1,700 matches
-
nebun, avea o minte limitată. Nu a văzut în el regele. A văzut doar un om singur în suferință. L-a întrebat pe rege: "Ce te supără, prietene?". Regele a răspuns: "Mi-e sete. Am nevoie de apă să-mi răcoresc gâtul". Așa că nebunul a luat o cupă de lângă patul regelui, a umplut-o cu apă și i-a dat-o regelui. Cand regele a început să bea, și-a dat seama că rană i se vindecase. S-a uitat în
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
în zadar primăvară culturilor mici..."96. Nu e deloc surprinzător că Cioran a renunțat, găsind o plăcere aproape sănătoasă în toate nuanțele eșecului, singura soluție fiind "să-ți prezinți demisia, să abandonezi, să capitulezi" dintr-o cultură "care și-a răcorit sterilitatea în umbră celor mari"97, ca de exemplu cea a Franței, "La France éternelle", cum o numește, a cărei istorie nu a fost decât desfășurarea concretă a unei misiuni pe care o avea în sânge și o înfăptuia natural
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
se deschide în față, ochii se ațintesc numai asupra țărilor atinse de grația terestră. Culturile care au avut un destin al lor, dar care au fost mai cu seamă un destin pentru altele... pentru toate culturile mici, care și-au răcorit sterilitatea în umbră celor mari"22. Sábato, gânditor și simțitor deopotrivă, nu propagă idei, ci mai curând "fâșii rupte din sufletul său de solitar solidar", cum l-a caracterizat Camus, asumându-și povară de îngrijorare disperată a unei lumi întregi
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a personajului numit Panurge, este raportată de Vianu la "foaia de observație a unui medic": "[mâncarea respectivă] desfată creierul, înveselește spiritele animale, bucură vederea, deschide pofta, delectează gustul, întărește inima, gâdilă limba, curăță fața, fortifică mușchii, liniștește sângele, ușurează diafragma, răcorește ficatul, strânge splina, mlădiază rărunchii etc." (Vianu 1963: 116). Exegeții operei marelui renascentist francez au atras atenția și asupra descrierilor de tip fișă de disecție anatomică a scenelor de luptă din romanele rabelaisiene; prezentăm, în continuare, ca rezultat al unei
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
mare entuziasm găsim în următoarele cuvinte a doctorului Tonșo: "Apa este, în mână iscusită, un leac scump; atât pe dinlăuntru, cât și pe din afară întrebuințată, lucrează ca un vindec universal în boli și vătămări, din talpă până în creștet. Ea răcorește și dă viață atât ființelor răsuflătoare, ca și plantelor. Dar omul este foarte ciudat, căci el caută prin locuri depărtate, cu cheltuieli mari, un leac amăgitori și leapădă ca un lucru de nimică un dar folositori, care Pronia însuși (sic
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
fel de carceră în care stau vârât tot timpul.) Într-o bună zi, la "actualitatea românească" am auzit citită o poezie de-a mea publicată de ion mircea în "transilvania", au reluat-o câteva emisiuni la rând. Asta m-a răcorit. Dar m-a și speriat de moarte: acum ce-o să urmeze, și așa colonelul vâlceanu de la securitate e cu ochii pe mine? "Noroc că a venit decembrie '89, altfel era rău de mata", mi-a măruturisit imediat după aceea un
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/8582_a_9907]
-
încleștate de o rădăcină, ori de o ramură ce atârna, și pieptul îi horcăia ca niște foale". Senzația predominantă este, din nou setea, o sete mistuitoare, inumană, sugerată, epic, prin repetiția enunțului: "Îi era sete! Îi era sete! Își mai răcorea limba și pleca iar". Detaliile supliciului fizic, ale torturii provocate de efortul supraomenesc nu întârzie, completând scena: "Dar vinele picioarelor îi tremurau, sânul i se umflase și o înțepa îngrozitor". La capătul încordării prometeice, femeia intuiește proximitatea salvării: "Atunci, prin
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
că inima ei o să aibă asemenea turburări? Ea-și dezbumbă pieptariul , sânii ei albi ca zăpada se eliberară din închisoarea lor de catifea și ea răsuflă adânc , deși încet. Apoi își puse iute mâna la ochi iar, până ce i se răcori sufletul . Apoi ridică un degețel , . . . cel mic, deasupra ochilor și se uită printre degete. Văzu un cap frumos pe niște umeri largi și albi, pe un bust ce părea lucrat în marmură. . . Acum era să-i pleznească colanul ... ea-l
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
