4,129 matches
-
l-ar fi durut din cauza muncii istovitoare. —Bună seara, a mormăit el aruncându-mi o privire suspicioasă. Clar, era convins că eu îl vorbisem de rău. Nimeni n-o bănuia niciodată pe Helen, cu fața ei angelică și inocentă. Ce proști, ce proști! —Să-ți torn ceaiul? l-a întrebat mama obedientă. Mai târziu, spre seară, i-am auzit pe mama și pe tata certându-se în bucătărie. Jack, va trebui să-i zici ceva! Uite ce e, Mary! O să tund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fi durut din cauza muncii istovitoare. —Bună seara, a mormăit el aruncându-mi o privire suspicioasă. Clar, era convins că eu îl vorbisem de rău. Nimeni n-o bănuia niciodată pe Helen, cu fața ei angelică și inocentă. Ce proști, ce proști! —Să-ți torn ceaiul? l-a întrebat mama obedientă. Mai târziu, spre seară, i-am auzit pe mama și pe tata certându-se în bucătărie. Jack, va trebui să-i zici ceva! Uite ce e, Mary! O să tund eu singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de rușine. Și cam ce crezi tu că făceam când te-am întrebat dacă ne mai putem întâlni? a continuat el aproape disprețuitor. Deci? a insistat el când a văzut că nu spuneam nimic. Ori crezi că sunt un mare prost, ori un mare cinic. Și nu sunt sigur care din variante mă jignește mai tare. Eu tot n-am spus nimic. În mare parte, fiindcă nu știam ce să spun. Mă simțeam îngrozitor. Cu mine, Adam se purtase întotdeauna respectuos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mai scump fel de pe meniu. Presupun c-ar trebui să vorbim despre bani, am spus după ce chelnerul plecase. —E în regulă, a zis el. O să plătesc eu. O să plătesc cu cardul. — Nu, James, am replicat întrebându-mă dacă făcea pe prostul. M-am referit la faptul că trebuie să vorbim despre banii noștri. Adică ai tăi și ai mei, m-am referit la situația noastră financiară. Am rostit cuvintele rar și cu grijă, ca și cum aș fi vorbit cu un copil. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a intrat în baie și a trântit ușa în spate. Tot o mai auzeam cântând, doar că acum ceva mai slab. Am rămas în hol, în picioare. Eram nefericită. Și mă simțeam penibil. E așa de adevărat ce se spune: prostul cel mai prost e ăla care a mai fost prost o dată. „Nu pot să mă gândesc acum la asta“, mi-am zis. „Trebuie să uit. O să mă gândesc altădată, când toate o să stea altfel. Atunci când o să fiu fericită și lămurită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
minunată - puțin împrăștiată, conducând imprudent și sporovăind întruna. În sfârșit, am ajuns într-un cartier de suburbie care nu se deosebea prea mult de al meu, în ceea ce privește populația, mașinile parcate în fața caselor, vecinii băgăcioși care se holbau la noi ca proștii satului etc. Și casa îmi părea cunoscută: covoare țipătoare oribile, perdele și cuverturi de tristă amintire și o mulțime de trofee sportive, tablouri hidoase și bibelouri de porțelan de-ți stătea mintea-n loc; m-am simțit ca acasă. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Eu mă deplasez cu o tricicletă. Și-a frecat mâinile ca și cum ar fi vrut să îndepărteze praful. Întreaga lui atitudine sugera faptul că era pe punctul să plece. Hugo s-a uitat disperat împrejur. Dacă nu reușea să vândă apartamentul prostului ăstuia, comisionul lui se ducea pe apa sâmbetei. Pe oriunde ar fi curs ea. Așa că a încercat o altă tactică. Copiatorul e inclus în preț, a spus el indicând cu mâna mamutul uriaș din plastic gri care data din zorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a făcut, a declarat el din senin. Vreau s-o cumpăr. Hugo a plecat cu mașina chicotind. Până la urmă, se dovedise că nu-și ieșise din mână- ba chiar era departe de situația asta. Și totuși, era de necrezut că prostul ăla nenorocit mușcase din momeala cu cei care urmăresc trenurile. O casă de lux pentru cei înnebuniți după trenuri! Pe dracu’! Cei cărora le plăcea să urmărească trenurile nu făceau parte din categoria persoanelor care cheltuiesc mult și pot fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Amanda s-a dus la fereastră și a deschis-o ca să vadă ce s-a întâmplat. — Fir-ar al dracului! Sunt nenorociții ăia de ziariști! —Ziariști? Amanda i-a întors o privire furioasă și nerăbdătoare. —Ți-am spus la telefon, prostule. Vin pentru interviul ăla. Vor să discute cu mine despre cum îmbin eu o carieră de renume cu un mariaj fericit și cu rolul de mamă de succes. Draaaaaaaaaaguleeeeeeeee! a exclamat ea îndreptându-se spre Theo cu pași mici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și el. Păreau niște prizonieri Înșirați pe același lanț, se gândi el. Ar trebui să le spun că suntem În aceeași barcă și ar trebui să ne unim forțele. Se apropie, dar se opri brusc. Ce naiba făcea? Sunt la televizor, prostule, nu sunt reali. Își Întoarse privirea sticloasă din nou spre ecran, iar o clipă mai târziu, logica lui iar se-ntoarse cu susu-n jos, făcându-l să raționeze ca-n lumea viselor. Este un reality-show, asta Înseamnă că e real
