130,724 matches
-
canapele, recamiere, fotolii stil, colțare, scaune etc. Tel. 442139. Montez podele laminate, gresie, faianță, instalații sanitare. Tel. 425429. Inginer electronist, execut reparații TV color la domiciliul clienților. Asigur garanție. Tel. 226045, 0722351947. Repar frigidere, congelatoare la domiciliul clientului, inclusiv la sate. Ofer garanție. Tel. 441107, 0740967204. Instalator, execut modificări, reparații instalații termosanitare, gaz, montări + reparații aragaze. Tel. 211164, 0722485149. Tinichigiu, montez jgheaburi, burlane și reparații. Tel. 210735. Reparații telefoane și calculatoare, decodări rapide, schimbări de meniu, oferim garanție, cumpărăm defecte. Str.
Agenda2003-42-03-publicit () [Corola-journal/Journalistic/281610_a_282939]
-
groasă a povestitorului era costum de scenă, mască literară aleasă deliberat. Creangă își joacă personajele și, totodată, pe sine însuși ca personaj, cum și celălalt histrion de geniu, Caragiale. Căci, dacă privim dincolo de decorul mediului social și cronologic - care e satul moldovenesc mai degrabă scos din timp, la unul, mahalaua bucureșteană spre finele secolulului XIX, la celălalt -, amîndoi ilustrează aceeași atitudine fundamental comică, aceeași percepție a universului uman prin limbaj: pentru ei, organul suprem e urechea. Personajele lor există în măsura în care vorbesc
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
negustor ambulant care parcurge țara cu piciorul pentru nevoile comerțului său cade, lîngă un pod, peste Pîcală: „Negustoriul, voind să afle ceva de la el - ca oricare negustoriu -, se apropie de dînsul și-l întreabă: - De unde ești, mă creștine? - Ia, din sat de la noi, răspunse Pîcală. - Din care sat de la voi? - Iaca, de colo: tocmai de sub acel mal - arătînd negustoriului cu mîna spre un deal. - Bine, dar ce sat e acolo? Eu nu-l știu. - Ei! Cum să nu-l știi; e
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
pentru nevoile comerțului său cade, lîngă un pod, peste Pîcală: „Negustoriul, voind să afle ceva de la el - ca oricare negustoriu -, se apropie de dînsul și-l întreabă: - De unde ești, mă creștine? - Ia, din sat de la noi, răspunse Pîcală. - Din care sat de la voi? - Iaca, de colo: tocmai de sub acel mal - arătînd negustoriului cu mîna spre un deal. - Bine, dar ce sat e acolo? Eu nu-l știu. - Ei! Cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de-acolo vin
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
se apropie de dînsul și-l întreabă: - De unde ești, mă creștine? - Ia, din sat de la noi, răspunse Pîcală. - Din care sat de la voi? - Iaca, de colo: tocmai de sub acel mal - arătînd negustoriului cu mîna spre un deal. - Bine, dar ce sat e acolo? Eu nu-l știu. - Ei! Cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de-acolo vin. - Nu așa, măi prostule; eu te întreb, acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? - Doamne! da
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
de la noi, răspunse Pîcală. - Din care sat de la voi? - Iaca, de colo: tocmai de sub acel mal - arătînd negustoriului cu mîna spre un deal. - Bine, dar ce sat e acolo? Eu nu-l știu. - Ei! Cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de-acolo vin. - Nu așa, măi prostule; eu te întreb, acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? - Doamne! da’ nu știi că moșiile sînt boierești, și asta-i a cuconului nostru, ce șede
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
mal - arătînd negustoriului cu mîna spre un deal. - Bine, dar ce sat e acolo? Eu nu-l știu. - Ei! Cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de-acolo vin. - Nu așa, măi prostule; eu te întreb, acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? - Doamne! da’ nu știi că moșiile sînt boierești, și asta-i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satul îl botează popa, într-o căldărușă cu apă, cum îi scrie
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
de-acolo vin. - Nu așa, măi prostule; eu te întreb, acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? - Doamne! da’ nu știi că moșiile sînt boierești, și asta-i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satul îl botează popa, într-o căldărușă cu apă, cum îi scrie lui în cărți. Atuncea negustoriul, privindu-l îndelung, își spuse: «Ara, aista-i chiar Pîcală!» - Da’ cum te cheamă pe tine? - Ce-ntrebare! Mă cheamă ca pe toată lumea: «Vino
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
