1,724 matches
-
bordura înaltă de granit s-a așezat un vânzător de cute (pietre) de ascuțit coasa. Bărbatul este mic, slab, ascuțit, poartă pe cap o pălăriuță verde cu pană de fazan, așa cum am mai văzut doar la paznicii forestieri, plus un rucsac verde de armată, care-i întregește imaginea de muntean. Cutele costă 2,5 lei bucata („două la cinci lei”, strigă marfa vânzătorul, adică 0,5 euro fiecare). Sunt tăiate primitiv din stânca de gresie, parcă sunt unelte ale omului primitiv
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
nu prea le place aici, la cort. Nu rămân prea multă vreme înăuntru. Le este frică să nu piardă rândul, așa că preferă să doarmă afară, la rând, pe lângă el... pe unde apucă fiecare.” Apoi mă vede cum reambalez obiectele din rucsacul pe care-l port în spate în saci de plastic, trebuie să iau măsuri de precauție, am încă viu în minte episodul din 2009, primul meu pelerinaj, când din cauza ploii torențiale am pierdut un reportofon și prețioasele înregistrări pe care
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Sunt bine protejat împotriva ploii de afară, fata mă cântărește cu un ochi expert, cred că și eu eram foarte conștient de faptul că eram echipat ca un „pelerin cu experiență” (pelerină de ploaie, fular, șapcă, umbrelă, bocanci, protecție pentru rucsac, mănuși fără degete etc.), mândru ca un păun de ținuta mea de „explorator urban”. Fata spune, ironic, în loc de mesaj de rămas- bun, „auzi, domnule, dacă-ți mai rămâne ceva de îmbrăcăminte pe acolo, să-mi dai mie, că eu nu
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
vânați” de toate echipele TV în căutare de insolit care treceau prin zonă, așa că și ei adoptaseră o poziție defensivă, staționau întorși cu spatele spre gardurile de protecție și spre stradă. Pelerinii urbani, echipați modern cu îmbrăcăminte impermeabilă, pelerine, bocanci, rucsac, sunt puțini la număr. Două personaje aparte, care se luptă să supraviețuiască ploii care cade acum din ce în ce mai puternic. Primul este un adolescent cu piciorul imobilizat în atele mobile, ajutat doar de o cârjă ușoară, din aluminiu. Schimbă succesiv brațul în
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
cele mai tinere, chiar și fiica doamnei Mariana, care a renunțat pentru moment la telefonul mobil, la îndemnul mamei sale. Bărbații reacționează invers, se descoperă cu toții, aranjându-și părul cu mâna, ca în fața unei oglinzi imaginare, eu caut să îndes în rucsacul din spate șapca pe care am tot purtat-o pe cap. Din cauza oboselii, o tânără aflată undeva în spate se clatină pe picioare, mai să cadă. Cei din jur o sprijină imediat, fac zid în jurul său, cineva o stropește cu
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
și de poliția municipală. Puțin mai departe, văd cum coboară dintr-o Dacia Logan cu număr de Iași o familie de pelerini, părinții și doi copii, fată și băiat, adolescenți amândoi. „Pelerini de cursă lungă”, fiecare dintre ei poartă un rucsac de dimensiuni medii, în care introduc sticle de apă, pături de lână, își verifică cu atenție încălțămintea, pachetele cu hrană etc. Pelerini cu experiență, cu alte cuvinte, îmi face mare plăcere să-i privesc pregătindu-se pentru o dificilă încercare
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
simte faptul că nu sunt tocmai din lumea pelerinilor. Nu am apucat să-mi schimb ținuta de drum, am venit direct la pelerinaj. Încerc un mic experiment, mai mult pentru a verifica condiția cercetătorului pe teren decât altceva : scot din rucsac un volum având pe copertă figura părintelui Cleopa, din seria Ne vorbește Părintele Cleopa. Situația se schimbă radical, bunica Georgianei face primul pas, surpriză, spune că a citit și ea „volumul nouă”, cei din jur mă privesc brusc altfel, ca și cum
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
un sentiment dulce-amar de bucurie și regret. Mănăstirea Nicula, august 13 august 2013 CD-ul cu pricesne, vândut la pachet cu un tabloid. Drumul pe jos către mănăstire : fac cunoștință cu spațiul spiritual transilvănean. Comerțul din zonă : de la ceaun la rucsac US ARMY. Micul Toderuț și secretul scândurilor în cruce. Busuiocul de la poarta mănăstirii și competiția memorială. Tanti Sabina. Nicula și cele trei biserici ale sale. Sosesc primii pelerini, cu celebrii prapori în fruntea cortegiului. Fericit și nedumerit, starea mea naturală
