3,151 matches
-
o semnificație cu totul diferită de tradiția creștină anterioară. Epitoma Spre sfârșitul vieții, atunci când amenințările persecuțiilor au dispărut complet, Lactanțiu publică un rezumat al Instituțiilor, Epitoma, menită să răspândească aceste idei în cercul, cât mai larg cu putință, al populației păgâne. Cele câteva sute de pagini ale operei originale sunt extrem de reduse, concentrarea datelor fiind dublată de o salutară încercare de resistematizare și clarificare. În ceea ce privește subiectul nostru, lucrurile merg chiar puțin mai departe: autorul nu se mulțumește să rezume și să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pozitiv, în raport cu noua situație politică. Antiimperialistul convins din 311 se transformă într‑un colaborator moderat al Imperiului. Teologul disident devine între timp un respectabil teolog „de curte”. Nu trebuie ignorată, credem noi, nici schimbarea contextului în care sunt invocate sursele păgâne: Hystaspe, Oracolele sibiline și Hermes Trismegistul. În versiunea dezvoltată a Inst. pasajele diferitelor scrieri se regăsesc la tot pasul însă cu precădere în contextele antiromane. Distrugerea Romei constituie tema predilectă pentru evocarea literaturii de propagandă. În Epitomă lucrurile se schimbă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și ai dormit ca un leu, ca un pui de leu; cine‑l va trezi? Căpetenie nu va lipsi din [neamul lui] Iuda și cârmuitor din coapsele sale, până când va veni ce i‑a fost hărăzit; el este așteptarea neamurilor [păgâne]” (Gen. 49,8‑10). Iată cuvintele rostite de Iacob lui Iuda și care s‑au împlinit în Domnul. Patriarhul vorbește însă și de Anticrist; așa cum a profețit pentru Iuda, profețește și pentru celălalt fiu al său, Dan. Iuda era cel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
despre Anticrist, ca și interpretarea lui Origen la episoadele Bel și Suzana. Aceste adăugiri se vor constitui într‑o a patra și ultimă carte a comentariului. Prima variantă a tratatului despre Αnticrist nu cuprindea decât foarte puține referiri la autorii păgâni, fiind redactată din perspectiva „alor noștri”, adică a scriitorilor creștini care s‑au ocupat deja de acest subiect. În momentul în care îl introduce în trama comentariului, Ieronim îl îmbogățește cu o cantitate însemnată de informații preluate din cartea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
noștri”, adică a scriitorilor creștini care s‑au ocupat deja de acest subiect. În momentul în care îl introduce în trama comentariului, Ieronim îl îmbogățește cu o cantitate însemnată de informații preluate din cartea lui Porfiriu, precum și cu alte istorii păgâne sau tradiții iudaice. Într‑adevăr, unele manuscrise ale Com. Dan. conțin versiunea dezvoltată, altele versiunea scurtă, fără referire la Porfiriu, versiune pe care Gloire o consideră, pe bună dreptate, în opinia noastră, forma originară a tratatului, redactat la cererea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
singular sau plural. Polemica antipăgână Tertulian este întâi de toate un pamfletist și, ca atare, consideră firesc să‑și strivească adversarii prin epitete de o violență care, venind din partea unui autor creștin, pare șocantă. Acuzațiile sale împotriva moravurilor și instituțiilor păgâne sunt foarte frecvente. Tertulian nu ezită să identifice Roma cu cetatea Babilonului din Apocalipsă. Așa cum remarcă François Paschoud, „găsim în opera sa pasaje foarte expresive în care este zugrăvită dorința arzătoare de a vedea dispariția acestei lumi și instaurarea Împărăției
