1,696 matches
-
să mănânc mai puțină mămăligă compensând, să spunem, prin carne, conform feleșagului potcovarului care aparține poate unei societăți de păstori. Ce se Întâmplă atunci cu tradiția mea, condiția vieții mele? Din agricultor sedentar devin păstor ambulant. Și atunci, cineva care râvnește la sursa mea de existență va profita de firescul meu moment de ezitare Între agricultură și păstorit. Căci, până mă obișnuiesc cu noul mod de viață, Îmi lipsește carapacea. À propos de năpârlire, când orice insectă se ascunde... Sine ira
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
dezvoltare materială și spirituală, dându-i un loc de cinste printre țările Europei și au lăsat-o urmașilor, liberă și neatârnată. Pe malurile Nistrului străjuiau cetățile cele mari, Hotinul înspre Lehia (Polonia), ridicată în calea năvălitorilor, care asemenea maghiarilor au râvnit mereu la pământurile Țării Moldovei, Soroca, Orheiul, Tighina și Cetatea Albă, ce apărau Țara Moldovei împotriva tătarilor. În partea de miazăzi, la hotarul cu Împărăția Otomană, străjuiau cetățile Chilia și Cetatea Albă, care erau și porturi maritime ale Țării. Prin
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
străbune, când cetățile noastre Hotinul, Soroca, Orheiul, Tighina și Cetatea Albă străjuiau neclintite pe hotarul Nistrului, păzind cu sfințenie Țara Moldovei. La poalele acestor cetăți strămoșești s-au apărat românii împotriva năvălitorilor păgâni și creștini, turci, tătari, cazaci, polonezi, care râvneau la pământurile și agoniseala românilor. Mai târziu, la Mărășești, Mărăști și Oituz s-au apărat românii împotriva altor năvălitori, ca și în luptele de la Iași și Chișinău, din 1941, când au încercat românii să stăvilească setea de expansiune a imperiului
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
realitate lucrurile au stat cu totul altfel. Prin 1924, soții Papadopol decid să se mute la Ipotești. Cu optica de astăzi, pare ilogică o asemenea hotărâre, mai ales că soțul era medic militar în Botoșani, iar soția era firesc să râvnească orașul, cum se întâmplă de obicei. Însă după primul război mondial tatăl Mariei fusese dat în judecată de stat cu scopul vădit să i se ia moșia, deoarece, potrivit Legii reformei agrare, erau expropriate moșiile nelocuite timp de 10 ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
căpătat dimensiuni urieșești datorită operei sale: urmărindu-i universul, îl urmărim implicit pe autorul ei. De aceea copilul năzdrăvan, care citea cocoțat pe casă și care prevestea ploile cu grindină, începe, după ce-și însușește toate tainițele ungherelor curții, să râvnească la ceea ce se ascundea împrejurul ei, căci nimic nu-l rodea mai mult pe acest mic Napoleon al curții decât cucerirea pământului depărtării înspre luncă și pădurea Baisei (atunci infinite), depărtări cu halou de munte. Nimeni nu-l mai putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
acest mic Napoleon al curții decât cucerirea pământului depărtării înspre luncă și pădurea Baisei (atunci infinite), depărtări cu halou de munte. Nimeni nu-l mai putea opri, nici biciul tatălui, nici vorba dulcii mame; atracția senzațiilor necunoscute, dar pândite și râvnite în egală măsură, era irezistibilă. Cum s-o poată ocoli când i-a fost predestinată, când a lui era toată lumea și când taina codrilor de-aramă îi dădea fiori, iar instinctul îl mâna la dezlegarea misterului. Ce taine o fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
capătul scărilor ce urcau la etaj au fost date jos. E greu de spus, dacă cineva le-a dus în depozitul muzeului sau le-a distrus și făcut fărâme, fiindcă nu erau din bronz, ci din ipsos. ... Maestrul n-a râvnit, după ce-a depășit, singurul printre contemporani, 100 și ceva de ani, să fie așezat într-un mausoleu, într-o zonă centrală, la cimitirul Belu, în Capitală. El s-a reîntors, modest și onest la Fălticeni, împreună cu doamna sa, lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
în altul au și fost în scurtă vreme transferați într-o altă localitate, la Telenești, județul Orhei, în centrul Basarabiei. Abia ieșită din strânsoarea ca de urs puternic și sălbatic a vechiului regim țarist, Basarabia era din nou pândită și râvnită de noul regim sovietic. Acesta era mai hămesit și mai ipocrit decât vechiul. Pe măsură ce se organiza și consolida devenea expansionist, terorist, totalitarist, leninist-stalinist, ticluitor și exportator de revoluție. Și își trimitea din când în când bandele-i înarmate, peste apele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
