7,636 matches
-
sădise acolo, străduindu-se să lase cât mai puțin loc între ei. Dedesubt, se întindea un desiș de tulpini uscate, subțiri ca niște bețe, ale puieților crescuți din conurile căzute din coroana uriașilor de deasupra. Pierduseră cursa pentru lumină și pieriseră în lupta cu proprii părinți. Câteva buturugi vechi se ridicau din solul acoperit de ace uscate. Mușchiul și lichenii năpădiseră lemnul putrezit, mâncat pe dinăuntru de termite. Chiar în față, la câteva zeci de metri, un trunchi gros se prăbușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spus o poveste. Era vorba despre un neamț, un prospector care venise aici să caute aur. Se pare că l-a și găsit, acolo, în peștera unde sălășluiește bestia. Mi-a dat de înțeles că, nu se știe cum, a pierit. Ucis de ea, fără îndoială. Urcase la peșteră împreună cu taică-său, care îl luase cu el pe Muntele Rău, fără să-i spună ce au de făcut acolo. Zicea ceva de niște catâri pe care i-au împușcat și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la miliardele de vieți care se sfîrșesc, la sălbăticiunile care se hăituiesc Între ele, la șerpii care le mușcă pe căprioarele tolănite la umbră, la lupii care-i sfîșie pe miei, la libelulele care-și ucid bărbătușul, la albinele care pier după prima Înțepătură, la chinurile mamelor cînd ne aduc pe lume, la puii de mîță azvîrliți de copii În apa rîului, la groaza peștilor În pîntecele balenei, la groaza balenei prăvălite pe uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scînteieri vîscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i-ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adîncurile adîncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vis? Acea potolire care-i făcea atît de bine sufletului său după atîta vînzoleală și zarvă, tot vis era? Glasul mulțimii amuțise, scîrțîitul carului Încetase, ca și opinteala oiștii. Razele soarelui, care pînă atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorîte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lînii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum pînă atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sufla cîte o frunză pe bancheta din piele. Frunza se așternea cu un ușor fîșÎit, ca un șoricel. Și ce-aveau să-i spună mamei - de bună seamă că se gîndeau și la asta -, cum să-i ascundă că le pierise entuziasmul? Cum să nu-și dezamăgească mama, care-n dimineața aceea le petrecuse cu lacrimi În ochi, de parcă le petrecuse la cununie sau, Doamne iartă-mă, la groapă?... Vai, În nici un caz, În nici un caz! N-or să-i spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Încercă să găsească lumînare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt sălbatic, inuman, care-ți Îngheța sîngele-n vine. Răsturnînd sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i-o sugruma. Printre urlete și strigăte, distinse ceva neclar, ceva cumplit, auzi numele fiicelor ei și un urlet Îngrozitor: „Nu! Nuuu!“ Dădu pînă la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
1742-1828, lasă să se întrevadă situația de degradare morală și fizică a locuitorului satelor: „Călcat și smerit în fiecare zi, obișnuit să fie lungit la pământ spre a-și simți carnea sfâșiată cu biciul din porunca celui de pe urmă dregător...pieri întru-însul simțul dreptății omenești ÎDeprins să-și vad dreptatea, oricât de mare și netăgăduită, totdeauna nesocotită, față de samavolnicia sau de trecerea celui mare, el deveni bănuitor, neîncrezător și prefăcut. Iar când evreii veniți din Polonia învățară pe boieri să clădească
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
se gătește. De asemenea, ne-a lăsat niște leacuri din buruiene (așa se zise la țară, toată vegetația mică este denumită cu acest termen. Nu se zice „borș de zarzavat”, ci borș de buruiene), cu care lecuim suferinzii de „cel pierit” - bube mărunte pe piele care mănâncă și ustură. La Slobozia, mama Boghioaia, mătușa Vasilca a lui Costănoiu (cea care spunea bărbatului ei „românul meu”, „omul meu”), mătușa Paraschiva (moașa) știau că „cel pierit” se vindecă prin spălături repetate cu apă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
