6,394 matches
-
pictorul singuratic să fie lăsat pradă propriei sale melancolii. Stroeve făcuse un pom de Crăciun în atelier și bănuiam că o să găsim și eu, și Strickland mici cadouri absurde atârnând de ramurile impodobite festiv. Dar Stroeve se jena să-l revadă pe Strickland. I se părea puțin umilitor să-i ierte atât de ușor niște insulte de o asemenea gravitate și ar fi vrut ca eu să fiu martor la reconcilierea pe care se hotărâse s-o facă. Ne-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
m-a părăsit. M-am oferit să-i aduc eu lucrurile de la atelier, dar el a insistat să meargă personal. Bănuiesc că spera că ei n-au avut grijă să i le strângă astfel încât să aibă prilejul de a-și revedea nevasta și poate de a o convinge să se întoarcă la el. Însă și-a găsit boccelele așteptându-l în cabina portarului și portăreasa i-a spus că Blanche a ieșit. Nu cred că a izbutit să se împotrivească ispitei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cele mai mari peisaje. Erau și vreo cinci-șase portrete. — Astea sunt toate, mi-a zis el în cele din urmă. Tare mi-ar plăcea să spun că am recunoscut din capul locului frumusețea și marea lor originalitate. Acum că am revăzut multe dintre ele și celelalte îmi sunt familiare din reproduceri, sunt uluit că la prima vedere am fost atât de grav dezamăgit. N-am simțit nimic din fiorul acela pe care numai arta ți-l poate da. Impresia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și făcu patul și se spălă pe față, Strickland deja dispăruse. Căpitanul Nichols rătăci pe stradă printr-un frig cumplit preț de o oră și apoi se îndreptă către Piața Victor Gélu unde se întrunesc de obicei marinarii. Acolo îl revăzu pe Strickland moțăind cu capul sprijinit de piedestalul unei statui. Îi dădu un picior ca să-l trezească: — Hei, amice, vino să iei gustarea de dimineață cu mine, îi zise el. — Du-te naibii! îi răspunse Strickland. Am recunoscut vocabularul limitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Știi unde te afli? - Undeva la miazănoapte de zidurile noi, mi se pare. Dar noi ne-am Învârtit fără să ne pese Încotro. Am Încălcat cumva vreo proprietate? Dante scutură din cap. - Așadar, messer Alighieri, călătorie plăcută și să ne revedem când va vrea Dumnezeu, Îi zise tânărul, trăgând de hățuri și dând pinteni calului. Dante Îi privi cum trec și cum se fac nevăzuți În direcția incendiului. - Să ne revedem când va vrea Florența, murmură el. Instinctul Îi spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din cap. - Așadar, messer Alighieri, călătorie plăcută și să ne revedem când va vrea Dumnezeu, Îi zise tânărul, trăgând de hățuri și dând pinteni calului. Dante Îi privi cum trec și cum se fac nevăzuți În direcția incendiului. - Să ne revedem când va vrea Florența, murmură el. Instinctul Îi spunea că se Îndreptau chiar spre locul unde Rigo di Cola fusese ucis. Auzise că deseori asasinul se Întoarce la locul crimei, din pricina acelei misterioase atracții care leagă conștiința și păcatul comis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unde Îl aștepta un bărbat masiv, cu trăsăturile insolente ascunse Îndărătul unei măști de bonomie ipocrită. Ședea pe un jilț din lemn, purtând toate Însemnele funcției. Pălăria cu boruri largi, cu cordonul ei Împletit, Îi zăcea pe genunchi. - Așadar, ne revedem, messer Alighieri, murmură cardinalul cu glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare bărbia dublă. Îi Întinse mâna Înmănușată, pe care se remarca un inel mare. Dante făcu un singur pas În față, oprindu-se În fața tronului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Acum, când Brandan era mort, iar complicea sa dispăruse, un alt fir al acelei rețele subțiri de indicii și de umbre fusese retezat. Dar, În adânc, dincolo de orice raționament, se insinua, mușcătoare, o mare deziluzie: nu avea să o mai revadă niciodată pe femeia aceea, care Îi scăpase pentru totdeauna. Într-acestea, zări un licăr dinspre pragul din fund, ce ducea către scara turnului Abației. Își simți inima În gât și o luă din nou la goană, devorând treptele Înguste ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe tânăra învățătoare așezată la marginea lumii noastre. Mă așez mereu în același loc, pe locul ei, și îmi trag sufletul. Durează minute bune. Privesc ceea ce privea ea, marea panoramă redevenită calmă și lentă, fără trâmbe și scăpărări, și îi revăd surâsul adresat infinitului compromis de război, revăd toate acestea de parcă aceeași scenă ar urma să se joace din nou, și aștept. Aștept. X Războiul dura. Toți fanfaronii care spuseseră că îi vom trimite pe nemți înapoi acasă în trei săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
