1,503 matches
-
Ta Kemet strălucea în soarele dimineții. CAPITOLUL XXVI Atlantida nu se scufundase toată, cum credeau cei plecați. Și nici deodată. Corăbiile scăpate de urgie ajunseseră în Marea dintre Pământuri când încă zguduirile subpământene tot mai răpeau bucăți de pământ atlant, prăvălindu-le în mare. Nici toți oamenii Atlantidei nu pieriseră în valuri. Cincisprezece mii de soldați, preoții aproape toți, fără Tefnaht și câțiva mai tineri, toți dregătorii și oamenii de neam, scribii de vază, negustorii bogați, câteva sute de meșteșugari iscusiți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ales. Cu mâini înfrigurate își căută arma albastră în hainele de sub tufe, și când cei trei vânători de robi erau la câțiva pași de arcaș, ridică arma în dreptul privirii, apăsă, și cel dintâi mănunchi de raze nevăzute țâșnit din țeavă prăvăli la pământ într-o clipită pe unul din ei. Ceilalți doi, nepricepând ce s-a petrecut, alergară spre Auta, socotind că acesta aruncase vreo piatră în cel căzut. Erau aproape, cu cuțitele întinse spre el. Povața lui Hor trebuia uitată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prea cred! Tot ce se vede din ea, din punctul ăsta de vedere, sunt picioarele goale. Ajunseră la Staithes la scurt timp după prânz. Pentru un port atât de mic și de Îndepărtat, Înghesuit Într-o râpă Îngustă care se prăvălea de pe Înălțimile mlăștinoase direct În mare, umbrit dintr-o parte de Boulby Cliff, punctul cel mai Înalt de pe Întreaga coastă estică, după cum susținea Du Maurier, părea remarcabil de activ și de prosper. În timp ce coborau strada principală pietruită, abruptă și cotită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
erau de genul masculin. Cei patru tropăiau transpirați și se apropiară cu danturile lor rânjite. Erau crăcănați și zburliți. Deșuchiați și dezordonați. Cufun- 28 DANIEL BĂNULESCU La balconul întîi, în dosul balustradelor de palisandru, fremătau de suferinți la auzul batjocurilor prăvălite către Numele Sfânt îngerii-mînji, serafimii și heruvimii, cu limbile ca niște felioare de portocală, ferfenițite de scrâșnetul dinților și cu potențiometrele gurilor date pe mucles. La balconul al doilea, cu obrajii în pumni, chipurile fulgerând de mânie ca argintul și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Era un străin, un ucenic, un ins misterios, nu făcea parte din Cenaclu. A privit cu nepăsare în stânga și-n dreapta, a ochit cu precizie ceea ce imediat vă voi spune. Și, aproape simultan cu calamburgiul, s-a apucat și el (prăvălindu-se insolent pe ultimul rând de banchete al sălii) să-și îngîne poemele sale inepte, de începător, la urechea cu pieliță dogoritoare a unei necunoscute. Necunoscuta, arătoasă și apetisantă, să calci în călcâie oricare sacoșă de piață și să te
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ne-au împins din spate, am închis binoclurile și-am sărit printre focurile vii. Iar de cum ne-am apăsat ștampila pingelii între vâlvătăi, minune! o dată și scândurelele Omoroacei s-au desfăcut de pe noi, ca o coajă de bubă. S-au prăvălit la pământ cu un zgomot mai al naibii decât al unei basculante ce descarcă o tonă de tablă și ne-am trezit mai netezi și mai curați decât un cur de copil... ...Dar coropișnițe, viermișori, gândăcei, nu pentru că ar fi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Îi încălecă. Îi strivi de asfalt ca pe o mână de chiștoace fumegânde. Îi mână înapoi însiropați în propriul lor sânge. Obligîndu-i ca, lipindu-se de bara din spate a taximetrului și alcătuind un soi de piramidă sportivă, să-și prăvale făpturile, primii doi (Fiorosul Marcel și Gabi cel Norocos) în prăpastia metalică a portbagajului, ceilalți doi, Relu și Doru, escaladând pe capotă și ancorîndu-se, cu propriile bretele, de suportul pentru bagaje montat pe acoperișul taximetrului, marca Daciei 1300. 67 CEI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
brâncovenești, pentru a nu sluji drept reper celor ce ar fi plecat în expediție. Scotocind coclaurile pe care se răsuciseră odinioară gurile de vărsare ale pârâiașului descântat. Pe ruinele ei, înțelept Marele Arhitect, mereu surprinzătorul Nicolae Ceaușescu, avusese înțelepciunea de prăvălise un bloc, 103 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI buldozerele se opinteau, din nou, să le ghemuiască la pământ. Era peste puterile unui om să prăvălească niște năluci la pământ. În spate, sub cerul plafonierii taximetrului, Ho diábolos se abandonase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