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ei. Ciprian al Cartaginei În calitate de episcop, Ciprian se arată curtenitor față de stăpânire (preferând chiar să se ascundă în timpul persecuției lui Decius, decât să‑i incite pe credincioși la o revoltă antiimperială), dar intolerant față de schismatici. Îi consideră anticriști pe persecutorii păgâni și în mod special pe schismaticii novațieni. Ciprian vede în persecuții semnele apropierii celei de‑a doua parusii. Cu toate acestea, spre deosebire de Irineu și Hipolit, el consideră această încercare esențială pentru identificarea falșilor creștini și pentru mântuirea adevăraților credincioși. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Preaînțelept va îngădui să se arate ucigașul. Căci, de bună seamă, dacă aceasta nu ar fi fost voia lui Dumnezeu, el nu s‑ar fi arătat. Nu numim voința „lucrare”. Căci Dumnezeu nu este răspunzător de rele, așa cum spun filozofii păgâni. A nu fi împiedicat pe cel care a vrut să își ucidă fratele, nu înseamnă nicidecum că el l‑a înzestrat pe Cain cu o fire criminală. Tot așa nu i‑a împins el pe fiii lui Iacob să‑și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se va ridica din „cetatea soarelui” (Palmira), îi va distruge pe asirieni, precum și „pe toți păgânii și pe toți cei nevrednici”. Autorul se arată foarte favorabil perșilor, eliberatorii iudeilor din captivitatea babiloniană. Mesia iudeu „va porunci să fie distruse templele păgâne și preoții acestora, să fie restaurate templele sfinte și va face daruri mari Casei lui Dumnezeu” (2, 40‑41). Partea a treia, creștină, o corectează, în opinia noastră, pe cea precedentă, precizând că „în al patrulea an” al domniei acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
episodul deportării iudeilor din Regatul de Nord, în 722 sau 721 î.Cr., de către regele asirian Salmanasar (2Rg. 1‑7). 1Cr. 5,26 precizează că aceste triburi „vor fi până în ziua aceea”, așadar, ele nu au fost complet asimilate de populațiile păgâne. Se spune despre ele că trăiau într‑o izolare completă (GnR 73, 6; Talmudul de la Ierusalim, Sanh. 10, 6, 29), de cealaltă parte a unui fluviu legendar, Sambatyon, despre care vorbește Talmudul (Sanh. 65b). Accesul în teritoriul lor era blocat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cambridge, 1977. . Iez. 40,3-42,20. . Există două interpretări principale ale primelor versete din acest capitol. Potrivit primei interpretări (literale), Ioan s‑ar referi la convertirea iudeilor; potrivit celeilalte (alegorice), ar fi vorba mai curând de diferitele comunități religioase (iudaice, păgâne, creștine) reprezentate de templu, ca simbol al „totalității”. Cf. P. Prigent, Apocalypse..., pp. 264‑265; L. Peerbolte, Antecedents..., p. 123. . Cf., de exemplu, Ier. 5,14 și 2Rg. 22,9. . În Mt. 11, Isus vorbește de Ioan Botezătorul ca de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Apocalypse de Saint Jean, Geneva, 2000, pp. 283‑306. L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 130‑169; U. Vanni, L’Apocalisse. Ermeneutica, esegesi, teologia, Bologna, 1988, pp. 227‑251. . Gunkel și Bousset văd în capitolul 12 o reelaborare creștină a unui mit păgân. În concepția lui Gunkel, este vorba mai exact de mitul babilonian al confruntării dintre Marduk și Tiamat. Cât despre Bousset, el consideră că este vorba mai degrabă de mitul grec/egiptean al lui Leto/Isis persecutată de Piton/Seth‑Tiphon