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de la Prislop, unde am putut repertoria autoturisme înmatriculate în toată țara, din Constanța până la Timișoara, fără a mai vorbi de cele cu plăcuțe bulgărești, imposibil deci de identificat. Niciodată nu m-am simțit mai „pelerin” ca acum, urcând dealul cu rucsacul plin în spate și cu o pătură în bandulieră, cale de șapte kilometri pe firul subțire de asfalt, ce devine din ce în ce mai îngust pe măsură ce se apropie de vatra celebrei mănăstiri, fondată în anul 1552, una dintre cele mai vechi din Transilvania
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
în relație cu urmele civilizației tradiționale din împrejurimi, cum pot fi oare interpretate tarabele care înșiră pe un fel de stative de lemn sau direct pe iarba verde din fața curților tot felul de pături, saltele din izopren, veste de ploaie, rucsacuri uzate (inclusiv unul superb, US ARMY, care încă mai păstra pe el numele ultimului proprietar), lanterne, lămpi de tipul LED, baterii de rezervă, cuțite și bricege, caschete, un fel de Army-Shop, dar unul utilitar, fără pretenții și mofturi urbane. Puțin
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
aparatele de radio portabile, de mici dimensiuni) făceau, de fapt, parte din inventarul de bază al pelerinului de la Nicula, necesarul de supraviețuire în caz de ploaie torențială și în condiții de noapte. Pe lângă mine urcă voinicește un bărbat cu un rucsac imens în spate, un rucsac verde, solid, cum erau cele pe care le purtau pe vremuri pădurarii și oamenii de la munte. Este însoțit de o femeie mărunțică, încărcată și ea de bagaje, mai au cu ei și un copil de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mici dimensiuni) făceau, de fapt, parte din inventarul de bază al pelerinului de la Nicula, necesarul de supraviețuire în caz de ploaie torențială și în condiții de noapte. Pe lângă mine urcă voinicește un bărbat cu un rucsac imens în spate, un rucsac verde, solid, cum erau cele pe care le purtau pe vremuri pădurarii și oamenii de la munte. Este însoțit de o femeie mărunțică, încărcată și ea de bagaje, mai au cu ei și un copil de șase-șapte ani, pe care aflu
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
și ea de bagaje, mai au cu ei și un copil de șase-șapte ani, pe care aflu că se numește Toderuț, după cum era chemat autoritar de tată atunci când acesta era atras irezistibil de culorile și aromele tarabelor din jur. Deasupra rucsacului erau suspendate două bucăți de scândură de circa 1,20 metri lungime și 20 cm lățime, patru țăruși din lemn tare de frasin, ascuțiți la un capăt, și un ciocan de lemn. Toate erau legate împreună cu o sfoară tare de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Ierusalim : este femeie, între 55 și 65 de ani. Poziția corpului în rugăciune este una corectă, decentă, exersată anterior. Se închină cu gesturi largi, didactice, cu cele trei degete de la mâna dreaptă strânse corect, simbolic scoase în evidență. Poartă un rucsac de mici dimensiuni din considerente practice. În fine, este îmbrăcată cu haine de culori sobre, obligatoriu cu o fustă lungă care ascunde glezna, iar pe cap are un voal străveziu, ce nu este însă purtat tot timpul, ci doar atunci când
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
eram acolo cam 3.000 de oameni. Și dacă se știa oarecum lista dinainte, n-ați Încercat să fugiți? Nu. Unde? Nu era unde să fugi. N-am avut Încotro. Noi ne-am făcut, să zic așa, bagajele: câte un rucsac, cât am putut băga acolo și cu asta am plecat. Și am ajuns la cariera de piatră. Totodată au fost deportate și cele două surori ale tatălui meu, ai căror soți erau tot avocați. Și eram băgați acolo, În cămăruța
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fetiță și Îi trimitea În fiecare zi lapte - și pâine și noi eram cu ea Împreună, deci familia ei, și ne proteja și pe noi. Am stat acolo vreo două luni, am vândut tot ce era pe noi și din rucsac În piață - era acolo o piață, mai departe un pic, la ucrainenii de acolo. Și, Într-o dimineață, pe la ora patru, la sfârșitul lui iulie, Începutul lui august, au sosit nemții. Și a sunat clopotul și am ieșit cu toții afară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
