11,500 matches
-
arătam unul altuia rănile, expunându-ne cicatricele de pe piepturi și mâini locurilor ademenitoare și periculoase din interiorul mașinii, marginilor ascuțite ale scrumierelor cromate, luminilor unei intersecții îndepărtate. Celebram astfel în rănile noastre renașterea celor morți în accidente rutiere, morțile și rănile celor pe care-i văzuserăm murind pe marginea drumului, rănile și pozițiile imaginare ale milioanelor care mai trebuiau încă să moară. Capitolul 22 Peste parbrizul mânjit de ulei, trepidând pe sticlă, fojgăiau muște. Lanțul corpurilor lor forma un văl albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mâini locurilor ademenitoare și periculoase din interiorul mașinii, marginilor ascuțite ale scrumierelor cromate, luminilor unei intersecții îndepărtate. Celebram astfel în rănile noastre renașterea celor morți în accidente rutiere, morțile și rănile celor pe care-i văzuserăm murind pe marginea drumului, rănile și pozițiile imaginare ale milioanelor care mai trebuiau încă să moară. Capitolul 22 Peste parbrizul mânjit de ulei, trepidând pe sticlă, fojgăiau muște. Lanțul corpurilor lor forma un văl albastru între mine și traficul ce se mișca de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ei ruginie atingând solul la fiecare viraj. Ascuns după parbrizul prăfuit, Vaughan ședea aplecat peste volan în vreme ce conducea cu viteză de-a lungul autostrăzii, neștiind și nepăsându-i de adânciturile și de urmele de impact ale caroseriei, care semănau cu rănile autoprovocate ale unui copil suferind. Încă nesigur dacă Vaughan va încerca sau nu să intre cu mașina sa în mașina lui Catherine, n-am făcut nici o încercare de-a îmi avertiza soția. Moartea ei ar fi fost un model al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
tur al parcărilor și autostrăzilor imprimate în mințile lor de obsesiile lui Vaughan, celebrate acum de tandrele îmbrățișări ale doctoriței și amantei sale infirme. Eram bucuros că Helen Remington devenea și mai perversă, că-și găsea fericirea în cicatricele și rănile Gabriellei. După ce plecară, brațul lui Helen așezat pe umerii Gabriellei atunci când merse în marșarier, eu și Catherine am reînceput să ne plimbăm printre mașini. Mi-am dat seama că încă mai țineam sperma în mână. Întinzându-mă prin parbrizele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cred că, da, România are nevoie de reformă, dar lent, fără dureri, pe termen lung. [...] după părerea mea, singura reformă care poate să reușească este reforma rapidă și profundă, urmată, firește, de tot felul de ajustări, ameliorări și ungeri ale rănilor care apar pe parcurs. Deci, nu eventuala venire a PDSR-ului la putere este problema, ci faptul că va începe cu aceleași amânări, cu aceleași tergiversări cunoscute ale reformei [...] nu cred că social-democrația este o soluție în 2000 pentru o
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
putea bizui, la nevoie, mă deprimă, mă persecută. Poate de aceea m-am întors mereu la ceea ce a fost numit «fenomenul Piața Universității». Solidaritatea reconfortantă pe care am trăit-o în nopțile de neuitat din Piața Universității e ca o rană frumoasă. Din când în când, îmi era dor de ea. De altfel, idealismul ei a constituit, poate, cauza principală a marii iritări pe care a produs-o la unii. [...] La 14 iunie 1990, domnii și doamnele care au răbdat cu
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
atingând pământul. În burtă avea ceva greu. Niște pietre. Le scoase, plângându-și de milă. Ce soartă afurisită! Noroc că fântâna secase cu ani în urmă. Cum nu avea pansament și nici ac și ață, lupul începu să-și lingă rana. O linse zile-n șir, până se-nchise. Ok, rezolvase o parte a problemei, dar mai trebuia să iasă cumva la lumină. Strigă „Ajutor“ de câteva ori, dar degeaba. Continuă să strige de trei ori pe zi, din ce în ce mai slab. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Sunt suficienți acești ochi puțin greoi și apoși să mă facă să-nțeleg că drama dintre ei nu s-a încheiat încă: el continuă să vină în fiecare seară în această cafenea ca s-o vadă, ca să-și redeschidă vechea rană, poate pentru a afla cine o însoțește acasă în seara asta; iar ea vine în fiece seară în această cafenea tocmai pentru a-l face să sufere, sau poate sperând că obiceiul de a suferi va deveni pentru el un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
