1,764 matches
-
ce-i asta - M-afund într-o crâșmă să scriu, Sau râd și pornesc înspre casă, Ș-acolo mă-nchid ca-n sicriu. Și mereu delirând, Pe vreme de toamnă, M-adoarme un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! Pălind Sunt solitarul pustiilor piețe Cu tristele becuri cu pală lumină - Când sună arama în noaptea deplină Sunt solitarul pustiilor piețe. Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra Ce sperie câinii pribegi prin canale; Sub tristele becuri cu razele pale
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
piețe. Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra Ce sperie câinii pribegi prin canale; Sub tristele becuri cu razele pale, Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra Sunt solitarul pustiilor piețe Cu jocuri de umbră ce dau nebunie; Pălind în tăcere și-n paralizie, - Sunt solitarul pustiilor piețe... Amurg violet Amurg de toamnă violet... Doi plopi, în fund, apar în siluete: - Apostoli în odăjdii violete - Orașul tot e violet. Amurg de toamnă violet... Pe drum e-o lume leneșă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
femeie în doliu pe stradă, O frunză galbenă tremura după ea - Luat de-a orașului sfadă, Uitasem că toamna venea. Era mai demult o stradă, O școală, și bruma cădea - Prin săli, ca nimeni să-l vadă, Un elev singuratic pălea. Un om, în amurg, pe o stradă... Pe foi nu mai știu cum trecea - Sub ropot, și-a lumii grămadă... - Uitasem că toamna venea. Singur Odaia mea mă înspăimîntă Cu brâie negre zugrăvită - Prin noapte, toamna despletită În mii de
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
ca pe el să coboare cei mai mulți. Șampanie-licurici. Armăsari de aur. Luminile sunt stinse, pentr-un sfert de ceas, în toată Stațiunea; privitorii laudă cu glas tare nemaipomenitele insecte și ideea unui asemenea spectacol. Pe urmă, se reia iluminatul și licuricii pălesc, chiar devin incomozi, findcă se vâră peste tot, cad în mâncarea adusă pentru banchetul nocturn. Oameni anume pregătiți încep să-i alunge cu niște evantaie uriașe, să-i strivească, să-i măture. C-un minciog mare și des, ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
o durea capul, amețea, făcea febră, obrajii împrumutau nuanțele șuvițelor de păr, păpădie coaptă era primăvara. Ce-i cu tine, domnișoară? Alo! Cu tine vorbesc. Uite cum se uită la mine! Ce-i cu fața asta de îndrăgostită? Te-a pălit astenia, te descompui, fetițo, te descompui? Am irosit orzul pe gâște anul aceasta! Hai, ieși, du-te și dă cu apă pe față! Doamna Loghin, spaima liceului Ibrăileanu, o babă acră, obeză, încruntată, stresată, nemulțumită. Blestemată femeie. Era trecut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trecea atât cât să deschidă un nasture (insecta țese, leagă juvețe, întinde capcane sub grindă). Gratii în șosetele cârpite în talpă nimic mai ermetic decât niște pași înfășurați în scutece de lână. Gratii în felia de pâine claustrofobia cuptorului încins pălea pe toate fețele. Gratii, creșteau gratii, două câte două, trei câte trei, patru câte patru, buchete de gratii împodobeau grădina. Ploua libertatea, de se rupeau norii ignorând anotimpurile; păduri de gratii creșteau până la cer. O grădină vară se învecina cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
câte trei, patru câte patru, buchete de gratii împodobeau grădina. Ploua libertatea, de se rupeau norii ignorând anotimpurile; păduri de gratii creșteau până la cer. O grădină vară se învecina cu o grădină iarnă, fără ca florile să înghețe, fără ca țurțurii să pălească. O grădină toamna se învecina cu o grădină primăvara și barza își făcea cuib într-un morman de frunze uscate. La balamuc se întâmplă să fie toamnă în toate intențiile lui Dumnezeu. În grădina lui Petru, gratiile pocneau muguri; Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