pe care nu le puteți uita? Asta pot să vă spun. La Atachi era multă lume, dar Îi așteptau pe ăia de la bancă să vină și să ia banii. Ne dădeau drumul peste Nistru. Ne-au băgat În apă, cu rucsacul, au băgat În apă o familie și a doua zi cetățeanul ăsta n-a mai fost acolo - nu știu, dar asta s-a Întâmplat. Și ce e cu hârtiile astea? (În tot timpul interviului, domnul Carol Margulies a avut În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Îmi amintesc drumul din România spre Transnistria. A fost groaznic. Adulților li s-a spus să ia cât pot duce În spinare. Nu știu prin ce minune s-a căpătat o căruță În care au Încărcat copiii și, eventual, acel rucsac nenorocit - ce altceva putea să ia tata? Îmi amintesc că ploua și ningea În căruța aceea. Asta Îmi amintesc. În rest, se mergea toată ziua. Seara se făcea popas În grajduri, În staule... Îmi amintesc... poate că Înaintea noastră au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
intelectualii - eu sunt dintr-o familie de intelectuali - a fost chemat și unchiul, cel mai bun medic, a fost chemat și celălalt unchi, cel mai bun avocat, și tata și ni s-a spus să luăm ce putem Într-un rucsac, că nu se știe câte mii de kilometri vom avea de mers pe jos. Am stat În gara din Dorna, care este În mijlocul orașului, dar dintre toate cunoștințele pe care le-am avut, nici un român, nici un neamț, nimeni nu s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Nu au venit nici ăia - au spus că s-au temut. Nu s-a știut ruta plecării și, În sfârșit, după 6-7 ore de stat acolo, În frig, În condiții groaznice - În fiecare vagon, nu aveai unde să stai, pe rucsac și pe raniță s-a stat cum s-a putut, lucruri nu ni s-a dat voie să luăm - am ajuns În vestita Transnistrie, la Atachi. Cum ați ajuns? Ați mers și pe jos? Nu. Tocmai că ni s-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
soră, iar lui Îi era mătușă. Și eu, care am stat În ușă, am auzit și asta. Bineînțeles. Dumneavoastră ce vârstă aveați atunci - 12 ani? Da, unsprezece-doisprezece. Deci după ce că apa era sub orice critică, mâncarea... Am avut ceva Într-un rucsac, ne-a pus servitoarea când am plecat, dar cât ne putea ține? A mai cumpărat și tata câte ceva. A fost totul groaznic. După vreo 8 zile, după ce am stat ca niște câini acolo, tot românii... Să spun și asta, că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dus În lagăr, mai Întâi În Cernăuți - era deja Antonescu la putere. — Sunteți din Cernăuți? Da. Și după un timp ne-au adunat și ne-au dus În Transnistria. Au venit și ne-au luat jandarmii. Noi coboram cu niște rucsacuri În spate, și ne-au zis să nu luăm multe cu noi, că vom merge pe jos. Ne-au băgat În niște trenuri de vite. — Dar din perioada ghetoului din Cernăuți vă amintiți ceva? — Nu prea multe, ne-au ținut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să ne ducă și să strângă tot ce-am lăsat acolo. — Cine erau aceștia? — Poftim? — Erau români? — Sigur că erau români. Cei care ne-au dus erau jandarmi români. Dar cei care stăteau să prade erau localnici. Și noi În afară de rucsacuri am avut valize cu fel de fel, pe care a trebuit să le lăsăm acolo. Țin minte, chiar asta țin bine minte, așa, copil fiind, că lui taică-meu Îi era la un moment dat așa de sete, că s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
departe, nu staționai În Moghilev. — Atachi a fost doar o stație de trecere? — Acolo ne-au debarasat de lucruri și ne-au trecut Nistrul cu bacul. Am ajuns În Moghilev Încolonați, și așa trebuia să mergem mai departe. Și, cu rucsacul, mama avea nu știu câte haine pe ea și... Asta Își amintește soră-mea, care e mai mare decât mine. Avea și o oală cu unt, că noi eram răsfățați... soră-mea era mai plinuță, mama - mai plinuță și Îmbrăcată cu mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
manufacturi și aveam În casă o ascunzătoare, unde aveam stofe multe, basmale... Erau lucruri nou-nouțe, iar tata, un om deștept, a spus: nu luăm cârpe, ci numai lucruri de valoare - și asta ne-a salvat... Deci două geamantane și un rucsac fiecare... — Dumneavoastră câți erați? — Mama, tata, eu și fratele meu... — Frate mai mare? — Nu, mai mic, cu un an și jumătate... Nu aveați bunici? — Nu, bunicii nu mai trăiau... Mai erau multe rude care veniseră din Bălăceana - aveam multe rude
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]