3,259 matches
-
lumină intențiile și doctrina lui. Bibliografie. Ediții ale operelor lui Sever: Discursuri către Nefalie și Scrisori către Sergius - J. Lebon, CSCO 119-120, 1949: Philalethes: R. Hespel, CSCO 133-134, 1952. Contra gramaticului nelegiuit: J. Lebon, CSCO 93-94; 101-102, 111-112, 19522. Scrieri polemice contra lui Iulian de Halicarnassus: R. Hespel, CSCO 244-245 (1964); 295-296 (1968); 301-302 (1969). Apologia tratatului Philalethes: R. Hespel, CSCO 318-319, 1971 (în CSCO sunt și textul sirian și trad.). Omilii: versiunea lui Iacob din Edessa este editată în mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
oamenii sunt puternic ispitiți să trândăvească, lăsând sufletul să se deschidă către patimi; este atitudinea pe care și Pavel o condamnă (I Tes. 3, 6-12) atunci când îi îndemna pe destinatarii epistolei să muncească, urmând exemplul său. Avem aici un accent polemic, autorul vizându-i pe mesalieni și pe acemeți, partizani ai lipsei totale de activitate (cap. 21-27); în cap. 21 sunt menționați în mod explicit Adelfios și Alexandru, liderii celor două orientări. De condamnat este însă și al treilea tip de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
școala sa de Drept; studiaseră aici și retori ca Zaharia scolasticului sau Sever din Antiohia. Viața lui Sever, scrisă chiar de prietenul lui Sever, Zaharia, ne prezintă intensa activitate intelectuală din Berit, centrată pe cultura păgână și ascetismul creștin. Aluzii polemice la cultura păgână mai surprindem încă în opera lui Roman. Roman a fost predicator și s-a servit de inspirația poetică pentru a da formă cuvântului său, dar aceasta nu înseamnă că această inspirație ar fi fost deficiență, chiar dacă era
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
diverse pasaje din lexicul bizantin de la Suda (sau Suida), ori dintr-o compilație târzie cu caracter biografic intitulată Viața lui Constantin. În afară de această Istorie bisericească, Filostorgios ar mai fi scris și alte opere: o apărare a creștinismului contra faimoasei scrieri polemice a lui Porfir, și o scriere encomiastică dedicată lui Eunomius, scrisă cu multă căldură și plină de laude. Bibliografie. Ediții: GCS 21, 19722 (J. Bidez - F. Winckelmann). 2. Socrate Avem foarte puține informații despre acest istoric. Așa cum spune el însuși
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
textul Lacrimile și blestemul mumei sau Călătoria mortului, apărut în „Revista olteană” (1889), la care adaugă o notă despre informator și citează alte variante autohtone și străine ale motivului. Spirit combativ, S. și-a definit opiniile despre folclor în lucrări polemice. În studiul Poeziile populare colecția Alecsandri (1866) sau Cum trebuie culese și publicate cântecele populare (1889) susține că folclorul trebuie să fie „un izvor pentru psihologia populară”, „un repertoriu al limbii poporului”, care să folosească lingviștilor, scriitorilor și istoricilor. De
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289561_a_290890]
-
principiile susținute anterior. S-a ocupat și de istoria și cultura poporului evreu, a alcătuit o bogată colecție de folclor în limba idiș, a scris studii de etnopsihologie comparată, cu privire specială asupra creației folclorice evreiești, precum și numeroase articole, unele polemice, privitoare la situația comunității evreiești din România. SCRIERI: Anecdote populare române cu privire la evrei. Cercetare critică, București, 1889; Poeziile populare colecția Alecsandri (1866) sau Cum trebuie culese și publicate cântecele populare, Iași, 1889; Vasile Alecsandri sau Meșterul drege-strică și apărătorii săi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289561_a_290890]
-
în 1896 revine la limba română, dar conținutul este de interes exclusiv maghiar. În fiecare an ultimul număr publică sumarul general al revistei, materialele fiind riguros repartizate în opt secțiuni: „Scrieri politico-sociale”, „Lingvistică”, „Istorie”, „Beletristică”, „Literatură”, „D-ale poporului”, „Scrieri polemice”, „Bibliografii, diverse”. Articolul-program Datorințele noastre, semnat de Grigoriu Moldovan, semnifică în esență un act de supunere și fidelitate față de statul ungar, deși declarativ se poziționează pentru susținerea culturii românești: „Ca români suntem datori a susține caracterul român, limba dulce a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290340_a_291669]
-
ales în insanități, atacuri la persoană și răfuieli - cele mai multe ale redactorului -, vizând cu precădere instituții din București, pe Ioan Slavici și revista „Tribuna” din Sibiu, alte periodice românești din Blaj sau de aiurea. Criptonime și pseudonime își asumă secțiunea „Scrieri polemice” (Crix, Crax, A. de la Heșdate), adică minirubricile „Argumente cu bâta”, „La fântână”, „Verzi-uscate”, „Urzici”, „Prostii d-ale noastre”. V. T., R. P.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290340_a_291669]
-
