8,628 matches
-
nu strica muchiile imprimate în zăpada pardoselii: Nu, sigur nu sunt urmele mele, de-a lungul și de-a latul fiecăreia mai rămâne loc neocupat. Un uriaș a călcat înaintea mea sau poate pășesc cu inima, cu pustiul din inimă pășesc. S-a ridicat din nou în picioare, și-a suprapus tălpile cizmelor în semne, același spațiu al nimănui definea absența ca pe o cangrenă în trupul unei cruci. Nedefinirile paralele extirpau aparențele: Încă mai sunt urmă, Doamne, subțire umbră, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ferestrei, moartea se strecura subțire ca un fir de ață; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de șerpi fosforescenți, invada altarul. Acoperișul era perforat ca după un bombardament cu mere coapte. Petru a pășit în pronaos, a îngenuncheat în fața Ușilor Împărătești, a plecat fruntea în cenușă, apoi, ca un copil ce crede că nu este văzut dacă nu vede, și-a ascuns ochii în palme. Ultimele lacrimi mereu sunt amare sau poate că trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
motive de convergență spre nicăieri, și a înhămat luna în locul Stelei Polare, și a pus plug parcă pentru zăpadă, parcă pentru arat, și a tras brazdă adâncă, brazdă a tras de-a curmezișul singurătății: Doamne îndreaptă-ți spatele să pot păși dincolo, să pot păși dincoace!... Timpul lui Petru, o vegetare în afara semnelor: bărbia căzută peste genunchi ca o secure peste un braț de vreascuri putrede; mâinile, picioarele înainte de furtună, Dumnezeu a împletit patru funii din nori și le-a legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nicăieri, și a înhămat luna în locul Stelei Polare, și a pus plug parcă pentru zăpadă, parcă pentru arat, și a tras brazdă adâncă, brazdă a tras de-a curmezișul singurătății: Doamne îndreaptă-ți spatele să pot păși dincolo, să pot păși dincoace!... Timpul lui Petru, o vegetare în afara semnelor: bărbia căzută peste genunchi ca o secure peste un braț de vreascuri putrede; mâinile, picioarele înainte de furtună, Dumnezeu a împletit patru funii din nori și le-a legat parcă de un trunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
puterile în genunchi, s-a apropiat de fereastră, a privit coșerul cu porumb, lacătul, lanțul, centură de castitate pusă îngerului păzitor: "E bine, așa e bine, fără iroseală, va fi foamete mare, foamete..." și s-a dus. Până la cimitir, a pășit în urma căruței. În biserică i-a sărutat craniul rece, mâinile. (Tătuța mirosea a pământ cu o săptămână înainte să moară.) Groapa era ca o gaură în cer. A sărutat craniul, apoi a vrut să spună și el ceva sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
daltonist din univers, pe când Tu, Tu, pipăiai culorile cu bastonul prin Eden! Cât de naiv am putut fi! În fond, după propria asemănare m-ai modelat. În dimineața aceasta, Doamne, vei face ascultare desăvârșită, așa cum eu, 33 de ani, am pășit pe urmele Tale mâlite de cer înnourat. În dimineața aceasta, cu ochii închiși vei desface noduri, pe când eu, cu ochii închiși, în nevederea ta, Miopule, voi pune masă aici, în fața Ușilor Împărătești și voi chema toți nepoftiții la ospăț. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
seara mă înpoiez acasă și intru în camera mea de lucru; în prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi și lut, îmi pun veșmintele regești și de curte, îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, pășesc la curțile principilor antici; fiind primit cu dragoste de ei mă satur cu acea hrană care solum doar ea este făcută pentru mine și pentru care m-am născut; nu mă rușinez a vorbi cu ei și a-i întreba
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
seara mă înapoiez acasă și intru în camera mea de lucru, în prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi și lut, îmi pun veșminte regești și de curte, îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, pășesc în străvechile lăcașuri ale oamenilor de demult; fiind primit cu goste de ei, mă satur cu acea hrană care solum 2 este făcută pentru mine și pentru care m-am născut. Nu mă rușinez a vorbi cu ei și a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