lectură pentru copii istoria vigurosului galinaceu! Din același spirit burlesc vine și altă ingeniozitate a fostului diacon - de data asta inocentă. Oricît de hazliu ar părea, Povestea lui Stan Pățitul e fundată pe tema faustică a pactului cu diavolul, mutată la sat. Mefistofel care bîntuie meleagurile moldave și care, dacă nu-l întinerește pe vremelnicul lui stăpîn uman, cel puțin îl îmbogățește și-i găsește o soție convenabilă, se numește Chirică, diminutiv de la prenumele Chiriac - derivat din grecescul Kir, Kirie, adică „domn
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
trage forța din acest sol moldav vălurit, cu unghiurile rotunjite și umbrit de păduri, unde oamenii cultivă sonurile dulci, făcute din tăceri și ecouri. Cînd, în 1855, Creangă era la vîrsta plecării la școli, se încăpățîna să rămînă acasă, în satul părintesc. Cu un secol și jumătate mai înainte, cronicarul Ion Neculce, vel-logofăt, trebuind să se exileze în Rusia după lupta pierdută de la Stănilești, se tînguia de moarte. Țăran și boier au aceeași oroare de strămutare: de-a lungul generațiilor fără
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
ar fi fost civilizația românească dacă ar fi pornit pe un drum lateral, dînd naștere unei forme statale ieșite în mod firesc din societatea rurală. Căci latina agrestă de pe malurile Dunării a așezat pentru eternitate destinul nostru spiritual sub semnul satului, la care visăm nemărturisit ca la un paradis pierdut, oriunde am fi și chiar fără a ne da seama... 1. Cf. J. Negruzzi, Amintiri din „Junimea”, București, Ed. Viața Românească, 1921, p. 212. 2. Apărut la Frankfurt-Berlin- București, în 1870-1879
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
o luptă. Mobilul omorului a fost jaful: din casă lipseau o sumă în valută și mai multe bunuri, prejudiciul fiind de circa 50 milioane de lei. Suspiciunile oamenilor legii s-au îndreptat către acest tânăr care lucra cu ziua prin sat, iar în urmă cu câteva luni furase din locuința unei femei din Pișchia 17 milioane de lei, bani pe care respectiva îi primise pe o vacă. Iordache a primit marți la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș mandat de arestare provizorie pentru
Agenda2003-43-03-21 () [Corola-journal/Journalistic/281630_a_282959]
-
Pagină realizată de MARIUS HORESCU Prima republică de tip sovietic din România a fost instituită în două sate bănățene „Vocația“ republicană a românilor este mai veche decât s-ar putea crede. În 1870, mișcarea antidinastică de la Ploiești se vedea înfrântă atunci când Candiano Popescu, conducătorul ei, împreună cu ceilalți 35 de capi ai revoluției, erau trimiși în judecată în fața Curții
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
s-au întors la îndeletnicirile lor, la birturi și grădini de vară. Următoarea republică - de această dată una de tip sovietic - de pe teritoriul românesc a avut un sfârșit la fel de pașnic, fiind instituită, nici mai mult, nici mai puțin, în două sate bănățene. Amintirile copilăriei În 1992, sub egida prestigioasei edituri „Institutul de Etnografie al Academiei Sârbe de Științe și Arte“ apărea la Belgrad un volum postum sub semnătura lui Dejan M. Adam. Intitulat „Amintiri din copilăria de la Zlatița“, cartea evocă perioada
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
Etnografie al Academiei Sârbe de Științe și Arte“ apărea la Belgrad un volum postum sub semnătura lui Dejan M. Adam. Intitulat „Amintiri din copilăria de la Zlatița“, cartea evocă perioada sfârșitului „Războiului cel Mare“ și prezintă întâmplările prin care țăranii din satul bănățean de pe Clisura Dunării aveau să fie cunoscuți drept primii republicani/revoluționari de tip sovietic din România. „În acea vară - avea să își amintească Adam - tot mai mulți dezertori, soldați de-ai noștri din Zlatița, se întorceau acasă. Nu se
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
mulți dezertori, soldați de-ai noștri din Zlatița, se întorceau acasă. Nu se mai ascundeau de noi, ciobăneii, ca la început și nici nu ne mai amenințau cu tot felul de grozăvii dacă i-am fi denunțat. Se vorbea prin sat că armata austro-ungară și cea germană au fost înfrânte de soldații sârbi și că se retrag peste Dunăre. Tot mai mulți soldați, cu tot cu arme, reveneau la casele lor. Prin august au început să sosească și cei din prizonieratul rus și
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
ale U.R.S.S. Așa s-a întâmplat și cu unchiul Proca, sosit din Samar (actualul Kuibîșev)“. Pe 9 noiembrie 1918, armata sârbă, alungându-i pe austro-ungarii aflați în retragere, intra în Biserica Albă (de care Zlatița aparținea), ocupând și toate satele din jur. Înainte de asta, însă, Cadrele Verzi și foștii prizonieri îi alungaseră pe funcționarii maghiari, dezarmaseră jandarmii și instauraseră puterea. Opoziția cea mai înverșunată la adresa noii ordini a fost din partea localnicilor din Zlatița și Kusić, care, suflete clocotitoare, au instaurat