Deal, socotindu-l mort. Întreaga noapte a bătut drumul din Călimani, unde poposise la o stână, mânat de acel dor de a ajunge acolo la casa lui În vârful Prelucii. Un aer Înmiresmat, când Încă nu Începuse zăpușeala verii, Îi răcorea obrajii acoperiți de o barbă În dezordine. Iarba Începe să se ridice și În curând iar o voi doborî cu coasa În brazde Încă Înainte de răsăritul soarelui de după dealurile Împădurite ale Giurgeului, gândi el, și ochii i se Înseninau parcă
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
Găinii și până la Troci nu ne mai oprim. Nu Îndrăznesc ei să vină pe o așa vreme prin desișurile astea. Către unsprezece noaptea, treceau Hotarul Muntelui și se opriră toți la Troci. Acu ne putem trage sufletul și să ne răcorim puțin la izvor și apoi urcăm dealul. După aceea vom mai vedea. Într-o jumătate de ceas urcară și coborâră cele două dealuri și erau la poarta lui Sandu lui Mitru lui Simion, unde Îi Întâmpină lătratul unui dulău ciobănesc
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
urât, își flutura zdrențele într-un mod foarte nerușinat în așa hal, că oricât s-ar fi agitat, nu câștiga nimic; și chiar dacă ar fi câștigat ceva, aceasta nu consta decât în faptul că-și făcea vânt, să se mai răcorească de caniculă, căci în vremea aceea era o arșiță, mamă mamă! Eram un copil fericit, cu pantaloni scurți rupți și răspeticiți în fund, îmbrăcați direct pe piele, cu o cămășuță putredă de atâta spălat căci numai una aveam, cu diverse
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
găsit o slujbă la cancelarie. Astă seară m-a chemat să fiu tălmaci pentru turci și francezi. — Exaporitul, Alexandru Mavrocordat, te... cunoaște bine? — Aș, de unde, azi mă vede prima oară. Nicos Mavromatis a pus chezășie pentru mine. Dinspre mare, briza răcorea orașul toropit de arșița zilei. — Chiar a doua seară după nuntă îți începi slujba de tălmaci? se miră colegul, zâmbind. Tăcură un timp, apoi ca la un gând năstrușnic, prietenul spuse râzând: — Tu mustață, eu mustață, tu smead, eu smead
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
câte două bucăți pătrate de pânză, se îndreptară spre plita încinsă și le dădură drumul într-un cazan din care ieșeau aburi. Nu te speria, măria ta, e doar apă fiartă! După ce scoaseră bucățile de pânză, le lăsară să se răcorească câteva clipe, le stoarseră și fiecare își băgă două bucăți în sân. — Să mergem, spuse cea mai bătrână, trebuie să fi răsărit luna, că alaltăieri a fost lună plină. — Măria ta merge cu noi? întrebă fiica stăpânei de la Târgșor. — Mergem
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
A spus femeia ce avea pe suflet, a primit Sfânt Sângele și Trupul lui Hristos și a închis ochii creștinește cu zâmbetul pe buze. Vedenii? Era boala și fierbințeala, că nu puteau doftorii lui vodă în nici un chip s-o răcorească. Îi ardeau cocoanei creierii în țeastă. Degeaba ține măria sa doftor grecesc și nemțesc, bașca și unul frâncesc pe deasupra tuturor, l-au chemat și pe spițerul de la sfânta mânăstire Colțea, cel de-l plătește domnia sa fostul mare spătar Mihai, moșul lui
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cupolele templelor ortodoxe ar putea fi chioșcuri cu forme diferite. Din loc în loc apar acoperișurile câtorva edificii destul de ambițioase ca să urce până la etajul al doilea; restul e acoperit de vasta țesătură a frunzișului. Spectacolul e seducător atunci când o aversă a răcorit atmosfera și a îndepărtat norii de praf care o întunecă. Dacă imaginația spectatorului e complezentă, Bucureștiul se mai oferă ca o oază în mijlocul câmpiilor fără de sfârșit ale Valahiei. Carpații sunt prea departe; abia se zărește la nord-est, pe vreme senină
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
apăsătoare de chin. Nu știam unde sunt și am luat-o spre fereastră, pe care am deschis-o și am sărit jos în stradă. Am căzut pe brânci și mi-a clănțănit bărbia de pavaj. Asta parcă m-a mai răcorit. Am intrat îndărăt pe poartă și m-am întors în pat. Dimineața m-am uitat să văd de la ce distanță sărisem. Mi s-a părut că am visat, deși aveam bărbia vânătă și mă dureau coatele și genunchii. Nu înțeleg
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
acestui scop. Consiliul medical a apreciat însă, în ședința sa din 9/21 august, că deoarece, momentan, holera "n-a luat caracter epidemic" și poate "cu ajutorul lui Dumnezeu să se stăvilească de sineși, cu timpul care a început a se răcori", să se aplice doar măsurile profilactice și o parte din dispozițiile administrative, dar în caz că boala va progresa, să se urmeze cu strictețe toate măsurile adoptate. Semnatarii acestor dispoziții sanitare împotriva holerei au fost: protomedicul N. Gusi, medicii: I. Rasti, Davila