tăiatul ești cu mult mai departe. Și iată că, în clipa în care atenția ta e complet absorbită, întorci fila la jumătatea unei fraze hotărâtoare și te afli în fața a două foi albe. Rămâi uluit, contemplând albul crud, ca o rană, sperând aproape că vederea te-a înșelat, proiectând o pată de lumină pe carte, din cerneală. Nu, o albeață intactă domnește într-adevăr peste cele două pagini aflate față-n față. Mai întorci o pagină, și dai de două pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
procesiune la mormântul lui Faustino Higueras. Plecau la revoluție și-mi cereau relicve de luat la luptă, într-o cutie de aur, în fruntea regimentelor: o buclă din părul lui, o bucată din poncho, un cheag de sânge dintr-o rană. Atunci am hotărât să dechidem groapa și să deshumăm cadavrul. Dar Faustino nu era acolo, mormântul lui era gol. Din ziua aceea s-au născut multe legende: unii spun că l-au văzut noaptea, alergând prin munți, pe calul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
iau rămas bun de la el. Asta-i tot ce vreau. Mă ajutați? Veți încerca să aflați asta pentru mine? Spuneți că ați pierdut și dumneavoastră un copil. Știți, deci, ce-i în sufletul meu. Știți, nu-i așa? E o rană care nu se vindecă niciodată. Niciodată. După ce vizitatoarea sa își termină povestirea, Mma Ramotswe rămase tăcută câteva momente. Ce-ar putea să facă pentru femeia asta? Ar putea afla ceva acolo unde au dat greș Poliția din Botswana și Ambasada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și-au plătit-o dup-aia să tacă, dar trecem peste detalii. Sirop din ăsta, drăgălășenii, ceea ce merge la suflet... Bunicul meu, educat în spiritul corectitudinii și-al dragostei de patrie, sensibil, mirosea ghiocei iarna... suferea în zilele ploioase de pe urma rănii la șold de la șrapnele... Avea coșmaruri... nu-și revenea, scăldat de sudoare, vedea în fața ochilor chipurile celor morți în tranșee... ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu... Atmosfera de război o găsești și-n Magazin istoric. Din când în când, considerații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ești nesigur, încă ești viu! Ce poftești? Să fii ca boțul de lut din Praga cu adevăru’ scris în frunte? Între noi fie vorba, nici ăluia nu i-a prea mers, c-au retușat inscripția... Prinde bine puțină oblojeală pe răni, asortată c-o prișniță pe ceafă din când în când, dar tot sper să n-ajung la iubite venindu-mi pe coada măturii, prin fereastră, dinspre Vamă. Marți Trec pe lângă nucul din care-au tăiat în vara aceea o creangă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai puternic, întotdeauna am fost foarte puternic, puteam să vin cu degetul dezbârnat, atârnând, cu tenișii plini de sânge, cu osul rotulei la vedere, cu sârme-nfipte în talpă, se lipea repede carnea, creșteau crustele ca prin farmec, se-adunau buzele rănilor în două-trei zile. Am făcut școală, am învățat „Ich bin ein Pionier”, stăteam trei în bancă, eu întotdeauna pe fiarele din mijloc, eram decrețeii, copiii lu’ Ceaușescu, unde dracu’ o să mai încăpeți? Nu mai e loc în școală de voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
calea, m-au imobilizat, fără să asculte rugămințile mele. Foile de varză cresc ca niște pânze de corabie, se lipesc cu ventuze de obrajii mei, se desprind cu tot cu piele, mă arde, urlu, mă zbat, pe urmă presară cineva piper pe răni... - Din sarmale-ai venit, în sarmale te-ntorci, fie numele sarmalei lăudat! Îmi înfig o pâlnie în gâtlej și încep să mă îndoape ca pe gâște, scutur din cap, dar frunzele mă țin strâns, să înghit tot. Nu mai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să alerge pe spatele lui, desfătîndu-se cu bucățele de piele și carne sfîșiată. Îi alungă, apoi se tîrÎ cum putu, foarte Încet, mușcîndu-și buzele ca să nu urle de durere, și intră În mare, pentru ca apa să-i răcorească puțin nenumăratele răni, iar sarea să ajute la cicatrizarea lor. Trei zile și trei nopți stătu În golful care de atunci avea să-i poarte pentru totdeauna numele, incapabil să se Întoarcă la refugiul său, cu toate că la amiază milioane de muște care proliferau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
preț, chihlimbarul obținut după ani de recoltă răbdătoare pe țărmul mării, dispăruse cu totul. Văzînd că pînă și mizerabila lui saltea fusese sfîșiată cu cuțitul, se prăbuși abătut pe frunzele uscate, observînd cum acestea se lipeau de miile lui de răni și Îngăduind, pentru prima oară de cînd se ținea minte, ca lacrimile să-i curgă pe obraji. Își dădu frîu liber lacrimilor și plînse fără să se rușineze, convins că avea cu vîrf și Îndesat motive să o facă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
