2,217 matches
-
lăsă noaptea. Încearcă să doarmă, dar somnul nu se prindea de dânsul... se pierdea în gânduri fără șir. În ureche încă se auzea ecoul ca un râs, hohotul de clopote. De la cimitir în drum spre casă... aerul era proaspăt și răcoros. Era în prima Duminică a Postului Mare. Se înnoptase demult, și Iorgu încă nu adormise. Noi gânduri năvăliră peste el ca o avalanșă. Ce se petrece în natură?! murmură el tulburat. În acest furnicar neîntrerupt de vietăți, în aparentă dezordine
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
păstrând o mărturie, parcă, dintr-o poveste de la începutul lumii. Iorgu împinse ușor ușa de stejar, mâncată de vreme, și păși în tindă, cu simțământul că pășește în altă lume. În partea dreapta, o ușă deschisă dădea într-o cămăruță răcoroasă și întunecată, cu grindă joasă. Din prag îl întâmpină un miros de busuioc și mentă... dar, mai cu seamă, răcorea și întunecimea de criptă a iatacului. Doar o dungă de soare... ca o dâră galbenă, care abia se strecura pe sub
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
miezul nopții... Zorile l-au prins tot atât de treaz și neliniștit... dar, în sufletul lui începuse să se facă lumină... Afară, noaptea se mai ținea atârnată doar de crengile negre ale toamnei. Se crăpa de ziuă. Dimineața se lăsă limpede și răcoroasă. Cu gândul la vis, o presimțire urâtă îl mușcă de inimă ca un șarpe. Trase în piept, cu sete, aerul proaspăt al sfârșitului de noapte și plecă de la fereastră. În dreptul oglinzii se opri și se privi... Trebuia să se vadă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
coviltir, care, ca și crețurile de la armonică, ori de la foiul fierarului, se puteau aduna și Întinde, când era necesar, ba, pentru a face umbră, ba, pentru a o feri, pe Ileana cea vestită, când de umbra prea multă și prea răcoroasă, când de soarele prea puternic, și, de eventualele ploi. Și vaca turistică și-a Început vilegiatura. Moș Costică, alături, nelipsit, pentru a face prezentările de rigoare, pentru a da explicații, care se cereau, cu duiumul. Până la urmă, săturându-se de
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
de lumini ce reprezintă orășelul propriu-zis; în ea, firmele de neon ale restaurantelor și barurilor formează spoturi de culoare iridescenta Undeva, în spatele lor, se bănuiește umbră masivă a dealurilor acoperite de junglă, verde smarald în timpul zilei, acum doar o pată răcoroasă sub cerul deschis de apropierea lunii. Ea se ascunde încă în spatele dealurilor... Mă întreb din nou: „Oare cum am ajuns aici?” Cum poti ști ce cotitură a drumului să alegi? Care ramificație? Care scurtătură? Când poartă îngustă duce spre glorie
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
nu e voie cu mașini acolo. Thomas a Întors, s-au Îndreptat spre partea opusă a orașului. Au oprit la un motel, era o zăpușeală greu de suportat, mașina părea un cuptor. Nădușiți, au intrat În bar, era bine ventilat, răcoros, s-au Înviorat; puteau să stea de vorbă. „Orice s-ar Întîmpla, În seara asta nu merg acasă“, a zis Bert. „Ar fi prea mare scandal... MÎine, pe lumină...“ „Eu sînt de vină“, a spus Thomas. „Nu; trebuia terminată Într-
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
mai mult din dorința de a avea un motiv serios să refuz muntele... Adevărat este că soarele acestei veri a devenit periculos. Arde pielea, nu o bronzează... La munte este mai bine. Aerul nu este fierbinte, diminețile sunt extrem de plăcute, răcoroase, iar vegetația oxigenează întreaga atmosferă. Îmi va fi mie greu... Cum să văd munții aceia frumoși din care s-a hrănit iubirea mea și să nu țip de durere acum? Cum să văd străzile pe care neam plimbat la Sinaia
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
unor premii minore avusese loc sub un soare destul de generos, apărut dintre nori în ultima clipă ? Peluzele, tufele de trandafiri, aleile din pietriș mărunt erau încă îmbibate de apă, dar nimeni nu părea intimidat de acel univers încă umed și răcoros. Ieșiți parcă din chiar cărțile premiate acolo, toți acei scriitori și critici, directori de reviste și agenți literari mi se păreau mai degrabă niște personaje. îi priveam de altfel cu stupefacție cum profitau din plin de acel garden party, cum
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
aprinse. Căută în buzunarul portierei și extrase o pereche de mănuși de cauciuc. își puse mănușa dreaptă și se duse din nou în fața vietății nemișcate din mijlocul șoselei. Betty ieși și ea din mașină, respiră de cîteva ori profund aerul răcoros al nopții, își mișcă brațele de parcă ar fi avut niște aripi nefolosite de mult și care trebuiau reobișnuite cu zborul. se apropie și ea de ghemul negricios din fața mașinii. — ei ? Ce face domnul arici ? — e speriat. — sunteți speriat, domnule arici
