1,728 matches
-
dramatismul existenței li se pare acceptabil pentru că înalță și purifică, dar cu o condiție: să primești totul cu iubire. Este chiar inepuizabila combustie ce întreține efortul continuu de abstragere a ființei de sub amenințarea lipsei de sens și a absurdului insinuat perfid în clipă și în istorie. Poeții percep acut primejdia, construiesc metereze din cuvinte, trăiesc la fel de intens pe azi și pe ieri, visând neobosit la un mâine al lumii întregi, mai frumos și mai drept. De câte ori iau în mână o culegere
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
mafiot jurnalista Anna Politkovskaia. Îndrăznise să dezvăluie adevărata față a regimului Putin și a fost ucisă chiar în ziua de naștere a „țarului roșu”. Înaintea ei fuseseră asasinați încă vreo 20 de ziariști incomozi. Sunt episoade dintr-o campanie amplă, perfidă și cinică, menită să anihileze orice împotrivire față de abuzuri inimaginabile, proprii „statului polițienesc autocrat” (Anna Politkovskaia, Jurnal rusesc, Editura Meteor Press, 2010, pag. 184, trad. Emanuela Jalbă Șoimaru) instaurat în Rusia post-Elțîn. A.P. s a născut în Ucraina și a
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
ne înghită de mai multe ori! Testamentul (legendar) al lui Ștefan cel Mare a fost concludent: alianță cu „păgânii”, nu cu „creștinii”. De ce? Pretextul identității de confesiune religioasă a justificat adesea războaiele de ocupație. Ca să nu mai vorbim de promisiunea perfidă a „eliberării” de sub stăpânirea „păgânilor”. Creșterea conștiinței naționale a dus la reorientarea elitei spre Europa occidentală. Nu trebuie uitat faptul că generația de la 1848, care a pus bazele României moderne, s-a școlit în Vest. Spre Vest priveau ceva mai
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
se cer, totuși, lămurite. De pildă, L. L. W. nu are în vedere decât cu totul incidental diferențele dintre istoria secretă și istoria reală a perioadei studiate. Discursul său vizează în primul rând „independența” comuniștilor de la București, „lucrați” la modul perfid pe lângă „înalta curte” de la Moscova de către „prietenii” maghiari sau bulgari (motivați și de vechi impulsuri revendicative). Numai că în timp ce Gheorghiu-Dej sau Ceaușescu se dădeau mari „patrioți”, turistul român ajuns în Ungaria, în Germania comunistă și chiar în Bulgaria constata că
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
personală etc.) ar fi fost mai puțin scuzabile? Istoricul nostru nu-și pune această întrebare. În schimb, pare a aprecia moftul lui Ceaușescu de a face politică planetară (!), chiar dacă pe spatele unui popor sărăcit și controlat prin mijloacele cele mai perfide. Deși constată că „alinierea și integrarea în Occident”, o politică de lungă tradiție în România, constituia 124 „principala sursă a legitimității regimului comunist” (pag. 707), L. L. W. nu observă că tocmai detectarea acestui mod pervers de arondare a legitimității
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
dramatismul existenței li se pare acceptabil pentru că înalță și purifică, dar cu o condiție: să primești totul cu iubire. Este chiar inepuizabila combustie ce întreține efortul continuu de abstragere a ființei de sub amenințarea lipsei de sens și a absurdului insinuat perfid în clipă și în istorie. Poeții percep acut primejdia, construiesc metereze din cuvinte, trăiesc la fel de intens pe azi și pe ieri, visând neobosit la un mâine al lumii întregi, mai frumos și mai drept. De câte ori iau în mână o culegere
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
domnule, nu există așa ceva aici” avea un numitor comun, o anumită fervoare ca și cum ar fi repetat toți în fața oglinzii această replică. Da, cineva îi învățase cum să reacționeze în fața mea, să nege cu același zîmbet pe față, cu același tremur perfid în glas. „Dacă un tînăr student stîngaci, puțin dezarticulat, cu o barbă neîngrijită, cu ochelari vă întreabă unde este intrarea la Cafeneaua timizilor, ce spuneți ?” „spunem fără nicio ezitare, cu un glas hotărît dar calm, privindu-l drept în ochi
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
scufundare lentă dar sigură, fiecare gest și fiecare nou episod devenind tot atîtea greutăți care mi se agățau de mîini și de picioare pentru a mă trage tot mai în adînc. Visul 4 Iată un alt vis, structurat în mod perfid pe două etaje, și legat de universul trenurilor. aș spune chiar că este vorba de un vis secvențial cu uvertură. Iar uvertura a avut forma unui apel telefonic absurd primit de la o femeie. „să știți că stagiul pe care trebuie
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