B., cu toate că se considera autorul unor romane „de probleme”. Fiind un om de cultură întinsă și temeinică, un spirit mobil și o inteligență pătrunzătoare, și-a transpus în Neamul Coțofănesc (1930), Rumilia (1934) și Stăvilare. Se aleg apele (1942) părerile polemice despre societatea românească a epocii. Ambiționa, asemenea lui Cezar Petrescu, la o frescă socială. Acaparantă se dovedește preocuparea pentru refacerea unui traseu al istoriei românești după o schemă foarte personală. În volumul Cărvunarii (1928) se află mai curând succinte tablouri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285651_a_286980]
-
și explică atât religiosul, cât și literarul. Eseurile din Jocurile divinității. Gândire, libertate și religie la sfârșit de mileniu (1997) au ca supratemă „urgența depășirii uneia dintre polaritățile definitorii ale lumii moderne”: cea dintre secular și sacralitate. N. se situează polemic față de maniheismul contemporan, care opune tranșant, de o parte, raționalitatea științifică orgolioasă, iar de cealaltă, sistemul de referință categorial și discursiv al religiei, așa cum a fost fixat în Scripturi, căutând în ele marile modele metanarative. În tot ce întreprinde, teoreticianul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
ziarului cu același titlu care apăruse între 1890 și 1894. Ei marcau astfel diferența de opinii în raport cu conducerea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, pe care o acuzau de oportunism. Mille, Mușoiu și Zosân scriu în fiecare număr articole polemice. B. Brănișteanu trimite de la Român un studiu politic intitulat Poporanismul. Zosân este și autorul unor excelente portrete ale scriitorilor I. Păun-Pincio și N. Beldiceanu, precum și al unor schițe de atmosfera, care apar sub titlul Palatul de justiție. Gr. Mălinescu publică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288280_a_289609]
-
aceasta de unul singur, în timp ce congrese succesive ale POB condamnaseră această recunoaștere cu o zdrobitoare majoritate. Tot atunci, Stafford Cripps, reprezentantul proeminent al stîngii muncitorești, care pleda pentru securitatea colectivă și alianța cu comuniștii, a fost expulzat din partid. Limbajul polemic reluat de către IC în privința social-democrației și remodulat de către fiecare dintre secțiunile sale, criticile din ce în ce mai dure referitoare la Franța și Anglia formulate de către URSS, impactul proceselor și o certă eficacitate a denunțătorilor troțkiști au închis partidele comuniste occidentale într-o izolare
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
a urma condamnarea sovietică. Conducerea olandeză este influențată de atitudinea giganticului partid comunist indonezian care sprijină PCC și al cărui secretar general, Aidit, ceruse în numele unității mișcării comuniste internaționale ca aceste congrese ale partidelor să nu se transforme în tribune polemice între partide care se doresc a fi 'frățești' 14. Cu ocazia celui de al XXII-lea Congres, din 1964, secretarul general, Paul De Groot, imprimă o politică de independență în opțiunile politice ale partidului. PCUS-ului, care dezaprobă public această
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
reproșat adesea excesiva îngăduință față de cei protejați, se dovedește un observator atent al devierilor comportamentale ale acestora. Cu un ochi de moralist și psiholog, el înregistrează, pe urmele memorialistului Lovinescu, scene din viața literară și se delimitează pe un ton polemic de manifestările megalomane sau narcisiste care își pun amprenta în cele din urmă și asupra creației literare, dovedindu-se reprobabile nu doar etic, ci și estetic. Eseul Duelul invizibil. München XX sau Puterea de anticipație a artei (1977) cercetează vocația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286666_a_287995]
-
de emulație intelectuală a începutului de secol XX simptomele violenței politice. Prezență activă în presa postdecembristă, D. reunește în volumele Scufița Roșie nu mai merge în pădure (1994), Replici din burta lupului (1997), Aruncând mănușa (1999) o parte din articolele polemice, eseurile și studiile critice publicate în această perioadă, cărora le adaugă fragmente din interviuri sau de jurnal, precum și evocări ale unor confrați ca I. Negoițescu, D. Țepeneag, Șt. Bănulescu. Eseistul, care descifrează cu luciditate motivațiile refuzului unor creatori contemporani cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286666_a_287995]
-
destinul „fără adresă” al Basarabiei. Este o cronică aproape fidelă a reacțiilor mele la cele ce s-au întâmplat în zona culturii și a scenei politice în ultimii 14 ani. Titlul volumului - Intelectualul ca diversiune - fixează, poate șocant și, cred, polemic, teza potrivit căreia principalul vinovat pentru deriva postsovietică a Basarabiei este intelectualitatea națională. Pentru că dincolo de expresiile siropoase și delirant-artistice cu care a delectat (mai exact ar trebui spus „amețit”) publicul, însetat - la începutul anilor ’90 - de un discurs patriotic bine
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
și 6 ianuarie la o oră de maximă audiență, trebuiau să constituie, în intenția regizorilor acestei vizite, cloul întregii acțiuni propagandistice. În notele de față, nu îmi propun să fac o analiză a discuțiilor purtate în cadrul acestor șezători, deși material polemic ar fi destul. Nu voi califica nici atitudinea lui Ion Druță, tot mai dezonorantă în ochii unor colegi și ai cititorilor săi, față de puterea locală. Voi spune doar atât: Ion Druță a monologat (parteneri de dialog n-a avut, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