propriul ambalaj, are gust de ianuarie atârnat de streașina casei; până în dreptul ferestrelor cresc oameni de zăpadă; grădina, o maternitatea albă, naște prin cezariană în fiecare fulg. Se stafidește viața precum fructul pe ram: până în miezul sâmburelui riduri; invidia cimitirelor pălește livezile, cruce pe fiecare ramură. Pute viața a carne arsă, a copită de cal șchiop, a oase descompuse, a morfină, a clor. Se descrăcește viața pe calea ferată, creierul sub o frunză de brusture, inima în petale de maci, sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o arate sau să o lase să pună stăpânire pe ea. Sau chiar să recunoască în sinea ei așa ceva. Din ce în ce mai curajoasă, pășea demnă în spatele superintendentului. Între timp, băiatul Hungry Hop, tremurând de departe mai vârtos decât ea, în timp ce curajul îi pălea cu fiecare clipă care se scurgea, era dus la clinica familială, cu urechea împachetată într-un tub de înghețată de vanilie, pe care îl avusese la îndemână în gheretă, ca să rămână congelată pentru ca doctorul Banerjee să i-o poată coase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
reuși el să scape? Se îmbolnăvise deja de-a binelea din cauza grijii și a nervilor, incapabil să mănânce și să doarmă. Mama lui încerca asta și aialaltă ca să-i trezească pofta de mâncare, ca să-i reînvie obrajii rozalii care-i păleau, dar nimic nu părea a avea vreun efect... Nici micii pești de râu care-i plăceau atât, nici ardeii iuți de temut, din propriul ei arbust de ardei iuți, deosebit de puternici, nici porumbeii cei dolofani și somnoroși, cu carnea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
lână decât domnul Gupta, în mijlocul unei mări de valize, se afla inspectorul sanitar șef, dând ordine unei mici armate de servitori în fața bungalow-ului său. Câteva mașini ieșiră de pe aleea sa în drum. Ce faci, grăsane? zbieră brigadierul. Ofițerul medical-șef păli. — Vorbești cu mine? întrebă demn. Dacă e așa, cred că ar trebui să te abții până aflii care e starea sănătății mele! — Dă-te, urlă brigadierul. Mișcă-te, mișcă-te, mișcă-te și mută-ți lucrurile afurisite. Acum! — Unde pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
par a fi prea departe și nici nu m-au văzut. O dată s-arunc cu toporișca-n cârd, și nu se poate să nu chitesc una. (se apropie de baltă) Încet, tiiiptil. Acuma! (aruncă toporul, plescăit de apă) Na, ai pălit mai mult de-o grămadă, frate Dănilă. Păi sigur, lișițele nefiind chioare, nici moarte, s-au împrăștiat în treaba lor. Toporul s-a dus la fund, și tu bate din buze, Dănilă! Măi, da' rău mi-a mai mers și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
-i fac vânt buzduganului istuia falnic până la dânșii. Uită-te bine la el acuma, cât îi ziuă; că, pe urmă, odată-l umflu iac-așa (apucă buzduganul de coadă, abia îl urnește) ferește măi într-o latură, să nu te pălesc! Îl umflu, precum spun, și-odată-l azvârl drept la dânșii. CODÂRLIC (sare și-i ia buzduganul): Stăi, nepriceputule! Că buzduganul ista îl avem lăsat moștenire de la strămoșul nostru, Belzebut cel Bătrân, și nu-l putem da nici pe toată lumea. Cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
risipise în miile de flori care se deschideau pretutindeni în grădini și că acum avea să ațipească, să se strivească încet sub dubla apăsare a ciumei și a căldurii. Pentru toți concetățenii noștri, acest cer de vară, aceste străzi care păleau sub straturile de praf și plictiseală, avea același înțeles amenințător ca și sutele de morți cu care orașul se îngreuna zi de zi. Soarele necontenit, aceste ceasuri cu gust de somn și de vacanță nu mai chemau ca altădată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să vină. Clientul, de altfel, cheltuiește bucuros. Vinurile fine, sau presupuse ca atare, suplimentele cele mai scumpe încep o cursă neînfrânată. Totodată se pare că au izbucnit scene de panică într-un restaurant din pricină că un client, făcându-i-se rău, pălise, se ridicase, se clătinase pe picioare și o luase foarte repede spre ieșire. Către orele două, orașul se golește încet încet, și vine momentul în care tăcerea, praful, soarele și ciuma își dau întâlnire în plină stradă. De-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
odată, la auzul unor pași mărunți, își simți inima străpunsă de-un pumnal și capul invadat de negură. Ușa salonului se deschise și își făcu apariția Eugenia. Bietul de el se sprijini de spătarul unui fotoliu. Ea, văzându-l livid, păli o clipă și încremeni în mijlocul salonului, iar apoi, apropiindu-se de el, îi spuse, cu glasul scăzut și uscat: — Ce-i cu dumneavoastră, don Augusto, vă e rău? — Nu, nu-i nimic; ce știu eu... — Vreți ceva? Aveți nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o mânuță mie pe umăr și cealaltă pe umărul maică-sii, și ne-a spus: „Tăticule..., mămico..., de ce nu-mi aduceți un frățior ca să se joace cu mine, așa cum au alte fetițe, să nu fiu singură cum sunt eu...?