2,405 matches
-
În iubirea de sine, pe cînd alții o eliberează, transformînd-o În energii binefăcătoare pentru alții. * „Virtutea are mulți predicatori și puțini martiri.” (Cl.A. Helvetius) Firește, prin simplul fapt că accesul la „virtute” nu-l poți obține decît prin chinul „pocăinței”; nimeni nu te poate absolvi de păcatele pe care le ai, ci doar tu Însuți, prin evaluările propriei conștiințe. * „În Întuneric, nimenea nu roșește de rușine. Întunericul ne scutește de această reacțiune involuntară cu care ne trădăm și pe care
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
bucurării” reciproce, poate primi împărtășania a doua zi. Biserica catolică apostolică și romanică răspunde formal nu: conform doctrinei, și unul și celălalt se află în situația înfăptuirii unui păcat de moarte și riscă afurisenia veșnică în caz de moarte fără pocăință. Bentivenga de Gubbio afirmă, în ce-l privește, că Dumnezeu ar putea face în așa fel ca fapta lor să nu fie considerată păcat. Altfel spus: Dumnezeu poate lua o hotărâre potrivnică Bisericii, deci el dispune de puterea de a
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
prin autoanaliză și psihanaliză. Aceasta este însă o amăgire care ar duce la consecințe dezastruoase. Este foarte probabil ca acela care se analizează pe sine să ajungă la schizofrenie”, deoarece numai metoda ascezei, cu procedeele ei (paza minții, purificarea ei, pocăința, rugăciunea și ascultarea poruncilor), constituie soluția, căci aceasta „ne ajută să ne desprindem de închipuiri și de robia față de cele trupești și să ne constatăm jalnica așezare lăuntrică” (Vlachos, 1998, p. 169). Aceste opinii trebuie interpretate cu prudență, deoarece, pe
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
dezicerile sincere ale tuturor celor care, Înșelîndu-se, au recunoscut mai tîrziu minciuna În care crezuseră și care, atunci cînd și-au dat seama, au avut un șoc și-au știut să tragă consecințele, dar nu iartă aroganța și lipsa de pocăință. Pe scena culturală franceză și-au făcut simțită prezența, deși periodic și fragmentar, și autori români din exil care fie publicau În limba franceză, fie erau cunoscuți prin traduceri. Existau Însă riscurile ca o antologie oficială, Nouvelles Roumaines, prefațată de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
din acești ani, Mihail Steriade își creionează un foarte viu profil anticipând tonul burlesc-duios al autoportretelor literare ale lui Eugen Ionescu. Până și formulele adresării directe sună identic: „Domnilor critici, fiți buni și nu mai tăceți”. Poemele publicate (Frunză verde, Pocăință, Imagină, Cântec de toamnă, Mi-ai surâs, Rugă, Dezamăgire, Primăvară, Final, Pământ, Strigăt, Carte poștală) sunt dedicate Emanuelei, Mariannei, Malviei ș.a., dar și - cu același gest teribilist - Lui Dumnezeu, „Mie”. În schimb, capitolul din romanul Malvia conține o poveste de
MEDUZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288077_a_289406]
-
este vorba de o completare de ultim moment - sub titlul Mărturisirea credinței ortodoxe. Stihuri ale părinților noștri episcopi Ambrozie al Mediolanului și Augustin al Hipponiei). Din matricea literară a lui Niceta de Remesiana descind și două omilii ce tratează chestiunile pocăinței (De poenitentia) și ale milosteniei (De eleemosyna), atribuite unui episcop Laurențiu, care pare să fi fost Laurențiu de Novae (sec. IV-V), misionar în mijlocul populației romanizate din sudul Dunării (căci el rezida într-o localitate aflată aproape de Nicopolis), una și
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
substanțiale, aducătoare de știri necunoscute apusenilor. Culegerea alcătuită de el, Exempla Sanctorum Patrum, cuprinde o sută de fragmente din impresionanta literatură patristică a Răsăritului. A tradus, uneori la solicitarea compatrioților săi sciți, și câteva vieți de sfinți: Viața Sfântului Pahomie, Pocăința minunată a Sfintei Thaisia, Descoperirea capului Sfântului Ioan Botezătorul. De la Dionisie au rămas și câteva lucrări de drept bisericesc (traduceri din greacă) și o Cronologie creștină, în care este folosită era alexandrină, iar ciclul pascal începe de la Întruparea Domnului. Ar
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
e scris în distihuri elegiace; „dezvinovățirea” de care vorbește poetul este aceea prin care el încearcă să șteargă ofensa adusă regelui; dar, în realitate, în afară de Guntamundus, Draconțiu i se adresează și lui Dumnezeu, iar poemul său e un poem de pocăință creștină: poetul propune regelui să-l imite pe Dumnezeu în privința sa pentru că Dumnezeu este milostiv cu toți oamenii. Draconțiu nu uită nici măcar aici că este un literat care cunoaște foarte bine poezia păgână și ia ca model pentru cântul său
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
