2,264 matches
-
Din ambele atitudini, în fond la fel de impunătoare, se încheagă viziunea aproape descărnată a unor realități istorice ori socio-politice deplorabile. Cronicarul lor sancționează nemilos, prin intermediul unor structuri discursive denudate metaforic, care să lovească în tarele acestei lumi lipsite de orice aură salvatoare. În volumul Solitudine, scriitorul utilizează imaginea unei Atena sau a unei Minerva estropiate, simbol al pierderii oricărei șanse a umanului de a se salva într-o epocă în care scara axiologică este fatal răsturnată: "zeița ocrotitoare a înțelepciunii/ mi-a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Dalila/ ce-și întinde zilnic dresuri pe-un gard/ prin care cineva mă trage-n răsfrângeri/ să cad în surpări să mă-ntorc și să ard" (Călătoria). Pentru poetul ce visează la o anonimă glorie, scrisul este, cu siguranță, arca salvatoare din diluviul neființei. Sau, în termenii poetului, "un început de respirare", deci viața însăși. Referințe critice (selectiv): Radu G. Țeposu, Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, 1993; Mircea A. Diaconu, în "Luceafărul", nr. 48, 25 decembrie 1996; Mircea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să-i îmblânzesc/ cu câte o femeie, cu câte o portocală/ Toată noaptea clamează:/ noi suntem robii tăi./ DAR trebuie să ni te supui/ trebuie să asculți cântecul ghilotinei/ trebuie să cânți printre naufragiați" (Deținut 001954). Nici retorica autoironiei altădată salvatoare, nici manevra eschivei (tradusă, adesea, într-o recuzită descinzând din imaginarul unei antichități sau a unei medievalități eroice), nu se dovedesc strategii prea eficace. Poetul știe că, apelând la ele, nu face altceva decât să amâne inevitabila revelație a finitudinii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
522 Nouă opera este de fapt un act de corecție creatoare, care e obligatoriu o interpretare greșită, o răstălmăcire. Istoria influenței poetice fertile, adică principala tradiție a poeziei occidentale de la Renaștere încoace, e o istorie a anxietății și a caricaturii salvatoare de sine, a distorsiunii, a revizionismului pervers, voit, fără de care poezia modernă ca atare n-ar putea exista. Supunând motive leopardiene propriului imaginar, Quasimodo le-a inserat în opera să, încă din primele volume. Vânt la Tìndari, dar și Convalescenta
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
produse. Este și aceasta o formă de ecumenism dacă vreți, care apare ca o dimensiune inerentă oricărei cugetări autentice. Am intrat în timpul pasionant al marilor sinteze. Numai astfel putem înțelege ce se întîmplă și, cu ajutorul lui Dumnezeu, arunca o lumină salvatoare asupra acestor desfășurări bezmetice, ce par să scape oricărui control, amenințînd însăși viața pe pămînt. Viața și gîndirea trebuie să se unească într-o teognoză vie, care nu e posibilă decît prin intervenția Providenței. Avem nevoie în analiza teoretică și
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
porno). Protagonistul va fi arestat și condamnat pentru crimă, nu înainte de a lăsa, cu limbă de moarte, cerința ca romanul iubirii lui interzise să fie publicat după moartea sa și a Lolitei. Excesul de pasiune presupus de acest final contrabalansează, salvator, eșecul existențal propriu-zis al lui Humbert. Intenția inițială a lui Nabokov a fost să intituleze romanul Lolita A Kingdom by the Sea/Un regat de lîngă mare, aluzie cultural-textuală la celebrul poem al lui Edgar Allan Poe Annabel Lee/Annabel
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în cadrul idilic al vârstei începuturilor, fericirea este pretutindeni, ea manifestându-se nelimitat în viața omului. De aceea, venind să nege într-un fel faptul că "numai ceea ce nu există în planul vieții se realizează în planul artei", nu exclude rolul salvator pe care poezia îl joacă în fața vieții. Exponentă a generației sale, Ana Blandiana "respinge ideea de frivolitate și își asumă condiția prin înțelegerea rostului superior"54, păstrând fundamentul originar pe care să se sedimenteze evoluția. Cine ar putea să mă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
simbolisticii originare a jocului, într-una cu conotații tragice sau sexuale, devenind o caracteristică în plus a manifestării deconstructiviste în poezia acestei autoare. Migrațiunea spre Spital pare să devină, de asemenea, un eveniment fatidic, care ar avea ca unică șansă salvatoare asceza interioară, ca formă de purificare etică:"Vom ajunge. Fiți gata. În curând vor urca/ Pe urmele noastre devenite sublime,/ Toți oamenii lumii. Noi îi vom aștepta/ Frumoși, fericiți, devastați de-nălțime". (Migrațiune). "În poezia Spital apare ideea opoziției la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