noastre. Mă așez mereu în același loc, pe locul ei, și îmi trag sufletul. Durează minute bune. Privesc ceea ce privea ea, marea panoramă redevenită calmă și lentă, fără trâmbe și scăpărări, și îi revăd surâsul adresat infinitului compromis de război, revăd toate acestea de parcă aceeași scenă ar urma să se joace din nou, și aștept. Aștept. X Războiul dura. Toți fanfaronii care spuseseră că îi vom trimite pe nemți înapoi acasă în trei săptămâni cu un șut în fund și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Brusc, văzându-l astfel, drept ca un catarg, cu brațele deschise către nimic, cu ochii fixați în depărtare și buzele tremurând, îmi spun că dacă nu i s-a întâmplat nimic lui, atunci îmi spun că... Totul se oprește. O revăd pe Lysia Verhareine trecând pe lângă colțul fermei lui Mureau, revăd în minte scena de zeci de ori, mai reală decât în realitate, și toate detaliile, mișcările rochiei ei și ale micuței genți pe care o purta, gâtul ei alb în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
deschise către nimic, cu ochii fixați în depărtare și buzele tremurând, îmi spun că dacă nu i s-a întâmplat nimic lui, atunci îmi spun că... Totul se oprește. O revăd pe Lysia Verhareine trecând pe lângă colțul fermei lui Mureau, revăd în minte scena de zeci de ori, mai reală decât în realitate, și toate detaliile, mișcările rochiei ei și ale micuței genți pe care o purta, gâtul ei alb în soarele care tocmai răsărea, zgomotul nicovalei lui Bouzie, a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care se afla în pântecul ei. De altfel, îmi era puțin rușine, țin minte, să mă gândesc la ei, la fericirea noastră, când eu mă apropiam de locul unde fusese ucisă o fetiță. Știam că în câteva ore îi voi revedea, pe ea și pântecul ei rotund ca un dovleac frumos, acel pântec în care, dacă-mi lipeam urechea de el, puteam auzi loviturile copilului și-i puteam simți mișcările somnoroase. În ziua aceea eram, fără îndoială, cel mai fericit om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
precum creasta unui cocoș. Colonelul și judecătorul erau așezați la masă, cu gura plină și cu paharul ridicat. I-am salutat militărește. Și-au ridicat paharele ceva mai sus pentru a-mi răspunde la salut. M-am întrebat unde ajunsesem. Revăzându-i pe cei doi clovni, micul breton a ieșit din lâncezeală. A început să geamă și să-și reia litania cu „Ce?“. Buna dispoziție a lui Mierck a fost întunecată de chestia asta. Așa că, între două îmbucături de jumări, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în picioare, iar Clămence era culcată în sicriul din lemn de stejar înconjurat de candele mari, deși nu o mai vedeam, nu o mai simțeam. Părintele Lurant oficia ceremonia. Spuse cuvinte simple și drepte. Sub straiele lui de liturghie, îl revedeam pe omul cu care împărțisem o masă și o cameră, în timp ce Clămence murea singură. Eram certat cu tatăl meu de multă vreme, iar Clămence nu avea familie. Cu atât mai bine. Nu aș fi suportat să fiu luat sub aripa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Nu mă refer la Caz. Vorbesc despre viață, vremuri, despre tot și despre nimic. Mi-am amintit de Mazerulles, secretarul inspectorului de la Instrucțiune, pe care mersesem să-l văd imediat după moartea Lysiei Verhareine. M-ar fi bucurat să-i revăd capul acela ca un nap, tenul cenușiu, ochii de câine plouat ce așteaptă o mână care să-l mângâie. M-am îndreptat spre Piața Carmeliților, unde se găsea clădirea Inspectoratului. Nu mă grăbeam. Simțeam că scăpasem de o greutate nedefinită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