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
revine gloria de a fi scos la lumină tezaurul literaturei populare și de a-l fi pus în valoare ca pe un izvor pur și îmbelșugat; cum și de a fi luptat atât împotriva "stricătorilor de limbă" cât și împotriva "prostului gust estetic" care invadase literatura timpului. În el trebuie să vedem, în fine, începutul mișcării naționaliste, care sub aspectele cele mai variate, junimizm, sămănătorizm, poporanizm, domină încă viața și gândirea românească. (Prin mișcarea naționalistă, înțeleg nu trecătoarele mișcări sociale și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
numaidecât strânse raporturi cu inteligența, și care cele mai multe ori servește de mijloc pentru a disimula insuficiența, sau jena, sau lipsa de autoritate. Ironia aceasta e un amestec de intoleranță, de vulgaritate, de lipsă de înțelegere și de omenie. E atitudinea prostului care persiflează pe omul timid, a bogatului care sfidează pe sărac, a parvenitului care privește de sus pe cel prigonit de soartă. Îndeobște, eu n-am prea recunoscut-o pe cea dintâi în glumețele atacuri ale detractorilor Iașului. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
desigur; un eufemizm consacrat încă: împrumuturile aceste nu dau niciodată loc la restituire.) Pe când citea una din aceste cronice, maestrul îmi făcu într-o zi observațiunea aceasta: De ce subliniezi cuvintele pe al căror efect te bizui? Vreai să deschizi ochii proștilor care te vor citi?... Află, dragul meu, că vorbele de spirit nu sunt pentru proști. Și învață de la mine, că nu e bine, când scrii ceva, să te gândești că scrii pentru proști... E drept c-aveam obiceiul să subliniez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
una din aceste cronice, maestrul îmi făcu într-o zi observațiunea aceasta: De ce subliniezi cuvintele pe al căror efect te bizui? Vreai să deschizi ochii proștilor care te vor citi?... Află, dragul meu, că vorbele de spirit nu sunt pentru proști. Și învață de la mine, că nu e bine, când scrii ceva, să te gândești că scrii pentru proști... E drept c-aveam obiceiul să subliniez cuvintele destinate acelui efect specific pe care francejii îl designează de preferință prin termenul "pointe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
efect te bizui? Vreai să deschizi ochii proștilor care te vor citi?... Află, dragul meu, că vorbele de spirit nu sunt pentru proști. Și învață de la mine, că nu e bine, când scrii ceva, să te gândești că scrii pentru proști... E drept c-aveam obiceiul să subliniez cuvintele destinate acelui efect specific pe care francejii îl designează de preferință prin termenul "pointe". (În tipografie, sublinierea se face prin întrebuințarea de italice). I-am dat dreptate maestrului. Nu din simplă politețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
felul acesta, decât în mod cu totul excepțional și în împrejurări aparte. Dar când simt tentația de a o face, îmi amintesc scena pe care am povestit-o și-mi pare c-aud pe Caragiale spunând: "...vreai să deschizi ochii proștilor...?" Tot la timpul acela s-a întâmplat să întâlnesc pentru prima dată pe Ștefan O. Iosif, abia venit în Iași, unde a rămas vreo șase luni, cu un modest angajament la "Evenimentul". Și la întâlnirea aceasta (care a format începutul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pe-ascuns cu cretă, și el zâmbea în continuare, ca un tembel. Parcă-mi ardea mie să-i sar în brațe și să mă pupe sub ureche (așa auzisem că proceda cu pionierii care-i duceau flori)? Tăceam, făcând pe prostul, dar știam eu mai multe. De-atunci, dintr-a întâia sau a doua, s-a zis cu drăgălășeniile. Zăceam șase ore pe zi în sacul de tergal al uniformei, înconjurat de colegi, caiete dictando și tablouri cu