transcendență, la o vârstă frumoasă adică între cei 78 și 86 de ani, cât are acum, când scriu aceste rânduri găsea în adâncuri o putere vie, încât să scrie... 5 cărți. E, fără îndoială o uriașă performanță, la care mulți râvnesc și extrem de puțini o ating. Prima dintre aceste cărți Lovineștii (2001), abordează după propria-i intenție mărturisită un prim bilanț posibil din "culesul roadelor" pentru Galerie, adică tot ce-a strâns despre o singură familie, într-un timp "extrem de lung
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
încercând, totodată, să reconstitui atmosfera în care au trăit, au muncit și s-au stins cei mai mulți dintre ei". Autorul identifică pe unii prieteni, dintre care nu lipsesc cei "deveniți eroi ai cărții lor", dar și pe acei "dușmani ce le râvneau bunăstarea sau faima". Dezvăluie crâmpeie din "satisfacția împlinirilor și tristețea insucceselor", înțelegerea și altruismul "față de cei sărmani"; cine mai știe azi, bunăoară, că "Lovineștii (părinții lui Eugen Lovinescu, n.n.) au crescut în casa lor 26 de copii de țărani săraci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ne iau pe Încredere, Relule, da’ nu te gândi, că alții În locu’ lor nu ne-ar fi ținut nici o juma’ de oră pe lângă hârbu’ ăla. Tuși, Își drese glasul: Miluiește-ne Doamne pe noi păcătoșii, că Întru Tine am râvnit și-am nădăjduit. Cântă, glasul i se forțează puțin și se Înalță: Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluieșteeeee... Merge. Nu mai trebui’ să fumez, să nu mai cârtesc și să nu mai dușmănesc. Strig către tine, Doamne al iubirilor, ridică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
halucinațiile vizionare ale romanelor vieții mele. Poate că simpla mea prezență acolo Îl stimula pe părințelul Andrei la astfel de povești aducând Întrucâtva și cu basmul despre căsătoria lui ratată, improvizat pe gustul femeii stăpânului nostru tânăr la care eu râvnisem fără speranță, tot așa cum el râvnea cu bale la gură la avutul celuilalt stăpân al nostru, păi cum naiba, păi chiar așa, păi să-l operăm pe moșu’ fără să simtă, păi asta mi-ai mai spus-o de cincizeci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Poate că simpla mea prezență acolo Îl stimula pe părințelul Andrei la astfel de povești aducând Întrucâtva și cu basmul despre căsătoria lui ratată, improvizat pe gustul femeii stăpânului nostru tânăr la care eu râvnisem fără speranță, tot așa cum el râvnea cu bale la gură la avutul celuilalt stăpân al nostru, păi cum naiba, păi chiar așa, păi să-l operăm pe moșu’ fără să simtă, păi asta mi-ai mai spus-o de cincizeci și șase de ori până acuma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și tușea și ni se făcuseră ochii-n cap ca găoaza de iepure de nesomn și de la atâta fumăraie, da’ dacă deschidem geamurile ne căsăpesc țânțarii, sfinte Dumnezeule, miluiește-ne, Doamne, pe noi că Întru Tine am nădăjduit și-am râvnit și nu te mânia pe noi foarte și nu pomeni fărădelegile noastre și necuprinsa noastră trufie. Casa aia de bani era un fel de decor care să-i amintească ori de câte ori ar fi simțit nevoia ce vrednic de respect a ajuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
bătrâneții m-au convins să părăsesc desfătările Romei. Bătrânețea e o moarte treptată care încetinește bătăile inimii și înfrânge încet-încet dorința de a trăi. Nu voiam să arăt lumii aceleia, golite de orice valori, declinul mizer al trupului meu. Am râvnit singurătatea unei păduri sacre în care să părăsesc viața neștiut de nimeni; n-am iubit niciodată atât de mult ca acum stranietatea naturii. Obscuritatea fremătătoare din frunziș, murmurul difuz al apei, ciripitul păsărilor de aici aduc sufletului meu însetat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
fiu chemat la Zalmoxis. Deocamdată nu sunt destul de instruit. Integrare Poate că am rătăcit din nou calea; și totuși, odată cu trecerea timpului, îmi dau seama că mi-am înfipt rădăcinile tot mai adânc în pământul ăsta. Frisonez cuprins de nerăbdare, râvnind o participare mai intensă la actul integrării cosmice. Mă complac: simt frisoanele nemuririi. Simulacre Considerasem întotdeauna amorul ca pe un soi de întrecere între doi parteneri; cine atinge primul plăcerea, luând-o înaintea celuilalt, fiind satisfăcut sexual, poate să abandoneze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
primul plăcerea, luând-o înaintea celuilalt, fiind satisfăcut sexual, poate să abandoneze partida. Acum am înțeles că plăcerile fizice sunt doar niște biete simulacre. În actul erotic nu participă doar corpul. Pofte La Homer, zeii, întocmai ca și oamenii, freamătă râvnind la plăcerea acuplării. Adesea se supun bucuroși unor ciudate procese de metamorfoză, numai să poată să se bucure de trupul muritoarelor ce întruchipează obiectul poftelor lor. Oamenii, în schimb, trebuie să îndure metamorfozări dintre cele mai degradante atunci când îndrăznesc să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