acela ca un nap, tenul cenușiu, ochii de câine plouat ce așteaptă o mână care să-l mângâie. M-am îndreptat spre Piața Carmeliților, unde se găsea clădirea Inspectoratului. Nu mă grăbeam. Simțeam că scăpasem de o greutate nedefinită, și revedeam figura lui Mierck când îl expediasem. Fără îndoială că era deja ocupat să-mi ceară capul superiorilor mei. Nu-mi păsa. Când l-am întrebat pe portar dacă Mazerulles mai lucra acolo, acesta și-a potrivit ochelarii, care aveau tendința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mereu aceeași, întotdeauna a mea, și opacitatea acestei crime care poate că n-a avut alt vinovat în afara opacității înseși a vieților noastre. E tare ciudată viața. Știm noi oare vreodată de ce venim pe lume și de ce rămânem aici? Să revăd Cazul, așa cum am făcut-o eu, era fără îndoială un tertip ca să nu-mi pun adevărata întrebare, cea pe care refuzăm s-o vedem ivindu-ni-se pe buze, în minți și în suflete, care nu sunt, e adevărat, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
apuci să-ți dai seama. Mi-a spus-o fără să insinueze ceva. O spunea părând că se minunează. Nu am scris nici un nume pe mormânt. Cel mai rău e că nici până astăzi nu am nici o remușcare și că revăd cu indiferență ceea ce am făcut, cu aceeași indiferență de-atunci. Nu sunt mândru de asta. Dar nici nu mi-e rușine. Nu durerea m-a împins să o fac, ci vidul. Vidul în care am rămas și în care voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
prima dată la Minneapolis. Ea plecase și trăia la Baltimore, dar de atunci Își făurise și un trecut. Amory era plin de avânt, Încrezător, excitat și exaltat. I se părea romantic și interesant să dea fuga Înapoi la Minneapolis ca să revadă o fată cunoscută În copilărie, așa că, fără strângere de inimă, i-a telegrafiat mamei să nu-l aștepte... A petrecut treizeci și șase de ore În tren, gândindu-se la el Însuși. „PIPĂIALA“ În turneul cu Triangle, Amory avusese permanent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de la sosirea aici. Venind cu mașina de la gară, Sally, În torentul de Întrebări, destăinuiri și exagerări, Îi spusese din proprie inițiativă: — Sunt sigură că-l ții minte pe Amory Blaine. Ei bine, pur și simplu arde de nerăbdare să te revadă. Și-a amânat cu o zi Întoarcerea la colegiu și vine deseară. A auzit atâtea despre tine... Pretinde că-și amintește de ochii tăi. Ultima propoziție o Încântase pe Isabelle. Le punea pe amândouă pe picior de egalitate, deși era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sa vrăjită nu mai era cucerită decât de claritatea superioară și consistența strălucitoare ale lui Shaw și de eforturile glorioase ale lui H.G. Wells de a potrivi cheia simetriei romantice În broasca Înșelătoare a adevărului. Ar fi dorit să-l revadă pe Monsignor Darcy, căruia-i scrisese imediat după debarcare, dar acesta nu-i răspunsese; În plus, știa că o vizită la Monsignor Însemna să-i povestească episodul cu Rosalind, iar gândul de a repeta istoria Îi dădea fiori reci, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
le știm Le dăm uitării pe toate... Le-ndepărtăm din drum... Dorințele o dată cu zăpada le topim Ca și visele-nfiripate Abia acum... Subitele zori pe care le vedem, De toți văzute, nu le-mpărțim. Vor fi doar zori... De ne mai revedem, N-o să ne sinchisim. Dragă... nici o lacrimă nu vărsa pentru asta... După o vreme... Nici o părere De rău nu ne va anima, amintindu-ne de un sărut. Nici măcar acea tăcere În care ne-am cunoscut Nu va Îndemna vechile stafii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de dimineață până seara. În plus, nu l-am auzit niciodată bârfind pe cineva, vorbind urât de cineva, iubea teatrul ca pe el însuși și ne vorbea cu glas cald și așezat, era teribil de prietenos și modest. L-am revăzut într-o zi, câțiva ani după ce am părăsit Naționalul, și era același, doar că foarte slăbit și îmbătrânit, o umbră a marilor umbre printre care a trăit o viață întreagă. Nenea Sârbu, Păp’șelu cum îi spuneam noi, pentru că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și a adăugat: ― Și ce ziceai? Am stat de vorbă o grămadă, ca niște cunoștințe vechi. Eram, la urma urmelor, căci eu îl cunoșteam bine, cred că îmi fusese și subiect la un examen de Istoria Teatrului Universal. L-am revăzut, mulți ani după aceea, la Expoziția Universală de la Hanovra. Am citit cu emoție că în pavilionul american evoluează Peter Schumann și mi-am dus actorii acolo. Am intrat în hala destul de mare care era pavilionul cu pricina, tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]