KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

cei trei vasali Închiseră bine ușa În urma lor, pașii lor se pierdură În direcția coridorului podit, răsunând ca și cum ar fi umblat pe un strat de gheață subțire. Peste câteva momente, Mitsuharu plecă și el. Trecând pe coridor, intră În apartamentele samurailor. Ceru imediat hârtie de scris și un penel, apoi lăsă pensula să alunece pe hârtie, ca și cum ar fi știut deja ceea ce urma să scrie. — Du-i-o mesagerului marelui preot din Yokawa și trimite-l Înapoi. Îi dădu scrisoarea unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
dimineață, Înaintea zorilor. Ciudat tip mai este. — Nu, cred că nu poate fi descris pur și simplu ca fiind ciudat. E un om loial și are conștiința dreaptă ca o tulpină de bambus. O fi renunțat el să mai fie samurai, dar mie tot ca un războinic Îmi pare. — Am auzit că a fost vasal al lui Saito Tatsukoi. Îl lauzi fiindcă Îi rămâne credincios fostului său senior, chiar și azi? — În timpul lucrărilor de construcție din Azuchi, a fost singurul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
de sine Însuși ca să picteze pentru inamicul fostului său stăpân. Chiar atunci, unul dintre vasalii lui Mitsuharu intră și Îngenunche În spatele lor, iar cei doi se Întrerupseră din conversație. Mitsuharu se Întoarse, Întrebându-l pe noul sosit ce se Întâmplase. Samuraiul părea stânjenit. Ținea În mână o scrisoare și ceva ce părea a fi o petiție scrisă pe hârtie groasă. În timp ce vorbea, se vedea limpede că era Îngrijorat din cauza posibilei reacții a lui Mitsuharu: — La poarta castelului a venit Încă un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
mai faci. Distrugi unul ca să salvezi o mulțime. Dacă ardem un singur munte, Însă facem Legea Buddhistă să strălucească și mai puternic de pe alți cinci munți și o sută de piscuri, atunci cred că omorurile pe care le făptuim ca samurai nu se pot numi crime. Sigur că așa este. Dar, din compasiune, nu-mi pot stăpâni o lacrimă pentru Muntele Hiei. Mitsuharu! În public trebuie să mă abțin, dar, ca om de rând, simt că nu poate fi nimic rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
silința pentru a-și opri vărul. Și, astfel decis, Mitsuharu adormi. A doua zi dimineață se sculă mai devreme ca de obicei, dar, În timp ce se spăla, auzi un ropot de pași alergând pe coridorul principal, spre intrare. Mitsuharu strigă un samurai, oprindu-l pe loc: — Cine pleacă? — Seniorul Mitsuhide. — Ce?! Da, stăpâne. S-a gătit cu o ținută ușoară pentru munte și Îl Însoțește numai Amano Genemon. Plănuiesc să-și mâne caii până la Hiyoshi. Sau, cel puțin așa a spus Seniorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ne urmărește cineva, sunt sigur că e Mitsuharu. Ieri, părea dornic să mă oprească de a face călătoria asta. — Are o gentilețe și o sinceritate cum rareori mai vezi la oamenii de azi. E aproape prea blând pentru a fi samurai. — Mitsuharu este, Întocmai cum bănuisem. Pare foarte hotărât să vă oprească, stăpâne. — Ei bine, din drum nu mă voi Întoarce, orice-ar spune. Poate că nu va Încerca să mă oprească. Dacă ar fi vrut să facă asta, Îmi apuca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
lui Hideyoshi și cu Shibata. Și totuși, numele stăpânului lor fusese consemnat după numele acelor comandanți, pe lângă faptul de a fi fost pus sub comanda lui Hideyoshi. Lipsa de respect față de rangul cuiva era cea mai mare insultă pentru un samurai. Rușinea incidentului de la banchet fusese accentuată printr-un ordin militar. Din nou oamenii erau scandalizați. Între timp, Începuse să asfințească, iar pe pereți jucau razele soarelui În amurg. Nimeni nu vorbea, dar oamenii aveau obrajii brăzdați de lacrimi. Chiar atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
printr-un ordin militar. Din nou oamenii erau scandalizați. Între timp, Începuse să asfințească, iar pe pereți jucau razele soarelui În amurg. Nimeni nu vorbea, dar oamenii aveau obrajii brăzdați de lacrimi. Chiar atunci, pe culoar se auziră pașii câtorva samurai. Presupunând că stăpânul lor se Întorcea, toți săriră În picioare să-l primească. Numai Shinshi, Încă În hainele de călătorie, rămase pe loc, așteptând să fie chemat. Mitsuhide, care tocmai se Întorsese de pe Muntele Hiei, nu-l chemă pe Shinshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