descântat. Pe ruinele ei, înțelept Marele Arhitect, mereu surprinzătorul Nicolae Ceaușescu, avusese înțelepciunea de prăvălise un bloc, 103 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI buldozerele se opinteau, din nou, să le ghemuiască la pământ. Era peste puterile unui om să prăvălească niște năluci la pământ. În spate, sub cerul plafonierii taximetrului, Ho diábolos se abandonase extazului său turistic, rotindu-se, ca un corb, pe deasupra gurilor de vărsare și psalmodiind, ca un popă, un text produs de seriile cele mai proaspete
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
DANIEL BĂNULESCU Cu decizia-n mână, se plimbă înfiorat pe Calea Victoriei și, în fața unei vitrine, își adună curajul să potrivească imaginea picioarelor cucoanelor ce îi trec prin-nainte deasupra contururilor unor ciorapi mătăsoși și electrici, ce torc precum două pantere prăvălite în galantar. Strâmbă din nas, găsește fiecărei fandosite reflectîndu-se în acel galantar cel puțin patru hibe, dar când, în cele din urmă, pașii unei tinere superbe, șatene, se suprapun perfect, fie și-o clipită, unghiului pe care perechea de ciorapi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
facultate sau într-o întreprindere tâmpită, toți cei care se bănuiau c-ar avea o brumă de talent muzical, fuga la "nenea" Floyd să ne-nvețe el ce-i ăla griful. Să ne demonstreze chiar el, pe viu, cum se prăvălește Nick Mason înainte, la pasajele cele mai nervoase de tobe. Să ne dezvăluie el câți centrimetri lasă exact între tălpi David Gilmour, când își începe nimicitoarele sale solo-uri de chitară. Pinky le arăta, ce să facă? Ăia verificau, cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nou, în planurile sale, IF-ul, și hotărî de-acum că, dacă doreau într-adevăr să haiducească și chiar să ridice viața Președintelui țării, nevoii de gologani trebuiau să-i pună botniță, s-o împingă în planul al doilea. Se prăvălea peste ei, cât casa, nevoia de armament. Erau însă la mijloc de cerc vicios: spre depozitele cunoscute de armament puteai să-ți croiești drum numai cu arma. Ei, excluzând 293 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Ordinarule. Dacă-mi dai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gentlemeni neșifonați de cea mai mică grijă, pudrând în urmă o dâră de bună dispoziție, pe ulicioara spoită, în culori de Ev Mediu, de pâlpâirile unei luni capricioase și dezinhibate. Cum dezinhibat, din gangul de la numărul 26, aproape că se prăvăli peste ei și aproape îi împrăștie pe pavaj, un grăsan. În sacou cu nasturi metalici și oribili. Și care, în loc de-a le prezenta scuzele lui bâlbâite de pântecos abțiguit, numai ce se înghesui în ei, și îi presă, cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Madam Nicolici cunoștea la perfecție Literatura Română. Mai privea o vreme la fundul schimbător al unui personaj din planul doi, care căuta împiedicarea demolării casei evanghelice din icoană, precum și introducerea unui slăbănog, așternut pe o targă, printre căpriorii acoperișului, acoperiș prăvălindu-se deja zurnitor către pământ și atunci madam Nicolici îi spunea: - La Limba și Literatura Română. Pune mâna și învață, în special, despre simboliști. Mâna o pusese. Tocise. Despre curentul ăsta literar învățase. Nu se dumirise însă, nici negru cât
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Răposatului se abătuse în această după-amiază, pe aici, pe-acasă. Douăzeci de minute se tot învîrtise pe terasă. Și se arătase extrem de nemulțumit: - D'aia m-am rostogolit și m-am zdrobit eu de stâncă, Marie?! D'aia m-am prăvălit eu, de la o înălțime de 120 de metri, Mariușcă... Într-adevăr, Sinistratul aflase de mult că Răposatul răposase făcând alpinism și prăbușindu-se de pe un imens perete de stâncă. Dar nu-i dăduse nimeni de înțeles c-ar fi făcut
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tine, după ce te prinsese cu cercetașii?!... Ți-a mai făcut vizite, după Crematoriu? Și de unde până unde ați ajuns voi la Mărgiculițo? 359 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI dicția, pe care Yahweh (sau Iehova), Dumnezeul dezvăluit de Biblie, o prăvălise deasupra spiritismului. În plus, rafala sentințelor din Leviticul 20:27 amintea, ea singură, de pregnanța unui poem: " Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se îndeletnicește cu ghicirea, să fie pedepsiți cu moartea. Să-i
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