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
dinspre strada Sfinții Apostoli cu un soi de valiză în mână, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindcă, obosit, o trecea des dintr-o mână într-alta. Strada era pustie și întunecată și, în ciuda verii, în urma unor ploi generale, răcoroasă și foșnitoare ca o pădure. Într-adevăr, toate curțile și mai ales ograda bisericii erau pline de copaci bătrâni, ca de altfel îndeobște curțile marelui sat ce era atunci Capitala. Vântul scutura, după popasuri egale, coamele pomilor, făcând un tumult
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și tot eu țineam fata În care doar trecând în acea clipă pe stradă Deveneam pentru a treia oară neîntrerupt vinovat. M-am săturat să mai mă înghesui în același tramvai cu poftele mele Mi-am sprijinit fruntea de geamul răcoros al rugăciunilor mele Mi-am amintit că: Oricine va invoca numele lui Dumnezeu Va fi mîntuit"." Am invocat numele lui Iehova și-am așteptat..." Eu - șopti Gabi cel Norocos - arunc neliniștit pătura sub care ne camuflasem. La cinci metri de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
subțiri decât piciorușele de bondar. Doi dintre ei, mai slabi de rinichi, ridicându- se pentru a căuta toaleta, părăsesc fotoliile și se trezesc blocați 40 DANIEL BĂNULESCU de obstacolul zidurilor transparente. Îi văd cum își presează nasurile de suprafața lor răcoroasă, aruncîndu-și în sus, către noi, cei rămași în afară, privirile lor de regn lepădat. În exteriorul cubului, necuprinși sub norul lui de cleștar, ne-am regăsit, nediminuați eu, terchea-berchea (adică invocatorul), prietena mea și necunoscuta lui. Prin pereții lipsă - de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Intuind ora din jocul schimbător al luminii, străinul trânti capacul portbagajului și se îndreptă, cu foile trenciului jucîndu-i în jurul umerilor ca niște flăcări, către portiera din dreptul volanului. O deschise. Manevră, c-o atingere răcoroasă, butonul radioului, scăzând drastic intensitatea glasului plin de supurații noroioase al Victoriei Andrei. Pescui un timp sub banchetă și, când își reînălță brațul, printre degete i se zăriră, încurcate, șuvițele de păr ale căpățânii taximetristului. Cu trăsăturile lui slăninoase reflectate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în linie, ci după profunda știință a bunului plac, de-a lungul curților garnisite cu troace, cotețe de porumbei, automobile stricate și hârdaie, către gurile pârâiașului Bucureștioara. Adică de unde Bucureștiul, cu asfalturile și cartierele lui, țâșnea, în jeturi cristaline și răcoroase, direct din pământ. Dădură ocol, tartorul evaluând, din mașină, suprafața actualei Grădini a Icoanei, cu tufișurile zburlite și platanii ei, turnați parcă dintr-o sticlă verzui-albăstruie, rotunjită ca fildeșul, unde, pe vremuri, băltea vrăjita apă a Bulindroiului, sau, după cum era
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
m-aș fi smuls dintr-un viol În care eu îmi revărsam bărbăția Și tot eu țineam fata În care doar trecând în acea clipă pe stradă Deveneam pentru a treia oară neîntrerupt vinovat Mi-am sprijinit fruntea De geamul răcoros al rugăciunilor mele Mi-am amintit că: Oricine va invoca numele lui Dumnezeu Va fi mîntuit" Am invocat numele lui Iehova și-am așteptat Capitolul 12 ÎN LOC DE EPILOG: UN FRAGMENT AL POEMULUI CARE A ÎNLESNIT O PARTE DIN ÎNTÎMPLĂRILE CĂRȚII
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a adormi, iar drept în față, bătrânii urieși de piatră, munții, ce acum păreau încununați de stele ce tremurau asupra frunților lor. Mergeam neoprit prin cărările albe ce duceau crucișe pin lanurile, unele încă verzi, mergeam, până ajunsei în poala răcoroasă a munților. De-acolo apucai pe-o pietroasă cărare de munte. Pe câte - un vârf de deal vedeam arzând focuri mari, și oameni împregiur, din fundul codrilor ce-ncongiurau ca o manta neagră - verde umerii munților vuia câte - un bucium durerea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și cerc al cărui centru e pretutindeni iar circumferința nicăieri, poetul vede În eros puterea vitală omniprezentă, căreia versul Îi poate doar aproxima, pentru o clipă, contururile instabile: CÎnd prin tîmplă viața ca o sămînță se umflă, trece, În laptele răcoros care-a spălat furtuna, În cîntecul greierului ascuns În piersice, În ploaia printre brazi ca un