adevărata esență a poeziei"70. Alăturarea la realitatea celorlalți, precum și perceperea acestei realități ca pe o realitate proprie, care se vrea a fi asumată și îmbunătățită, devin tot atâtea roluri ale artistului. Călcâiul vulnerabil exprimă condiția poetului învestit cu funcția salvatoare, în ciuda nefericirii proprii: Poeme ca Darul sau Amân mereu exprimă, pe lângă experiența personală, "soarta artistului, condamnat să nu poată atinge lucrurile, ci doar imaginea acestora. Viața prin artă presupune alegere și renunțare în același timp. Legile firii sunt încălcate, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Cuprinsă ca-n icoane/ De nimb rotund de moarte,/ Mori,/ Lasă-ți culorile în flori,/ Pletele lungi cărărilor/ Și ochii luciu mărilor,/ Să știi/ De unde să le iei,/ Când vei veni.../ Dac-am muri deodată împreună/ Ucigaș fiecare și victimă,/ Salvator și salvat,/ Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,/ Mult după ce nu vom vedea..." (Dacă ne-am ucide unul pe altul). Asemănarea iubirii cu moartea anticipează volumele ulterioare, deconstruind cum am precizat mai sus canonul paradigmatic romantic, care promovează iubirea într-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care acest sentiment se manifestă la Ana Blandiana depășește atât latura spirituală, cât și pe cea carnală, demolând ideea de viață, de renaștere, pe care ar trebui să o impună acest sentiment, și instaurând moartea văzută ca fiind unică soluție salvatoare. Cuvântul devine și aici o haină prea strâmtă fenomen specific neomodernismului pentru tot ceea ce autoarea vrea să demonstreze. Totodată, în lipsa Cuvântului, nici mesajul nu poate fi transmis așa cum trebuie, de aceea, conștientă fiind de acest fapt, la Ana Blandiana, cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
statuii/ Goale pe dinăuntru-/... Întrebând încet, cu spaimă, din când în când,/ Ești acolo?/ deși știu că tu nu răspunzi/ Din principiu...". (Din principiu) Criza identitară, nerezolvată în niciun fel, transformă totul în vid, iar "comunicarea din interiorul cuplului, cândva salvatoare, este acum distrusă de trăirea comună a unui sentiment negativ: frica, spaima irațională de necunoscut, care pare să-și tragă seva dintr-o tot mai greu suportabilă alterare a sensului"150: "Gemeni în uterul spaimei,/ Locuitori ai aceleiași celule,/ Orbi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
caz, trebuie să constituie un periplu, un drum înainte și înapoi, care, bătătorit de poet, să impună o nouă culoare lumii. Aluziile biblice, din acest ultim volum, au rolul de a "îmbrăca monstruosul, deșănțarea, lăsând să se întrezărească, totuși, revolta salvatoare. Limbajul este străin. Poemul, ca vârf al acestei științe numite limbaj, se strecoară printre degete, dovedindu-și personalitatea. În viziunea Anei Blandiana, omul este un supraviețuitor, iar a supraviețui se dovedește o dureroasă formă de renunțare"158. Renunțarea, sau, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
atenția pe care o acordă limbajului creator de noi realități, printr-o reconstrucție a celor existente deja. Ambele născute într-un context ideologic tulburător, nu doar la nivel național, cât la nivelul întregii Europe, aceste curente vin ca o soluție salvatoare din partea artistului creator, printr-o evadare din realitatea exterioară sufocantă, într-o realitate intimă, interioară. În consecință, studiul nostru a urmărit două direcții: 1. Una teoretică, în care, după un periplu general, în ceea ce filozoful Derrida numește Deconstructivism, (urmărind nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ori legendele populare (vezi Mănăstirea Argeșului, spre exemplu) sau în cărțile populare de tipul Alexandriei, unde împăratul dă șfară în țară pentru a se găsi viteazul, vraciul sau cărturarul în măsură să poată soluționa criza amenințând regatul său. Motivul eroului salvator apare, cu structură similară, și în contextul deloc fabulos al Țărilor Române aflate în criză culturală identificată, și a cărei soluție nu va mai fi nașterea miraculoasă a moștenitorului sau uciderea zmeului, ci oferta sapiențială cartea/ scrierea, precum în splendidul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Roberto Benigni La vita e bella emoționează profund și ne obligă să ne întrebăm: ce posibile și ce imposibile transmit părinții copiilor lor? Este povestea unui tată care reușește să transmită băiatului său un imposibil monstruos și în același timp salvator: este imposibil ca Holocaustul să fie altceva decît un joc. Ce rost are acest imposibil? Acela de a salva din umanitate ceea ce are ea mai bun: inocența, grația de a fi, poezia, iubirea. Este povestea unui copil căruia îi este
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
sida, transfuziile de sînge din Franța au trecut deja la sistemul modern al concentratelor. În ciuda unei idei intens vehiculate, nu toate țările au procedat în același fel. Există o excepție notabilă. În Belgia a vut loc ceva șocant, scandalos, dar salvator: cîțiva oameni (responsabilii națiunii) au refuzat schimbarea, au respins inovația tehnologică, au spus nu progresului. Singura țară modernă care nu s-a supus imperativului modernizării a fost Belgia. Tocmai pentru că ea a refuzat tehnica concentratelor, n-a cedat în fața presiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
