7,232 matches
-
și de comentariu, de epică și de eseu. Borges predă romancierului modern o lecție de umilitate: autorul Ficțiunilor nu-și arogă orgoliul lui Dumnezeu, se mulțumește a fi un umil filolog, care descifrează cartea de nisip a vieții. „Îmi închipui paradisul ca pe bibliotecă, nu ca pe o grădină”, spunea Borges în Conversațiile cu Willis Barnstone. „Acum cred că pot să răspund eu însumi la întrebarea de ce nu scriu roman: fiindcă îmi închipui lumea ca pe o carte, nu, așa cum și-
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
arab din scrierile europene medievale, inclusiv din cele italiene, și am convenit că, deși el nu credea că între Dante și Abu-l Ala’ al-Ma’arri (care descrisese cu câteva sute de ani înainte călătoria unui poet prin Infern și Paradis) ar fi putut exista o legătură directă, în mod cert tomismul păstrase amprenta filozofiei arabe, iar Dante era un știutor al acestuia. Și considera probabilă ideea că, datorită lui Brunetto Latini, Dante ar fi cunoscut Liber Scalae, despre ascensiunea la
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
fără lame de ras sau celofan sau țigări sau bani”( p. 40). Nu-i plac, sub nici o formă, nici grecii reveniți din America („maimuțoi înnobilați” le zice autorul în derâdere), care, în vreme ce se gândesc nostalgic cum să se reîntoarcă în „paradisul” pierdut, îi fac, lui, tocmai lui!, apologia modului de viață american, bazat pe succes, bani și oportunități materiale. Și, mai cu seamă, nu-i plac, lui Henry Miller, „zidurile”, gândite metaforic ca un simbol pentru ceea ce înseamnă încătușarea spiritului, dogmă
Grecia lui Henry Miller by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/4991_a_6316]
-
universul în care se mișcă, dincolo de câteva imagini superlative, bine articulate (de exemplu: „Peisajul rămâne cel mai încântător, cel mai uluitor pe care îl poate oferi pământul nostru” sau „Grecia, acum golașă și costelivă ca o lupoaică, a rămas singurul Paradis din Europa”), trebuie să observăm că geografia lui Miller scoate în evidență, cu precădere, atât stilul scriitorului, fraza sa (adeseori torențială) care comandă decorul, cât și ceea ce ține de mitul personal, de relația fundamentală a scriitorului cu lumea și deopotrivă
Grecia lui Henry Miller by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/4991_a_6316]
-
care bântuie nopțile lui Eminescu sau Blaga, ci o spaimă neputincios-orgolioasă, abulică, angoasă pură. Cu răceală părtinitoare se întoarce Bacovia asupra sa, descoperindu-se „lut asudat cu miros de cadavru”, obiect concret urmărit de jocul umbrelor ce „dau nebunie”. Nostalgia paradisului lipsește. „Chemări de dispariție sorb” ființa, iar nu „dorul nemărginit”. La adăpostul precar al unui cer nevrotic, artificial, Bacovia își poartă „firma” sceptică, de o luciditate jupuită, la discreția intemperiilor existențiale. Cel ce gândește și simte, creier „ce palpită de
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
Ia naștere astfel un contrast care potențează tabloul poetic precum alăturarea nudului de un alb dominant de chipul negresei în Olympia lui Manet: „Cum să mai locuiești/ în casă/ cu sfînta/ noaptea întreagă se roagă/ în bucătărie// citește peisaje din Paradis/ în gînd și fumează” (Paradisul din bucătărie). Temeritatea se juxtapune timidității, bravura face casă bună cu ezitarea, avîntul pactizează cu torpoarea. Lirismul se sprijină pe această textură compozită, devenind cu atît mai intens cu cît substratul său e neîmpăcarea. O
O poezie a contrariilor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4407_a_5732]
-
