3,819 matches
-
minute când nu rămân singuri cu conflictul lor și au timp să-și revină. Eu în orice împrejurare din viață am stat numai cu mine și cu luciditatea mea. E tare obositor, să știi. Și apoi îmi plac femeile fumătoare, sânt distinse și dezinvolte. E adevărat că am fost prea multă vreme singură. Dar despre singurătate nu merită să vorbești. E ca și cum ai avea într-o ureche un cercel de aur și în cealaltă unul de tinichea. Puteam uita și asta
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
îmi apărea ca o femeie normală pe care împrejurările au exasperat-o și au transformat-o în victimă, pe când la mine lucrurile au fost mai complicate, eu însumi am ajutat împrejurările să nu mă cruțe. Adevărul, domnilor, e că nu sânt un răstignit cum mi-a plăcut să cred și cum am spus-o chiar. Sau, dacă vreți, m-am născut gata răstignit. Am venit pe lume având în carnea palmelor cuie. Lumea n-a făcut decât să mi le bată
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care nu se teme de nimic în afară de Dumnezeu, deodată renăștea șobolanul. Îmi era iarăși frică. Aici în gară, mă culc uneori sfânt și mă trezesc șobolan. Cum deschid ochii, mă sperii de singurătatea din jur. Și când vă gândiți că sânt destui care vorbesc despre tăria de a te retrage într-o grotă, de a te hrăni cu ierburi și de a dormi pe piatra goală! Poate unii sânt în stare, dar cei mai mulți pălăvrăgesc despre lucruri pe care nu le cunosc
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe care o înveți, așa cum pictorul învață să-și amestece culorile. Vi se pare exagerată această afirmație? Probabil, din nou faceți greșeala de a judeca după ce știți dumneavoastră și trebuie încă o dată să vă atrag respectuos atenția că în pustiu sânt alte legi. Cineva îmi spunea odată că Hamlet își permite să ezite pentru că are timp. Și că, în schimb, oamenii obișnuiți nu-și pot îngădui acest lux. Ei sânt constrânși să ia hotărâri în fiecare zi și chiar de mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Că uneori a aștepta poate fi, la urma urmei, un mod de a pleca și de a sosi. Câtă vreme aștepți, totdeauna mai există un tren care va veni sau va pleca. Chiar dacă nu știi cât trebuie să aștepți. Peroanele sânt cu totul pustii numai când le pustiim noi înșine, mi-am spus. Și am încercat din toate puterile să cred asta. E adevărat că nu reușeam totdeauna, iar acum nu mai reușesc nici atât. Dar dacă aș fi renunțat cu totul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
îmblînzitorilor asculta și el vântul. În clipa următoare din colibă își făcu apariția o femeie îmbrăcată aproape în zdrențe, dar zdrențele nu făceau decât să-i scoată și mai mult în relief frumusețea nerușinată și provocatoare, așa cum în noroi florile sânt și mai strălucitoare uneori. Era înaltă, avea părul scurt, carnea arămie și contrasta violent cu aspectul sordid al îmblînzitorilor. Exista ceva exotic în toată ființa ei de floare echivocă a smârcurilor. O frumusețe tulbure, păcătoasă și perfidă ca locurile unde
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
eram sigur că văzusem într-adevăr ce-mi aminteam. Mi-am propus ca în zilele următoare să caut coliba în mlaștină și să mă încredințez dacă nu cumva ațipisem între trestii și visasem totul. 10. Vă mirați, poate, că nu sânt sigur de amintirile mele. Dați-mi voie să vă lămuresc printr-un exemplu. Odată mi-am dat întîlnire cu un amic la o piscină din marginea orașului. La capătul bazinului erau două rânduri de fotolii roșii din plastic. Tineri și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-l așteptasem tocmai venise, era îmbrăcat și se scuza de întîrziere... Înțelegeți, așadar, cum stau eu între amintirile mele. Le privesc și nu știu care dintre ele va veni să mă bată pe umăr. Și când una mă bate pe umăr nu sânt sigur dacă nu e o nălucire de o clipă. Chiar atunci pe peron, după ce mă întorsesem din mlaștină, am avut un moment de confuzie și derută. Cum stam lângă Eleonora pe bancă și priveam trâmbele stârnite de vânt, o rafală