buruiene), cu care lecuim suferinzii de „cel pierit” - bube mărunte pe piele care mănâncă și ustură. La Slobozia, mama Boghioaia, mătușa Vasilca a lui Costănoiu (cea care spunea bărbatului ei „românul meu”, „omul meu”), mătușa Paraschiva (moașa) știau că „cel pierit” se vindecă prin spălături repetate cu apă de la izvorul de la Velniță, acolo unde fusese „fabrica de spirt” a boierilor Rosetti. Pentru boala „când ieși afară desă cu udul”, adică diabet, o prostată, când ai vătămătură (dureri în capul pieptului) se
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
bolile cunoscute și tratate amintim frigurile palustre care erau tratate cu chinină; angina difterică, scarlatina, varicela și variola, care se tratau la spitalul din Parincea și Secuieni. De asemenea, în sat existau și cazuri de sifilis, zisă de către săteni „cel pierit”, boală ascunsă de majoritatea celor care o contractaseră, considerând că este o boală rușinoasă, tratându-se rudimentar, cu leșie, cu alifie de zincă sau precipitat galben și alte unsori care pe care le cumpărau de la farmacie; alții luau leacuri de la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
care mîzgăleam Într-un caiet. Întîmplător, povestea mea se Învîrtea În jurul unui minunat stilou de o asemănare uluitoare cu cel din vitrină și care, În plus, era fermecat. Mai concret, stiloul era posedat de sufletul torturat al unui romancier care pierise de foame și de frig și care Îi fusese proprietar. Căzînd În mîna unui ucenic, stiloul se străduia să plăsmuiască pe hîrtie ultima operă pe care autorul nu o putuse termina În viață. Nu-mi amintesc de unde am copiat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prim, un detectiv cinic dar cu inimă bună, Îi explica unui personaj secundar de ce femeile ca Veronica Lake erau pierzania tuturor masculilor dintr-o bucată și, chiar așa fiind, nu aveai Încotro decît să le iubești cu disperare și să pieri trădat de perfidia lor. Fermín Romero de Torres, care se transforma Într-un critic expert, numea acest gen de istorii „povestea călugăriței“. După el, nu erau decît niște fantasme misogine pentru amploaiații cu probleme de constipație și pentru bigotele ofilite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fructele de mare se spune că-s ceva de vis, mai ales crustaceele. Bea oftă, clătinînd din cap. Mi se păru că voia să plîngă de mînie, Însă era prea mîndră. RÎse liniștită. — Zece ani, și tot nu ți-a pierit pofta să mă jignești, nu-i așa, Daniel? Ei bine, hai, descarcă-te cum Îți vine mai bine. E vina mea, fiindcă am crezut că, În cele din urmă, puteam să fim prieteni ori să ne prefacem că sîntem, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
șase sertare. Încuietorile fuseseră forțate. Le-am cercetat unul cîte unul.Erau goale. Am Îngenuncheat În fața mesei de scris. Am pipăit scrijeliturile de pe suprafața din lemn. Mi-am Închipuit mîinile lui Julián Carax trasînd acele mîzgălituri, hieroglife al căror Înțeles pierise odată cu timpul. În fundul birouașului se Întrezăreau un teanc de caiete și un recipient cu creioane și stilouri. Am luat un caiet și l-am răsfoit. Desene și cuvinte desperecheate. Exerciții de socoteli. Fraze disparate, citate din cărți. Versuri neterminate. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ai putea să faci n-o va determina să divorțeze. În privința asta e absolut hotărâtă. N-ai decât să-ți scoți din cap orice asemenea eventualitate. M-a privit cu o uimire care fără îndoială nu era prefăcută. I-a pierit zâmbetul de, pe buze și mi-a vorbit foarte grav: — Bine, dragul meu, dar nici nu-mi pasă. Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie, fie că e într-un fel, fie că e într-altul. Am râs: — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să-i vezi pielea ei așa de frumoasă rănită. A murit în liniște, așa că n-am știut că e moartă până când nu mi-a spus sora. Era prea obosit ca să mai plângă. Zăcea inert pe spate de parcă i-ar fi pierit vlaga din mâini și din picioare, și curând am observat că a adormit. Era primul somn natural în care se cufundase de o săptămână încoace. Natura uneori atât de crudă se arată alteori îndurătoare. L-am învelit și am stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cu toții. - Despre ce comoară vorbești? - Frederic purta mereu după el sipetele tezaurului de stat, În locurile unde Își instala curtea. Și asta cu o grijă tot mai mare de când Începuse să se simtă Înconjurat de trădare, după condamnarea secretarului său, Pier delle Vigne. Însă transportarea sipetelor era din ce În ce mai anevoioasă și, după Înfrângerea de la Parma, când tabăra sa a fost jefuită și numai printr-o minune comoara le-a scăpat atacatorilor, se pare că se hotărâse să o ascundă la loc sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
s-a rupt. Și acum ce-i de făcut? conchise el, frângându-și mâinile. - Rămâneți pe loc și ascundeți-vă, deocamdată. Moartea lui Brandan ar putea fi și un accident, dacă el o fi subestimat impeterozitatea Arnului. Dacă ar fi pierit de mâna lui Bonifaciu, ghearele acestuia ar fi ajuns deja aici. Poate că necunoscutul pe care Îl așteptați va da un semn de viață. Cecco Încuviință. Părea să se agațe din răsputeri de firul acesta de speranță. - Dar am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
oameni mărunți ca voi. Zadarnic ați convocat la Florența cavalerii Apocalipsului! Cardinalul ridicase un deget, cu un aer amenințător. Gâfâia de surescitare, iar bărbia cea dublă Îi tremura. După ce trase de mai multe ori aer pe gura deschisă, reveni: - Veți pieri, e lucru sigur! Și vă veți prăbuși după neamul afurisit al ghibelinilor, gata să trădeze pe toată lumea, Începând cu Însuși izvorul lor de mișelii: acel Frederic pe care Îl admiri atât de mult și pe care ei Înșiși l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
singurul om În stare să construiască unul la fel. Acesta era secretul pe care voise să Îl anihileze, mai mult decât viața lui Alberto. Asasinul? Dintr-o dată, privirea Îi căzu peste rănile meșterului, atât de asemănătoare cu cele de care pieriseră ceilalți. De ce un asasin? La toate cadavrele părea să se repete aceeași schemă, două lovituri aplicate aproape una de alta, dintre care numai una mortală. Dar dacă, de fapt, autorii acelei crime fuseseră doi? Doi oameni obișnuiți să lupte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cocârjată sub o legătură de nuiele, abia se târa În aceeași direcție. Încercă să se strecoare printre Încărcătură și zid ca să treacă mai departe, Însă nu izbuti. După a doua tentativă eșuată, pufni disperat: - Lasă-mă să trec, babo! Să piei În infern cu lemnele tale! În loc să se dea la o parte, femeia se Întoarse ca să-l poată vedea la față. - De ce mă insulți, priorule? Eu Îi ajut pe oamenii buni din Florența. Va fi un rug pentru eretici, la turnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unul. Bourrache a băut trei, unul după altul, pe care le-a dat repede pe gât. Un tâmpit de soldat a bătut în geam aproape de noi. Privea sala rânjind, cu nasul lipit de geam. Ne-a văzut. Râsul i-a pierit. A plecat. Am rămas acolo timp de patru ore. Patru ore și două sticle de tărie. Patru ore și vreo trei cuvinte rostite. Măcar atât puteam face. În timpul acesta, Clămence începea să geamă și să se sucească, singură. Fără mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, suferă de toate, crede toate, nădăjduiește toate, rabdă toate. Dragostea nu piere niciodată... îmi explica rar preotul, să alegi totdeauna Dragostea (nu Teatrul, cum zice maică-ta), dragostea e totul, ea te face întreg, îl ascultam transpus, ceva misterios făcea să mă gândesc la Muntele Kogaion de lângă casă, ascuns departe, în cețuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cu el, am murit de multe ori, că citeaaam, luam cartea și fugeam sub garduri, să fiu singură, să râd și să plâng fără să mă vadă nimeni, să pot ofta sau să mă bucur cu ăia din cărți, unde pieri?, de ce mai ascunzi cărțile alea?, du-te, maică, de citește în casă, stai pe pat, între perne, îmi zicea maică-ta mare. Seara, când ieșeam dintre scânduri și praf, eram fericită că găsisem în cărți ce mă interesa pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]