2,050 matches
-
aceeași expresie. Dacă e pe cale să se producă o schimbare în oponentul tău, nu trebuie să faci nici cea mai mică mișcare ce i-ar distrage atenția. Nu trebuie să rupi niciodată vraja. — Chiar nu e foarte complicat. Voia să răsufle ușurată: avea să vorbească. Dar figura îi rămase înghețată. — Ne trebuie un acord de pace aici, Maggie. Și eram, naiba să-l ia, destul de aproape. Apoi, weekendul trecut, auzim că circulă pe-aici o tăbliță, care s-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în dulăpiorul de sub tejghea. Ce naiba faci lângă casa de bani? Du-te și curăță podelele. — Am sfârșit cu podelele. S-expert acu-n podele. Ș-orcum, cred că toț’ negrii au ștersu’ și măturatu-n sânge. Din naștere. Ca mâncatu’ și răsuflatu’. Pun pariu că dacă-i pui o mătură-n mână unui țânc de culoare d-un an, începe să măture de-i merg fulgii. Jones privi din nou la reclamă, în timp ce Lana închidea la loc dulăpiorul. Se uită apoi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
În nici un caz, prietene. — Și atunci ce ... — Acesta e un experiment neautorizat. Care trebuie încheiat. — Glumești? — Ești la Washington și te uiți la o dinamită politică, zise Rovak. INS are deja probleme legate de finanțare cu administrația curentă. Dac-ar răsufla ceva, fondurile ar fi reduse la o zecime. Dar animalul ăsta e extraordinar, spuse Henry. — Și neautorizat. Pe ei atât îi interesează. Rovak clătină din cap. — Nu deveni sentimental. Ai un experiment transgenic care nu a fost autorizat, iar regulamentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
sunteți fiica mea, domnișoară Murphy? — Oh, sunt sigură că sunt a dumneavoastră. Nu e nici o îndoială în privința asta. Vorbea cu o încredere neobișnuită. — Mama dumneavoastră spune că mă cunoaște? întrebă Bennett. — Nu. — Că m-a cunoscut vreodată? — Nu, Dumnezeule. El răsuflă ușurat. — Atunci, mă tem că nu înțeleg ... — O să trec direct la subiect. V-ați făcut rezidențiatul în Dallas. La Southern Memorial. El se încruntă. — Da ... — Toți rezidenții donau sânge, pentru cazul în care era nevoie de ei ca donatori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
linguroi În mână și cu o dezamăgire atât de adâncă În ochi, Încât a făcut-o pe Armanoush să se Întrebe dacă nu cumva era vorba despre ceva mult mai vital decât un castron de manti. — Nu pot, mătușă, a răsuflat cu greutate Armanoush. Mi-ai umplut deja farfuria cu khadayif. Lasă-mă să-l termin pe ăsta, e mai mult decât destul. — Păi, nu voiai să miroși a carne și a usturoi, s-a amestecat În discuție mătușa Surpun cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Porfiri se înclină spășit. Brusc, ușile duble ale sufrageriei fură date la o parte, dezvăluind figura rotofie cu ochelari a lui Osip Maximovici. Fața sa era hotărâtă, pusă pe fapte mari. ă Ce înseamnă asta? întrebă el. ă Osip Maximovici, răsuflă ușurată Anna Alexandrovna. Slavă Domnului! Se repezi la el în timp ce acesta intra în cameră. Cum însă acesta îi refuză îmbrățișarea, ea se întoarse îmbufnată. ă Domnule, vă solicit o explicație, spuse Osip Maximovici și închise ușile în urma sa. ă Conduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de înghițit. Am vrut să mai văd un ateu pentru ultima dată. Călugărul se uită fix în ochii lui Ulitin. Privirea sa era la fel de blândă și consolatoare ca a unui iubit. ă și ce vedeți? întrebă Ulitin, abia înfrăznind să răsufle. ă Teamă, spuse Părintele Ambrozie. Apoi își închise ochii. După o clipă murmură ceva care sună a: Eu nu mă tem. Ulitin se simți ridicat și scos din încăpere. ă Dar eu sunt credincios! strigă el protestând brusc, însă izbugnirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
caldă a lui Matthew la celălalt capăt. Inima uită să-i mai bată preț de câteva clipe. Cum era posibil? Unde ești? Îl Întrebă nedumerită. Tot În Paris? — Sunt În Philadelphia, la o nuntă. — Ești pe pământ american? Slavă Domnului! răsuflă ea ușurată, de parcă ar fi fost un general dispărut În acțiune În timpul operațiunii Furtună În Deșert, care se Întorcea pe neașteptate acasă, la soția iubitoare, care-l așteptase credincioasă. — Mi-am schimbat zborul, vin la New York mâine, zise el vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Se speriase, probabil. Nici n-am mai văzut-o vreodată. Sincer să fiu, n-am suferit din pricina plecării ei. Poate cel mult vanitatea mea a fost lezată. Dar a fost o rană superficială care s-a vindecat repede. Apoi am răsuflat ușurat. Nu eram apt să trăiesc în comun cu o femeie pe care n-o iubeam. Preferam să fiu singur ca un lup care se ține departe de haită. Mă simțeam mai bine așa. Nu mă întreba nimeni nimic, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