din țările lumii a treia decît pe cele din țările dezvol tate. Și aceasta întrucît săracilor le era trimisă mîncarea cea mai ieftină, dar și cea mai proastă, veritabile bombe alimentare îmbibate de grăsimi, sare și zahăr, alimente și sucuri perfide care provocau dependență și-i umflau inutil pe oameni. Ce porcărie, ce porcărie. Poate să schimbe ordinea și să pună obezitatea pe locul întîi ? Domnul Busbib deschise borcanul cu iaurt bio și contemplă o vreme acea masă compactă de alb
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
îi observa de multă vreme pe cei doi frați Bruchner care nu semănau de loc și care, de mici, chiar și cînd mergeau la școală, ieșeau separat, întîi Victor și apoi cadetul. îi știa toate tabieturile domnișoarei matilde, aeriană, dar perfidă, mereu îndrăgostită de oameni misterioși, doar aparent imprevizibilă, dar de fapt constantă în căutarea unor forme rafinate de extaz. îl mai auzea și pe domnul Guță, de la mansardă, bătînd la o veche mașină de scris Corona, cu geamul veșnic deschis
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Am avut Învățători buni, profesori devotați, viața era ușoară, sigură, stabilă. Ca student nu am intrat În politică, să nu trebuiască să laud harta dezmembrată a țării. Partidele istorice existente după ocupația din 1944 au fost antrenate În cea mai perfidă cacealma. Într-adevăr istorică! O parte dintre intelectuali, În special studenții, au fost atrași În partide prooccidentale, iar occidentul dădea cu mâneci largi Comisiei aliate de control (sovieticeă ca și pe toți nenorociții care au emigrat din Rusia, pe prizonierii
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
fi fost lipsit întru totul de puterea de a face minuni); în locul Său ar fi murit de fapt Baraba; la Cina cea de Taină ar fi participat inclusiv Maria Magdalena o idee sionistă mai veche, o temă scandaloasă care apare perfid în articularea piesei atunci când Elena, iubita lui Cherintos, intră în rolul Mariei Magdalena care, în viziunea Alinei Mungiu Pippidi, încearcă o relație amoroasă chiar cu Iisus. Scena spălării cu lacrimi a picioarelor lui Iisus are o încărcătură erotică apăsată, despre
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
este cel al lui Răzvan Codrescu: "Sub paravanul parșiv al "autonomiei esteticului", autoarea își permite nu doar o abordare liberă a istoriei sau tradiției sfinte, după moda curentă a "demitizărilor", ci o răstălmăcire batjocoritoare, de proporții delirante, mergând de la insinuarea perfidă la abjecția cea mai vulgară. [...] Românii sunt acuzați întruna de "fundamentalism". Noi credem că ei pot fi acuzați mai degrabă de o iresponsabilă toleranță. Piesa semnată de A. M.-P., cu nimic mai prejos de Versetele satanice ale lui Salman Rushdie
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
mine. De ce să părăsești, mă întrebam, starea anterioară? Glasul era vesel, jocul privirii atât de atrăgător... Chiar atât de mult putem depinde de altul? Chiar atât de... Bănuiam că sufletul nostru nu e înconjurat de ziduri de netrecut, că alții, perfizi și puternici, ne puteau surprinde și sări peste el și să producă în noi ravagii, dar pe urmă îi gonești de-acolo și redevii stăpân. Asta când n-o dorești, în conflictele noastre cu alții, dar de bună voie să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să uit cât de rău mă simt. M-a cuprins o silă generală, o scârbă ce mi pornește tocmai din viscere... Sunt ca o treapă. În loc să spun ce mă doare acolo unde trebuie, mă ascund ca o cârtiță și... Laș, perfid, neom, jigodie, parșiv și încă multe altele, asta sunt! Dar, dacă n aș fi fost așa, ce rezolvam? Că am încercat și altfel. Și, mamă-mamă! Numai eu știu ce-a urmat! Iar lucrurile au continuat să arate ca-nainte și
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
mic efort de detașare ar fi fatal, în primul rând, tabloului, dar efectul ar fi același și pentru propria-mi persoană ...-tac,... Căci abia acum înțeleg: eu sunt totul pentru el, viața aflată într-o luptă continuă cu acea culoare perfidă și atotpătrunzătoare, negrul cel plin de cutezanță care inundă și-ncearcă să analizeze totul... ...tic-... Însă, mai presus de toate, sunt convins că eu sunt cel care aduce întunericul culorii pe pânză, eu sunt, cu sau fără voie, autorul acestui
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
învolburate ale mării. La începutul piesei, Prospero își scoate mantia fermecată pentru a-i dezvălui fiicei sale, Miranda, adevărata sa poziție socială, rangul avut odinioară în lume: e duce de Milano și, cu doisprezece ani în urmă, căzuse victimă uneltirilor perfide ale fratelui său, Antonio, căruia îi încredințase cârma țării, căci abandonase viața mondenă, pentru a se cufunda în studiul înțelepciunii adunate în cărți. Prospero își va pune însă din nou veșmântul fermecat atunci când va evoca sosirea în insulă și va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