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
e de fapt toată averea popii Cucoș. Asta și credința. Va vinde porcii și își va permite să meargă în stațiune la băi. Dacă va avea timp. E cald, iar popa Cucoș și-ar lepăda veșmintele negre și s-ar răcori la pârău, departe de ochii curioși ai lumii. Are treabă, iar gândul i se oprește. Nu e nici apă. Stă în poarta bisericii și așteaptă ploaia. Așa a stat și-a așteptat, în primele sale zile, oamenii din sat să
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
iar pe sfinția sa din minți. Merge să-și ogoiască animalele, averea. Sudoare îi curge pe față ușor. Se prelinge și îi ajunge la bărbie. În alte zile ar șterge-o repede, acum o lasă așa. Poate adie vântul și-l răcorește. Cu grijă, astâmpără porcii. Flămânde și înfierbântate, animalele se supun și tac. E cald, iar popa Cucoș nu are curajul să cheme icoana. “Să se mai învețe oamenii minte, să fie mai buni. Să se întoarcă singuri la Cel de
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
era cumplit și tot norodul s-a pregătit de înmormântare, îngenunchind să-l cinstească pe Cel Drept. și a venit pe pământ zi de rugăciune și întuneric, întristare și suspin. Mare durere și tulburare. Nu mai era cald. Totul era răcorit și sufla vântul de scotea apa din inima pământului. Atunci, abia atunci, poporul s-a tulburat, s-au temut de răul lor. S-au primenit și au început a striga către Domnul. La strigătul lor a ieșit din pârăul mic
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
porc mai făcuse o victimă. Fără ca nimeni să știe, fără ca nimeni să afle. țața Tinca stătea la masă cu badea Vasile. Mămăliga era cladă, aburii se înălțau ca rugăciunile spre cer, iar în străchinile smălțuite, pomana porcului era rumenă și răcorită de varza murată, rozalie ca poama văratecă. Bătrânii își făcuseră o cruce își înfipseră degetele în bucatele de frupt. Mecanic, Andrei le urma gesturile, bucuros că acum știe pe dianfară “Steaua sus răsare”. - Pocăitul!! - Pe el!! - Nu-l lăsați să
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
vântul păru a se înteți, zvonul' dulce de ape se făcu șuierat de valuri. Își închipuia, dincolo de ziduri, o mare de palmieri drepți și mlădioși, unduind în furtună. Nimic nu semăna cu ceea ce își închipuise ea, dar valurile nevăzute îi răcoreau ochii obosiți. Stătea așa, greoaie, cu mâinile atârnând, ușor încovoiată, simțind cum o pătrunde frigul de-a lungul picioarelor ca de plumb. Visa la palmierii drepți și mlădioși și la fata care fusese cândva. După ce se spălară, coborâră în sufragerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
deșert, cuprinzând cerul întreg, viță de aur înghețată atârnând din zenitul întunecat, din care voi putea să beau pe săturate, să-mi umezesc gaura asta neagră și uscată, pe care nici un mușchi de carne vie și mlădioasă n-o mai răcorește, să uit de ziua când mi-am plătit cu limba nebunia. Era cald, cumplit de cald, seara se topea, sau așa mi se părea mie, aerul îmi înțepa ochii și vrăjitorul a intrat fără bască. Îl urma o nouă femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
apărătorii patriei, dragă anarhistule!... Domnule căpitan, adăugă apoi către Klapka, te rog, să nu ne judeci după vorbele noastre, ci după fapte! Suntem toți prieteni și, când ne întîlnim, ne permitem mai mult decât ar fi permis. Așa ne mai răcorim și noi pentru câte îndurăm... Dar în fața dușmanului toți ne facem datoria cu inimă, chiar și Gross, deși vrea să pară un răzvrătit. În al treilea an de război, după ce am dat atâtea dovezi de vitejie, slăbiciunile acestea să ne
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
l-ar năpădi plânsul și pe el. In văgăuna întunecoasă suspinele lui Apostol îngroșau aerul, iar lumina sfârâitoare de pe masă tremura pe pereți niște umbre neliniștite... Într-un târziu, după ce sughițurile locotenentului se mulcomiră, Klapka zise: ― Ei, te-ai mai răcorit?... Atunci putem vorbi ca doi bărbați, ba chiar ca doi soldați!... Adevărul este că în război nu trebuie să cugeți, ci să lupți... cel puțin așa perora un general, deunăzi, la cartier. Dar lucrurile astea e nevoie să le cumpănim
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]