă, deși pretind că sunt toleranți și rescriu tradiția și modernitatea. În același număr al revistei Feed back, e publicat, cu un interviu luat de Daniel Corbu, și un alt grafoman
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nici nu se gândește să-și schimbe Constituția, care nu este postmodernistă. America a rămas, în esența ei, pragmatistă, pe când postmodernismul n-a fost decât un vânt al modei. Cât privește România, o impresie pe care vor s-o lase optzeciștii e că s-au sincronizat cu postmodernismul de factură anglo-saxonă, preponderent cu cel american. Ceva adevăr este aici, dacă ne referim, mai cu seamă, la politica corecturilor, care, totuși, nu atinge America profundă, în caz că admitem că există și o asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
capătă tuturor avangardelor. Mai mult, pretinzând că acest "avangardism de refugiu" a însemnat o armă de rezistență și de luptă contra ideologiei totalitare, Daniel Corbu recunoaște că textualismul a fost o ideologie, ceea ce presupune alt argument asupra inexistenței unui postmodernism optzecist, dat fiind că postmodernismul a fost, în același Occident, o postideologie. Insă, probabil, în anii aceia, optzecismul nu și-a putut permite luxul să fie nici măcar o ideologie, fiindcă o ideologie anticomunistă fățișă n-a îndrăznit nimeni să afișeze, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Occident, o postideologie. Insă, probabil, în anii aceia, optzecismul nu și-a putut permite luxul să fie nici măcar o ideologie, fiindcă o ideologie anticomunistă fățișă n-a îndrăznit nimeni să afișeze, cu excepția unor disidenți rarisimi precum Paul Goma, care tocmai "optzecist" nu s-a recunoscut. Ba, mai mult, el a ridiculizat textualismul ca... textilism, adică un verbiaj conformist, cu generozitate tolerat de regim. Iar dacă, totuși, s-a aventurat într-o postură ideologică, n-a putut-o face decât din interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
imediat după instalarea ocupației sovietice, ci și resurecția demnității naționale în toate țările din fostul bloc sovietic, de îndată ce acesta s-a prăbușit. Probabil, singura excepție a survenit în România, unde revoluția a fost înfăptuită de către moștenitorii direcți ai comunismului. Postmodernismul optzecist, dimpotrivă, s-a asociat cu tendințele neointernaționaliste și împotriva conștiinței naționale, având ca adversar intern tocmai licărul "naționalist" ivit din teoria protocronismului elaborată de Edgar Papu. Protocronismul voia să scoată în relief anumite "priorități" culturale izvorâte din inițiative autohtone, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]