scîrțîie cînd mergea cu un picior de lemn și cu altul viu. Cred că mai mult de la piciorul de lemn decît de la cel viu scîrțîiau scîndurile și de la cioca zdravănă, bine lustruită, foarte curbată la vîrf, de care se ținea pășind. Mă temeam de fiecare dată pentru el cînd cobora cu lemnul piciorului În beci. Scara scîrțîia mai pu ter nic, de fapt mai mult plîngea, și credeam că plînge Întunericul dinăuntru asupra lui. O dată mi-au scăpat și cîteva suspine
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
astea, răpus de un atac de cord, iar Valeriu Își adusese părinții deocamdată În casa statului, la Rătești, apoi avea să-i ia la Satu Mare, unde moșu’ Ștefan a și murit la sfîr șitul lui noiembrie 1975. Din acea vară, pășise În cel de al optzeci și doilea an de viață. Foarte intens mi se luminează și acum imaginea moșului Ștefan: bărbat Înalt, subțire, drept ca o linie, călcînd ușor, dar sigur și fără grabă, ca un minutar de cadran solar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
loc amînări peste amînări. Pomean a Încercat să se mai judece o dată, a fost refuzat și, cînd s-a Întors de la lege, Înțelegînd că a pierdut totul și că nu va mai trăi niciodată În casa lui, de cum i-a pășit pragul, a plesnit inima-n el. Totul se risipise Într-o singură zi ca printr-o vrajă. Primăreasa stătea să-și piardă mințile, zicea că lasă lumea asta, merge să se călugărească și, cum mănăstiri de maici nu se găseau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Între ei. Blestema mai ales Femeia, că, dacă În locul ei ar fi fost, tot așa, sclipitor și de aramă, dar Încă mai Înalt, un bărbat, nu s-ar fi ținut nenorocul de ei. Că lucru știut este că, atunci cînd pășești pentru Întîia oară Într-un loc necunoscut, bine-i să-ți iasă Înainte un om, nu o muiere. În așa-zisa temniță, au mai fost ținuți o noapte. — Unde ne-ai adus, nană dragă, se văicăreau din cealaltă Încăpere ceasornicarii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Întoarcerea acasă În vacanță, după trei luni de școlire În altă lume, umbrea, ca sărbătoare a regăsirii, chiar și dispariția străbunicii uscățive, adusă de spate, Întotdeauna În negru, cu istorisirile ei năucitoare și cu englezeasca sa poruncitoare: — Cum spui cînd pășești În casă? mă interpela din pragul ușii. — Good evening, Mrs. Flory! — Come in, Son! Tuturor băieților le spunea Son, iar fetelor Kitty. Pare-se că numai În adresarea directă Îl folosea pe „Son“, ca și cum orice băiat ar fi fost fiul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
firave relații le-a Întreținut cu religia. La biserică a ajuns numai pentru ceremonii de familie și obligații sociale. După moartea tatii, lucrurile s-au mai schimbat, Însă nu decisiv. Bag mîna-n foc pentru o singură Împrejurare În care a pășit din proprie inițiativă În biserică, și anume, cînd aveam eu zece luni și cînd m-a ridicat la Icoana din care pogorîse Fecioara la Pișcari. A doua oară (nu am date certe, dar simt că nu poate fi altfel) a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o picătură de rouă. Îi stătea bine așa, în plină lumină. Era fericit. Reușise să le spună că fiecare-și făurește lumea cu gândul și inima sa de aceea se spune că, până când nu vom fi asemenea copiilor, nu vom păși în Împărăția cerurilor. Cele șapte lumânări Se făcuse seară. Era frig și ceața luneca în vălătuci până în pragul casei. Așteptase toată ziua. Cât puteai cuprinde cu ochii, ceața și marea cenușii, fără sfârșit. Nu ningea, dar din ceață picurau stropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de ceapă, ouăle crude și nuiaua de alun (ca să ne învețe minte, nu să ne încălzească, deși după aia o anumită parte a trupului zău că ardea ca focul... un timp). Tocmai ajunseserăm lângă casa nebunului. Poarta era deschisă. Am pășit cu fereală pe potecă, să nu sară vreun câine de undeva dar era liniște. Cam multă liniște mi-a trecut prin minte. Am mers după frații mai mari, dar tot mă uitam și mi se părea ba că e prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și-și mișca buzele părea că se roagă. Hai, spune, ce-ai vrea să faci tu în cer?" mă întrebă din nou cel de lângă mine. Îmi dădu mâna să mă ridic, mă înfășură într-un colț al mantiei lui și pășirăm afară, în ploaie. Ne așezarăm lângă foc. Câteva scântei mai pâlpâiau, ici și colo, în adăpostul de pietre. Oaspetele scormoni în cenușă, mai adăugă câteva frunze și vreascuri... Aiurea, mi-am spus! Ce, nu vede că plouă?! E clar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aceea, altora... care nu-l știau... a dus iubirea lui în iubirea cea nesfârșită a Tatălui din Cer..." "Sssst... liniște, vine cineva ! ..." Și într-adevăr, se apropiau doi tineri. De unde erau, și cicoarea, și spinul îi vedeau bine. Nu vorbeau. Pășeau încet în lumina dimineții. Au ajuns unde se bifurca poteca. Au pus jos bagajul sărac (câteva cărți, probabil ceva de-ale gurii) haine n-aveau decât ce era pe ei. "Sărăntocii!" nu se putu abține să nu sâsâie spinul. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bătut În ușă. După ce din interior s a auzit un “Da. Poftim!” spus cu undă de bucurie de Nicu, tot ea a deschis ușa, cu mare Încetineală, făcând-o pe Lia să zâmbească, deși era copleșită de emoție. Abia au pășit peste prag și Despina, cu glas oficial, a declarat: ― Tati. Iat-o pe doamna Lia, “Mami”, cum Îi spun intimii. A venit să te vadă și să te Întrebe de sănătate. Bucuros de oaspeți? Deși nu era În plenitudinea forțelor
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
la această oră. Dimineață a fost o urgență. În rest... ― Te rog să vii până la mine. ― Am Înțeles, domnule profesor. După un timp, s-au auzit bătăi În ușă. ― Intră - a răspuns directorul, privind puțin amuzat spre ușă. Îndată, a pășit peste prag doctorul Pas. Un bărbat cu o statură impunătoare, cu păr coliliu și cu zâmbet bonom sub mustața bogată. ― Să trăiți, domnilor profesori. M-am prezentat. ― Bine ai venit. Ia loc, În fața domnului profesor Hliboceanu. Și, până una-alta
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
S-a oprit să privească În vitrină și prin ea În interiorul prăvăliei... Erau o mulțime de lucruri, grupate În fel și chip, dar nici pe unul nu scria dacă e pentru băieți sau pentru fete. În cele din urmă, a pășit pragul magazinului. L-au Întâmpinat câteva priviri galeșe, dornice să-l cucerească pe „client”. Mai ales că aveau și pe cine! Bărbat Înalt, zvelt, cu privire de azur, limpede... Dar... „Undeva, În spatele siguranței afișate, se ascunde oarecare timiditate. Să-l
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
zâmbet care poate nici nu se vedea, ci mai degrabă se simțea pe fața lui... Acea stare de Împlinire mult așteptată de la urmașii tăi... Totul părea că ar fi culminat cu un „Bravo, Despi!”... Profesorul Însă s-a mulțumit să pășească mai departe spre cabinetul lui - la brațul lui Gruia... Înainte de a ajunge la cabinet, Gruia și-a adus aminte de Întâlnirea de dimineață: ― Domnule profesor, țineam să vă spun că astăzi, În poarta spitalului, m-am Întâlnit cu... Petrică Staniște
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
că Îndată vor sosi bunicii de departe. De acolo unde pădurea lui Anastasie Bașotă abia Îl așteaptă să se facă mare, ca să alerge prin ea după veverițe... Mergea cu mâinile la spate și privirea fără țintă. Așa se deprinsese să pășească pe ulițele Iașilor Încă de când era student la Facultatea de Medicină. Numai În felul acesta se putea sustrage zgomotului și animației străzii... Se gândea la cei pe care Îi aștepta. „Cum or mai fi arătând? De când nu i-am văzut
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sarcinile. În Hanul Cercetașului era o liniște deplină. Aproape că se auzeau bătăile inimilor celor de față... Povestirea lui Petrică, Însă, Își urma firul: ― Păpădie, ca o pisică, a pornit să-l dibuie pe cel de dincolo de pilon. Eu am pășit ca zefirul spre cel din fața mea... Când Toader și-a dat seama că fiecare e la locul lui, a făcut doar un semn. Printr-un salt și o lovitură ca de trăsnet dată cu patul automatului, l-am culcat la
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
spus să țin automatul meu În mână, că, cine știe?... Mergea repede. Aproape alerga gemând sub greutatea mea, dar nu m-a lăsat jos decât atunci când a crezut că nu mai e nici un pericol... ― De ce nu l-ai ajutat să pășească, fiindcă putea folosi celălalt picior, tu doar ajutându l? - a Întrebat din nou Nicu. ― Numai dacă eu mergem În genunchi, că altfel cum să ajungă el cu mâna după gâtul meu? El Îi din cii cari n-o avut ploaie
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]