o tânără femeie moartă care se trezește la viață, o tânără care și-a păstrat puritatea și inocența chiar și „după lungul somn fără vise al morții”. De atunci încoace, Rubek nu mai sculptează însă decât busturi ce ascund „ceva perfid”, o viclenie, o răutate „pe care oamenii nu le pot vedea”. Căci sub aparența lor umană, se disimulează o lume animală, o lume a sălbăticiunilor inaccesibilă spiritului mediocru al privitorului burghez. În spatele busturilor de bărbați și femei (executate la comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în toate Iluziile (în cazul în care s-ar dovedi capabile să viseze). Căci scopul lor primordial este, după cum se știe, să atragă și să păcălească spectatorul, făcându-l să le creadă vii. Al doilea scop urmărit de ele, mai perfid, este acela de a crea senzația de inerție și de moarte, care înlocuiește necontenit viața. Al treilea scop (inaccesibil): să mai înșele încă o dată publicul, să-l uluiască și să-l înspăimânte cu posibilitatea inumană de a trece de la starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Atoateînțelegătorului în fiecare zi. Poate că ceea ce trezea Marioritza în el nu era decât o mare curiozitate. În felul ei de a fi nu regăsea nimic din comportamentul unei soții sau mame și nici trăsăturile umile, descurajate sau, dimpotrivă, șirete, perfide, nesățioase, calculate și răzbunătoare, chiar malefice ale femeilor singure. Ea nu se încadra în nici o categorie. Nu era nici înger, nici demon, dar nici muiere propriu-zisă. Era liberă și stăpână, deloc stânjenită de libertatea ei. Dovedea o putere deosebită asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
n-avuse Mai tristă dragoste și mai bolnavă ca a mea...” Iată-l renunțând de bună voie la carnea iubitei. E sătul de minciuna ei și cântă pe Leda întruchipată în statuie de aur: Nu-ți vei mai face jocul, perfidă, Ci vei surâde în aur, candidă, De pat, aproape-mi. Ochi, pietre verzi cu sclipirile pale, Sâni, trandafiri cizelați din opale, Topaz pe buze. Trupul de aur nu-mi va dispare, N-o să mă-nșele trupul splendoare, Satană dragă. Trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cum statului Îi este permis ca, față de inamicul extern, să folosească orice formă de represiune, cum ar fi ambuscade de noapte sau agresiuni În masă, de ce astfel de măsuri sînt socotite nepermise și nefirești față de un dușman cu mult mai perfid, distrugător al orînduirii sociale existente?“ Ofițerul lăsă pentru o clipă cartea, ținînd arătătorul Între pagini. „Iată, domnilor, ce fel de morală propovăduiesc ei.“ (Ordonanța folosi prilejul de a scutura zăpada așternută pe foaia cortului de deasupra capului ofițerului.) „Cuvîntul libertate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mîneca mantalei. Brusc se va dezmetici din mahmureală. Scena i se părea atît de Îndepărtată, de parcă s-ar fi petrecut În vremuri imemoriale: stînd lîngă foc, undeva, Într-o vîlcea carpatină, soldații se adunaseră În jurul ofițerului care le citea despre perfida conspirație Împotriva Rusiei, a țarului și a orînduirii statornicite. Acel ofițer era de fapt colonelul de artilerie Dragomirov, Serghei Nikolaievici. Cartea din care citise atunci soldaților Îi va reveni lui, după moartea glorioasă a lui Dragomirov ( În vîltoarea cuceririi orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
rupte de contextul istoric, plămădind astfel faimoasa Conspirație. Compararea celor două texte dovedea fără putință de tăgadă că numita Conspirație era un falsificat și că, prin urmare, nu exista un program care ar fi fost elaborat de către „misterioasa, obscura și perfida forță care ținea În mînile sale cheile multor enigme Îngrijorătoare“. Descoperirea senzațională din Times, publicată sub titlul Sfîrșitul irevocabil al Conspirației, ar fi putut, În mod firesc, să pună capăt acelei penibile afaceri, care otrăvise deja multe suflete și luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și a exploziilor În lanț de la Liège) stătea, precum un Dumnezeu invizibil, „fermecătorul nostru Racikovski“. Obsesia lui fusese să arunce sămînța suspiciunii În Europa, iar prin asta să o apropie de Rusia. „Nemulțumit În postura sa de șef al poliției, perfidul rus va juca totul pe cartea politicii Înalte... Întrucît ambiția exagerată a lui Racikovski avea egal doar În lipsa sa de scrupule.“ 16 Cu indiscutabila sa agerime, Racikovski va pricepe curînd că efectul bombelor era relativ; În fața crimelor gratuite, ca În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]