care potențează tabloul poetic precum alăturarea nudului de un alb dominant de chipul negresei în Olympia lui Manet: „Cum să mai locuiești/ în casă/ cu sfînta/ noaptea întreagă se roagă/ în bucătărie// citește peisaje din Paradis/ în gînd și fumează” (Paradisul din bucătărie). Temeritatea se juxtapune timidității, bravura face casă bună cu ezitarea, avîntul pactizează cu torpoarea. Lirismul se sprijină pe această textură compozită, devenind cu atît mai intens cu cît substratul său e neîmpăcarea. O frămîntare ce nu izbutește a
O poezie a contrariilor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4407_a_5732]
-
care vorbesc insistă că ”noi, cei de la ziar, nici nu am știut de cei 23 de milioane de euro de la Astra”. E posibil? Este, pentru că, deși pe hîrtie apare drept proprietara mărcii, societatea Medien Holding, SRL, cu acționari anonimi în paradisuri fiscale, funcționează ca o cupolă. De fapt, ziarul, tipografia, publicitatea și toate celelalte lucruri care țin de media sînt operate pe alte patru companii. Pe aceste companii este plătită și redacția. Ce se întîmplă în Medien Holding, locul unde a
Tolontan: Dan Adamescu nu se simte bine. De data asta, la propriu () [Corola-journal/Journalistic/44157_a_45482]
-
în încercarea de a fugi de o viață care amenință să o strivească prin rutina ei nemiloasă. Personajele lui Patrick Modiano sunt încărcate de farmecul unei vieți trăite parcă doar pentru a discuta despre sensul existenței și despre artă. Dar paradisul acesta nu le este oferit pentru totdeauna. Asemenea unor îngeri alungați dintr-un spațiu și dintr-un timp mitice, eroii lui Modiano se trezesc în cenușiul vieții cotidiene, lipsite de farmecul de altădată, când totul părea posibil. Romanul lui Modiano
PATRICK MODIANO - În cafeneaua tinereții pierdute () [Corola-journal/Journalistic/4425_a_5750]
-
și atunci când culpele lor erau mai degrabă minuscule, scriitorii au simțit impulsul, omenesc, de a le anula cu totul. Este jurnalul lui Mihail Sebastian sincer de la un capăt la altul? Este Valeriu Cristea un atlet al exactității în Bagaje pentru paradis? Nu susțin, nici pe departe, indiferența morală. Soluția mea e pragmatică și pune accentul pe prudență. Lecția e la fel de veche pe cât de veche e literatura. Mărturiile, indiferent cui ar aparține și indiferent la ce s-ar referi, sunt predispuse la
Mitologii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4431_a_5756]
-
enciclopedie ambulantă și în domeniul operei, mi-am construit un mic univers populat cu creațiile geniale ale lui Mozart, Verdi, Puccini, Donizetti, Wagner, Rossini, Bellini, Massenet și atâția alții. Dacă, în spirit borgesian, nu mi-am putut niciodată înainte imagina Paradisul altfel decât ca pe o bibliotecă, de-o vreme încoace accept că raiul, asemeni inimii, trebuie să aibă mai multe compartimente - iar unul din ele e plin de fascinantele sunete captate la Metropolitan, Covent Garden, Concertgebouw, Wiener Staatsoper, Scala, Gran
O seară la operă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4599_a_5924]
-
pe care, la începutul anilor ’90, i le făcea în mansarda pariziană din Rue de l‘Odeon. Preluînd de la Schiller distincția dintre poetul „naiv” (asimilat organic naturii primitive, spontane, iraționale) și cel „sentimental” (bolnav de luciditate și de nostalgie față de Paradisul pierdut), autorul clujean se lansează în slalomuri comparatiste și psihanalitice amețitoare, ce au drept țintă identitatea cioraniană cea mai profundă (onirică, obsesională), într-o carte infuzată ea însăși de spiritul liber, fragmentarist și detabuizant al obiectului ei. Aproape fiecare capitol
Subteranele identității lui Cioran by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4606_a_5931]
-