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de Scriptură] o picătură de apă pe marginea urciorului, un fir de pulbere pe cântar, o nimica toată (sicut nihil); ei sunt utiles și aptabiles drepților, așa cum tulpina folosește grâului să crească sau cum paiele arse ajută la prelucrarea aurului”. Păgânii sunt asimilați ființelor iraționale, căci ei nu și‑au ridicat ochii la cer (pentru rugăciune); n‑au adus în nici un fel mulțumire Creatorului; au refuzat să cunoască adevărul. Asemenea șoarecilor, ei se ascund în „găurile” întunecate ale ignoranței. Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Vichiana, 3, 1974, pp. 50‑81. . Într‑un foarte interesant articol, „L’Apocalypse selon Commodien”, publicat în Revue des études latines, 74, 1996, pp. 270‑281, J.‑M. Poinsotte propune următoarea variantă: Commodian ar fi făcut parte dintr‑o familie păgână de comercianți sirieni din Gaza. Mai târziu, el pleacă spre vest, instalându‑se la Aquileea, fapt care ar explica înrudirea operelor sale cu ale lui Victorin. Ulterior, fie în 238, când Aquileea a fost asediată de Maximin Tracul, fie în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Milenarismul constituie, într‑adevăr, unul dintre cele mai puternice argumente în favoarea unei datări precoce. Rezultatele lui Gagé au fost reluate, sistematizate și îmbogățite de M. Sordi. . Vezi vv. 579‑616. Creștinismul reprezintă adevărata filozofie, deoarece oferă soluțiile existențiale, contrar filozofiilor păgâne care nu au legătură directă cu problemele sufletești: Vergilius legitur, Cicero aut Terentius idem/Nil nisi cor faciunt, ceterum de uita siletur (vv. 584‑585). . Vezi Oracolele sibiline 5, 167‑178, una dintre sursele lui Commodian: „O, cetate ticăloasă, lâncezindă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Nero, pentru iudei, acesta; / Ei doi sunt pentru totdeauna vestitorii vremurilor de pe urmă: / Nero este ruina Romei, acela [Anticristul], ruina întregului pământ.” . În comentariul său la Instructiones, J.‑M. Poinsotte notează: „Pentru a‑și arăta solidaritatea cu frații săi încă păgâni, pentru a‑i încuraja să părăsească falșii dumnezei, să iasă din întunericul greșelii la lumina revelației, în sfârșit, pentru a arăta că vorbește în cunoștință de cauză, poetul amintește de nouă ori trecutul său de idolatru, adesea în locuri importante
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
alții, pe Victorin și Commodian? Este posibil, deoarece Lactanțiu vorbește de Nero ca de un „persecutor” (al creștinilor, evident). În acest caz, am avea de‑a face cu un atac virulent din partea unui creștin „cultivat”, un bun cunoscător al culturii păgâne, împotriva coreligionarilor săi „inculți”, ca Victorin și Commodian. În realitate, ne aflăm în fața a două poziții eshatologice complet diferite: una, strict politică, cea a lui Lactanțiu, iar cealaltă, teologică și politică, susținută de Victorin și de Commodian, ambele îndepărtându‑se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
grupajului din numărul 2, în care cineva (Tzara?, Vinea?, un colaborator misterios?) se recomandă drept „Iacob Șearpele”, Notele prezente la finele revistei (nu și în numărul ultim) semnalează apariții, recente sau proxime, de cărți, exclusiv din „literatura nouă românească”: Visări păgâne de Ion Pillat, Flori sacre de Al. Macedonski, Zâna din fundul lacului de N. Davidescu, Figurile de ceară de Adrian Maniu, De vorbă cu mine însumi de Ion Minulescu, dar și „o carte despre cubism a lui Metzinger și Gleizes
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
timbrul grav se percepe mereu adecvat. În această privință, autorul poate fi apropiat de Anatole France, foarte prețuit în cercul „Vieții românești”. Diferența e - atrage atenția Tudor Vianu - că la scriitorul francez limbajul trece prin filtrul unui umanism „occidental și păgân”, asimilat în urma frecventării îndelungate a „poeților clasici” și a „filosofilor epicurieni și stoici”, pe când S. alege cuvintele după alte repere culturale, venind cu o formație diferită: autorul român raportează limbajul la un umanism „oriental și bizantin, extras și purificat din