ceardac la Putna, În fulgerele sunînd ca lingurițe de-argint, În cămara cu-arome de suvenir, de gutuie, Surîs ca o mănușă, uitat În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sălbatice. Decorul este la el dominat de coline blînde și udat de rîuri molcome. Muntele Închide (ocrotește) acest peisaj În care toate elementele participă la o simfonie a dulcelui și a plăcerii: dumbrava revarsă „cu dulceață” din sînu-i un vînt răcoros, zefirul ascultă „cu plăcere” cîntecul filomelei, luna se urcă pe orizont „plină de plăcere”, de departe se aude „cu plăcere” glasul de păstorițe și fluierul de păstor melancolizat etc. Privirea lunecă moale peste acest peisaj securizant și se oprește, strategic
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
peisajul retoricii. Alecsandri scrie cu precădere iarna, anotimpul pe care Îl detestă cel mai mult. CÎnd se face frumos afară, se pregătește de călătorie. Literatura este lăsată atunci deoparte, fără remușcări, pînă ce un nou val de frig, o ploaie răcoroasă, o ceață groasă Îl fugăresc, iarăși, În cămin. La adăpost de urgiile naturii, gustul pentru artă Îi revine, În tihna biroului fantezia se eliberează. Liniștea, confortul interior și timpul rău sînt cele trei condiții preliminare ale scrisului său. Fără de ele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Își face o idee În această privință, Însă, cu siguranță, Închipuirea poetului merge, cînd e vorba de timp, spre laturile Întunecate ale lucrurilor. Veselul Alecsandri devine sumbru, superstițios, În plin sezon canicular se plînge de nestatornicia universului, o ploaie mai răcoroasă Îl scoate din fire, un vînt puternic Îl face să se gîndească la reaua alcătuire a lumii. Jurnalul de călătorie În Italia, superb roman de dragoste romantică, e dominat de obsesia timpului capricios. Îndrăgostiții sînt urmăriți de piaza rea a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cosmice ale materiei etc. * Alecsandri cîntă, ca toți poeții romantici, umbrele nopții, fără Însă un simț deosebit al fantasticului. Noaptea lui este un vast tablou animat: insule de nori, foc tainic pe deal, adunare - În jurul lui - de păstori, Împresurare liniștită, răcoroasă a lucrurilor. Elementul nocturn este, cel puțin În Pasteluri, sărac. Imaginația surprinde doar somnul nepăsător al firii: „Acum Însă viața-i lină; țara doarme-n nepăsare”, dulcea (iarăși dulcea) amorțire, freamătul stins al vieții, căderea văpăilor reci ale lunii (În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Era Dumnezeu atât de nemărginit încât putea să se aștearnă deasupra tuturor pământurilor și apelor? Ce erau brațele sale, ochii săi, mintea sa? Dumnezeu se ascundea în acea puzderie de arbori, în cântecul asurzitor al greierilor, în țopăitul gărgăunilor, în răcoroasa boare a izvorului de sub stejari? Erau gânduri iscoditoare, dar don Terentio îi spusese să-l lase pe Dumnezeu în pace: oricum nu putea fi zărit sau atins, și nici închipuit. Învățase de la mătușa lui o incantație pentru a îndupleca cerul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
se vede că lumina îi juca feste, nu mai era albă, așa cum o știa, se desfăcea în forme și culori, tremura de parcă ar fi fost alcătuită din grăunțe de nisip. Întunericul, în schimb, era gros și moale, ca un aluat răcoros. Se opriră în scuar și se așezară pe o bancă, cu mâinile vârâte în buzunare. — A cui o fi asta ? întrebă Petrache, cu ochii țintă la o statuie pe care n-o mai văzuse până atunci. Statuia nu părea nefericită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se asociază cu un anumit fel de lumină. Cu totul altfel este cea care se arată întemnițatului. Lumina stării de libertate e curată, ca și cum ai bea de-a dreptul din izvor. Cu buzele lipite de pânza apei, precum cerbii. Stropi răcoroși îți sar pe obraz, îți treci mâinile umede prin păr, încerci o senzație de prospețime. Lumina din temniță e ca și cum ai bea dintr-un chiup nisipos ; o apă zgrunțuroasă și sălcie. Ca și apa, lumina poate fi curgătoare ori stătută
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
au plesnit cercurile. După atâta vreme, putea să simtă liniștea cu toate cele cinci simțuri. Uneori o pipăia, așa cum simți cu degetul muchia dintre lumină și umbră. Alteori o privea și atunci văzduhul nu agita nicio frunză. Gustul ei era răcoros, nici n-ar fi putut fi altfel pentru cineva ca el, care nu ieșea din casă decât după căderea nopții. Acum o adulmeca, liniștea avea un miros anume, aducând cu mireasma florilor de gutui. Nu poți ști din ce parte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]