ispite efemere...). Aproape impecabile sunt capitolele în care e analizată chirurgical - printr-o chirurgie invazivă a interpretării! - pulsiunile regresive ale lui Cioran, manifestate din copilărie pînă la moarte. Chiar Alzheimer-ul final este înțeles ca „întoarcere acasă” din „exilul” existenței, în „paradisul pierdut” al indistincției prenatale... Spun „aproape impecabile” pentru că la întrebarea „de ce nu s-a sinucis Cioran” n-aș merge, precum Ion Vartic, pe argumentul unei „regresiuni finale reușite”. Și asta pentru simplul motiv că filozoful nu și-a dorit-o
Subteranele identității lui Cioran by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4606_a_5931]
-
ca în cutare roman al lui Rebreanu, o definire a locurilor - a itinerariilor pe care le avem de străbătut. În mai multe dintre romanele anterioare ale lui Radu Mareș treceam pe lângă locurile tânărului inginer Gavril M.; în Anna sau pasărea paradisului (1972) Aanei Gavril (tot Gavril) imaginează viitorul; trebuie să ajungă „la ferma generalului”. Ar fi mereu un drum către „lumea cealaltă”: o lume descoperită cu o oarecare întârziere. „Mult mai târziu descoperi că în apropierea fermei exista o gară, că
Radu Mareș – topografiile de ieri și de azi by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/4669_a_5994]
-
În bibliotecă, nu cum stătuse în versiune proprie, înfricoșat. Cititorul fusese bâlbâit; în carte e fericit. Ascultase o iarnă întreagă discursuri despre merele putrede. Versul acesta a dispărut. Discursurile aveau alte teme. Tatăl nostru a devenit Rugăciune laică. Poetul intra în paradis cu hainele lui rupte. Acum hainele sunt noi. Altădată fuseseră vremuri mai bune; vremurile acelea au devenit mai rele, bineînțeles. Plimbarea de noapte e numai Plimbare. Noaptea era indicat să dormi. Ochiul nu mai e roșu, ci negru. Roșul avea
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4551_a_5876]
-
facultăților estetice, ele au fost puse în discuție doar sporadic și insuficient. Ce-a mai rămas, în schimb, din proiectul inițial? O sumă de eseuri variate ca tematică (Lumea ca tehnică și abisalitate, Realul himeric. Text și context, Logica, acest paradis, O întoarcere în labirint, Euforia fatalității, Sub masca autenticității ș.a.m.d), însă unitare ca viziune. Le unește, în primul rând, maniera interpretativă. Dacă nu prin originalitatea stridentă a ideii sau printr-o expresivitate ieșită din comun, Mircea A. Diaconu
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]
-
Cosmin Ciotloș Zece cuvinte. Atât scriam în retrospectiva anului literar care a trecut despre volumul lui Aurel Dumitrașcu (Cine merge în Paradis). Cam puțin. Cartea merită discutată în amănunt. Mai ales că, odată cu ea, seria de inedite a regretatului poet se încheie. Lada cu manuscrise și-a atins capătul valoric. Din nota finală asupra ediției aflăm că mai sunt încă bucăți lăsate
Locuitorul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5752_a_7077]
-
Întrebarea e cât din ce a fost cules aici servește bunei înțelegeri a poetului. În prefață, Antonio Patraș evită să răspundă. Versurile memorabile citate de el sunt luate cu precădere din volume anterioare. De altfel, în sine, Cine merge în Paradis e destul de inform. Multe poeme de atelier. Niciodată finisate și, probabil, definitiv abandonate chiar de autor. Are dreptate criticul să nu pună degetul pe rană. Nu-i fac o vină din asta. Încerc însă să-mi precizez poziția. Cred că
Locuitorul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5752_a_7077]
-
o mitologie greșită/ o culoare a vântului pe care n-o știu/ nu trebuie puse întrebări când vine furtuna/ creierul iată! jefuit e de sensuri.” (p. 116) N-aș putea să spun ce anume necrozează poemele din Cine merge în Paradis. În cazul celor ample, se poate presupune că e vorba de versuri în plus. Eliminându-le însă dispar problemele, dar dispare și poezia. Am făcut exercițiul. Și mai complicată e situația secvențelor scurte, cu alură de concetti. Toate sună bine