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
1627, și îngropat întâi în Biserica Sârbească din Győr, îi reînhumase - știm deja - în ctitoria fostului Voievod Doamna Anca): „La Radu Șerbanú Băsărabă voievod și ginere său Petrașco Nicolai vodă, amândoi tare și vârtos pentru lége și pentru moșie cu păgânii turci, tătari și eretici unguri s-au bătut și în bătrânețe amândoi de boala podagrei s-au săvârșit, întâiu socrului, apoi ginerile...”90; Petru Șchiopul, și fratele său, Alexandru al II-lea Mircea, după ei, Gheorghe Ștefan au fost și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
despre poezii de dragoste, în care erosul este înțeles ca modalitate de a trăi plenar în armonie cu lumea, sau de elogii închinate eroilor neamului - Horea sau înfăptuitorii Unirii -, fie că evocă mitologia clasică ori datinile și eresurile autohtone, animismul păgân sau spiritualitatea creștină a lumii medievale, autorul se arată a fi un virtuoz al intertextualității, amator de emoții livrești. De multe ori el inserează în versurile proprii citate latinești sau parafrazează texte clasice. Ecourile din poezia antică se îmbină și
SAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]
-
comicului de situații și cu o suculență de limbaj demne de capodoperele umorului universal. Construcție barocă, Țiganiada include elemente de proveniență clasică și barocă, precum și, cu anticipație, de natură romantică, realistă, naturalistă, corelează epicul și liricul, imaginarul de inspirație mitologică păgână și biblică cu cel folcloric autohton, structurează dramaturgic o seamă de episoade și momente. Încorporând în narație și explicitând în note de subsol idei filosofice, sociologice, masiva operă formulează, în grai ardelenesc, principii ale iluminismului lansate de Voltaire, Montesquieu, D
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
în Dacia. Istoricul Ștefan Lupșa în 1949, apoi preotul Nicolae Dănilă în 1996 vorbesc de predica Sfântul Apostol Filip pe pământul românesc. La început creștinii au suferit piedici și chinuri în propovăduirea credinței creștine, persecutați fiind de împărații romani și păgâni. Persecuțiile au început în anul 64 d.Hr, sub împăratul Nero și au luat sfârșit în 313 d.Hr, sub Constantin cel Mare care a devenit în urma unei minuni dumnezeiești primul împărat roman care a dat libertate creștinilor prin Edictul
INVATATURI NECESARE UNUI BUN CRESTIN by Stefan MAXIM () [Corola-publishinghouse/Science/538_a_853]
-
colaborare cu Simion Alterescu), București, 1955; Rolul lui C. Aristia și C. Caragiale în formarea artei teatrale la noi, f.l, f.a. Antologii: Primii noștri dramaturgi, introd. edit., București, 1960 (în colaborare cu Al. Niculescu). Traduceri: Ödön de Horváth, Tineret păgân, București, 1945; Marea fericire de a trăi în epoca stalinistă, București, 1950 (în colaborare cu Irina Popescu); Stahanoviștii din Moscova, București, 1951 (în colaborare cu Z. Pop); N. N. Leașko, Cu turma în stepă, București, 1952 (în colaborare cu Igor Porubin
TORNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290230_a_291559]
-
zbate înjunghiat de vis”, „rănit de liniști, taurul albastru/ a presărat încet iubirii noastre”. De la Arghezi învață și procedeul de a schimba ordinea cuvintelor în frază, introducând o notă de mister gramatical. El zice: „calda frunzelor neștire” și „făptura umbrelor păgână”, forțează sensurile („în amurg de noapte sură”) și cheamă corespondențele: „Dar oboseala le atârnă de pleoape și de nări / asemenea mirosului de soare întunecat”. Copiind tablourile unui mare maestru, el schimbă din loc în loc culorile și liniile. Stilul „nichitian” începe
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]