2,742 matches
-
mulțimea l-ar fi sfâșiat pe loc. Dar nimeni n avea acum ochi pentru el. În fruntea alaiului pășeau câteva fete tinere purtând Scaloianul o păpușă meșterită dintr-un băț cu crăcan, modelată din clisă galbenă și înfășată în zdrențe părăsite femeiești. Cu mâinile și picioarele legate, împodobit cu flori, canafi și coji de ouă roșii, Scaloianul zăcea întins într un mic coșciug de șindrilă. În șanțul de la marginea drumului stătea Hepu nebunul satului. în poziție de drepți, cu palma la
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de inimă, mai afla că ele ne supraviețuiesc, continuând ceva din biografia și condiția oamenilor. Bătrânul avea grijă; nu întârzia acolo prea mult, temându-se că nu se va mai putea întoarce. Într-un astfel de pod al unei case părăsite găsise un obiect pe care îl cărase acasă. îl privise atunci cu luare-aminte, zile în șir, dar nu putuse să-i dea de rost și-l abandonase într-un colț al camerei. Abia acum i se păru că-i deslușește
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
la mine, parcă tu ai cunoaște întreaga cauzalitate universală ca să știi că mâine ai să mai fii în viață. Un bărbat, când încetează de a iubi pe o femeie și începe să iubească pe alta, are toate menajamentele pentru femeia părăsită. O femeie, în aceeași împrejurare, e crudă și sfidătoare. Femeia are sentimentul că cruzimea ostentativă față cu bărbatul părăsit este un dar și un omagiu pe care îl aduce noului ei amant. Numai naturile grosolane nu roșesc de nici o idee
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Un bărbat, când încetează de a iubi pe o femeie și începe să iubească pe alta, are toate menajamentele pentru femeia părăsită. O femeie, în aceeași împrejurare, e crudă și sfidătoare. Femeia are sentimentul că cruzimea ostentativă față cu bărbatul părăsit este un dar și un omagiu pe care îl aduce noului ei amant. Numai naturile grosolane nu roșesc de nici o idee care le vine în cap. În tinerețe, când stările sufletești sunt vii și multe, timpul trece plăcut și încet
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
învinsă, are conștiința calmă, senină și un aer de triumfală sfidare. Când un bărbat iubitor de confort moral își părăsește femeia și iubește pe alta, e foarte iritat că-i mai lipsește o condiție ca să fie complet fericit: aprobarea femeii părăsite. Un bărbat de treabă, când iubește pe cine nu-i este permis, se dedă la cele mai neînchipuite ipocrizii față cu el însuși, ca să-și ascundă că iubește, și crede cu sinceritate că sentimentul lui pentru femeia adorată e simpatie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Cu fiecare clipă în copilul acesta candid se tot aprinde conștiința, flacără palidă și rece, dar care vestejește și usucă. Orice femeie măritată se simte sclava bărbatului ei, sclavă supusă sau revoltată, credincioasă sau infidelă, în funcțiune sau evadată ori părăsită. Asasinarea unei femei din cauza geloziei este crima cea mai monstruoasă, vrednică de torturile inchiziției, fiindcă are ca motiv arogarea dreptului abominabil de a monopoliza o anatomie și o fiziologie umană, și suferința, cu atât mai ridicolă cu cât mai atroce
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cap ieșeau din ceață și intrau în ceață. Am apucat drumul muntelui, pe unde fusesem de atâtea ori cu ea. Trunchiul răsturnat, pe care am stat în noaptea aceea de altădată cu mâna în mâinile ei, acum era ud, trist, părăsit... I-am chemat imaginea, dar imaginea n-a venit. Aveam în ochi, și din ochi proiectată în suflet, expresia figurii ei, dar imaginea era rebelă. Impresiile, senzațiile, dorințele provocate de ea în totul și de fiecare farmec al ei în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ar fi avut (vezi corespondența, mărturisirea soției sale). Ca în La Rochefoucauld, Chamfort, Amiel etc. găsim opinii misogine. Mai apropiată de natură, deci mai subiectivă, femeia este inaptă de idei generale, de sentimente sublime, morale. Nu are menajamente față de bărbatul părăsit, este calmă și sfidătoare față de rivala căreia i-a smuls bărbatul. Trăind în prezent, neavând sentimentul trecutului, se teme mai puțin de moarte decât bărbatul. Orice opinie contrară o ofensează, suferința bărbatului, ca și inteligența lui, o lasă indiferentă. De
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