Locuitorul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5752_a_7077]
-
fără îndoială! Dorul după sine însuși s-ar putea numi această fugă sau reîntoarcere a lui Ulise, iar noi, în binecuvântata senectute, pe care aproape toți o blestemă, dar cu toții visează s-o ajungă, s-o atingă, vorbim când de paradisul pierdut al copilăriei, când de cel al tinereții. În ce mă privește, iată, eu vă fac o ultimă confesiune: mie nu mi-este niciodată dor de această zisă tinerețe; a mea nu a fost în nici un caz o „capodoperă”, ca
Nicolae Breban by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5782_a_7107]
-
spună precis, abundă de trunchiuri noduroase, de suprafețe șterse de vânt. Nimic calm în noianul de negru stins, pe un galben de filă îmbătrânită. Poate că este o bună lectură, și Florica, aceea pe care o pricepem ca pe un paradis cu podgorii și bunici, e, de fapt, un peisaj gol, printre ale cărui întunecate linii se prefiră ceea ce nu mai e și, cine știe, nici n-a fost: „Te-apleci mirat, străine, pe-amurg ca pe o ramă/ Ce-ar
Acasă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5857_a_7182]
-
cu precizie. Scriam la începutul acestui text despre școlile pe care le-a parcurs Horia Bernea. Cei doi ani de matematici și apoi încă doi ani de arhitectură șiau pus pregnant amprenta pe tinerețea sa. Regăsim lucrări care amintesc de paradisul pierdut, luând forma unor grădini, schematizate labirintic la început, aproape fără efort, pentru ca mai apoi elemente concrete, precum o coloană, un zid năpădit de glicină sau înconjurat de viță de vie sălbatică să reașeze melancolia unde îi este locul, ca
Horia Bernea, tânărul… by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5877_a_7202]
-
gri, sprâncene severe și blândul râs al bătrânei guri fără dinți, fiecare din cei prezenți s-ar fi trezit în chip misterios stăpânit de aceleași simțiri și gânduri. Căci în pieptul fiecărui om mai trăiește încă o sclipire din trecutul paradis al copilăriei. Treptat se lăsă din nou liniștea. Așteptarea, indecizia și neobișnuința generală cu această nouă atmosferă, pe care el o produsese prin simpla lui prezență, ca și conștiința unanimă a prăpastiei de netrecut dintre „el” și noi ceilalți - toate
Marele căutător al adevărului by Lev Kobylinski-Ellis () [Corola-journal/Journalistic/5879_a_7204]
-
aducîndu-și aminte de Mihai, îi reproșează artificialitatea. În viața de toate zilele, poetul se purta neverosimil, teatral... Modelul lui artistic era Baudelaire. Dar și Dali. De la primul și-a însușit lecția nonconformismului. De la celălalt, burlescul dus la paroxism. De altfel, paradisurile artificiale și jurnalul unui geniu erau din cărțile din care cita frecvent. Țin minte și acuma un citat din Baudelaire, referitor la droguri, la care poetul Mihai Ursachi făcea adesea referință atunci cînd voia să epateze: „Cunoaștem îndeajuns de bine
Mihai Ursachi și enigmele receptării sale postume by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/5538_a_6863]
-
de a doua fază a construcției heliadești. S-a rîs enorm, începînd cu Titu Maiorescu, de poeziile ultimei perioade. Astăzi, rîsul care le-a însoțit pare forțat, ca să nu spunem complet deplasat: Heliade vorbește despre nașterea lumii, despre Geneză, despre paradisul adamic, eternă aspirație a omenirii; atunci versurile lui capătă puritate diafană, iar limbajul lor se face evanescent, așa cum ar trebui să fie un instrument de esență divină. Versurile părăsesc galaxia Lamartine, pentru a face cu ochiul tuturor poemelor „inaugurale” cunoscute
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]