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un timp gol. A aștepta așteptarea? Ar fi absurd. Așa ceva nu există. A aștepta așteptarea e moarte. Știți, domnilor, ce-mi trece prin minte acum? Că și destinul nostru seamănă cumva cu borderourile pe care le-am găsit aici, unde sânt trecute cifrele exacte de plecare a trenurilor și nici o destinație. El începe să curgă la o oră anume. Spre ce? Poate că totul depinde de noi, de călători. Noi trebuie să completăm destinațiile pe care vrem să le dăm vieții
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
bloc de gheață, încercări disperate de a ieși din imobilitate, din cleștele ezitărilor. E un lucru destul de cunoscut că timizii sânt uneori mai curajoși decât curajoșii. Ei au îndrăzneli de care un om normal nu e în stare. După cum nehotărâții sânt capabili de pasiuni nebunești. Numai că eu în zadar mă avântam. După o vreme ajungeam de unde am plecat. Pe peron, domnilor. Blestemat caracter. Totdeauna m-am reîntors pe peronul meu să reîncep să aștept și apoi să mă apuc de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
tren în tren, mergând spre nicăieri, până ce, undeva pe un peron sau într-un vagon, murim. Soarele care scaldă tufele de oțetari te contrazice. De vină ești tu și coaja în care te afli. Din nefericire, se pare însă că sânt victima optimă. Îmblânzitorii n-au trebuit decât să-mi arate cobra. Eu le-am făcut singur treaba după aceea. Am visat cobra și am făcut din ea o obsesie. Sigur că trebuia să mă întorc în mlaștină. 11. Chiar a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
din urmă, obosiți, am ațipit. A doua zi, în drum spre gară, aveam sentimentul ciudat că ne întoarcem acasă. Când am zărit clădirea coșcovită, petele tufelor de oțetari și cei doi plopi singuratici ― nu v-am spus până acum că sânt doi plopi în spatele magaziei? ― am răsuflat ușurați. Aproape de peron, pe jumătate îngropată în praf, am găsit o foaie de hârtie murdară. Am despăturit-o, am cercetat-o pe ambele fețe, după care am azvîrlit-o. Nu era decât o listă de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
câteva ceasuri. Recunosc, domnilor. Mi-e teamă mereu că n-am fost destul de limpede și poate e normal în situația mea. De aceea prefer să gândesc cu voce tare, cu riscul de a lămuri uneori ceea ce ați și înțeles. Nu sânt atât de excentric, ca să nu zic nebun, deși uneori bănuiesc acest cuvânt pe buzele dumneavoastră, încît să fi crezut vreo clipă că Eleonora putea vorbi într-adevăr la telefon cu cineva. Știam prea bine, ca și ea, că telefonul din
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
așteptare. Mi se păru că o aud plângând. Apoi i-am auzit pașii îndepărtîndu-se. După un timp, am auzit aceiași pași făcând drumul înapoi. Mai grăbiți însă. S-a precipitat din sala de așteptare pe peron, strigând aproape: ― Astea nu sânt glume. ― Nu înțeleg, am zis nedumerit. ― Ei, nu-nțelegi, mă repezi ea. Sânt lucruri cu care nu se glumește. Și cum o priveam mai departe la fel de nedumerit, a continuat: ― E tot atâta apă ca și ieri. De ce trebuia farsa asta
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
îndepărtîndu-se. După un timp, am auzit aceiași pași făcând drumul înapoi. Mai grăbiți însă. S-a precipitat din sala de așteptare pe peron, strigând aproape: ― Astea nu sânt glume. ― Nu înțeleg, am zis nedumerit. ― Ei, nu-nțelegi, mă repezi ea. Sânt lucruri cu care nu se glumește. Și cum o priveam mai departe la fel de nedumerit, a continuat: ― E tot atâta apă ca și ieri. De ce trebuia farsa asta de prost gust? Dar eu o luasem la fugă prin sala de așteptare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vă spun, eram amândoi ca șarpele rămas pe pietre în mlaștină după ce plecase vulturul. Trăiam și puteam spera încă în iubirile și luptele noastre. Poate că pentru a-și regăsi dragostea de viață, când o pierd sau se uzează, oamenii sânt siliți uneori să străbată un coșmar. Dacă au noroc să iasă din el nemutilați, pot spera din nou. Așa s-a întîmplat și în povestea cu apa. Pe vremuri, mă obișnuisem să spun, și o făceam cu o anumită emfază