prin care acest lucru e cu putință. E salvarea supremă. Herodot vorbește despre această concepție și despre nemurirea sufletului. Și totuși informațiile lui, singure, n-au reușit să mă convingă. De aceea, am venit să trăiesc aici unde moartea este râvnită mai mult decât viața. Zeița Aia are ochii mari, de culoare verde-albăstruie; în centrul pupilelor ei se vede un punct întunecat. Mi se pare că e golul unui tunel minuscul prin care cineva mă privește intens, pândindu-mă dintr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pe țărmul mării până la coliba mea. În ritmul pașilor, cât ține distanța asta nu prea lungă, reușesc să-mi trăiesc fulgurant întregul viitor. Mă sustrag destinului comun, ca să intru în rolul unui erou dispărut. Aș dori să fiu ca Ulise. Râvnesc și eu o dispariție asemănătoare. Cred că tocmai dispariția misterioasă a fost aceea care i-a dat eroului grec atâta notorietate. Dar n-aș vrea deloc să dispar cu totul... Dacă s-ar putea măcar să rămână un vers din mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
diferite probe. E vorba, desigur, de un loc insolit în care trăiesc numai ființe veșnic tinere, situat la limita dintre cele două lumi. Tânărul ia de soție o zână, care e un fel de zeiță, când ajunge în locul atât de râvnit, și totuși, după ce gustă pentru un timp noua sa formă de existență, își dă seama că nu poate suporta condiția nemuririi. Sfârșește prin a se întoarce, grijuliu, pe urmele probelor traversate, grăbindu-se ca să nu piardă posibilitatea de a-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
însumi. Nu mai vorbesc cu nimeni. Viețuiesc în această condiție alienantă, în care sfârșesc prin a-mi deveni străin mie însumi. Încerc să mă pierd în neant, într-o nimicire totală. M-am hotărât să mă refugiez în pădure, tot râvneam eu la liniștea arborilor. Pacea lor, imună la orice contaminare, m-a ajutat să gândesc. Am ajuns la concluzia că Aia are, cu siguranță, dreptate: nu putea să rămână cu mine. Adevărul e că sunt un mare egoist și că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
contrariant prin care, deși rejectează puternic și cvasiunanim deviantul, aproape la fel de unanim sfîrșesc prin a-l aprecia. Se sugerează persistența unui model social caracterizat de dificultatea accesului la poziții simbolice de prim-plan (motiv pentru care o asemenea postură este rîvnită), dar și de retorica securizantă a "unanimității" impusă de grupul de apartenență. 5.6. Obediența față de autoritate Sînt deja bine cunoscute experimentele desfășurate pe această temă de către S. Milgram (1974), începînd cu 1963, în cadrul cărora subiecții "administrau" șocuri electrice unor
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
experimentat consistent modelul democrației liberale și al economiei de piață funcțională, au ajuns la un nivel fără precedent al prosperității și echilibrului societal și biografic, depășind nevoile primare de subzistență, ele au ajuns să producă un tip sociologic majoritar care rîvnește la mai mult decît achizițiile materiale de prim ordin (hrană, securitate fizică și economică), care reprezentau cîmpul de luptă al generațiilor precedente (ce trecuseră prin crize structurale, războaie, foamete). Astfel, pe ansamblul lumii, culturile naționale se distribuie în funcție de patternurile existențiale
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
formă excesivă de deschidere de sine maschează o lipsă chiar pe dimensiunea pe care se produce excesul. Altfel spus, de exemplu, cineva care exteriorizează o violență simbolică, se arată a fi "cel mai" voluntar, vrea să comunice audienței "atotputernicia" sa, rîvnind mereu să se așeze în centrul atenției publice prin bravadele sale agresive întocmai ca tipul social al bădăranului standard din descrierea anterioară este, în fapt, cel mai slab, mai vulnerabil (Goffman, 1955/1967, 1956/2001, 1969/1992). Printr-un asemenea
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
este o meseria suprapopulată. Cea de-a doua pasiune a mea era legată de relații internaționale și m-am decis să dau admitere la Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene, din cadrul Universității București. Această facultate din păcate era foarte râvnită în acea vreme, cu peste zece candidați pe loc, profesorii din liceu au insistat să mă înscriu și la o altă facultate. Prin urmare, am luat decizia de a mă înscrie și la Facultatea de Drept de la Sibiu, loc față de
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]