1,604 matches
-
este definit prin parafrazări ale formulelor lansate de către unii adepți ai săi (sînt menționați „tînărul poet” Francis Picabia — de fapt, acesta era mai ales plastician... — și „mirobolanta” revistă 391): „cea mai nouă dintre formule”, „disprețul oricărui sistem”, „desfiderea celei mai orgolioase discipline”. Vinea simte însă, din nou, nevoia să ia distanță, repliindu-se — prudent și „înțelept”, nu fără un anume complex de superioritate — pe pozițiile unei tradiții menite să relativizeze prejudecata noutății radicale: „...totuși nimic nou. Școala asta ține de cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nici un anume dogmatism fără de care, pare-se, criticul nu se întrupează”; el va prefera să-și prezinte, cu modestie, foiletoanele ca pe niște „mărturisiri ale unui cititor”. Modesta, aparent umila „registratură” (ambiționînd însă cuprinderea integrală, panoramică) va fi astfel opusă orgolioasei, dar reducționistei, „magistraturi” critice (v. și „În tinda unei registraturi”, Opere, vol. II, Editura pentru Literatură, 1967, pp. 13-16: „Voi plivi... orice prejudecată sectară și mă voi sili să comentez orice operă, din orice zonă ar veni. Este un viciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alții mai treji. La mine strigau? De ce? Pentru ce? De unde această beznă? Orice beznă are o cauză. Bezna din tine, dinafară. M-am luminat. Nu era nimeni. Mă luptam cu propriile mele Fantome ale trecutului. Eram cu toții la fel, neiertători, Orgolioși peste măsură, Iar poezia plângea undeva, Într-un colț, ghemuită, Să n-o încaseze și ea. Vorbele Nu mă dor vorbele tale, Deși vorbele pot ucide oameni, Mă simt ca un stejar străvechi, Vorbele pot fi gloanțe, topoare, ghilotine, Spânzurători
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
avea nevoie de o dovadă de bunăvoință ca să Înceapă eventual să se gîndească la propunere. Îi arătase celula goală. Fratele ei Loïc se Întorsese deja acasă de cîteva ceasuri, dacă la asta se gîndea. Așa era, numai că era prea orgolioasă ca s-o recunoască. - Dacă totuși crezi cumva că te va duce drept la Nicolas, Înseamnă că n-ai Înțeles nimic. - Atunci, explică-mi, decretase el ațintind-o cu privirea, În chip de răspuns, ea ridicase receptorul și i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Parcă ai fi văzut o fantomă. - N-ai plecat la Plymouth? reluă el sec, desprinzînd cu o strîmbătură perfuzia. - Văd că ți-ai recuperat toate facultățile de deducție, comandante. Privirile li se Încrucișară și rămaseră ațintite una În alta, la fel de orgolioși și unul, și celălalt, plini de acea ironie de care știau să se folosească spre a-și masca emoțiile pe care refuzau să le admită. - Ce s-a petrecut pe faleză, Lucas? - Mergeam prea aproape de margine și... Făcu o mutră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sa tăcută, Înecată Într-un căscat prelung. Un mic vârtej negru și sărat se iscă sub pleoape și luă cu sine pletora de argumente pe care Petru Își sprijinea subtila distincție și proiectul propriei sale opere. În golul rămas, răsuna orgolioasă cadența neînduplecată a excepționalului său suflu epic. Adormi cu lumina aprinsă. 30. Steaua Polară, Carul Mare, Carul Mic străluceau la locul lor. Oare cum o fi sus!? Aici pe pământ crăpau pietrele de frig. Spre minus douăzeci. Noroc că mantaua lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
frivolitatea capriciului. Apoi, lumea se obișnuise În așa măsură cu ideea absenței sale Încât, văzându-l, Îl credea Întors pentru o scurtă vizită sentimentală. Nu se grăbea să se lepede de aura nostalgică cu care Îl dăruia miopia distrată ori orgolioasă a concitadinilor săi. Impostura Îl scutea de neplăcerea cozilor de la brutăria cu pâine subvenționată și de la Renel, când citirea contorului de către angajații firmei Îl găsea cu treburi prin oraș. Veniți În față, domnu' Cain! Faceți loc, domnu' vine de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o ajute, dacă ar fi fost cazul. Cum poți răsplăti o mână Întinsă la nevoie? Dar ea nu era la ananghie. Era doar singură, ceea ce era cu totul altceva. Aparenta ei fragilitate ascundea o capcană pentru masculi idioți sau doar orgolioși, dispuși oricând să-ți ofere protecție ca apoi să „ți-o pună”, pentru că ce altceva doresc fragilele? Ochelaristul nu părea să facă parte din această categorie. Zâmbetul lui complice Îi dădea de Înțeles că lumea ei secretă Îi era oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