i-am zis. — Dar normal? sări directorul încă și mai enervat, ștergându-și încă o dată chelia transpirată cu batista plină de pătrățele. Ce vezi normal? — Oamenii se tem de închisoare, domnule director. Le e frică. Nu e normal? — Asta e, răsuflă directorul, fericit că spiritul meu de observație nu se atrofiase cu totul la închisoare. Asta e. Aș vrea ca oamenii să nu se mai teamă. — Păi nu se poate, am bâiguit. Cum să nu se teamă? — Te privește, conchise directorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încercare. Odată, când mă spălam pe mâini, am lăsat să-mi scape săpunul jos și am fost fericit că s-a repezit imediat să-l ridice. Altădată, l-am chemat să schimbe limonada pretextând că se încălzise și, iarăși, am răsuflat ușurat când Francisc a rânjit politicos, a dat din cap supus, a luat carafa și a ieșit să-mi îndeplinească rugămintea. Modestia nu-mi mai atârna demult ca o piatră de moară de picioare, dar nici nu țineam să mucezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
răchită încât, o clipă, m-am întrebat dacă nu fusesem un instrument al bolii lor. Poate că, la început, se speriaseră auzind de sosirea mea; dacă, Doamne ferește, eram cu totul imun? îmi vorbiseră cu rețineri, în răspăr, tatonându-mă, apoi răsuflaseră mulțumiți, eram chiar mai bolnav decât ei, și mă ascultaseră încântați, îmbolnăvindu-se odată cu mine din ce în ce mai mult, până când incidentul meu cu Moașa îi silise să bată în retragere... Oricum, fără sala cu oglinzi, fără Bătrânul, întreg azilul devenea în ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrânul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vînt neobișnuit Îi strica ei coafura, Îi smulgea lui pălăria sau le Întorcea umbrela pe dos. Aceste Întîmplări deveniseră atît de obișnuite Încît le numiseră momente WZ, după inițialele lor. După cel de-al cincizecelea moment WZ, gluma deja se răsuflase. Pe vremea aceea, Zelda era profesor asociat de antropologie. Cam la vremea la care se răsuflase gluma, studiile ei o purtaseră pînă În Siberia. Acolo a Întîlnit un șaman tînăr, cel mai tînăr membru al Uniunii Șamanilor, formată după prăbușirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Aceste Întîmplări deveniseră atît de obișnuite Încît le numiseră momente WZ, după inițialele lor. După cel de-al cincizecelea moment WZ, gluma deja se răsuflase. Pe vremea aceea, Zelda era profesor asociat de antropologie. Cam la vremea la care se răsuflase gluma, studiile ei o purtaseră pînă În Siberia. Acolo a Întîlnit un șaman tînăr, cel mai tînăr membru al Uniunii Șamanilor, formată după prăbușirea celei Sovietice. Avea puteri magice, așa cum au adevărații șamani, iar una dintre ele o cufundat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
alt stat și părinții lui l-au declarat dispărut la poliție. Întotdeauna trebuiau să-l caute pe fiul lor, dar rareori Îl găseau singuri. După un timp, Wakefield ieșea singur din ascunzătoare. Uneori erau furioși, dar de cele mai multe ori doar răsuflau ușurați. Acum, Înlăuntrul lui Maggie, Wakefield vede trecutul cu claritate; filmul se derulează odată cu mișcările ei lente. TÎnărul Wakefield studia Împrejurimile ca un hoț, atent la arhitectura colțurilor, a umbrelor, cu ochiul antrenat de obișnuință. Chiar și cînd s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și Lottie. Știind-o pe Lottie, putea să fie orice, de la absolut nimic la una dintre cămășile de noapte compromițătoare ale mamei ei. Când Lottie îi conduse în salon pe Jim și Judy Williams, cei doi doctori din cartier, Henrietta răsuflă ușurată. Lottie cea de șase anișori arăta adorabil într-o fustiță de dantelă cu paiete, asortată cu baghetă și tiară. Apoi apăru Sophie și Henrietta simți ca i se pune un nod în gât. Nu din cauza hainelor, care erau, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ecran uriaș. Scoase un tub din incubator și turnă o parte din lichid pe lamelă. Pe ecranul din fața lor apăru un ovul desăvârșit, mărit de câteva mii de ori. — Acum sperma, spuse Laurence blând. Tehnicianul lovi cu cotul dispozitivul. — Ups! răsuflă ușurat. Cât pe-aici să pun capăt unei familii! Șase sau șapte spermatozoizi apărură pe ecran în timp ce tehnicianul încerca să prindă unul în vârful acului extrem de subțire, mișcând din codițe pe când înotau în derivă în toate direcțiile. De bună seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