desăvârșită în raport cu cei care se dedică exclusiv contemplației. Viața mixtă prin excelență a fost aceea dusă de apostoli pentru că ei îndeplineau cele două cerințe ale perfecțiunii creștine. Contemplația, la rândul său, presupune asceza și se dezvoltă așadar în trepte, prin pocăință, iubire, mâhnire pentru propriile păcate, spaimă: raportul dintre suflet și Cristos, prezentat simbolic în Cântarea Cântărilor, constituie, conform unei lungi tradiții, emblema acestei contemplații. Sursa principală a acestei interpretări spirituale propuse de Grigorie pare să fie Augustin. d) Scriitura lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
particulară devoțiune față de Sfânta Fecioară și Sfântul Martin, cel mai vestit sfânt din Galia. Martirii sunt adevărații eroi ai acestei istorii creștine și un accentuat interes pentru asceză străbate opera, ca și pentru încercarea la care sunt supuși călugării prin pocăința lor. Această atitudine, de altfel, e mai potrivită cu „cultura” din epoca lui Grigorie decât speculația dezinteresată și teoretică. Aceleași caracteristici, accentuate tocmai de subiectul tratat, le găsim și în cele opt Cărți de miracole (Miraculorum libri), unde sunt povestite
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Întrebări privind Vechiul Testament (Quaestiones in Vetus Testamentum). c) Doctrina creștină În sfera dogmaticii și a moralei creștine, partea cea mai semnificativă este reluarea doctrinei augustiniene a harului și a liberului arbitru și a temelor ascetice axate pe convertire și pocăință, derivate din tezele lui Cassian. Doctrinele etice ale lui Isidor sunt adunate în cele trei cărți de Maxime (Sententiarum libri tres) care, potrivit unor studii recente, trebuie plasate în ultimii ani de viață ai scriitorului, adică în perioada conciliului din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
vocația sa contemplativă ne ajută evident să ne eliberăm de clișeele triumfaliste aplicate lui Isidor chiar de către contemporanii săi. A fost un om măcinat de instanțe contradictorii: liberalism cultural și reprimare a ereticilor și a iudeilor, optimism naționalist și dureroasă pocăință în fața experienței păcatului și a slăbiciunilor omenești. De aici, neliniștea amestecată cu amărăciune, proprie unui om frământat și nefericit, pe care o putem surprinde în mod clar în două din epistolele sale adresate discipolului Braulion. Pe plan literar, calitățile și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
vieții monahale. Avem multe fragmente din omiliile lui Teofil, dar numai trei dintre ele s-au păstrat în întregime: una în greacă, despre euharistie, transmisă în mod eronat între operele lui Chiril din Alexandria, și două în limba coptă, despre pocăință și cumpătare și, respectiv, despre cruce și tâlhar. Sunt bogate în citate biblice dar și în înflorituri retorice. Printre apoftegmele pe care i le atribuia tradiția Părinților din deșert există o scurtă omilie despre moarte și judecată din care avem
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
zeci de maxime luate din diverse surse. Celălalt model de clasificare e sistematic; sentențele ce se referă la o temă precisă de viață spirituală au fost adunate în același capitol: despre înaintarea pe calea spre perfecțiune, despre reculegere (hêsychia), despre pocăință, despre stăpânirea de sine (enkrateia) și așa mai departe. Al doilea tip de colecții este probabil mai recent și provine dintr-o epocă în care autorii lor nu-și mai propun atât să transmită apoftegmele pentru a face cunoscute marile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
direcția predilectă și totodată cea mai interesantă a scrisului său: prezentarea vieții monahale, ecleziastice în general, în lumina ușor ironică a unui râs blând, bonom. Linia aceasta e continuată în numeroase alte volume, proză scurtă sau romane: Duhovnicul maicilor (1929), Pocăința starețului (1931), Ucenicii Sfântului Antonie (1933), O zi din viața unui mitropolit (1934), Cazul maicii Varvara (1937), Jocul satanei (1947) ș.a. Cel mai bun roman al scriitorului, Alegere de stareță (1932), cu o intrigă strânsă, dinamică, schimbări de situație surprinzătoare
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
1926; Mănăstirea Sămurcășești (Ciorogârla), București, 1926; Mănăstirea Țigănești, București, 1926; Călugări și ispite, București, 1928; ed. București, 1930; ed. București, 1943; Necazurile părintelui Ghedeon, București, 1928; Duhovnicul maicilor, București, 1929; Demonul lui Codin, București, 1930; Fete și văduve, București, 1931; Pocăința starețului, București, 1931; Alegere de stareță, București, 1932; Camere mobilate, București, 1933; Ucenicii Sfântului Antonie, București, 1933; O zi din viața unui mitropolit, București, 1934; Parada norocului, București, 1934; Cinci prieteni, București, [1935]; Eros în mănăstire, București, 1935; Oameni cu
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
Satisfactio) e scris în distihuri elegiace; „reparația” de care vorbește poetul este aceea prin care încearcă să șteargă ofensa adusă regelui; dar, în realitate, în afară de Guntamundus, Draconțiu i se adresează și lui Dumnezeu, iar poemul său e un poem de pocăință creștină: poetul îi propune regelui să-l imite pe Dumnezeu în privința sa, pentru că Dumnezeu este milostiv cu toți oamenii. Draconțiu nu uită nici aici că este un literat care cunoaște foarte bine poezia păgînă și ia ca model pentru cîntul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