greutatea sechelelor pe care le poartă o ființă ce-și caută în fantezie mîntuirea. Rușinea și umilința îndurate în copilărie îl conduc, prin tot soiul de subterfugii, către un personaj în egală măsură autentic și inventat, ipseitatea/alteritate devenind marca salvatoare a acestei tentative epuizante și provocatoare de a se suporta pe sine. Noroc de umorul devastator care sparge incontinuu perdeaua grea de ură și energie negativă deversată de fiecare pagină, altfel obositoare după o vreme. Părinții par să concentreze asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fi hilar dacă nu ar fi tragic: iată un cititor obișnuit, îndreptîndu-se liniștit către sfîrșitul cărții și care se trezește deodată interpelat (cu majuscule) de eroina care nu mai vrea să moară și care se agață cu disperare de forța salvatoare nu a autorului resemnat și pervers absent ci a cititorului. În cazul de față, acesta ar da totul ca să se afle în altă parte, cu o carte mai "cuminte" între mîini și, în același timp, este sedus de ineditul situației
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
s-a tăiat picioarele și mi s-a muiat vinele, de era să cad, fără să mai m-arunce cineva". Teribilul conflict este rezolvat grație unui deus ex machina, în persoana lui Sava Arnăutul: acesta îi șoptește lui Băltărețu soluția salvatoare, constând în invocarea unui alt vis, al cărui protagonist este, de data aceasta, Sfântul Spiridon. Mult-așteptatul dénouement este eliberator: "ne deterăm jos binișor cu toții din turn. Eram mai mult mort decât viu. Cum am ajuns acasă, am căzut la așternut
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
că anume "[c]e și-au vorbit cei doi frați nu se poate spune, atât de-ncet și de discret și-au șoptit". Lucrurile se limpezesc din descrierea gesturilor ulterioare. Astfel, profitând de ocazie, fratele cel mare are o idee salvatoare: îi tunde barba și pletele popii și-l prezintă pe acesta din urmă, în dimineața următoare, militarilor, adăugând că "domnul (subl. în text) Iancu Georgescu" dorește să se înscrie ca voluntar în armată. Noii săi tovarăși îl acceptă bucuroși în mijlocul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
vreme problema inițială. Oricât de izolați ar dori să fie creatorii, nu se poate să nu existe momente de sustragere a atenției de la o "dominantă" a gândirii lor și atunci poate sosi iluminarea (germ. Einsicht, engl. Insight), intuirea soluției, momentul salvator al inspirației. Acesta este pasul central al creației. Ideea nouă apare deodată. Soluția pare că vine de la sine. Ceea ce era până atunci obscur și fără ieșire devine acum clar pentru că se deschid răspunsurile mult așteptate la întrebările care ne frământau
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
privită din perspectiva căderii, ca ruină, și, astfel, care își uită originea și, odată cu ea, limba originară, ce-i conferă transparență și lizibilitate. Natura materială, repe titivă, opacă se înstăpânește asupra vieții logice a spiritului, distrugerea nu cunoaște o „interpretare“ salvatoare, speculativă sau teologică. Eroul dramei baroce capătă forma distructivă a lumii materiale și îi urmează parcursul. Atât ontologia lumii căzute, cât și teologia unui Dumnezeu care nu răscumpără răul sunt reflectate în procedeul baroc al alegoriei. Intenția lui Benjamin este
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
dialectică a conceptului, o logică a esențelor sau o auto-revelare a spiritului. Imaginea este forma perceptibilă (die Anschaulichkeit) a relației dintre prezent și trecut, nu ca momente temporale, ci ca un conținut aflat în diferență cu sine însuși, ca actualizare salvatoare a unui adevăr care se impune cu necesitate lecturii. Din acest motiv, dialectica imaginii nu este discursivă, desfășurată, progresivă, ci „împietrită“ în momentul percepției: „Bild ist dasjenige, worin das Gewesene mit dem Jetzt blit zhaft zu einer Konstellation zusammentritt. Mit
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
deopotrivă, imobilității temporale a conceptului unui obiect. O apropiere nu lipsită de pericole se conturează între conceptul de experiență la Benjamin și cel, hegelian, de cu noaștere speculativă. Medierea la Benjamin este însă una finită, ea însăși istorică, o rememorare salvatoare a trecutului petrecută, după cum voi încerca să arăt în capitolul al doilea, „în momentul crizei“. Îi lipsește acestei medieri caracterul anticipativ al speculativului, precum și încercarea, denunțată deja de mulți comentatori, de „imanentizare“ a trancendenței. Pentru Benjamin, negativitatea experienței dialectice este
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]