tresărire. — E cineva acolo? strigă el, spre odăile pajilor. Undeva, departe, se deschise o ușă glisantă. Pajul de gardă intră tăcut și se prosternă la podea. — Spune-i lui Matabei să vină imediat aici, ordonă Mitsuhide. Toți cei din apartamentele samurailor dormeau, dar, de vreme ce câțiva vasali ai lui Mitsuhide plecaseră În seara trecută spre Kameyama, cei rămași pe loc erau Încordați, neștiind când putea să plece și stăpânul lor, Mitsuhide. În seara aceea, toți se culcaseră cu hainele de drum pregătite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
să se apropie și-i șopti un ordin. La primirea ordinului secret al lui Mitsuhide, pe chipul tânărului se așternu o emoție puternică. — Plec de Îndată! declară el, răspunzând din toată ființa la Încrederea stăpânului său. — Vei fi recunoscut ca samurai al clanului Akechi, așa că pleacă repede - Înainte de crăpatul zorilor. Să fii cu mintea limpede și să nu șovăi. După ce Matabei se retrase, mai rămăsese câtva timp până la ziuă, iar Mitsuhide reuși abia acum să adoarmă adânc. Contrar obiceiului său, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
vasalilor săi părea un val care se unduia sub acțiunile capricioase ale minții sale rătăcite. În ultimele câteva zile, se Însingurase, cu regularitate, față de vasali și se comporta tot mai mult ca un orfan, nu ca liderul unui clan de samurai. Deși soldaților care-l urmau pe Mitsuhide le era greu să se orienteze pe Întuneric - Înconjurându-l și strigând avertismente Încoace și-ncolo - coborâră treptat, apropiindu-se de periferia capitalei. Când șirul celor trei mii de oameni și cai ajunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-le În creier și pe față, și pe dos. Când privesc În urmă la drumul pe care l-am străbătut În ultimii cincizeci și cinci de ani, știu că n-aș fi fost atât de distrus dacă nu mă nășteam samurai. Și nici n-aș fi fost hotărât să fac una ca asta. — Și tocmai fiindcă ești născut samurai nu trebuie să ridici mâna contra seniorului tău, oricâte ai fi avut de Îndurat. — Nobunaga s-a răsculat Împotriva shogunului. Și toată lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
am străbătut În ultimii cincizeci și cinci de ani, știu că n-aș fi fost atât de distrus dacă nu mă nășteam samurai. Și nici n-aș fi fost hotărât să fac una ca asta. — Și tocmai fiindcă ești născut samurai nu trebuie să ridici mâna contra seniorului tău, oricâte ai fi avut de Îndurat. — Nobunaga s-a răsculat Împotriva shogunului. Și toată lumea știe câtă karma negativă a acumulat arzând Muntele Hiei. Uită-te ce-au pățit vasalii lui superiori - Hayashi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
mă va considera un lux inutil. M-a pus până și sub comanda lui Hideyoshi, ordonându-mi să mă duc la Sanin. Dacă asta nu e o pronunțare a sentinței clanului Akechi, atunci altceva nu știu ce e. Am fost crescut ca samurai; am moștenit sângele mai multor generații de războinici. Crezi c-am de gând să-mi sfârșesc zilele ascultând ordinele lui? Nu poți vedea că Nobunaga e un om rău, Mitsuharu? Mitsuharu stătu o vreme tăcut, năucit, apoi Întrebă: — Cui i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
construcții pentru a termina refacerea celor vreo douăzeci de clădiri, care fuseseră distruse de foc În timpul războaielor civile din capitală. Dacă un vizitator mergea În direcția Străzii a Patra, dinspre poarta principală a templului, vedea conacul guvernatorului din Kyoto, cartierul samurailor și străzile unui oraș bine gospodărit. Dar, În partea de miazănoapte a orașului, mahalalele rămâneau ca niște insule, la fel cum fuseseră și În timpul shogunatului, iar o anumită alee lungă și Îngustă Încă Își mai merita cu prisosință vechiul nume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
că pe poartă intră un curtean. — Trebuie să fie guvernatorul. Aceia par a fi aghiotanții lui. Guvernatorul, Murai Nagato, Împreună cu Însoțitorii săi, se opriseră la poarta principală și păreau să aștepte discret ieșirea palanchinului unui aristocrat. Nu peste mult, câțiva samurai aduseră doi-trei cai murgi și rotați, În urma unei mici procesiuni de palanchinuri și lectici. Când Îl recunoscură pe Nagato, samuraii se Înclinară din mers, ținând cu o mână hățurile cailor. De Îndată ce Îmbulzeala se risipi, Nagato intră pe poartă. Iar când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Însoțitorii săi, se opriseră la poarta principală și păreau să aștepte discret ieșirea palanchinului unui aristocrat. Nu peste mult, câțiva samurai aduseră doi-trei cai murgi și rotați, În urma unei mici procesiuni de palanchinuri și lectici. Când Îl recunoscură pe Nagato, samuraii se Înclinară din mers, ținând cu o mână hățurile cailor. De Îndată ce Îmbulzeala se risipi, Nagato intră pe poartă. Iar când cei doi negustori se asigurară că ajunsese Înăuntru, Își Îndreptară pașii În aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