după altul, la un interval de vreo cincisprezece zile, fără sadism, dar și fără să stea pe gînduri vreo clipă, așezîndu-i-le pe o piatră, pentru a le reteza dintr-o singură lovitură de macetă și pentru a cauteriza pe loc rana cu lama unui cuțit Înroșit În foc. Mendoza leșină de durere În ambele ocazii, avu febră și amețeli două zile la rînd, Însă În cea de-a treia trebui să se pună pe picioare și să fie din nou gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
neputincios. La dangătul clopotului sosiră tovarășii lui de captivitate, care nu trebuiră să pună nici o Întrebare ca să Înțeleagă, dintr-o singură privire, ce se Întîmplase. Iguana Încă mai sîngera, fără să se străduiască deloc să oprească șuvoiul care țîșnea din rană, iar dezolarea bucătarului lămurea, fără să mai fie nevoie de cuvinte, succesiunea faptelor. Sentința veni aproape imediat. Oberlus luă maceta lungă și ascuțită pe care o purta mereu la brîu și i-o Înmînă lui Dominique Lassa: - Taie-i capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
oameni. Răul pe care l-ar fi putut produce mutilîndu-și sau biciuindu-și victimele nu se putea compara cu acela pe care i-l pricinuiseră În copilărie, atunci cînd Îl urau, pentru că pedepsele fizice se uită cu timpul, pe cînd rănile unui spirit chinuit zi de zi nu se cicatrizează niciodată. Să ucidă un om Însemna pentru el la fel de mult ca a ucide o focă, pentru că aceiași oameni Îl convinseseră că nu făcea parte din specie, nu era un „semen” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se părea un efort supraomenesc... O lăsa să cadă o dată și Încă o dată, cu o insistență obsesivă, aproape ca un automat, mușcîndu-și buzele ca să-și Înfrîneze impulsul de a striga de durere, pentru că mîinile, jupuite de piele, transformate În adevărate răni sîngerînde, păreau să refuze să mai dea ascultare unor degete tumefiate și vinete, neputincioase să mai țină cu fermitate un obiect. Ceas după ceas, lovitură după lovitură, pînă cînd adormi În ploaie și se trezi din nou, speriat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care le văzuse de mii de ori, pînă cînd i se opri asupra pistoalelor pe care el le lăsa mereu pe o piatră, lîngă pat, departe de locul unde ajungea lanțul cu care era legată. Ridică piciorul și Își contemplă rana profundă, supurantă, pe care i-o provocaseră cătușele de la glezne. Stătu puțin pe gînduri și se dădu jos din pat cu mare grijă, fără să-l deranjeze pe cel care dormea. Înaintă Încet spre pistoale, se uită la ele fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
piept, tras de la o aruncătură de băț. Dar zgomotul se risipi, scăpînd prin strîmta ieșire a peșterii, și din nou se lăsă tăcerea, În care nu se puteau percepe decît răsuflarea ei agitată și bătăile năvalnice ale inimii. Își căută rana, coborînd privirea, dar nu o găsi. El, monstrul, acum mai urît ca niciodată, continua să stea În picioare În fața ei, foarte liniștit, privind-o netulburat și batjocoritor. Înțelese adevărul, ochi la rîndul ei pieptul vrăjmașului și apăsă pe trăgaci. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
realitate fură zadarnice. - Dă-i apă, Îl imploră ea de mai multe ori. Dă-i apă, altfel moare. Oberlus se aplecă deasupra omului inconștient, cercetă cu luare-aminte fața lui trasă, brațele scheletice, mîinile Însîngerate și trupul Învins și acoperit de răni supurînde și tăgădui cu hotărîre: - Ar fi o prostie să irosim apa pe el, spuse. E terminat. - O să-l lași să moară așa? - Nu. O să-l arunc În mare. Carmen de Ibarra Îl privi nedumerită. Cu toate că petrecuse aproape un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Poate că acea fascinație se datora răutății lui, unei cruzimi care se afla deasupra răului În sine, ca și cum, În anumite Împrejurări, Iguana Oberlus n-ar fi fost - așa cum o asigura - o ființă omenească asemănătoare altora. Ars de soare, plin de răni și acoperit acum de bube, chipul lui, chiar așa, adormit cum era În acele clipe, părea și mai Înspăimîntător decît de obicei, dar În felul de a privi al Niñei Carmen, o asemenea urîțenie ajunsese la o extremă de neconceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]