detalii și forme incredibil de clare În jetul de lumină al apei. El și Flavius-Tiberius Îl priveau amuzați. Grațian aștepta ca ea să se oprească, iar ea aștepta ca el să facă ceva sau să renunțe la același știut răspuns orgolios care pe ea o scotea din sărite. Era vară. Încă o vară. Stăteau În iarbă toți patru la umbra unui măr și așteptau un telefon de la București. Și telefonul a venit: Grațian era respins a treia oară la regie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o cursă grea, trebuia să mă odihnesc. Le spuneam din mers: «Fetițelor, astă seară băiatul se culcă devreme. Pe curând. Vă pup pe toate»”... Totul a mers bine până când, într-o zi, Domnul Andrei a descoperit că și cerul e orgolios, nu se lasă sfidat mereu fără să se răzbune. Asta s-a întâmplat chiar la o demonstrație aviatică. Era timp ideal de zbor. Și-a arătat atunci întreaga măiestrie făcându-i pe spectatori să-și simtă inima în gât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prima și, șterpelindu-i-o, să-l facă mai iute chisăliță pe adversar... Tu ce părere-ți faci, puturosule? La viața ta, te-ai învrednicit tu să-ți înveți creierul vreo poezie drăgălașă sau vreun cîntecel?!... Taximetristul afișa o tăcere orgolioasă, debordând de superioritate. În bomba unde-și îngropa leafa, la "Gîndacul răsturnat", devenise legendar pentru chipul în care, amorsat de băutură, își așternea un colț al feței de masă peste moalele capului și cânta direct înțelegătoarelor picioare de lemn ale
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
peripețiile acestei zile vor deveni perimate, își lua copilul de mână și-l conducea până în fața celei de-a treia case, pe mâna stângă, cum ieși din intersecția stradelei Ștefan Mihăileanu cu strada Plantelor, una dintre cele mai înalte și orgolioase vile din vechiul cartier. Îi arăta c-o unghie calcanul mîrțologit și îi susura: Dacă vrei, sparge! Dacă simți nevoia, distruge! Distrează-te cât te ține pipota, țipă, rostogolește-te! Dar numai după ce vei urca, de fiecare dată, târâș, verticala
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Petrograd. "Domnului Floyd, era caligrafiat, cu scris comprimat și nervos, pe cartea de vizită atașată deasupra, în chip de smerit dar, singurul obiect pe care l-am ținut, mai mult de douăzeci de ani, lângă inimă." Și semna, spartan și orgolios, Ulianov. - Uluitor! - Da, domnule... Pink Floyd era unul dintre bărbații care nu se încurcau când era vorba în a-ți trezi prețuirea. Singurul lucru ușor deranjat la psihicul lui era preferința, aproape maladivă, de-a acționa numai din umbră. De
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și ea a fost urmată, în 1993, de o carte adevărată - Te voi iubi pîn' la sfârșitul patului - ce conținea o declarație de intenție pe care mulți au preferat s-o recepteze ca pe o proiecție auto-ironică a figurii scriitorului orgolios, dar suficient de inteligent pentru a nu se lua foarte în serios: "Literatura română are trei șanse - poetul Daniel Bănulescu, prozatorul Daniel Bănulescu și dramaturgul Daniel Bănulescu." Din câte știu, în momentul în care eu scriu această postfață, autorul definitivează
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fi fost. Zâmbi privind pe fereastră. Avea obiceiul de a atribui trăsături umane lucrurilor, probabil din dorința de a alunga singurătatea care se cuibărise în sufletul ei. Urmărea transformările din natură apoi le găsea corespondență oamenilor. Soarele, un bărbat mândru, orgolios, conștient de frumusețea și necesitatea sa, avea cele patru anotimpuri la picioare și se bucura de privilegiile fiecăreia din ele. Își găsea liniștea în brațele veselei și caldei primăveri, care îi oferea dragostea ei nemărginită. Dar soarele avea nevoie de
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Te înșeli. Încerc doar să-mi limpezesc amintirile. ― Cu toate acestea nu le opui decât clipa. ― Și ce altceva aș mai putea să le opun acum? ― Ideile în care ai crezut. Pământul se învîrtește în continuare. ― Nu sunt atât de orgolios încît să-mi închipui că mai interesează pe cineva ce cred eu. ― În această lumină numai singurătatea te amenință, Galilei. ― Nu crezi că eu știu mai bine ce anume mă amenință? Într-o zi, lumina curgea pe arbori, aerul era
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