se gândește, poate, că ar trebui să Înaintăm cât de mult putem În timpul nopții și În primele ore ale dimineții. — Așa ar fi cel mai bine, până ajungem În provinciile de la apus. Pedestrașii, cum era de așteptat, ba chiar și samuraii superiori lor În grad - cu excepția comandanților - Încă nu știau nimic. Șoaptele și râsetele care nu ajungeau tocmai până la urechile comandanților exprimau supoziția că până pe câmpul de luptă mai era cale lungă. Coloana se puse În mișcare. Din acel moment, comandanții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ca un fior. Toshimitsu Închise ochii și ridică tonul aproape ca și cum i-ar fi certat. Oare și el Încerca să-și facă singur curaj? — Nici o zi nu va fi mai strălucitoare decât cea de azi. Ne vom bizui Îndeosebi pe samurai pentru faptele de seamă. Chiar de cădeți azi În luptă, rudele vă vor fi răsplătit conform izbânzilor voastre. Glasul lui Toshimitsu nu se schimbă prea mult, până termină de vorbit. Știa de la Mitsuhide ceea ce trebuia să spună și, probabil, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
vă schimb apa. Pajii erau Îngroziți. Unul din ei ridică, temător, mâneca albă a lui Nobunaga, de la spate, În timp ce altul scoase apă proaspătă. Un al treilea luă un prosop, pe când Îi Îngenunchea la picioare. În același timp, oamenii din locuințele samurailor părăsiră corpul de gardă pentru noapte și Începură să deschidă ușile pictate dinspre curte. Chiar În acel moment, Însă, auziră un zgomot neobișnuit, care provenea din direcția templului principal exterior, urmat de reverberația unor pași furioși alergând spre curtea interioară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Însuși ieși, strigându-l: — Ranmaru! Unde te duci? — A, aici erați, stăpâne, răspunse Ranmaru, Îngenunchind mai-mai să cadă pe jos. Dintr-o singură privire, Nobunaga simți până pe suprafața pielii că ceea ce se Întâmpla nu era doar o simplă Încăierare Între samurai sau o ceartă Între grăjdari. Ce s-a Întâmplat, Ranmaru? Ce-i cu toată agitația asta? Întrebă el repede, iar Ranmaru nu Întârzie nici el cu răspunsul: — Clanul Akechi a comis o mârșăvie. Afară sunt mulți războinici răsculați, agitând steaguri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
lor serviciu nevăzut, În curând Începură să răsune răcnete triumfale de pe culmea zidurilor Templului Honno: — Eu sunt primul! Ceilalți ajungeau atât de rapid la zid, Încât era greu să se distingă cine era primul și cine al doilea. În interiorul zidurilor, samuraii clanului Oda care alergau deja de la corpul de gardă de lângă poartă apucau toate armele pe care le găseau, Încercând să stăvilească potopul acelui râu năvalnic. Însă era totuna cu a Încerca să sprijine un baraj spart cu mâinile goale. Neluând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
tot ce-i cădea În mână. Un maestru al ceaiului și un alt om prezent mânuiau și ei săbiile, luptând vitejește, cot la cot cu pajul. Și, cu toate că inamicii Îi disprețuiau pe acei trei adversari slab Înarmați, un grup de samurai nu putea păși pe podeaua de lemn din cauza lor. — De ce durează atâta? Un războinic care părea să fie comandantul privi Înăntru, luă un tăciune dintr-un cuptor și Îl aruncă spre fețele celor trei oameni. Apoi, mai azvârli un tăciune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
copitele În pereții staulelor, smulgând scândurile. Doi dintre ei sparseră, În sfârșit, scândurile transversale care blocau intrarea și se repeziră violent afară. Alergând Înnebuniți, năvăliră În galop În mijlocul forțelor clanului Akechi, În timp ce alți cai nechezau tot mai violent, văzând flăcările. Samuraii de la grajduri Își părăsiră posturile, alergând să apere treptele curții unde fusese văzut ultima oară Nobunaga. Stabilindu-și acolo ultimul bastion, cu toții fură loviți și căzură Împreună. Până și grăjdarii, care ar fi putut să scape, rămaseră pe loc, pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
om e orânduită dinainte, așa că nici măcar după propria lui viață nu-i părea rău. Ceea ce regreta era că pierdea marea operă a vieții sale. Templul Myokaku se afla În apropiere. Conacul guvernatorului era și el În vecinătate. Și mai existau samuraii Încartiruiți În oraș. Dacă, prin cine știe ce noroc, se lua legătura cu exteriorul, ar fi fost posibil să scape, Își spunea Nobunaga. Pe de altă parte, acea inspirație sau mai bine zis conspirație, fusese plănuită de acel cap de kumquat, Mitsuhide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]