calea Victoriei, datorită numeroaselor semne de Îndrumare a circulației, care de fapt nu erau În suficientă măsură bine plasate. Însfârșit, după o jumătate de oră ajunseră cu bine În fața agenției, Atena venindu-le În Întâmpinare suficient de alarmată. „Mă consideram părăsită...!” „E ora schimbului, justifică el. Șoferii se retrag la garaj pentru a face plinul, urmând s’o predea schimbului următor. Chiar și dumnealui urma să se retragă, dar ne va face acest favor,ducându-ne acasă...” O parte din valize
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
În brațele alteia, cunoscând valoarea sentimentelor lui ce poate urma o altă cale, rănind-o pe Atena. Intră În camera de alături unde Șeful de echipă cu ajutorul său, goliseră cele două sticle cu vermut, În timp ce primul Îl apostrofă. „Ne consideram părăsiți domn’ inginer...! „Vă place vermutul...?” „Fără cuvinte, dar... prea puțin. „Mai doriți să mai beți...?” „Desigur, Însă aduceți patru sticle să nu mai faceți un alt drum...!” făcu Șeful de echipă privind cu părere de rău sticlele golite. Tony Pavone
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
jos, Zach a tras barca pe o plajă cu nisip alb plină de resturi cărate de râu - bușteni cenușii, cutii ruginite de Coors Light, bucăți de cauciuc portocaliu. Pe povârnișul de deasupra lor, plante agățătoare și pini înconjurau o căbănuță părăsită. Asta-i cabana lu’ Johnny Briggs, a spus Zach legând gabara de mal. Vreau să-ți arăt ceva important. Au luat-o la picior pe o cărare abruptă. Râul care curgea de-a lungul ei era mascat de rugii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de imposibil, încât Zach n-a scos nici măcar un singur cuvânt. Nu avea încredere nici în vocea și nici în mâinile lui; tânjea după moarte. Se temea că nu era în stare decât să le facă rău celorlalți. M-ai ... părăsit, a rostit Jina. M-ai lăsat aici să mor. Zach și-a lăsat mâinile să-i cadă și-a văzut lacrimile prelinse pe chipul Jinei, groaza din ochii femeii. Nu, a răspuns el cotropit, dintr-o dată, de amintiri. Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
loc. Mi se spusese că pe-aici pe undeva fusese văzut pentru ultima dată EL. Dacă EL ar fi stat atunci, acolo, În locul meu - presupunînd că ar fi venit pe furiș, protejat de mantia Întunericului - și ar fi privit casa părăsită, oare ce-ar fi gîndit și simțit? Am Încercat din răsputeri să mă pun În locul LUI, dar n-am fost În stare. Nu știu de ce, dar Îmi stăruia În fața ochilor imaginea taximetristului de care tocmai mă despărțisem - mîrlanul acela viclean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pentru a fi capabil să distingi forma lucrurilor și șoferii au Început să-și stînga luminile. Dar interiorul localului era și mai luminat și se putea distinge totul foarte bine, prin țesătura rară a draperiilor Cameliei. Localul, care păruse Întotdeauna părăsit și pustiu, făcîndu-mă să mă simt stînjenit, era acum animat, plin pînă la refuz de umbre negre. N-am făcut decît să schimb data din raport În loc de 14 am scris 15. Cei dinăuntru nu vedeau afară prea bine și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-n sus o vreme. Nu-mi puteam permite să stau insă prea mult. Nu trecea Încă lume pe acolo, dar fereastra localului Camelia devenise o oglindă neagră și Împrejurimile Începeau să prindă culoare o dată cu freamătul dimineții. Apoi strada liniștită și părăsită Începu să mișune de lume. Nu mă puteam expune privirilor. Am luat o batistă din hîrtie și mi-am tamponat nasul. Conștient de privirile ce mă urmăreau din spatele ferestrei Cameliei, am pornit motorul și am demarat ușor. Ghereta din parcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mi-am ridicat privirile spre vîrf. DÎndu-mi seama că nu-mi voi recăpăta memoria, că nu-mi voi putea aminti ce se află dincolo de curbă, am țipat. La Început mai anemic, apoi mai tare. Sunetele s-au topit În peisajul părăsit și lipsit de orice conținut, absorbindu-le cu totul. Nici urmă de ecou... Am pornit pe lîngă dîmb și am dat fuga Înapoi În oraș. Am trecut prin pasajul de sub șinele de pe estacade, la colț am luat-o la stînga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și admirativă, dar eu continuu să mă simt în astfel de situații ca la un carnaval pentru care împrumut o costumație, o identitate. Mărul s-a uscat când eram studentă. Îmi vine să cred că de supărare. Se simțea neiubit, părăsit undeva, pentru alți copaci transformați în cărți. Caisul. Ultimul copac. A fost al meu când eram la București în clasa a V-a. Anul meu de glorie totală. Vara m-am operat la ochi și nu mai eram fetița strabică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