strămoșii noștri, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de pionier încă îndesată pe urechi, balansându-se de bucurie; putea să cadă oricând. Noi, copiii, ne imaginam că adună provizii în cocoașă; arăta ca o fructieră enormă, gata să arunce cu mere și pere în toate părțile. Râdeam ca proștii, fete și băieți, ca oricine. Între timp, noi crescusem, iar el se-oprise pe la 14 ani. O cunoșteam și pe mama lui, o bătrânică adorabilă, cu trandafiri în ghiveci și borcane de dulceață-n geam, fostă activistă la școala generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de sus în jos. În spatele lentilei, clipea ochiul expertei. Din când în când, își apropia și nasul de câte o literă. Parcă citea un ziar, până și tiparul arăta la fel: mic, infect, de neînțeles. Ne holbam la el ca proștii. „Hârtie poroasă, densitate opt sau nouă. Trei straturi de celuloză. Cerneala e autentică, probabil adusă din Indii; obicei ciudat, la modă în Țările de Jos în a doua jumătate a secolului 18. O preparau surinamezii, dintr-un amestec de vopseluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
excesiv. Ne filau stupid, vizibil, ca legionarii din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Ăia măcar erau cinstiți; boi, dar cinstiți: cum îi călca cineva pe bec, lăsau deoparte discreția și scoteau pistoalele pe geam. Trăgeau în toate părțile, ca bezmeticii. De proști, se împușcau între ei; mai rar întâlneai un asemenea carnagiu. Am intrat ușor pe centură, cu 50, cum scrie la regulament. De la 170, la 50, e cale lungă; Nici începătorii nu circulă într-un asemenea hal. Mă depășea toată lumea, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cine-a băut celălalt sfert din sticlă?“ „Aoleu, domnu’ de la țară! Nimic nu te interesează!“ „Da, sigur, îmi curge cernoziomul din buletin... Mai bine spune-mi ce-i cu variantele alea. Ce se putea-ntâmpla cu tabloul nostru?“ Făceam pe prostul, era grozav, nu pierdeam nimic și-o ajutam pe Maria să se simtă bine. Așa se câștigă puncte într-un cuplu. „Varianta unu: mirosul îmi joacă o festă. Mi s-a părut, Luchian n-a intrat niciodată în contact cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
decanului, sprijinit cu spatele de fotoliu, și-am început să le citesc. Scrisoarea 1. 12.01.1997 Direcția operativă, serviciul corespondență Anul 1997 a-nceput pentru mine într-un mod nu tocmai obișnuit: cu un pumn în gură. Stăteam ca prostul în iarna bucureșteană, cu brațul negriciosului încremenit în aer pe traiectoria invizibilă dintre obrajii mei și umărul lui. Ar fi trebuit să prind aici semnul destinului batjocoritor. Între falangele piticotului descheiat la șliț și mutra mea stâlcită, pe cerul spoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înțeles niciodată cum puteau ăștia să-și scoată operele, dacă tot erau exilați!?“ N-am mai apucat să-i răspund. În aceeași clipă, a reapărut ospătărița, blondă și indispusă. „Mai serviți ceva?“ Se uita direct la Cezar. Cezar râdea ca prostul, fata continua să se uite. Când s-a aplecat să ia farfuriile, i-am observat piercing-ul deasupra buzei de sus, în colț. Simțeai perla zvâcnind sub atingerea limbii. „Noi nu servim. Poate ne servește duduia ceva...“, a comentat Mihnea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de stupoare. Părea zdruncinat, fusese o lovitură de maestru, ca-n vremurile noastre bune, când mușcam unii din alții și-eram fericiți. Și-a revenit însă repede și m-a felicitat: „Ăsta a scris opt scrisori?! Ca Eminescu?“ „Faci pe prostul cu mine?!“, am exclamat. „Ia mai gândește-te!“ Dacă ar fi să ne luăm după unii cercetători, Eminescu ar fi avut 7 scrisori, nu 6. Perpessicius pomenește ceva într-o notă, iar Murărașu, deși nu dă sursa, citează niște versuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
despre Blocatarii ăștia. Vecini, prieteni, administratori de scară. Și ghici ce-am aflat? Sunt toți pe Net, ascunși după caiete sau jurnale. Și-nvârt tone de bani. Dacă știi unde să cauți, dai de sume impresionante.“ „Serios?“, am făcut pe prostul. „Maxim de serios.“ Am luat o pauză, cât să-mi strâng și eu informațiile. Blocatarii lucrau cu bloggerii, nu degeaba pe fiecare clădire sau jurnal on-line străluceau inițialele Bl. Lifturile, pereții exteriori, geamurile, fațadele reale sau imaginare - toate fuseseră inscripționate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]