căror trupuri negre, călugărești, cilindrice precum trabucele, nici o pasăre cu apucătură teafără nu gusta. Pe la ora 13, bășica tărâmului norilor iarăși plesni, oameni și fluturi fiind zdrențuiți precum copertinele de doc ale unor magazine spulberate de grindină. După măzăriche, se prăvăli și grindina. Din somn, cu dreapta, Sinistratul își trase carapacea de plastic deasupra, continuând să sforăie îndeajuns de nesinchisitor pentru cineva a cărui cealaltă jumătate descoperită de pat era atât de prietenesc pisată de rafalele de gheață și de apă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
când ai văzut tu un bărbat care să ajungă la o petrecere și să zică „La naiba, trebuie să plec, am mai văzut încă un tip îmbrăcat în același costum ca mine“? Susan și-a pierdut echilibrul și s-a prăvălit pe pat într-o poziție nu tocmai demnă. —În vreme ce Doamne ferește să vezi o altă femeie îmbrăcată în aceeași rochie ca tine! Nick a zâmbit. —Ei, astă seară n-am văzut pe nimeni care să fie îmbrăcată la fel ca tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
soare desfrunziții palmieri... O, lăsați să moiu în ape oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu-ale stelelor icoane, cu a cerului azur; Să înnalț munții Greciei, scânteind muiați de soare, Cu dumbrave prăvălite peste coaste râzătoare Și cu stânci încremenite printre nouri de purpur. Peste văile adânce repezite-n regioane Nourate, stau ținute templele multicoloane, Parcă munții-n braț de piatră le ridică și le-arat- Zeilor din ceriuri. Vulturi peste văi înnegurate, Grei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fulgerătură în senin a-ncremenit. Marea aerului caldă, stelele ce-ntîrzii-line, Limba râurilor blândă, ale codrilor suspine, Glasul lumei, glasul mărei se-mpreună-n infinit. Codrii aiurează negri sub a stelelor povară. Râuri calde ca și sara apa-n arcuri o coboară, Prăvălind-o purpurie peste scările de stânci; În albastru-adînc, în marea cerului cea liniștită, Răpăd munții cu tărie fruntea lor încremenită Și în valuri verzi de grâne îmblă văile adânci. Printre cremenea crăpată, din bazaltul rupt de ploae, Ridica copaci monastici
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu rune, Cu-a lui mîn-arată drumul la oștirile-i bătrâne Și de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit. Astfel arcul nalt din ceruri el îl urcă cu grandoare. Munții lungi își clatin codrii cei antici și-n răsunare Prăvălesc de stânci căciule, salutând întunecat; Iar hlamida lui cea albă svîrle falduri de zăpadă, Când el brațul își ridică strigând stîncelor să cadă, Mișcând codrii de răsună în imperiul lor urcat. {EminescuOpIV 135} Și-n zenit opri oștirea-i peste
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Giganți cu picioare de stânci de granit, Cu fruntea trăsnită ei norii despică Și vulturii-n creeri palate-și ridică Ș-uimiți stau în soare privindu-l țintit. Acolo prin ruini, prin stânci grămădite E peștera neagră zăhastrului mag; Stejari prăvăliți peste râuri cumplite Și stanuri bătrâne cu mușchi coperite; Încet se cutremur copacii de fag. Vuind furtunoasa-i și strașnică arpă Trec vânturi și clatin pădurea de brad, Prăval pietre mari din culmea cea stearpă, Aruncă bucăți cu pomi și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele. Hohot-adînc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prin efracție... Îmi pare ciudat să intru pe ușa din față, aproape ilegal. Vreau să experimentezi Residencia Costasol la prima mînă. Mistere de viață și de moarte plutesc peste vile ca asta... Am pătruns amîndoi În interiorul tăcut. Lumina soarelui se prăvălea prin ferestrele neumbrite, mătuite de praf. În jurul nostru era o Întindere de camere goale, de ziduri albe care nu Îngrădeau nimic, pregătite să fie martore la dramele plictisului, pîlpîitul fără sens a o mie de meciuri de fotbal. Fără mobilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
îi aduc cu vorbe la cuibarul meu și-i fac să se înmulțească. Aș putea să trăiesc din asta, dar nu mă lasă meseria... Cădea și luna din creștetul cerului. Ținea în tinicheaua ei o lumină ruginită, ștearsă și se prăvălea, prăvălea... Gheorghe se ridică. - Hai, mai avem. Paraschiv își dezmorți picioarele și luă pachetul. - Dă să mai duc și eu. Drumul se scurta pe la ulucile Dudeștiului. Trecură pe sub felinare și cotiră de-a dreptul prin câmp. Bătrânul vorbea îndîrjit: - Avem
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]