politică. O fi venit vremea răscrucii în viața mea de femeie și de teoreticiană. Cred că această experiență îmi ajută mult să mă asimilez stării semenilor mei disperados din țara în care mă întorc peste câteva zile. Ei se simt părăsiți și trădați și sunt supărați pe noi, pe ceilalți, îmbuibații de status sau de avere. Vezi tu, Mircea, de aceea sunt mai supărată pe felul în care înțelegem să fim intelectuali publici, pe prostul nostru obicei să ne uităm din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
restaurantul pe care-l susținuse - între cele două războaie - entuziasmul mediteranean al unui patron venit din Rodos, hotărât să ajungă, aici, milionar: nu se mai știa nimic despre el; restaurantul, loc de mare atracție, era acum gol ca o magazie părăsită; avea să renască peste doi-trei ani, dar fără strălucirea dintâi - va fi de fapt o ipocrizie abia vizibilă a regimului ce-și va instaura puterea, totul va fi în mâna statului, fără culoare, fără personalitate, încercând să dea impresia continuității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a albit de tot; se vaită de oase, de bătrânețe, vederea i-a scăzut. La televizor, privește totuși cu oboseală; uneori nu poate. Și iarna, cum e acum, ninge și îngroapă, știi bine, ulițele în zăpezi. Atunci totul e izolat, părăsit, aruncat la marginea lumii. Tu ai ajuns la oraș; s-a desființat judecătoria, dar oricum ajungeai într-o zi. Destinul tău. Eu am rămas aici. Tata s-a dus. Sora a plecat, Ana și ea - s-au măritat amândouă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
remarcat că rafinarea povestirii sadoveniene merge paralel cu scăderea dramatismului.“ (N. Manolescu) Povestea cu Petrișortc "Povestea cu Petrișor" Hanului celui mare de deasupra Siretului îi zicea odinioară Hanul Aniței. Acuma cade în risipă pe muncelul lui, la margine de drum părăsit; înainte-vreme însă, în fiecare sară era împresurat de focuri de popas. Iar noaptea, după ce cărăușii se linișteau, după ce tăciunii mureau în spuză și cânii se făceau covrig sub chilne, cele trei ferestre zăbrelite luceau încă până târziu în straja a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
între cei doi. Bordeienii toți intraseră prin bârloguri. Lumini triste și sfioase licăreau și tremurau în pânza de umezeală. Cei doi oameni pășeau anevoie prin țărâna desfundată. Alba îi urma cu capul plecat. Se opriră la un bordei, lângă perdeaua părăsită, unde sfătuiau de obicei bordeienii cei bătrâni sâmbătă sara. Era ș-acu într-o sâmbătă sara, și-n bordei era lumină, și-năuntru la căldură, isprăveau cina Gheorghe Barbă bouarul, moș Irimia Izdrail și Mihalache Prescurie. Doi băitănași se uscau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în trecut. Nana Floarea se ridică din locul ei, păși lângă icoane și trase de pe poliță ciaslovul. Era o carte tipărită cu chirilice, pe care paznicul încercase, cu ani în urmă, s-o descurce, și izbândise în parte. O lăsase părăsită, căci el nu era cantor, ci vânător și paznic. Biserica lui era singurătatea. Luminile lui erau stelele și, câteodată, noaptea, ochii dihăniilor. Și cântările lui erau de la ape și de la cetini. Și-n tinereța aceasta a lui s-a bucurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întâmplă de fapt?“ Cum naiba să nu vreau? Apoi ziceau să mă înființez în seara asta, la 10 p.m., la o adresă din port. Am căutat-o pe hartă: era un depozit. Aș fi băgat mâna în foc, un depozit părăsit. De ce chestia asta nu poate să aibă niciodată loc într-un bar drăguț și confortabil? Am dat drumul la radio. Am ajuns subiect la știri! (Oarecum.) Incidentul armat din Dalkey era știrea zilei. Un bărbat la vreo cincizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cuvânt cu desăvârșită fidelitate așa că o să le reproduc din memorie, ca de obicei. Dar fără a exagera, cum sunt întotdeauna acuzată că aș face. Așadar. La 10 seara, m-am înfățișat la adresa din port - după cum mă așteptasem, era un depozit părăsit. Un miros împuțit. Podele cu denivelări. Șoareci. Am urcat pe scări. Nu era nimeni la primul, al doilea sau al treilea etaj. Dar la etajul patru o voce de femeie a zis: Intră. M-am gândit că trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]