totdeauna, avea tot dreptul la urma urmei. Și nu voia să-și asume acest risc. — Am vrut să spună - șovăi o clipă - am vrut să spun că s-ar putea să nu fiu un tată foarte bun. — Asta e tot? răsuflă Fran ușurată. Toată lumea se teme de asta. S-ar putea ca eu să fiu o mamă îngrozitoare, să scap copilul în cap, să nu-mi dau seama când face meningită, să fiu nervoasă când trebuie să-mi petrec timpul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mi-am dat seama că îl uitasem în casa lui... Asta m-a determinat să mă întorc. Când m-am întors, mi-am dat seama că omul este mort. Când am plecat omul era viu, dar inconștient. Nu mișca, nu răsufla. Am găsit foaia aia, chiar sub masă era. Am luat foaia, am mers la gară și am mers spre Timișoara. Buzunărit, luat calculator Sharp. Prins. Nici în tren nu m-am liniștit, am luat trenul și am intrat într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
oscila între două maniere: una - discret melancolică, de „atmosferă sufletească ce se degajează natural, pe nesimțite, în ton sumbru, minor” (avînd ca insuficiențe uniformitatea imaginilor și monotonia tonului; „simți o făptură cu aspect uman într’o arcă de lighioane apocaliptice”, răsuflă Const. I. Emilian, trezit pentru o clipă din coșmarul „extremiștilor”). Cealaltă manieră, mult mai bine reprezentată... statistic, este însă un semn al „cedării” în fața presiunii colaboratorilor (poate din „necesitate tactică spre a păstra șefia grupării”, poate din „iluzie”, ne șoptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nici unui gen literar și tocmai de aceea e menit să ocupe un loc deosebit în literatură”; „Hurmuz e un constructor de personagii bizare (...) manechine (...) pline de o sevă nouă înăuntrul lor”. „Hurmuz nu biciuiește nici moravurile nici caracterele — conform criteriilor răsuflate — ci biciuiește firea în cutele ei cele mai intime. Hurmuz biciuiește sensul și rațiunea lucrurilor care în sine nu reprezintă și nu rezolvă nimic”; „Zădărnicia vieței s-a cîntat în sute și mii de volume, dar nimeni n-a izbutit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să se apropie. Endō stătu nemișcat o clipă, cu urechile ciulite. Apoi spuse: — Să ne întoarcem. Gaston nici măcar nu avea idee de ce venise Endō acolo. Dar, oricum, nu s-a întâmplat nimic. — Am terminat, nu? Ce facem acum? întrebă el, răsuflând ușurat. Endō îi zâmbi, arătându-și dinții. — Zău că ești tare nătâng. — De ce? — Tot nu știi de ce-am venit aici? Gaston clătină din cap. — Ascultă ce zgomot e aici. Dacă trag, nu aude nimeni. Grozav loc pentru crime, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Niște vânătăi și-atât. E francez și ne-am gândit că s-a întâmplat ceva grav dar, din fericire, se pare că nu-i vorba de nici o crimă. Auzind că nu era vorba de o crimă, Takamori și Tomoe au răsuflat ușurați. Polițistul a început să le explice ce s-a întâmplat. Imediat după prânz, Gaston a fost găsit de un grup de muncitori din Ginza, fără cunoștință. Deoarece îi curgea sânge dintr-o rană adâncă de pe frunte, s-au cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
s-a întâmplat ceva. — Nu fi prost. În clipa aceea se îndrepta spre ei un biciclist. Când s-au întors să vadă cine era, au constatat că era proprietarul hotelului unde stăteau ei. Bărbatul cel dolofan a coborât de pe biciletă, răsuflând greu. — S-a întâmplat ceva îngrozitor! L-au găsit pe Endō la Mlaștina Mare. Au sunat de la poliție să vă înștiințeze. Era prima zi senină de când au sosit la Yamagata. Trenul care-i ducea înapoi acasă trecea prin lanul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]