perfecțiune în raport cu cei care se dedică exclusiv contemplației. Viața mixtă prin excelență a fost aceea dusă de apostoli, pentru că ei îndeplineau cele două cerințe ale perfecțiunii creștine. Contemplația, la rîndul ei, presupune asceza și, prin urmare, se dezvoltă gradual, prin pocăință, iubire, mîhnire pentru propriile păcate, frică: raportul dintre suflet și Cristos, prezentat simbolic în Cîntarea Cîntărilor, constituie, conform unei lungi tradiții, emblema acestei contemplații. Sursa principală a interpretării spirituale propuse de Grigorie pare să fie Augustin. d) Stilul literar gregorian
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de o evlavie deosebită față de Sfînta Fecioară și Sfîntul Martin, cel mai vestit sfînt din Gallia. Martirii sînt adevărații eroi ai acestei istorii creștine, străbătută de un marcat interes pentru asceză și pentru încercarea la care sînt supuși călugării prin pocăință. Această atitudine, de altfel, e mai potrivită cu „cultura” din epoca lui Grigorie decît speculația dezinteresată și teoretică. Aceleași caracteristici, accentuate de subiectul tratat, se regăsesc și în cele opt Cărți de miracole (Miraculorum libri), unde sînt povestite, cu o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în întrebări privind Vechiul Testament (Quaestiones in Vetus Testamentum). c) Doctrina creștină în sfera dogmaticii și a moralei creștine, partea cea mai semnificativă o reprezintă reluarea doctrinei augustiniene a harului și a liberului arbitru și a temelor ascetice ale convertirii și pocăinței, derivate din tezele lui Cassian. Doctrinele etice ale lui Isidor sînt adunate în cele trei cărți de Maxime (Sententiarum libri tres) care, potrivit unor studii recente, trebuie plasate în ultimii ani de viață ai scriitorului, adică în perioada conciliului de la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
înclinațiile și de vocația sa contemplativă ne ajută să ne eliberăm de clișeele triumfaliste aplicate lui Isidor de către contemporanii săi. A fost un om măcinat de instanțe contradictorii: liberalismul cultural și reprimarea ereticilor și a iudeilor, optimismul naționalist și dureroasa pocăință în fața experienței păcatului și a slăbiciunilor omenești. De aici, neliniștea amestecată cu amărăciune, proprie unui om frămîntat și nefericit, pe care o putem surprinde în mod clar în două dintre epistolele sale adresate discipolului Braulion. Pe plan literar, calitățile și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
vieții monahale. Avem multe fragmente din omiliile lui Teofil, dar numai trei dintre ele s-au păstrat în întregime: una în greacă, despre euharistie, transmisă în mod eronat printre operele lui Chiril al Alexandriei, și două în limba coptă, despre pocăință și cumpătare și, respectiv, despre cruce și tîlhar. Sînt bogate în citate biblice, dar și în înflorituri retorice. Printre apoftegmele atribuite lui Teofil de tradiția Părinților din deșert există o scurtă omilie despre moarte și judecată din care avem și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mult, prin adăugarea a zeci de maxime luate din diverse surse. Celălalt tip de clasificare e sistematic; sentințele referitoare la o temă precisă de viață spirituală au fost adunate în același capitol: despre înaintarea către desăvîrșire, despre liniștire (hêsychia), despre pocăință, despre înfrînare (enkrateia) și așa mai departe. Al doilea tip de colecții este probabil mai recent și provine dintr-o epocă în care autorii lor nu-și mai propun atît să transmită apoftegmele pentru a face cunoscute marile personalități ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lor” (11,5). Cei doi martori sunt prezentați prin intermediul a două metafore inspirate din profeția lui Zaharia: „Cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului” (Apoc. 11,4). Mesajul celor doi martori este un îndemn la pocăință înaintea sfârșitului lumii (sunt înveșmântați în sac). Ei au anumite calități supranaturale: în primul rând, așa cum am văzut, „foc iese din gura lor și mistuiește” pe dușmanii lor. Această imagine este specifică, în general, profeților Vechiului Testament. Cuvintele lor, discursurile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
figurile celor doi martori pornind de la tradițiile referitoare la Moise și Ilie. Cu toate acestea, modelul principal este oferit de episodul Patimilor și Învierii lui Cristos. Martorii se simt apărați de puterea lui Dumnezeu. Ca și Mântuitorul, ei îndeamnă la pocăință; sunt omorâți, dar înviază la puțin timp. Ca și în cazul morții lui Cristos, pământul se cutremură și o parte din cei necredincioși se întorc la credință. Scenariile nu sunt însă identice, ele prezintă diferențe semnificative. Isus este omorât de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]