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe soția judecătorului să-și omoare bărbatul,, tu fiind, însă, la originea răului. Parcă îi și aud perorînd: "Un om nevinovat nu pleacă noaptea fugind fără nici o noimă. Dacă s-ar întoarce, ar face-o numai închipuindu-și că nu sânt probe împotriva ei. Dar singură s-a trădat". ― Mă înspăimînți, profesore, mă silești să mă simt chiar vinovată, zise Eleonora rămânând câteva clipe pe gânduri... Și pe urmă să presupunem că ea și-a omorât într-adevăr soțul. Recunosc că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o amintire în locul unui copil? Da, onorată instanță. Și totuși, repet, crima rămâne crimă. În clipa în care am începe să scuzăm crimele, aceasta, vrem sau nu vrem, ar fi o încurajare a crimei. Căci circumstanțele atenuante găsite de justiție sânt vinovate pentru multe crime care s-au săvârșit. Sânt destui asasini care și-au răpus victimele cu grija de a-și asigura și niște circumstanțe atenuante. Dacă n-ar fi existat atâtea circumstanțe atenuante în justiție, ar fi existat mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
la crimă. Ei bine, onorată instanță, aceeași "milă tragică" o cer pentru acuzată. Cum a ajuns ea să ucidă? Cine a împins-o la asta? A avut ea vreodată instincte criminale care au răbufnit acum? Cei care au împins-o sânt cei care au răspândit frica. Da, ei sânt principalii vinovați. Toți cei care au spart becurile îngrozind lumea, toți cei care au umplut orașul de câini, toți dresorii care au apărut peste noapte, toți indivizii care plimbîndu-se cu câinii de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
străbați un coșmar. Să străbați, adică să depășești. Un coșmar fără limite ar fi un coșmar zadarnic, deoarece învățătura lui nu ți-ar mai servi la nimic. Am rămas un naiv, poate, dar eu vreau să cred că toate coșmarurile sânt provizorii. De aceea vă și vorbesc mai departe. Mai sper că într-o zi o să vă și văd în vreme ce vorbesc". Am pus, dealtfel, lângă decalog o altă foaie de hârtie pe care am scris cu litere mari: " Iremediabilă e numai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
încet. Se pare că, pentru destui inși, înțelepciunea este arta de a te iubi numai pe tine fără ca asta să bată la ochi. Ei își iau aerul unor surori de caritate având grijă însă numai de sănătatea lor. Eu nu sânt nici pe departe un înțelept. Poate nu mi-am detestat defectele cât ar fi trebuit. M-am lovit totdeauna de gândul că au grijă de asta ceilalți. Dar iubesc multe lucruri dincolo de mine. Spun "eu, eu, eu" numai pentru că vreau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de fapt ascultați o pledoarie. Sala de așteptare nu e confesional, ci sală de tribunal. Pentru că am rămas singur cu pustiul, m-am hotărât să înfrunt cel mai dificil dintre procesele mele și cel mai inutil. Acum ați înțeles. Nu sânt nici sfânt, nici profet, nici predicator. Sânt pur și simplu un om care-și pledează cauza. Am început, așteptînd-o pe Eleonora, propriul meu proces. V-am ales drept judecători și am început să-mi depun mărturia. Poate că era inevitabil
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fugi și să-l prindem. Atunci n-am mai trăi pe un peron, ci într-un vagon. N-am mai aștepta un tren. Am aștepta o plecare. Fără să știm dacă ea va avea vreodată loc sau nu... Așa că, fetițo, sânt destule pericole care ne pândesc și dacă vine trenul. Uneori, chiar mă întreb dacă nu-i mai bine ca el să nu sosească; să ne lase să-l așteptăm mereu cu speranța că va sosi într-o zi... Dintr-odată
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ne lase să-l așteptăm mereu cu speranța că va sosi într-o zi... Dintr-odată, vorbăria mea mi s-a părut mai mult decât stupidă. M-am oprit. "Ce se întîmplă oare cu mine? m-am întrebat. Din ce în ce mai des, sânt ca o minge de biliard." Acum aș fi vrut să strig sau să. tac, să tac o mie de ani. M-am privit într-un geam și am văzut că aveam încă ochii tulburi, aburiți de febră și eram tras
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să sălbăticească un om. Aici, dacă nu ești sfânt, riști să devii îmblînzitor. Nimic nu înrăiește, poate, mai mult decât zădărnicia. Așa am ajuns la o ipoteză care mă frământă acum. Dacă există într-adevăr îmblînzitorii din mlaștină, oare nu sânt ei, cumva, cei care au dirijat altădată trenurile în gară? Au suportat cât au suportat pustiul și zădărnicia până ce n-au mai putut. Atunci au îngenuncheat în fața capului de lup împăiat și s-au convertit la religia urii. S-au
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]