“ Am pălit amândoi, ne-am privit în ochi cu una din acele priviri care dezvelesc sufletul, ni le-am văzut goale, iar apoi, ca să nu ne rușinăm, am început s-o pupăm pe fetiță, și unul din acele săruturi și-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spun deoarece cred că dumneavoastră că o cunoașteți... — Cum? Cum? Vreți să vă bateți joc...? — Nu..., nu... E o anume Rosarito, care lucrează la un atelier de călcătorie și care, pare-mi-se, obișnuia să vă aducă rufăria călcată... Augusto păli. „Oare ăsta o fi știind tot?“, își spuse el, și gândul acesta îl sperie mai mult chiar decât bănuiala sa anterioară cum că omul acela ar fi știut despre Eugenia lucruri pe care nici el însuși nu le știa. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aceea de a putea, în clipa noastră de pe urmă, să ne plecăm capul în poala cutremurată a unei fiice și să murim, cu ochii deschiși, sorbind cu ei, ca viatic, verdele etern al patriei! Cassou spune că opera mea nu pălește. Mulțumesc. Și asta pentru că e totdeauna aceeași. Și pentru că o fac în așa fel, încât să poată fi alta pentru fiecare cititor care ar citi-o mâncând-o. Ce-mi pasă, cititorule, că nu citești ce am vrut eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
e de mirare că acest sentiment a dominat mai ales puștimea, și nu maturii. Mintea oamenilor se concentrează pe strategii de adaptare. Treaba părinților este să-și hrănească pruncii, să-i țină în viață. Când supraviețuirea este amenințată, celelalte valori pălesc. O să-mi replici că supraviețuirea era amenințată fiindcă celelalte valori păliseră. Ei bine, uită-te puțin ce se întâmplă acum. 23% dintre români îl cred pe Ceaușescu, acum, la anul de grație 1999, cel mai mare conducător din secolul XX
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și nu maturii. Mintea oamenilor se concentrează pe strategii de adaptare. Treaba părinților este să-și hrănească pruncii, să-i țină în viață. Când supraviețuirea este amenințată, celelalte valori pălesc. O să-mi replici că supraviețuirea era amenințată fiindcă celelalte valori păliseră. Ei bine, uită-te puțin ce se întâmplă acum. 23% dintre români îl cred pe Ceaușescu, acum, la anul de grație 1999, cel mai mare conducător din secolul XX. Vin unii ca noi și trimit un fax de la Oxford la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
privesc în spate cu mândrie: da, de la presocratici până la Hegel, am citit marile texte, și nu oricum. Examenul cu Florica l-am amânat pe toamnă. Adrian fiindcă făcuse o tradiție să învețe vara istoria filosofiei, și eu fiindcă m-a pălit o rușine imensă. Femeia avea o părere despre intelectul meu pe care o găseam nejustificat de bună. Mi-a fost jenă să nu o decepționez la examen. Așa că, restanțieri amândoi, ne-am însurat și am plecat în luna de miere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
se întâmplă. 21 septembrie, duminică dimineața Ieri m-am cam dat în stambă. A venit pe aici Christina C. Și se presupunea că ea este mai reactivă emoțional, când colo, am început să-i povestesc despre tata, și m-a pălit un plâns pe care nu am fost capabilă să îl rețin deloc. Mi-am amintit de străbunica, de bunica, de imaginea din Sâncrai cu biserica. Vin dinspre ogradă și în fața mea e ea, biserica, singura așezare pe care ochii o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
partenerii seniori. Traversează holul imens al gării cu pași mari, îmbrăcat în haine scumpe și ținând în mână mobilul. Are sprâncenele împreunate de la încruntare și pare îngrijorat. Păi și ea unde e ? Glasul îi răsună în toată gara. Panica mă pălește precum un fulger. Trebuie neapărat să ies din raza lui vizuală. Trebuie să mă ascund. Acum. Mă strecor în spatele unei femei cât casa, într-un balonzaid bej și mă las ușor în jos, ca să nu mă vadă. Însă aceasta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ridic chiloții murdari ai altor persoane de pe jos. Și totuși nu pot să nu lălăi fericită în timp ce-mi fac patul. Viața mi s-a schimbat și, odată cu ea, mă schimb și eu. E ca și cum vechea Samantha monocromă a pălit și a devenit o păpușă de hârtie. Am aruncat-o în apă și s-a topit încet până n-a mai rămas nimic. Iar în locul ei e o nouă Samantha. Una cu mult mai multe posibilități. N-am fugit niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]