le-ar fi, de altminteri, impetuozitatea și independența caracterului”1. Atunci, specifice dandy-ului „etern” s-ar dovedi „cultivarea ideii de frumos În propria lui persoană”, superioritatea aristocratică a spiritului, adorarea distincției, simplitatea eleganței, originalitatea, plăcerea de a uimi și „orgolioasa satisfacție de a nu fi niciodată uimit”, un cult de sine Însuși exacerbat, spiritul de opoziție și revoltă, blazarea, răceala, refuzul trivialității, al vulgarității. Cu o rară intuiție (venită probabil din faptul că dandysmul nu e, pentru el, doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fragile, poroase, ca uneori să dispară cu totul; câmpurile se suprapun deseori, se condiționează reciproc, spre a se repercuta, ambele, asupra dandysmului Înțeles și ca strategie & tactică de seducție, dar și ca utopie. Ca doctrină a diferenței, dandysmul Își afirmă orgolios dorința de a-și delimita subiecții, de a-i face să fie mereu altfel. Principiile sale - În acest sens - pot fi numite cu o brutală directețe: unicitate, individualitate, narcisism, orgoliu, vanitate, singularitate, singurătate, contestare. Simpla parcurgere a termenilor ne sugerează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Îmbrățișată de Frumoși. Egocentrat cu fervoare, un dandy Împarte lumea În două: el și ceilalți, pentru care, evident, nutrește un dispreț suveran sau, În cele mai bune cazuri, in-diferență. Tot ce nu este eu nu Îl interesează și, În consecință, orgolios și vanitos, Își păstrează distanța față de produsele „de serie”, uniformizatoare, chiar riscând să rămână singur. Dar această Întreagă problemă „de fond” e pusă În scenă, ca un adevărat spectacol, În fața oglinzii (la propriu și la figurat), uzând de principiile unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
tensionată cu cei din jur, În urma căreia legăturile sale emoționale sunt erodate, el ajungând În situația de a nu mai putea iubi. E rănit narcisic, e depreciat sistematic. I se Întreține constant un complex de inferioritate, fiind supus unei exigențe orgolioase a părinților, căreia nu reușește Întotdeauna să-i facă față. „Propria-i voință, dorințele, sentimentele, simpatiile și antipatiile, propriile-i insatisfacții intră În amorțire.”1 Într-un studiu des citat, o altă psihanalistă, Françoise Dolto, leagă strict dandysmul de absența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
zilnice. E un fel de cult de sine Însuși ce poate supraviețui căutării fericirii ce-o poți afla În alții, În femeie, de pildă, ce poate supraviețui chiar la tot ceea ce numim iluzii. Este plăcerea de a uimi și satisfacția orgolioasă de a nu fi niciodată uimit”3. Ar fi important de adăugat aici și ceea ce observă Emilien Carassus atunci când pune În balanță vanitatea cu egoismul dandy-ului. El se Întreabă cu Îndreptățire dacă, În cazul dandy-ului, cultul de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dar și comentat critic) aproape În Întregime dacă analizăm dandysmul ca formă de contestare. Sfidarea legii morale și divine care se transformă pentru dandy În program existențial Își găsește rădăcinile, după Camus, În etica romanticilor. Un proiect ce privilegiază individul orgolios, unic demiurg al propriei vieți, ce exaltă sfidarea În sine, refuzând orice „conținut pozitiv” și făcând apologia satanică a răului, chiar a crimei. Pentru acești Înaintași În revoltă ai dandy-lor, granițele dintre bine și rău se abolesc, confuzia valorilor acționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
urmă. Căci Chesterfield, care Întocmise În Scrisori un tratat al gentlemanului, așa cum Machiavelli dăduse Principele, nu atât inventând o regulă, ci mai mult descriind obiceiul, Chesterfield deci e Încă destul de legat de conveniență. Iar Marlborough, cu frumusețea sa de femeie orgolioasă, e mai degrabă lacom decât vanitos. Singur Bolingbroke le-o ia Înainte cu totul, ca un adevărat dandy al vremilor din urmă. Are ceva din Îndrăzneala acestuia În conduită, o impertinență somptuoasă, o preocupare pentru efectul exterior și o vanitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Un dandy e mai insular decât un englez; căci societatea din Londra seamănă cu o insulă Într-o insulă și, de altfel, nu trebuia să fii prea suplu pentru a trece acolo drept distins. Și totuși, În ciuda rezervei sale cam orgolioase 1, Brummell rezista mult mai puțin avansurilor, atunci când ele i se făceau sub forma unui prânz bun. Iubirea sa pentru mese, fină ca un gust și exigentă ca o pasiune, fusese mereu una dintre laturile cele mai accentuate ale sibaritismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
comun; ceea ce În zilele noastre am numi- pentru că pe atunci cuvântul nu exista - originalitate. Înainte de a se Îndrăgosti de el, Domnișoara a fost uimită, la o paradă de cavalerie, de aerul lui Lauzun (pe atunci conte de Péguylem) și de orgoliosul său stindard: un proiectil ce urca spre nori, purtând o deviză În spaniolă: Urc până unde nu poate ajunge nimeni. Pentru ea, deviza era unică. Unică! Acesta era cuvântul! Înainte de a fi comandant al gărzilor, Lauzun fusese colonel de dragoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]