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
el o căruță, și alții de care nu îmi aduc acum aminte. Erau patru căruțe din Kusić și ale noastre din Zlatița - își amintește Dejan Adam. Unchiul Spasa îmi povestea mai târziu că se întovărășise cu niște vechi social-democrați din sat și că intenționau să întroneze puterea poporului, ca în Rusia. În drum spre Biserica Albă, delegații cântau «Pitna kiša pala, Austria propala» (ploaia mărunt cade, Austria decade) și cântece revoluționare rusești“. Amenințarea cu bătaia s-a concretizat câteva zile mai
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
dintre conducătorii „Republicii zlăticeano-kusicene“ - Stanislav Martinović - primește loviturile de baston și - potrivit promisiunii comandantului - îi sunt administrate în cea mai moale parte a corpului. Elanul reacționar nu poate fi însă înfrânt, revoluționarii continuând să întrețină o activitate de agitație în satele din împrejurimi. Republica se prăbușește de la sine, în iulie 1919, când se trasează noua graniță pe Nera, Zlatița fiind astfel separată de satul „frățesc“ Kusić. Pe 28 iulie se introduce administrarea românească în întreg Banatul. „Eu - încheie micul văcar prins
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
corpului. Elanul reacționar nu poate fi însă înfrânt, revoluționarii continuând să întrețină o activitate de agitație în satele din împrejurimi. Republica se prăbușește de la sine, în iulie 1919, când se trasează noua graniță pe Nera, Zlatița fiind astfel separată de satul „frățesc“ Kusić. Pe 28 iulie se introduce administrarea românească în întreg Banatul. „Eu - încheie micul văcar prins în vârtejul revoluționar - m-am întors la vacile mele“. Dejan Adam avea să se stabilească după război în Kusić, rămânând de altfel până la
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
la vacile mele“. Dejan Adam avea să se stabilească după război în Kusić, rămânând de altfel până la sfârșitul vieții (în 1980) în Regatul și, ulterior, Republica Federativă Iugoslavia. Firește, pentru cititorul de astăzi, o republică proclamată de localnicii a două sate și, pe deasupra, o mișcare revoluționară reprimată cu lovituri de baston, nu face altceva decât să stârnească zâmbetul, dar în acea perioadă în care războiul se terminase de prea puțin timp, în care armatele de ocupație făceau legea și modelul revoluției
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
Clisura Dunării - o notă aparte Un spațiu ciudat această Clisură a Dunării. Un loc în care Zlatița are doar două-trei familii ale căror nume au o terminație specific sârbă, în timp ce rezonanța celorlalte le recomandă drept românești. Cu toate acestea, în sat se vorbește aproape în exclusivitate limba sârbă, iar predica se ține, de asemenea, în sârbește. La doar 3 km, în satul Lescovița, absolut toți locuitorii au numele - atât cele de familie, cât și cele de botez - pur sârbești, dar limba
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
ale căror nume au o terminație specific sârbă, în timp ce rezonanța celorlalte le recomandă drept românești. Cu toate acestea, în sat se vorbește aproape în exclusivitate limba sârbă, iar predica se ține, de asemenea, în sârbește. La doar 3 km, în satul Lescovița, absolut toți locuitorii au numele - atât cele de familie, cât și cele de botez - pur sârbești, dar limba folosită este în marea majoritate româna. Mănăstirea din Zlatița trece drept cea mai veche mănăstire sârbească de pe teritoriul României. Numele ei
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
atât cele de familie, cât și cele de botez - pur sârbești, dar limba folosită este în marea majoritate româna. Mănăstirea din Zlatița trece drept cea mai veche mănăstire sârbească de pe teritoriul României. Numele ei este însă Kusić, la fel ca satul care, în urma războiului mondial, a rămas dincolo de graniță. De altfel, și în Kusić există o mănăstire denumită - ați ghicit, desigur - Zlatița. Să amintim în treacăt că legenda îl desemnează drept ctitor al mănăstirii din Zlatița pe însuși Sfântul Sava, patronul
Agenda2003-43-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281633_a_282962]
-
declara că a scris aproximativ 5 000 de poezii și vreo 250 de nuvele. Pe 1 ianuarie 1929, pe când avea deja 48 de ani, va începe să scoată„... o foiță mică, modestă, simplă de tot”, căreia i-a dat numele satului său drag, „Vasiova”, o foaie literară cu redacția și administrația „ Unde dă Dumnezeu, deocamdată Oravița, str. Principală 55”, care nu s-a preocupat nici de politică, nici de afaceri. În perioada 1929-1947, fără a avea o bază materială sigură, „Vasiova
Agenda2003-43-03-c () [Corola-journal/Journalistic/281636_a_282965]