atacat acest post de radio, în ziare patriotice, gen Literatura și arta, la adăpostul pseudonimelor, consultând înregistrările furnizate de KGB. Și ar mai fi de precizat un lucru de principiu. Generația, vârsta creatorului, noțiuni de care se cam abuzează în polemicele literare - am plătit și eu în acest text un tribut poate prea mare acestei abordări, asumate nu din superficialitate (cum îndrăznesc să cred), ci în numele unei mai bune funcționalități a discursului - nu țin de axiologie, ci de biologie. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
urmări cu oarecare consecvență. Postmodernismul și optzecismul românesc au adunat o bibliotecă și o bibliografie întreagă, și cel interesat cu adevărat de acest fenomen se poate edifica ușor (nu avem timp și nici spațiu pentru a-i oferi liste). Avansul polemic al dlui I.N. mi s-a părut neserios (textul elaborat de Samson Noah cade în același registru), ceva situat între fronda benignă și gluma prietenească, când cel care întreabă nu așteaptă răspunsul, ci este preocupat îndeosebi de stilistica propriului demers
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
nu știu. Le recomand să răsfoiască atent dicționarele și enciclopediile sau să ceară informații de la Nicolae Dabija, cel care îi ocrotește lansarea în paginile săptămânalului Literatura și Arta pe post de replicar neprovocat. Evident, mă aștept să mi se răspundă polemic la ceea ce scriu în Contrafort, dar obiectul controverselor în aceste cazuri să fie chiar textele semnate de mine. Domnul G.G., în replica sa aldină din Literatura și Arta, nr. 4/98, sugerează doar că este nemulțumit de comentariul meu la
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Isle, José-Maria de Hérédia, Paul Bourget în „Cuvântul” (1913). Două lucrări nonliterare, Răfuiala cea mare (1914-1915) (1915) și Problema pământului în România (1922) abordează câteva subiecte obsedante pentru el - războiul și criza socială. Activitatea de om de presă, cu intervenții polemice redutabile, este dublată de aceea de prozator. Debutul editorial se produce cu volumul Spre Sofia cu Reg. 8 de Artilerie (1914), rezultatul participării ca voluntar la campania din Bulgaria. Este o cronică de un profund realism, în care descrierea plastică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289140_a_290469]
-
Liviu Rebreanu, H.P. Bengescu. În opera sa, E. Lovinescu, adept al mobilității culturale, s-a ridicat împotriva oricărui tip de "imobilism", "provincialism", "tradiționalism" și a urmărit o circumscriere a variațiilor sentimentului estetic. Înzestrat cu inteligență și talent, acesta avea incisivitate polemică și tărie morală, în sprijinul orientării "moderniste": "literatura de inspirație citadină", "poezia nouă", "proza obiectivă", "romanul psihologic". A fost ultimul nostru critic de direcție, a susținut o critică "autonomistă" (disocierea valorilor estetice de cele etnice și etice). El a scris
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
modernistă (T. Arghezi); "oficiază cu misterele noului cult" (A. Maniu, D. Iacobescu, L. Blaga, Demostene Botez, Al. A. Philippide, I. Barbu, Camil Petrescu); modernismul extremist (Tr. Tzara, I. Vinea, B. Fundoianu, Ilarie Voronca). Opera oferă un material divers: istoric, psihologic, polemic, portrete ale liricilor caracterizate prin desen sobru, vervă caricaturistă, medalion, portret, schiță sumară (Pompiliu Constantinescu). În Titu Maiorescu și posteritatea lui critică, E. Lovinescu se dovedește a fi un bun istoric, psiholog și monografist. El a trecut de la faza militantă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Titu Maiorescu. În 1867, Societatea a lansat revista Convorbiri literare, în care au publicat marii clasici ai literaturii române: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici. Exegeții au identificat trei etape în existența Societății Junimea: 1. Etapa 1863-1874 are un caracter critic și polemic, manifestat în domeniul limbii, al literaturii și al culturii; se organizau "prelecțiuni" populare pentru educarea maselor; se punea problema alcătuirii unor antologii de poezie românească pentru promovarea autorilor importanți; junimiștii propuneau unificarea limbii române literare prin înlocuirea alfabetului chirilic cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
roman de dragoste cu elemente de frescă socială. Narațiunea se organizează în adâncimea perspectivelor interioare ale eroului. La început student sărac, se căsătorește din dragoste, moștenește o avere pe care o încredințează unchiului Tache. Protagonistul este un spirit lucid, introvertit, polemic, obsedat de absolut, care trăiește două drame: o dramă a iubirii înșelate și o dramă a imposibilității integrării în existența cotidiană, ilustrată aici de război. Suferind la fel ca alte personaje camilpetresciene din pricina faptului că "a văzut idei", eroul este
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]